Despre sală

 

   Probabil vă întrebați despre ce sală vorbesc. Sala de mese? Nu, ești departe. Hmm, fitness? No way! 

   Aici vorbim despre sala ca probă pentru școala de șoferi. Mai știi când mă plângeam eu pe aici că nu vreau să dau pentru că îmi este frică, și că dau mai mult pentru ai mei? Da,da, despre sală vorbim astăzi.

  Astăzi am dat sala. Emoții pentru că aveam buletinul expirat și nu aveam dată exactă pentru a da sala. De ce? Pentru că directorul școlii mele de șoferi nu știe să gestioneze anumite dăți, but that's it! Din fericire, la ghișeu a fost o polițistă, DULCEAȚĂ de femeie care a vorbit foarte frumos cu mine când am întrebat-o dacă se poate, ce pot face cu buletinul și așa mai departe. Totul frumos până aici. Ce s-a întâmplat după, m-a lăsat cu niște traume de moment, pe care le resimt și când scriu acum.

    Mi-a permis să intru în sala de calculatoare, unde se suținea examenul. Polițistul care trebuia să ne supravegheze intrase după mine, iar eu eram dezorientată pentru că nu știam unde trebuie să mă așez. Intră acesta în sală, și s-a răstit la mine „Ce faci bă, du-te mă la un calculator, ce dracu faci aici?”  Când am auzit cum vorbea, în capul meu îmi făceam plan cum să plec mai repede de aici. Eu pe el îl observasem de când intrasem la ghișeu să-mi ia dosarul. La ușă, la intrarea în ghișeu, era un băiat care era dezorientat. L-a întrebat ceva pe polițist. Polițistul l-a întrerupt. ”Ce naiba vrei, nu vezi că mănânc? Vrei să scuip ca să vorbesc cu tine sau ce?  Iar din acel moment panica mi se instalase.

   Polițistul mă așează la un calculator. Mă pune să scanez codul pe care l-am primit pentru a mă identifica. Tremuram și nu scanasem bine codul. S-a enervat din nou ”Stai naibii cuminte că nu merge, nu vezi?” Pe lângă frică, aveam nervi. Nu i-am zis nimic. A doua oară a mers și m-am pregătit să răspund la întrebări. Eram foarte emoționată și nu puteam să mă concetrez, atât din cauza emoțiilor, cât și din cauza polițistului care se uita urât la mine. Înaintea mea era încă o persoană care luase sala cu 22. L-a felicitat și i-a spus să stea în sală până termin examenul. La un moment dat polițistul se enervase pe mine ”Hai fă mai repede, că stă omul ăsta după tine” În capul meu: ”gând la gând cu bucurie, dar doar pentru că vreau să scap de dumneavoastră!” până și în gând am fost respectuoasă cu el. Nu-mi păsa că el se grăbea pentru că era timpul meu. Dacă eu voiam să stau 30 de minute, cât timp durează examenul, puteam să stau. Cred că în 5 minute am fost gata.

     Între timp rezolvam testul, la ce tare mă panicasem, răspunsesem la 14 întrebări și aveam deja 4 greșite. Și din cauza asta m-a luat panica și mai tare. Voiam să mă las și să mă obișnuiesc cu ideea că pic sala, dar Dumnezeu a vrut altceva. Am ajuns la 21 de întrebări corecte și 4 greșite, și nu eram sigură de ultimul răspuns. Ce credeți că s-a întâmplat? Am răspuns corect la a 22-a întrebare și am trecut. Am luat sala!! Din păcate nu m-am putut bucura așa de tare pentru că polițistul se răstește din nou la mine pentru că nu am venit în fața lui, ci în dreptul lui. Eram prea fericită și speriată în același timp că nu mai simțeam că sunt acolo. Am ignorat ce spusese, după urmând să-mi spună că nu mă poate programa deoarece am buletinul expirat, și să sun la școala de șoferi pentru programare, însă trebuie să revin acolo ca să confirm și să am buletinul valabil. Și să am copie de buletin. 

   Pe lângă că el a fost nesimțit cu mine, tot eu mi-am cerut scuze pentru că eram aeriană și emoționată. ”Dea bine, hai lasă că-ți trece, ce atâta”. Nu m-a felicitat pentru că am luat sala, deși îi felicitase pe cei de dinaintea mea. Doar a zis încet ”Deah, admis” I-am urat o zi bună, la fel și polițistei care stătea la ghișeu, și i-am sărit tatălui meu în brațe care aștepta cu sufletul la gură. Între timp auzeam cum se lua de alte persoane. Înțeleg că n-ai o zi bună, dar nu te descarci pe persoanele din jur,pentru că ele nu au nicio vină.

    Trebuie să menționez acest lucru neapărat. Acest polițist n-a purtat masca aia nicio secundă cât am fost eu acolo. Alte comentarii nu fac, aștept să le faceți voi! :D

   But that's it! Am luat sala, iar asta e cel mai important. Zilele următoare mă voi programa la oraș, îmi voi reface buletinul și voi continua orele de condus.

Căutarea. part I

 

      Mă uit pe geam. Noaptea își spune cuvântul, luna începe să strălucească din ce în ce mai tare și eu mă pierdeam printre gânduri... „Și când liniștea nopții se așterne, ești prea preocupat de gânduri ca să o mai asculți”..

      Deși e frig, deschid larg geamul. Închid ochii și simt cum mă contopesc cu întunericul, cu frigul... între timp adierea înghețată intră în cameră fără vreo reținere. Căldura din cameră se contopește cu frigul de afară și astfel se creează o armonie. Într-un final, totul se răcește, dar nu bag de seamă. Eu închisesem ochii și mă simțeam împlinită. Nu mai simțeam mare lucru, nici frigul, nici nimic, iar psihic și emoțional nu eram acolo, părăsisem tot ce se afla în jur. Deși nu știam unde eram, simțeam că acolo era locul meu. Întuneric, frig, liniște.

       Derulez amintiri care mă dor și resimt dureri care nu sunt cicatrizate și îmi afectează în continuare viața de zi cu zi. Dureri ce nu mă vor lăsa probabil niciodată în pace. Au trecut ani, iar durerile mele nu se mai cicatrizau. Și nu spun nimănui, nu vreau să spun nimănui... și probabil nici nu vreau să mă vindec. M-am obișnuit cu tot ce simțeam, mă resemnasem de prea mult timp ca să mai pot schimba ceva.

      Deschid brusc ochii, pentru că gândurile îmi inundaseră mintea și mă făceau să mă răscolesc. Nu pot să dorm pentru că îmi e frică, îmi e dor, și mă doare. Închid geamul pentru că înghețasem de frig. Cobor de pe fereastră și mă pun în pat. Las căldura să preia controlul și să mă cuprindă, iar eu mă acopăr. 

      Fără să vreau, somnul pune stăpânire pe mine și părăsesc lumea fizică, acum fiind în cea din capul meu. Mereu am cele mai ciudate și de neînțeles vise, iar când mă trezesc mă întreb cum de am putut să visez așa ceva.. oare din cauza tulburărilor, stresului, tristeței? Și dacă eu nu mă înțeleg, cum ar fi să mă înțeleagă altcineva? Nu prea se cade.

     Mă trezesc după câteva ore din cauza alarmei. Mă ridic, îmi fac rutina fără ca măcar să realizez că m-am trezit. Sunt amorțită, mă doare capul și știu că nu am chef de nimic din ce voi avea de făcut astăzi. Azi noapte mă culcasem târziu și lăsasem din nou gândurile să pună stăpânire pe mine. Sunt niște stări foarte ciudate de care nu sunt conștientă când mi se întâmplă. Se întâmplă mereu noaptea. Mereu e liniște noaptea iar asta mă liniștește de fiecare dată. Pentru mine asta e terapie. Îmi sună telefonul, ceea ce-mi provoacă o stare de alertă pentru o secundă. Era mama.

       - Ce faci, încerc să dau de câteva ore de tine, ce s-a întâmplat?

       -Nimic mamă, doar am dormit prea mult. De ce m-ai sunat,sunteți bine?

       -De când te-ai mutat, abia mai auzim ceva de tine, ești bine?

       -Da, doar că sunt foarte ocupată cu munca și facultatea, nu prea mai am timp de mare lucru..

       -Bine că vin sărbătorile, abia așteptăm să te vedem, să mai vorbim, să petrecem timp împreună..

       -Sigur mamico, eu am treabă astăzi, te sun eu mai târziu, te pup și aveți grijă de voi.

  

       De multă vreme simțeam nevoia să-mi iau un loc al meu și am decis să mă mut în oraș. Am vrut să-mi iau viața în mâini și să muncesc pentru tot ce am nevoie și îmi doresc, ceea ce e normal în viața fiecăruia. Ai mei mereu mi-au dat tot ce-mi doream, ei având o viață grea în copilărie. Dar am zis că e timpul să le iau o povară de pe cap și să mă mut... știu că ei m-au crescut cu drag și nu i-a deranjat, dar așa m-am simțit eu întodeauna. 

     Am mințit-o pe mama spunându-i că sunt ocupată. Astăzi e ziua mea liberă, dar vreau să fiu singură, fără gălăgia din oraș, fără colegii de la muncă sau cei de la facultate, fără absolut nimeni. Deși am proiecte la facultate și se apropie sesiunea, astăzi am decis că vreau să mă desprind de tot, și să citesc, să-mi fac o ciocolată caldă și să îmi alint pisicuța grăsună. O am de câteva luni și e un pui care-mi alină toate suferințele vieții... așa micuță cum e ea. Îmi voi închide și telefonul de tot, ca să nu fiu deranjată. 

     Mă duc pe balcon pentru că a început să ningă. Suntem la începutul lui decembrie, dar chiar nu mă așteptam să ningă. Mă uit la fulgii mărunței cum coboară ușor, lin și fără vreo reținere. Meditam asupra fulgilor, comparând viața unui om cu cea a unui fulg. Viața noastră se scurge la fel ca cea a unui fulg. Oare? Simt o legătură puternică între oameni și natură, indiferent cât de mult încercăm noi să mascăm, sau uităm lucrul ăsta prin activitățile noastre din viața cotidiană. Întodeauna am alocat timp legăturii mele cu natura. Noi înșine facem parte din natură, mișcările noastre, gândurile, au o legătură strânsă cu natura, putându-ne compara în n situații cu aceasta. De exemplu, gândurile ne adie, cum adie vântul frunzele, sau că noi oamenii suntem la fel de mici, în marea galaxie, cum sunt furnicile pe pământ... bine, nu prea cred, însă e o comparație ce poate fi luată în considerare. Suntem o parte dintr-un întreg, fiecare avem menirea noastră. 

     Sunt întreruptă de pisicuța care a spart o vază. Of, pisică năzdrăvană! Chiar mă dusesem departe cu gândurile, m-ai speriat, să fiu a naibii. Mă duc să iau aspiratorul și să înlătur cioburile înainte ca cineva să fie rănit... 

   În timp ce curățam, cineva bătea la ușă anevoios, dar alert. Era prietena mea, și colegă de facultate, Corina. 

     - Ce s-a întâmplat cu tine? Ești agitată și pari speria... nici nu apuc să spun tot că intră în apartament și închide ușa.

      - Închide ușa, repede repede! Spuse aceasta speriată și gâfâind. Mă urmărește!

      - Cine te urmărește? Spun, intrând în alertă. 

      - El, Damian. 

      - Damian? Cine e? 

      - Nu ți-am povestit niciodată despre el... este o poveste lungă... 

       -Fă-te comodă, mă duc să-ți pregătesc ceva de băut și îmi povestești.. între timp joacă-te cu pisica, și ai grijă la cioburi, tocmai ce a spart o vază.

     Mă îndrept spre bucătărie pentru a-i pregăti Corinei o cafea. Sunt zdruncinată de ceea ce tocmai s-a întâmplat. Nu am mai văzut-o pe Corina așa de speriată niciodată. Cred că este ceva foarte serios, iar acest Damian cred că este un tip periculos. Ciudat că nu mi-a spus niciodată despre el, dar o înțeleg.  Orice s-ar fi întâmplat între ei, ar fi bine ca acest individ să nu-i facă niciun rău. 

    Îi dau Corinei cafeaua și mă pun pe canapea, lângă ea. 

     -Cred că ai ceva să-mi spui. Nu te grăbesc, dar ceea ce s-a întâmplat m-a șocat. Nu te-am mai văzut niciodată așa... îți dau timp să te calmezi, să respiri și să îți aduni cuvintele, eu mă pun să termin de curățat mizeria pisicii. 

      Corina nu spunea nimic. Ținea cafeaua și se uita în gol, complet șocată. N-avea nicio expresie facială, ceea ce-mi provoca anxietate. Termin de curățat și mă pun lângă ea. Nu spun nimic.

    - Damian este o poveste veche din viața mea. Totul a început din liceu. Am fost în aceeași promoție, dar era în clasa alăturată nouă. La început totul a fost frumos, cum de altfel este orice relație. Era un băiat cumsecade, cuminte, învăța bine la școală și era o influență bună. Până și părinții mei l-au plăcut, iar ai mei sunt destul de stricți, dar știi deja. Din păcate a intrat într-un anturaj prost și a început cu viciile. Mai întâi își schimbase vocabularul, nu mai dădea pe la școală, ca apoi să ajungă un drogat. Era drogat tot timpul. Începuse să fie violent și foarte posesiv. Am suportat asta foarte mult timp. Din relația noastră de 4 ani, 2 ani au fost un chin. Ne-am despărțit acum 2 ani și încă mă caută, e obsedat.. A aflat la ce facultate învăț, și într-un final unde locuiesc. Mi-a spart ușa de la apartament și a vrut să mă agreseze, dar am reușit să fug, să mă fac pierdută, și am venit la tine. Nu știu ce m-aș fi făcut dacă nu intra vecinul tău în bloc în acel moment, dar am avut noroc. Îmi pare rău că te-am speriat așa, dar sunt disperată și nu știu ce să fac să scap de acest om...o perioadă de un an am avut liniște, de când m-am mutat în orașul ăsta, dar m-a găsit. 

     Încremenisem. În acel moment nu mai aveam nimic în cap, doar cele spuse de Corina. Nu știam cum să reacționez, cum să gestionez situația și cum aș putea să o ajut. Știu doar că vreau să fiu alături de ea. 

   -Nu e nevoie să spui nimic, Lili. Și eu aș fi șocată dacă aș auzi așa ceva, și te înțeleg. Dar mie îmi e frică să merg acasă, sunt sigură că mă caută. Nu știu ce vrea de la mine. Probabil să ne împăcăm, dar mi-ar pune viața în pericol dacă aș face asta. Raul nu știe nimic despre Damian, ai mei nu știu că Damian m-a găsit, doar tu știi. Te rog, ajută-mă cumva. 

    Ajunsesem ca eu să mă uit în gol, în acest timp frica mi se instala în sânge.

   - Corina, nu ai de ales. Trebuie să le spui alor tăi și să pleci acasă, până se calmează acest Damian. Spune-i lui Raul tot și asigură-te să fie și el bine. Și neapărat anunță poliția.

   - Lasă-mă să stau la tine 2-3 zile, îmi e prea frică să mă întorc acasă.. nici măcar ușă la apartament nu mai am.

   -Bine, dar în momentul ăsta suni la poliție.

          Zis și făcut..

  

Be stylish *Christmas edition*

 

       Dacă nu aveați idee ce outfit-uri să mai purtați, mai ales că acum a venit frigul și trebuie să ne îmbrăcăm bine, stați liniștiți, că de aia sunt eu aici! 

       Și eu am rămas o perioadă în pană de idei, dar mulțumiri acestui joc că datorită lui am reușit întodeauna să-mi găsesc mereu idei și de care nu am rămas niciodată dezamăgită..

 

Nu știu de ce pe stardoll am un stil, și in real life alt stil.. dar ador

Așa sigur m-aș îmbrăca, arată așa de spectaculos, și ft stylish

*Scuzați cizmele, ele trebuiau băgat înăuntru, sorry.În rest îmi place enorm..

În așa ceva 100% m-aș îmbrăca,nici nu am ce să mai spun.

Mi se pare ft copilăroasă ținuta asta,dă un aer de școlăriță,but I really like it

Nu aș purta așa toace în viața reală,dar mi s-a părut că se potrivește total cu ținuta

Probabil nici așa nu m-aș îmbrăca în viața reală, dar îmi place enorm

Pur și simplu ador, nu prea am ce să obiectez. Genial!! 

Sper că v-am ajutat măcar puțin cu aceste stiluri pe care eu le-am creat.. mă gândeam să caut alți utilizatori de pe joc și să selectez ținutele care îmi plac cel mai mult de la ei.. aș avea și eu ceva de învățat și de la alții! Ce spuneți? Cum vi se par aceste ținute?

                                                I hope u like it😃

O postare

 

      În ultima perioadă am postat des.. iar in unele dintre zile am postat și de 2 ori în 24h chiar.. ceea ce mi se pare ireal, de obicei lăsam blogul o perioadă și reveneam doar când simțeam nevoie... 

      Inspirația m-a lovit, simt că vreau să scriu în fiecare moment, nici măcar nu contează despre ce anume, găsesc de fiecare dată ceva.

       Mă gândeam să scriu o mică poveste... nu știu despre ce anume, probabil ceva despre Crăciun, că tot se apropie. 

     Vreau să scriu o carte, dar mi se pare atât de complex să faci acest lucru, așa că voi încerca un timp să mă focusez pe povești, ca să învăț și să progresez.

     Tot ce pot să spun e că am început deja să scriu din acea poveste, și o voi publica aici. Sper să nu mă râzgândesc, deși nu cred că voi ajunge să fac acest lucru.

     Postarea asta e ceva random, toată ziua mi-a stat gândul la cartea asta și efectiv nu am avut altă idee de postare, deși acum voi încerca să-mi ordonez totul în cap.

    Astăzi a fost o zi care m-a dat peste cap și care m-a făcut să mă pierd într-un fel,e o senzație destul de ciudată, nu sunt în stare să explic în cuvinte ce s-a întâmplat. 

    Nu știu de ce am început să scriu postarea asta, nu cred că o pot numi postare, pentru că sunt câteva rânduri în care eu spun ceva, ceva ce nu se poate încadra într-o idee de postare.. ca să fie postare trebuie să transmiți ceva, iar eu nu cred că transmit un anumit lucru, ci doar niște idei pe care le am în cap. 

    Sper să mă pot aduna, să mă asamblez și să trec peste asta. O să-mi fie greu, dar nu cred că va fi imposibil. :D 

     Sper să vă placă povestea pe care o voi scrie, pentru că probabil se va desfășura pe mai multe postări.. 

    Am ajuns să sper destul de mult, ceea ce e ciudat pentru mine :)) 

 

    Am scris rânduri în care nu cred că am transmis ceva cu adevărat, e ciudată senzația asta. Ignorați!!

Vine Crăciunul!

 

    Suntem pe 9 decembrie și mai sunt destule zile până la Crăciun. Însă înainte de Crăciun va trebui să fac niște vizite și să rezolv anumite probleme, atât de sănătate, cât și anumite nevoi din viața de zi cu zi. O să fie o cale lungă până de Crăciun.. dar nu așa de lungă. :D

    Într-o săptămână va trebui să merg să-mi fac și buletinul, pentru că a expirat acum 4 zile.. deci nici la alegeri nu am fost, și sincer, am regretat lucrul ăsta.

    Tot într-o săptămână va trebui să dau sala, asta dacă nu mă amână din nou. Deja am fost amânată din nou pentru că localitatea mea a fost în carantină.. deși Timișoara nu a intrat deloc în carantină, iar eu trebuia să merg în Timișoara să susțin sala. Inițial eram programată pe 19 noiembrie, apoi m-au amânat pe 27, iar acum am fost amânată iar, nu știu exact în ce zi trebuie să mă duc să dau. Mi-au aproximat că între 15-17 decembrie va trebui. Sper că voi da până la urmă. Pe 18 va trebui să merg la ginecolog, pentru că am mici problemuțe. But I'm okay! 

     Mă bucur pentru că voi avea și eu planuri, după atâta timp în care nu m-am focusat decât pe dezvoltarea mea personală. Și nu regret, mi-a făcut mult bine. Am întărit relația între mine și sora mea mai mică, ceea ce mi se pare ireal. Dar a crescut și ea.. merge pe 14. 

       Am descoperit o mică pasiune de a mea.. să pictez cu diamante. 

   Eu pe acesta l-am comandat, și l-am terminat într-o săptămână și jumătate. Mi s-a părut foarte relaxant și mi-a părut rău că l-am terminat așa de repede,însă îmi voi mai comanda.. cu siguranță!

     Și dacă tot vine Crăciunul, am zis că vreau să-mi îmbodobesc camera, dar mama trebuie să scoată instalațiile din pod, dar are și ea o lene... mătușa mea în schimb și-a decorat casa atât de superb... 

     Mă gândeam să-mi comand niște leduri ca să le țin tot anul în cameră.. să nu-mi mai pun acele luminițe doar de Crăciun.. plus să-mi cumpăr și alte decorațiuni, pe care tot să le țin tot anul.. am pereții goi și mă simt la fel de goală și pe interior, doar văzând cum am camera.. dar e timpul să decorez. 

    

      Astăzi, 9 decembrie, 00:22, mă pun să dorm, iar când mă trezesc mă apuc de decorat. :D 

 Nu de alta dar am amânat prea mult...

   Abia aștept Crăciunul, sărbătorile și așa mai departe... vreau să ies afară, nu mai vreau carantină...

10 lucruri pe care le-am învățat până la 19 ani.

    5 decembrie 2001. Exact pe la ora la care scriu acum, cam 8 fără un sfert seara, după 2 zile de travaliu, se năștea o mare legendă! :D *Adică eu, logic* Ce au trecut anii, nu?

    Exact acum 19 ani am apărut pe lume, și eram nedumerită de unde am ieșit, ce e cu mine aici, și de ce se uită dubiosul ăla la mine. Trăiam de 2 minute și deja mă stresam.. tipic eu.

      Acum că știm ce făceam exact acum 19 ani, e momentul să vă prezint și ce am învățat eu în minunații mei ani.. pentru că deja am trecut prin viața asta cât de cât, și nu cred că am trăit degeaba până acum fără să învăț ceva.. nu? 

 

      De când am învățat aceste lucruri, în diferite momente ale vieții mele, pot să zic că m-am maturizat destul de mult, poate chiar mai repede decât era timpul, dar nu regret.

   1. Nu te încrede prea mult în oameni.

 

    Nu de puține ori am fost fraierită de oamenii pe care i-am ajutat cu mare drag, și nu de puține ori mi-am luat bullying din cauza asta, pentru că era o slăbiciune de a mea. Faptul că eram afectată din cauza că oamenii îmi trăgeau țepe cu anumite lucruri și eu sufeream din cauza asta, am fost o țintă al bullying-ului. Eu eram naivă, mă gândeam că dacă fac bine, voi primi bine. Dar nu întodeauna este așa, din păcate. Trebuie să învățăm să diferențiem oamenii care au intenții bune cu adevărat, sau sunt acolo doar de florile mărului. 

 2. Nu regreta niciodată că ai făcut bine.

    

    Se leagă puțin de punctul 1. Evident că după ce aflii că omul pe care l-ai ajutat a avut intenții rele și  ți-a făcut rău la prima ocazie, vei simți trădare, tristețe, confuzie. Dar nu regreta niciodată că ai făcut bine. De aici denotă ce fel de persoană ești, și astfel vei atrage și oameni ca tine, dar ai grijă însă, că nu întodeauna este așa. Am mai spus asta și la primul punct. Plus că satisfacția pe care o simți când faci un bine, nu se compară cu nimic altceva. Tu vei ieși pe plus, tu vei fi un om respectat și iubit, în timp ce omul care ți-a făcut rău, va fi privit rău. Pentru că oamenii răi atrag negativitate. În schimb noi învățăm de la ei cum să nu fim.

  3. Fii selectiv!

    Și din nou, se leagă de primele două puncte, oarecum. După ce ai fost tras în țeapă la figurat, normal și după ce ai primit o palmă de la viață, vei învăța ceva din experiențele astea. Vei învăța să fi mai precaut cu cei din jurul tău, și să ajuți cu limită. Nu renunța din a ajuta oamenii, ci doar fi mai selectiv.. după atâtea trădări, ca să le spun așa, vei știi să le diferențiezi.

  4. Stay positive.

  După ce am picat examenul de bac, am experimentat cel mai mare eșec al vieții mele. Starea mea de spirit și încrederea mea de sine au scăzut foarte mult și am intrat într-o mică depresie. Dar am învățat să privesc partea plină a paharului. Da, stau un an acasă, dar în anul acesta am atâta timp să fac multe lucruri, inclusiv să mă cunosc pe mine. Am învățat să mă iubesc,  să mă iert, să nu mai fiu dură cu mine. Dacă ajungi să te iubești pe tine, încrederea crește, și de altfel vei începe să gândești pozitiv. De când sunt mai pozitivă, mi se întâmplă lucruri bune. Mai am tendința să fiu tristă, dar mereu reușesc să mă ridic și să am încredere în mine. Sunt o persoană minunată și o știu bine. Dacă tu ești convins de asta, și cei din jurul tău vor fi, astfel transmințându-le starea ta de spirit.

 

  5. Nu te răzbuna pe nimeni, pentru că Karma își face treaba.

    Indiferent ce anume ți-a făcut o persoană, Karma e acolo să-și facă treaba. Dacă nu o face când vrei tu, nu înseamnă că nu e acolo. Răzbunarea nu e așa de dulce precum auzi. E doar ceva de moment, iar tu vei deveni o persoană rea, pentru că ajungi să-ți dorești răul cuiva, doar pentru că el ți-a făcut ție. Tu nu ești ca el/ea.

 6. Apreciază tot ce ai în jurul tău.

 

 Inclusiv libertatea. Absolut tot ce ai. Și aici exclud toate lucrurile materiale. Să ne bucurăm că putem să mergem, putem auzi, vedea, mirosi, simți, că ne putem mișca, că putem iubi, că avem o viață liniștită. Avem tendința să credem că lucrurile astea ni se cuvin. Complet fals. Niciodată nu se știe când poți să le pierzi.

  Deși poate ai datorii la bancă sau la eu mai știu cine, problemele astea vin și pleacă. Sunt doar niște provocări care ne stresează, dar care oricum se vor rezolva. Să ne bucurăm că avem libertate, pentru că alții nici pe aceea nu o au. Unii poate se ascund de război și se gândesc dacă mai apucă ziua de mâine. Unii nu au ce bea sau mânca. Alții sunt la pușcărie, și da, ei au ajuns acolo, unii cu mâna lor, pentru că nu au prețuit acest privilegiu... prețuiește libertatea, ca să nu ajungi acolo. Să apreciem că nu stăm într-o casă care stă să pice, că avem curent, apă, mâncare, haine, și oameni care ne iubesc. Alții nu au.

 7. Nu te stresa prea tare

 

   Și deși am momente când sunt stresată, și cred că este normal să fi stresat, totuși nu fi prea stresat. Lucrurile vor ieși cum vrei tu până la urmă, indiferent ce îți propui. Dacă faci totul cu stres, nu va ieși niciodată cum ți-ai dori tu.. sau chiar nu ies deloc.

 8. Nu asculta de oamenii care nu te suportă.

    Din păcate, ani de zile am pus la suflet vorbele rele, de aceea am avut și o părere foarte proastă despre mine. Nu lăsa pe nimeni să te descurajeze sau să te facă să te simți rău cu tine. Absolut nimeni nu știe ce ascunzi tu, ce trăiești, ce simți, deci nu au niciun drept să te judece. Oameni vor fi întodeauna care judecă și care vor arăta cu degetul, dar arată-le că nu te afectează. Îi va durea. Satisfacția lor e să te facă să te doară și să-ți descopere slăbiciunile. Tu fii puternic, arată-le degetul magic și șterge-te undeva cu părerea lor. De când am învățat asta, efectiv simt că pot să trăiesc așa cum îmi doresc,și simt că pot face tot ce vreau eu. Oricum, indiferent ce faci, se va trezi un snob să ne judece. Plus că nici ei nu sunt întruchiparea pe pământ.

  9. Iartă-te, iubește-te, respectă-te, și mai ales, ai încredere în tine.

   Ești o persoană minunată. Ești capabilă de orice. Poți absolut orice. Dacă ai greșit față de tine, iartă-te. Iubește-te, pentru că doar tu te poți iubi cel mai mult. Și nu, nu e narcisism ce spun. E important să te iubești, pentru că astfel vei deveni invincibil, și nimeni și nimic nu te va doborî. Ai încredere în tine, pentru că poți absolut orice. Viața ne dă task-uri pe care trebuie să le îndeplinim, și deși ni se par stresante, toate trec. E normal să eșuezi. Dar data viitoare va fi mai bine. Eșuezi de 10 ori? Vei reuși a 11-a oară. 

 

  10. Respectă pe ceilalți, ca să fi respectat la rândul tău.

      Orice vei ajunge în viață, nu uita că și tu ai plecat de jos. Cum tu nu vrei să fi judecat de alții, nici tu nu ai dreptul să judeci pe altul. Cu toții suntem oameni, indiferent de locul de muncă, de etnie, de absolut orice. Și deși societatea vrea să ne diferențieze și să ne claseze pe un anumit loc, până la urmă suntem toți o apă și un pământ. Și deși am zis să nu ai încredere în oricine, pentru că nu toți îți vor binele, să nu-ți fie frică să ajuți. Dimpotrivă, ajută mai mult. Vei fi foarte respectat de cei din jurul tău, iar cei care îți pun piedici, sunt cei invidioși pe tine, care ar vrea să fie în locul tău.

Nu am un titlu potrivit, just read..

 

         În timp ce noi stăm în pat și tolănim, uitându-ne pe instagram sau jucându-ne nu știu ce joc, alții poate luptă pentru ceva mai bun în viața lor și se roagă în fiecare secundă să nu fie executați, aflându-se în plin război. Probabil unii se gândesc că războaiele au fost de mult, că e ceva antic, că trăim în secolul 21 și că suntem o societate modernă, dar în momentul în care cineva rostește asta sau în timp ce scriu eu postarea asta, cineva se luptă pentru viața lui și își dorește să scape din acel infern. În timp ce noi suntem mereu nemulțumiți de ceea ce avem în casă, de ceea ce mâncăm, că parcă am mânca altceva, alții ar vrea pur și simplu să bea apă și n-au de unde.

          De fiecare dată când mă gândesc la viața mea, mă simt grateful. Viața e o luptă pentru toată lumea, dar din păcate unii parcă sunt condamnați la suferință pe viață, doar pentru faptul că s-au născut într-o familie din Africa sau Siria,în care sărăcia, lipsurile și războaiele sunt la ordinea zilei. Ne plângem de țara noastră, și da, avem tot dreptul să ne plângem, și în ciuda salariilor mici și a nedreptăților, cei care s-au născut într-un loc ca Africa sau în țările în care războaiele parcă nu se mai sfârșesc, și-ar fi dorit măcar atât. 

           Și nu zic că e greșit să ne dorim ceva mai bun în viață, dar! să fim recunoscători și pentru ce avem acum. Să fim recunoscători că avem unde să stăm, că nu pică acoperișul pe noi, că avem apă curentă, potabilă, că avem haine, căldură, mâncare și iubirea celor din jur. Am meditat foarte mult la aceste lucruri și am învățat să nu mă mai plâng că nu am aia, sau cealaltă. Simt că am tot ce-mi trebuie. Am ajuns să mulțumesc în gând când am o mâncare caldă pe masă, când sunt în duș și am apă să mă spăl, că am un pat confortabil unde să dorm, că am un calculator unde îmi pot dezvolta talentele artistice, un telefon performant cu care pot face poze foarte frumoase, părinți care mă iubesc indiferent că mai am eu momente când am draci pe ei, dar e o perioadă, și e ceva normal. Încă un motiv de mulțumire ar fi că părinții ne înțeleg când avem aceste stări, că și ei au trecut prin asta. Alții poate nu mai au părinți.. sau mai are doar unul..

        Și deși mă gândesc în fiecare zi cât de norocoasă sunt, nu-i văd pe cei mai puțin norocoși...asta până astăzi. Ceea ce m-a determinat și să deschid pc-ul și să încep să scriu. 

        Astăzi am mers cu tata prin comună să ne informăm ce acte ne trebuie pentru a-mi face buletinul. Evident că am mers la primărie. Ajunși acolo, erau două intrări. La prima ușă intrai ca să-ți faci sau să-ți eliberezi acte, iar la a doua intrare era probabil secția de poliție. Acolo, la rând, 11 inși. Doi dintre ei se chinuiau să împartă o pătură, alții încercau să se încălzească cum puteau și ei, iar unul dintre ei era desculț. Desculț pe timp de iarnă. Așteptau cu toții în fața primăriei. După naționalitate, păreau să fie arabi sau sirieni. Noi am intrat la prima intrare ca să aflu că sâmbătă va trebui să mă întorc acolo ca să-mi fac buletinul. După, am pornit spre brutărie, care era la o trecere de pietoni distanță. Ca de obicei, tatăl meu lua pâine. Se uită către mine și îmi spune: „Hai că le luăm cornuri calde oamenilor, sigur sunt imigranți”.  Tata întreabă care sunt cornurile abia scoase din cuptor, și cumpără 12 bucăți. Nu numărasem câți bărbați sunt acolo, doar după ce tatăl meu le dăduseră cornurile. Inima mea se rupse când îi văzusem stând afară, tratați ca pe niște animale. Poate că au trecut granița ilegal, dar sunt oameni, iar dacă vin din țări unde războaiele sunt în desfășurare, nici nu ar trebui să-i judecăm.. de fapt,n-ar trebui să-i judecăm deloc. Fiecare ne dorim o viață bună, cum și ei și-au dorit. Nu le știm trecutul. Polițistul care-i ținuse afară e cunoscut prin comună ca un nesuferit, iar în loc să primească oamenii înăuntru, pentru că afară înghețau, i-a lăsat să stea în frig. Sufletul meu a rămas în continuare acolo și după ce am plecat. Toată ziua m-am gândit la ei, sper că sunt bine,că nu au înghețat prea tare. Sper că au un loc unde să stea la căldură. Nu știu de cât timp erau acolo, dar cert e că înghețau de frig.

       Știu că fiecare trecem prin greutăți. Toți suntem prinși în viețile noastre cotidiene, în problemele pe care le avem. Mi-ar plăcea să fim mai umani și să ne iubim aproapele. Cum ar fi lumea dacă n-ar fi oameni urâcioși? Ajungem să ne uităm la cei care au mai multe decât noi în loc să ne uităm la cei care au mai puțin. Unii și-ar dori ce ai tu. 

         De fiecare dată când vezi un om neajutorat sau știi o situație grea a unui om, nu ezita, și ajută-l. Oferă-i un zâmbet, dacă vezi că are o zi proastă, contribuie dacă simți, hrănește-l dacă vezi că moare de foame. Știu că nu pot ajuta fiecare om de pe pământ,știu că nu toți au intenții bune, știu și iar știu. Dar ascultă-ți intuiția. Dacă vrei neapărat să ajuți la un caz,ajută. Dacă simți că vrei să faci un bine, nu ezita să-l faci. Poți însenina ziua unui om.

                Pe final, aș vrea să țin un moment de reculegere. Astăzi a fost o zi de doliu pentru o persoană foarte apropiată mie. 

            Sigur vei citi asta, și îți transmit aici că te iubesc, iar el e în sufletul tău pentru totdeuna. Ești o parte din el, ești singura ființă căreia îi curge sânge din sângele lui. 

Bună seara! sau dimineața?..

 

        Era ora 12 și ceva noaptea. M-am pus să mă uit pe youtube la o tipă care face storytime-uri mișto. La un moment dat am dat peste un video care vorbește despre profesorii din România și am fost complet de acord cu ea. Menționase la un moment dat în video că a lăsat un link pe blogul ei, la o postare în care se certase cu câțiva profesori care-i comentase la respectiva postare. Dau să mă uit, citesc postarea, și citesc și comentariile. Cutreier blogul respectivei și dau de o postare în care-și povestea anii de liceu. La un moment dat, dau de un link către un alt blog, mai exact către o postare scrisă de mama ei. Cât de tare ar fi ca mama ta să facă blogging? În fine, citesc și postarea distinsei, care aborda tot subiectul legat de profesori. 

         După care cutreier alte bloguri vechi. Mi-a venit ideea genială să mă uit prin postările mele de acum 2,3 ani. Și trece timpul fără ca măcar să-mi dau seama. E 2 decembrie, 04:07 când scriu asta. Încă sunt șocată de cum a trecut timpul, doar răscolind prin trecut. Am dat peste postări despre școală în care mă plângeam de profesoara mea de engleză dar pe care am iubit-o când am ajuns în a XII-a, despre testele inițiale, pe care oricum nu le-am mai dat din cauza conjuctivitei, și chiar mă întrebasem dacă să-mi iau o mini vacanță atunci și cum ar fi să mă îmbolnăvesc subit?.. și asta s-a și întâmplat.. ce gură aurită aveam.. din păcate am avut-o aurită și când spuneam că voi pica bacul. Parcă prea mult aduc aminte de bac..

      Cât de dulci pot fi nopțile în care te gândești la lucrurile din viața ta, și zâmbești. Și deși am trecut prin multe lucruri grele, am ajuns persoana bună de acum. Și garantat voi mai trece prin perioade nasoale, pentru că n-ai cum să treci doar prin lucruri bune.. ar fi prea plictisitor.. 

     Îmi aduc aminte de fiecare postare pe care o scriam despre școală, în special liceu, pentru că am început cu blogging-ul în perioada liceului, și îmi doream să nu mai dau teste inițiale, să nu mai merg la orele de engleză, matematică sau franceză, că mă săturasem de unii colegi, că vreau să termin odată.. de ce eram atât de prostuță?.. asta era ceea ce simțeam atunci și nu am cum să mai schimb asta. Am trăit și multe momente frumoase, mai ales la liceu. Liceul a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea de elev. În clasele primare am fost marginalizată, în gimnaziu eram batjocura tuturor, inclusiv cea a profesorilor, și totuși la liceu am avut putere, deși în același timp îmi era frică, să mă împrietenesc cu colegii, să prind încredere, lucrul ăsta datorându-se și profesorilor pentru că am avut cei mai buni profesori ever.. profesori în adevăratul sens al cuvântului.. desigur că au existat excepții...

       Că tot am adus în discuție profesorii, tipa de pe youtube se plângea extrem de mult de ei. De asemenea, am  avut și eu profesori care își urau meseria, și totuși o profesau (în gimnaziu) sau efectiv prindeau ciudă pe un elev sau mai mulți, și ălora le făcea viața grea (în liceu) *profesorul de matematică (în cazul meu), și totuși el susținea că n-are nimic cu nimeni.. mereu uitându-se la mine când spunea asta. După ce am terminat liceul am realizat că el încerca să mă convingă pe mine că el n-are nimic cu mine, deși simțeam că are. Am eu un dar în care îmi dau seama ce părere are un om despre mine, și foarte rar dau greș.. mi-aș fi dorit să fie și în cazul profesorului de matematică dar n-a fost să fie. În afară de profesorul de matematică,am mai avut câteva incidente cu diriginta și directoarea, dar cu alți profesori nu. Exceptând profa de engleză, în cazul ăsta eu avusesem ceva cu ea, dar după am realizat că ea chiar voia să mă ajute.. 

      Poate o să fac o postare în care scriu despre fiecare profesor pe care l-am avut.. detaliat.. acum că stau acasă din cauza pandemiei și pentru că anul ăsta sunt pe tușă, am timp să mă descopăr. Anul nu va fi pierdut pentru mine! :)

 

              

       

Ale vieții... migrene

 

         Nici când sunt zilele mele de sărbătoare nu mă lasă migrenele în pace.  A și rimat :D

        Ce poate fi nasol în viața unui om obișnuit decât migrenele, mai ales într-o zi în care te simți și tu bine, stai cu familia și mai vorbiți de una alta.. dar nu a fost nici pentru cei din jurul meu o zi bună, deși de obicei când sărbătorim ceva, ne simțim bine.

        Am bătut recordul meu de luat pastile în mai puțin de 24h.. durerile au fost mai mari ca niciodată și nu-mi doream mai mult ca orice decât să fiu la mine în cameră și să îmi bag capul în pernă.. de ieri seară începuseră durerile,m-am pus să dorm că am zis că poate trec durerile astea, dar degeaba, eu mă trezeam din 2 în 2 ore și aveam dureri destul de mari + că-mi venea și rău. Oribil. Din păcate ai mei nu mă cred că sunt migrene, că le am destul de des, și îmi vin o dată pe lună, exact cum îmi vine și menstruația.. sunt regulate și asta mi se pare ciudat, și tot ca menstruația, mă țin o zi, două. În fine, important e că a trecut.

       După cum spuneam,am bătut recordul la cele mai multe pastile luate în ultimele 24h...  7 pastile. Știu că nu e deloc sănătos, dar nu te pui cu migrenele. E ca și cum te-a lovit trenul în tâmplă, sau după ce te trezești din beția aia blană. Eu nu suport durerile, în special cele de cap și de burtă, și fix de ele am parte cel mai des. Cât de ironic.

       Și pe lângă că mă simțeam nașpa, și mama era foarte nervoasă azi. M-a chemat la masă cu nervi, cum că mi-ar trebui mie invitații speciale, vezi doamne. Amețeam când mă ridicam, îmi ardea mie de mâncat. Până la urmă m-am dus. Apoi mătușa mea mă întreabă ce vreau de ziua mea...și se bagă unchiul meu în seamă: „Știm ce-i aduce iubitul ei... coronavirus! hahaha!!! ” Unchiule, du-te la iUmor... sau la Românii au Talent, direct Golden Buzz primești. Râdea singur iar eu eram în agonia mea. Am zis ironic că-mi doresc să nu mă mai doară capul.... ”Luați-i un cap nou”        Minunat! Care-i dă Oscarul acestui tip?

       După ce luasem 6 piafene și încă mă durea capul, îmi zice mama să iau parasinus.. și nu știu cum, într-o oră mi-a trecut durerea. Parcă are gura de aur, efectiv orice îmi zice ea să iau, îmi trece orice durere. Cât de tare, nu?

       De mâine probabil intru în forță cu o postare decentă și probabil vă va plăcea... sunt sigură! :D

      Dar acum vă las.. ca să nu vă întristați prea tare, vă las un remix din 2013.. old Kygo,I miss you so much..

  

La mulți ani, românași!

 

      Și cum am putea începe postarea asta mai frumos decât cu un „La mulți ani”, pentru că ziua României? 

      Pentru că da, suntem patrioți și ne iubim țara doar când e ziua ei, în rest ne băgăm picioarele în ea și ne dorim să plecăm cât mai repede de aici. Cât de minunat,nu?

     Chiar în postarea precedentă spuneam cât de mult îi place românului să petreacă, iar ziua asta e încă un motiv pentru a petrece, nu contează pentru ce, atâta timp cât ne putem bucura de un grătărel, coca cola la greu și băutură! 

      Pentru mine însă, România este o țară extraordinar de frumoasă din punct de vedere cultural, istoric, turistic și pentru că aici s-a născut însuși Dracula! Aici s-au născut de asemenea vampirii, adică cui credeți că i-a venit ideea de a îndepărta vampirii cu usturoi și lemn? Evident că românului, ceea ce mi se pare logic.. chinezii probabil ar fi inventat pe loc ceva iar americanii i-ar fi bombardat.. sau rușii? 

      În fine, ceea ce vreau să subliniez este faptul că România ar fi o țară de exemplu, dacă nu am fi conduși de oameni de 2 bani și nu ar fi existat nesimțirea asta așa de mare a unor oameni care se cred mai presus decât orice... adică țiganii,cocalarii sau orice nație de genul. Repet, nu mă refer la toți țiganii,unii chiar sunt de doamne ajută.. și chiar unii români sunt nesimțiți ca unii dintre ei.. de exemplu cei care aruncă mizerii pe jos, care sparg semințe pe asfalt și put, și se iau în gură cu cei care-i atenționează că nu-i bine ce fac.. 

       „Ce ai zis fă? Tu știi cu cine vorbești bă românule? Îți dau de te sparg bă, cine ești tu să comentezi? Băeți, veniți aci că avem o treabă.”

      Fiecare țară are uscăciunile sale, să nu mă înțelegeți greșit, dar România din păcate are o rată de nesimțire mai mare decât prostia din toată lumea. Și totul pornește din educație, care e și ea precară săraca. Iar asta de „datorează” celor din parlament, care preferă să bage totul în buzunarele lor decât să dezvolte țara asta. Ați văzut și voi ce campanii au ăștia acum? Te ia râsul când îl vezi pe Orban cu discursurile lui. De alegeri toți sunt buni, toți promit și se conving chiar și pe ei la ce pot scoate pe gură, dar după uită tot ce spun. Exact cum ștergeai tabla la școală. Însă noi în loc să acționăm, ne plângem că vai nu ne merge deloc în țara asta. 

     Sper ca pe viitor să putem schimba ceva, pentru că văd atâția tineri dornici să schimbe țara, și dacă aș putea, și sigur voi putea din moment ce îmi doresc să mă îndrept spre jurnalism, unde aș putea transmite foarte multe mesaje și aș fi vocea unei generații, alături de alți jurnaliști de asemenea, cred că am putea schimba ceva. Am schimba mentalități, conținut, și chiar parlamentul. Am văzut atâția tineri cu capul pe umeri și care știu ce vor, și care își doresc să schimbe țara. Deși de obicei aș fi sceptică, de data asta sunt visătoare și chiar am speranță.

     Voi ce ați făcut astăzi, la 102 ani de la Ziua Marii Uniri? 

Despre sfinți

 

    Cu ocazia zilei mele de nume, pentru că ce să vezi, întâmplător mă cheamă Andreea,*deși mama visa să mă boteze Denisa, dar pentru că o vecină a născut și i-a pus tot numele ăsta,s-a reprofilat  iar astăzi cum este sfântul Andrei,am zis să scriu puțin despre acest sfânt.

     Cel mai probabil elevii îl stimează pentru că nu trebuie să meargă la școală în această zi, pentru că acest sfânt ar fi ocrotitorul României, sau cel puțin așa auzisem la o oră de religie din școala generală.. 

    O mini vacanță nu strică nimănui,deși cam toți elevii stau acasă... dar cu toții știm cât de aiurea sunt orele online, din foarte multe puncte de vedere.Văd la sora mea.. stă de dimineața de la 8 până după-masa până la vreo 14-15, uneori chiar și 16, după care stă până la 22 seara ca să-și facă temele. Nu știu de ce unii profesori au impresia că oricum copii dacă stau acasă, nu au altceva de făcut și atunci le dă teme până peste cap. Dacă nu o ajut și eu cu anumite lecții pe care trebuie să le transcrie și cu teme la chimie și la alte materii, cred că ar sta până noaptea târziu să-și facă temele. Și e doar clasa a VII-a.. Să nu mai zic că îi stresează până și la muzică sau desen.. 

     În fine, nu stăm să vorbim despre orele online acum, deși mă gândeam să abordez puțin subiectul ăsta la un moment dat, dar mai vedem.

      Sfinții din România.. de ce sunt sărbătoriți? 

     Sincer, nu am idee dacă în alte țări se sărbătoresc zile de nume sau așa ceva, însă știți cum îi românul.. îi place să petreacă din absolut orice, fie că e vorba de numele lui, sau chiar de ziua pisicii.. am început să petrecem și când vine weekend-ul,pentru că așa suntem noi.. suntem pe sistemul ”Hai să ne simțim bine din orice, să fim noi sănătoși” și parcă orice lucru din viața lor îl privesc într-un unghi de genul...și poate nu e neapărat atât de rău....cel puțin eu ar trebui să nu mă mai stresez și să nu mai iau atât de personal lucrurile care mi se întâmplă,pentru că până la urmă i se poate întâmpla oricui..                Dar nici să râzi când eșuezi,și să mai și faci caz cu asta... unii efectiv se amuză când pică bacul, și când se uită că au luat 3 la mate sunt gen ”Hai să petrecem boss că mai aveam 2 puncte și aveam 5,ej nebuuun?” cred că ați văzut și voi în fiecare an la Pro TV sau Antena când le luau absolvenților interviuri.. ăsta e un alt subiect amplu în care pur și simplu nu vreau să mă bag.

    Suntem o nație ciudată, și trebuie să recunoaștem asta. Avem cele mai ciudate obiceiuri, dacă ar putea fi posibil,am avea în fiecare zi un motiv de sărbătoare din care toată lumea ar trebui să ia parte..ne găsim orice lucru mărunt din care ori să sărbatorim, ori să facem mare caz cu el.. de exemplu pomana. Nu e sărbătoare, dar odată la nu știu cât trebuie să-i facem pomană la mort că vezi doamne... facem o grămadă de feluri de mâncare, ca să ce? Chiar bunicul meu spunea în felul următor ”Mie de ce să-mi faceți pomană? De ce să-mi pregătiți n feluri de mâncare după ce mor? Dați-mi acum să mănânc, nu după ce mor.” Și al naibii dacă nu zice bine.. dar vezi doamne, ce ar spune vecinii.. oricum familia mea nu prea se bagă în seamă prin sat, și tocmai de aia ni se pun atâtea etichete,că vezi doamne.. 

   Și la mine în familie sărbătorim mult,pentru că suntem o familie numeroasă.. suntem 12 într-o curte și sunt 12 zile de naștere.. în fiecare lună *în afară de octombrie avem câte un sărbătorit...și atunci mai pregătim ceva, dar ceva intim,doar între noi. E o normalitate pentru noi și nu ne deranjează. Dar dacă ar fi fost să sărbătorim fiecare eveniment... cred că în fiecare săptămână se ivea câte ceva,și tot te plictisești la un moment dat..

    Mă rog,eu nu sunt genul de persoană care toată ziua se duce să petreacă, niciodată nu mi-a plăcut să fiu în centrul atenției,pentru că ce să vezi, am 2 zile de nume și o zi de naștere,toate în aceeași săptămână, și e ciudat pentru mine să mi se zică de 3 ori într-o săptămână câte un ”La mulți ani!” Okay,spui când e ziua mea,dar de ce când sunt zilele mele de nume? Să-mi trăiască..numele? Lasă că trăiește prin atâția oameni de atâtea generații...

  

     În fine, ca să lăsăm astea la o parte, o zi frumoasă de onomastică celor care poartă numele de Andrei, Andreea și alte derivate! Cred că se pun și Andrada, Adrian, Adriana,deși eu consider asta, deci și vouă vă doresc la fel! 

Unde încape atâta disperare?

 

     Disclamer: Tot ce vei citi e un fel de semi-glumă ca să zic așa, dar motivul pentru care o fac e cât se poate de real și chiar trec prin așa ceva acum and I need some help... and mental health... moore of it.

 

     Cred că toți avem cel puțin un prieten care reușește să te frece cu stresul pe care și-l creează singur dar îl împarte și cu noi, așa de prieteni buni ce suntem..  și eu care credeam că sunt stresul la el acasă dar mereu rămâi șocat de ce sunt alții în stare. 

      Când prietenul/prietena aia a ta care e stresată din orice intră într-o relație..fugi cât poți. Pentru că dacă nu reușești, te vei trezi în fiecare dimineață cu un spam de mesaje de la ea/el, și nu de la iubitul tău, așa cum îți doreai, iar mesajul de bună dimineața de la iubirea vieții tale va fi total îngropat de spam-ul prietenei stresate. Și te minunezi din ce motive se poate stresa și atunci trebuie să-ți iei rolul de psiholog. 

                        *Mie îmi place să ajut oamenii și să fiu alături de ei,îmi dezvolt și eu nițel răbdarea și îmi întăresc nervii, sau măcar cât de cât,pentru că uneori îți vine să-i dai cu capul de pereți să-și revină la realitate și să te lase în pace cu mesajele astea puerile. uneori.

      Acum că am clarificat, hai să începem.

         Te trezești într-o dimineață *sau în cazul meu,la 12 și te uiți pe telefon. Ai notificări de pe facebook,poate snapchat, instagram și reminder-ul că trebuie să bei apă, sau duolingo că trebuie să faci cursul ăla de spaniolă. Vezi toate notificările astea abia după ce te lupți cu mesajele prietenei stresate că nu știe ce-i face sufletul pereche, sau nu știe de ce face într-un anumit mod, sau ce-ți mai scrie pe acolo. Și te uiți din notificări și deja știi ce fel de dimineață vei avea. În loc să-i răspunzi iubirii tale, vei încerca să împaci ideile prietenei stresate în legătură cu iubirea acesteia. Și ce să vezi, nu poate scrie mesaje, îți trimite 10 vocale a câte 5 minute fiecare.. și în toate acestea îți povestește doar că iubirea vieții nu a putut să răspundă aseară pentru că era obosit și nu ne simțea binee, și îi era foarte dor de el, dar când ea s-a trezit a văzut că stimabilul a fost on azi noapte.. și de aici crize.. și acum te pui să-i explici că n-are de ce să se streseze că nu e nimic serios, o să-i explice el de ce.. între timp se supără iubirea ta că de ce nu-i răspunzi, și doar îi zici numele prietenei tale stresate, iar el din start înțelege.. și atunci mă înțelege și el.  Un amalgam de emoții.. Peste 5 minute te trezești cu încă 4 vocale în care îți spune că i s-a explicat că a intrat și el puțin pe instagram la 3 noaptea de a văzut ea repede că a fost on,că primise o notificare. Și apoi după ce auzi, îți vine să te duci în munți și să rămâi acolo. Cum abia a început ziua, ea va vorbi cu el,și își va crea scenarii și pentru orice lucru... de cacat. Nu mi-a zis bebe azi, el e obișnuit să-mi zică bebe, sigur se îndepărtează de mine. Și îți vine brusc să fumezi un pachet de țigări odată, și totuși tu nu fumezi. Și să nu mai zic că dacă nu-i răspunzi când trebuie, se supără pe tine,chiar dacă ai ieșit din cameră,daar să te mai și vadă on?.. Ce iese după, Dumnezeu știe...

                  - Fată, mi-a dat seen la mesaj când i-am trimis mesaj pe snapchat

                  -I-am trimis un snap acum 5 minute,l-a deschis, dar nu mi-ar răspunde pe instagram..

                  -Astăzi pe facetime părea supărat dar nu știu ce avea 

                  -Azi nu mi-a zis bebe cum o face de obicei, se îndepărtează de mine

                   -E clar că mă ignoră, adică e on pe instagram, fată ce fac..nu mă mai iubește

  Explicație pentru fiecare...

                      -Deschidea snap-urile și s-a pus să trimită zile pentru că nu vrea să piardă foculețe

                     - Exact ce am zis un rând mai sus

                      -Omul a avut o zi grea, e obosit

                     - Am rămas proastă când am citit așa ceva, de unde le scoți?

                     -Se uită la meme-uri pentru că ce altceva să faci pe instagram?

          Și de fiecare dată am avut dreptate când i-am explicat *și s-a pus fata voastră să facă romane și vocale ca să bage la cap, dar aparent continuă de fiecare dată cu același stres,deci totul e useless... e sănătos? Eu am o relație de aproximativ 2 ani, și nici la început nu am fost foarte stresată din așa ceva. Da, am mai avut certuri și e normal, dar pe lucruri ceva mai serioase. Cum ar fi să mă cert cu iubitul meu că nu mi-a zis bebe azi?

       Dacă citești articolul ăsta și știi că ești genul ăsta de persoană, nu-ți fă relații până scapi de grijile astea toxice. Și mai ales, nu-ți fă relații la distanță. Oricât de mult te-ar iubi un om, tu dacă despici firul în șaizeci, îndepărtezi omul de tine.Nimeni nu și-ar dori o persoană agasantă în felul ăsta în viața lui. No offense dar asta e părerea mea umilă, cea mai sinceră ever. Nu-ți fă o relație dacă ești toxic în felul ăsta, pentru că nu o să meargă.. nu va fi de durată. Da, există persoane mai  paranoice decât altele, și e un sentiment cât de cât normal, dar nu la cote de genul ăsta. Mergeți la un psiholog specializat dacă suferiți de așa ceva, pentru că nu mi se pare normal să te stresezi într-un hal doar că vezi doamne azi nu ți-a zis bebe, sau a zis doar ai grijă de tine și nu a mai scris și un te iubesc. FUCK THAT. Și pe lângă că stresezi bietul om, îți mai stresezi și prietenii, ei care încearcă să te ajute. Și de fiecare dată îți bați gura degeaba că tu o vei lua de la capăt cu asta.. Și înțeleg că e stresul ăla că nu vrei să fi rănit, și că-ți e frică de asta, dar dacă tu trăiești cu frica asta, n-are rost să continui o relație. Înseamnă că nu ai încredere nici în tine, nici în el. Iar în viață e normal să suferi,chiar dacă doare și treci prin lucruri grele, dar astea sunt provocările vieții și trebuie să trecem prin ele, nu să ne fie frică. Asta ne face mai puternici.

        De mâine o voi lua de la capăt anymore.. dar m-am descărcat și eu puțin... :D      

Anii ce au trecut *2010-2014

 

      Perioada pe care am menționat-o în titlu mă face să suspin cel mai tare. Și deși în 2010 aveam 8-9 ani, înțelegeam multe lucruri care se petreceau în jurul meu. Deși în perioada aia am avut parte de cel mai mult bullying la școală, am reușit să mă refugiez în bula mea,de unde nu am ieșit multă vreme. Bula aceea m-a protejat mai bine decât credeam atunci și în loc să mă gândesc la lucrurile rele din anii aceia, mă gândesc la cele mai frumoase amintiri.

      În perioada aia lumea era mult mai simplă decât e lumea în 2020. 100% cei care aveau vârsta mea din prezent, în perioada aia, m-ar fi considerat puerilă pentru lucrurile pe care le făceam,exact cum și eu consider pueril ce fac copii care au vârsta pe care o aveam eu în anii de i-am menționat. Lucrurile se schimbă,și de aceea există această bătălie între generații.. 

     Dacă de exemplu în 2013-2014 mie mi se părea cool să joc Flappy Bird și să ascult muzica comercială de pe atunci *pentru că hai să fim serioși, nu ascultam eu muzică clasică la 12-13 ani,și celor care aveau vârsta mea de acum li se părea pueril , atunci și mie mi se pare pueril să o văd pe sora mea de 13,aproape 14 ani cum se joacă among us și ascultă muzică trap. Și cel mai probabil și sora mea când va avea 18-19 i se va părea pueril ce vor face copii de 12-13 ani în viitor, pentru că vor apărea alte lucruri mai interesante decât ce avem noi. 

     Dacă eu când aveam 10-11-12 ani erau în vogă Facebook-ul și Yahoo Messenger, acum e în vogă Instagramul și Tik Tok-ul, cine știe ce va fi popular în ani de zile?

    Dacă noi acum ne plângem că uite, ce muzică ascultă copii în ziua de azi...Dani Mocanu, 5GANG,Jador și manelistul Alex Velea.. *deși pe vremea mea Alex Velea adopta un alt gen muzical, și copii care ascultă lucrurile astea acum, se vor plânge de ce vor asculta generațiile viitoare.. exact și cum cei mai mari decât mine se plângeau că vai,cum putem să ascultăm muzică comercială și manelele de atunci, că ei au crescut cu BUG Mafia,Paraziții și cine știe mai ce artiști..că totul se duce de râpă.. Tot ce facem e să ne plângem de ce fac generațiile mai mici decât noi,că noi aveam muzică mai bună... Dar și cei mai mari decât noi se plângeau că uite ce facem noi.. ce ascultăm..  Sunt extrem de sigură că și cei care au crescut înaintea generației celor care ascultau BUG Mafia și Paraziții se plângeau de ei.. că uite ce ascultă... muzică cu mesaje vulgare.. chestii.. deși sunt sigură că așa ceva a existat întodeauna,doar că artiștii se schimbă și vor pune amprenta pe generațiile în care ei sunt populari.. sau a fost...

    Și chestia asta nu se regăsește doar în genurile de muzică,jocuri și rețele de socializare.. dar și în tehnologie. În 2010 dacă aveai telefon cu touchscreen erai bogat,erai șmecher.. acum în 2020 și copii de 5 ani au telefoane și se uită pe youtube,cum și în anii 2000 doar dacă aveai telefon în sine era ceva wow. Tehnologia se schimbă la oră,ca să spun așa.. dacă acum avem telefoane cu touchscreen, în 10-20 de ani o să ni se pară ceva antic..exact cum ni se par acum telefoanele cu butoane. Probabil o să avem telefoane în care nici nu trebuie să punem mâna pe ecran.. chiar văzusem ceva prototip de genul acum ceva timp... avem telefoane care se îndoaie,rezistente la apă, și multe alte lucruri.. lumea evoluează.. eu și acum mă uit cu șoc în trecut, acum 10 ani, când prima dată am avut un calculator în casă, și chiar internet.. eu nu știam de așa ceva până atunci, ci doar văzusem la alții..

    Tind să duc lipsa anilor 2010-2014 pentru că lumea abia descoperea aceste lucruri..și mi se părea grozav,chiar dacă unora li se părea pueril.. în 2030 probabil vom considera că anii 2000 sunt antici..și tocmai din cauza tehnologiei.. și poate așa e să fie. Fiecare deceniu, secol e diferit.. exact cum și nouă ni se par ciudate radio-urile de exemplu, bunicilor li se pare ceva normal,pentru că cu asta au trăit.. bunicul meu încă are radio-ul primit acum 40 de ani.. și duce bine radio-ul ăla.. și așa li se va părea ciudat nepoților noștrii că avem telefoane cu touchscreen, că vai.. ce demodat. 

     Vremurile se schimbă din cauza inovațiilor ce apar.. muzicii noi ce se lansează și curentelor din care se încadrează.. din cauza jocurilor și așa mai departe.. 

     Vouă de ce ani vă e cel mai dor, și de ce? Eu după cum spuneam, îmi e dor de 2010-2014,pentru că eram un copil care se juca.. nu aveam nu știu ce telefoane, dar eram fericită.. și probabil în câțiva ani o să duc dor și anilor din adolescență, apoi de tinerețe.. important e să fim fericiți că am trăit lucrurile astea și să le ținem în inimă,și să ne putem adapta vremurilor ce vin, pentru că deși totul se va schimba, va fi ceva frumos și ne va face să ne gândim la acea perioadă..

Școala de șoferi. E ceea ce-mi doresc cu adevărat?

 

     Nu. Nu e deloc ceea ce-mi doresc. Nu mă văd șofând, deși obligat-forțat o voi face. Toată lumea din jurul meu și-au pus entuziasmul pe primul loc și nu s-au mai gândit cum mă simt eu. Ei abia așteaptă ziua în care eu voi putea conduce independentă, iar eu mă lupt cu stări nasoale. Evident stări cauzate de școala de șoferi. Nu e tot una să înveți pentru că vrei sau că o faci forțat.

    În zilele noastre, a avea carnet de conducere este o necesitate. Când se ivește o urgență o mașină chiar te-ar putea ajută. I know it. Dar nici faptul ăsta nu m-ar fi împins să dau de carnet. Cum ziceam,o fac din obligație. Toată lumea din jurul meu mă stresează că trebuie să am carnet,că abia așteaptă să mă vadă conducând.  Cu ce vă face pe voi să vă simțiți bine că eu conduc? Totul va fi de moment, când mă vor vedea prima dată, după gata. Dar eu? O să fiu pe post de taxi în familie. Pentru că asta vor ei. Eu când voi începe facultatea mă voi muta în oraș, nu voi sta în comună, iar atunci nu voi avea nevoie de carnet. Pentru ce naiba mă obligă să fac ceva ce nu vreau?

     Primele ore de șofat mi s-au părut interesante, dar nu m-au motivat să fiu o șoferiță. Chestionarele îmi dau stări de rău,mă enervez și fac crize de nervi când greșesc la o întrebare,pentru că eu 2 luni doar asta am făcut. Am învățat. Dacă fac un chestionar nou,iau 18-19. Dacă îl fac a doua oară, fac 25-26. Dacă m-aș amăgi din asta,la sală aș lua tot atât. Cel mai puțin am făcut 13,asta după ce am învățat o grămadă. Fac totul din scârbă, nu am răbdare să fac ceva care nu mă încântă, mi se pare grețos. 

    Dar lasă că vor mai avea ai mei altă șoferiță. Adică taximetrista familiei. Înainte să mă înscrie ai mei la școală,m-am certat cu ei grav din cauza că eu nu vreau să dau de carnet. Nu-mi doresc absolut deloc asta. Prietenul meu era iar entuziasmat și încerca și el să mă ajute, dar când a văzut că eu chiar nu vreau, m-a consolat așa cum știe el. El are deja carnet de 2 ani,m-a liniștit că e de ajuns că are el.Ceilalți îmi spun că e bine să fi independent. Pot fi independentă și dacă nu am mașină. 

     Nu-mi place idea de a șofa,dar îmi e și foarte frică. La o oră de condus era să fac accident din cauza unui dobitoc care nu mi-a dat prioritate, când eu aveam prioritate. Atunci am realizat că oricât de bine aș știi să conduc,voi da peste oameni care nu știu, dar au carnet. Frica mi-a intrat în măduva oaselor. Le-am spus alor mei că voi muri într-un accident. *Lasă că oricum toți murim, fiecare avem un drum. Okay, vreau să spună același lucru când mă vor plânge la mormânt. M-a durut extrem de tare când mi-au spus asta. Am văzut miserupism din partea lor. Au băgat pe primul loc necesitatea de a avea o mașină și au dat la o parte că îmi e frică. 

      Îmi e groază, nu conduc bine deloc pentru că sunt mereu stresată. Instructorul mă ceartă mereu că țin prea tare volanul, că mă agit tare, că nu sunt deloc concentrată și relaxată. Efectiv nu sunt în stare, dar nici nu vreau să fiu. Dar o să fiu obligată să fiu. Mătușa mea are de peste 10 ani carnetul și abia conduce. Eu o să am permisul doar ca să mai am altceva în portofel. Nu-mi voi folosi mașina. Apreciez că ai mei sunt dispuși să-mi cumpere mașină,că dau bani ca să dau de permis. Voi o să spuneți acum că ce, alții vor și tu ești răsfățată. Nu sunt deloc răsfățată, apreciez extrem de mult că sunt dispuși să facă atâtea pentru mine, îi iubesc pentru asta. Dar șofatul nu e ceva ce-mi doresc. Pur și simplu nu vreau să dau de carnet. Îmi e frică, dar nici nu vreau să-mi înving teama. De ce sunt obligată? 

       O să mor la volan dacă voi avea carnet,și nu e o exagerare,e o constatare.

 

Nimic

 

      Sunt foarte frustrată în ultimele zile, poate ultima săptămână. Am stări de depresie, bipolaritate și trebuie să mă tratez pentru că știu că nu sunt doar simple stări. Fiecare criză durează câteva săptămâni și nu mă pot stăpâni. Am nevoie de ajutor. N-am nevoie doar de un *Gata, nu mai fi tristă sau *Termină că nu ai nimic, încetează. Știu că am probleme psihice care mă frământă de ani de zile și trebuie să mă tratez. Dar când? Mereu am amânat. Iar amânarea asta mă termină iar stările îmi controlează viața în continuare.

      De când am picat examenul de bac, am tot căzut în stările astea cum n-am mai căzut de ani de zile. Nici nu-mi place să le zic stări,că nu sunt doar niște simple stări, exact cum am mai spus în paragraful precedent. Părinții mei habar nu au de trăirile mele,deși trăim în aceeași casă, deși mai stăm de vorbă. Îmi e prea frică să spun ceva, pentru că știu că m-ar judeca. Mi-ar spune să încetez că nu am nimic, totul e în capul meu, ce să am eu? Ei au crescut copii fericiți. Ei își cunosc copii ca pe propria palmă. De ce presupun ei că sunt cumva și mă fac să mă mint eu pe mine că e cum zic ei? De ce ei iau decizii pe care eu nu vreau să le iau? Decizii majore, nu orice căcat. Faptul că dau de carnet,e dorința lor, dar nu și a mea. 

     Probabil vă întrebați, ce dracu de stări pot avea eu? Ce, ești un copil de 19 ani, ce dracu de griji să ai tu? Vezi-ți mă de viață că nu ai nimic, îți plângi singură de milă că nu ai atenție, dă-te-n sânge că nu ai nimic, noi oamenii mari avem probleme mult mari decât niște răzvrătiri. 

      Mi se rupe mie că ai tu impresia că cer atenție. Am 19 ani, da, și ce? Nu am dreptul să mai plâng doar pentru că problemele mele nu se măsoară cu ale altora? Știi tu omule, toate trăirile mele? Nu mai judecați.  M-am săturat să mă simt prost pentru că mă simt rău. Din cauza asta, am ajuns unde am ajuns. Oricum a ajuns să nu-mi pese de cuvintele unor moși și babe că vai ce trăiri pot avea eu la 19 ani. Am și eu destule, cum fiecare dintre noi avem. Am trecut și eu prin multe, și voi la fel. 

    Am ajuns la concluzia că am nevoie de tratament. Am tulburări bipolare, căderi nervoase, anxietăți până peste cap și din cauza ăstora,tulburări de alimentație. Și au ajuns oamenii să-mi spună că am probleme. Dar nu cei care mă știu, ci străinii.

    Când am mers să fac testul psiho pentru școala de șoferi, doamna doctor a spus că sunt instabilă emoțional, că am nevoie urgent de un psiholog. Nu știu cum și-a dat seama dintr-un sigur test, dar mi-am pus întrebări. Ai mei au luat totul în râs. *Lasă tu femeie că nu ai tu nimic. Îi mă-sa instabilă emoțional. La început am luat și eu în râs că nu am vrut să recunosc celorlanți, dar m-am mințit și pe mine un timp. Am derulat din nou toată situația, și am ajuns la concluzia că are dreptate. Prietenul meu spune același lucru. Și el suferă din cauza stărilor mele. Sunt momente când uit ce am spus sau ce am făcut, și poate că e bine. Dar cei din jurul meu nu uită. 

     De când am picat bacul,repet, nu mai sunt aceeași persoană. Nu mai sunt om.Nu mai sunt în stare să iau o decizie, nu mă mai înțeleg nici pe mine. Îmi e frică de eșec. Învăț de rup și eșuez. Și atunci de ce să mai încerc? De unde să adun ambiție? Am luat de unde am putut și tot eșuez. Cad încontinuu. Și atunci trebuie să renunțăm. Probabil dacă cineva din apropiere ar trece prin asta, aș fi acolo lângă el până ar reuși. Eu de ce nu pot fi alături de mine? Pentru că mă urăsc, nu am încredere în mine, pentru că știu că nu sunt în stare de nimic, și nici nu merit ceva bun. Dacă am parte de un bine, zic doar că e noroc.  Am niște trăiri și sentimente care se schimbă încontinuu și nu reușesc să țin pasul cu mine. Psihic am obosit,și nimeni nu înțelege. Vreau o pauză de la tot. De la fucking absolut tot. M-am săturat ca lumea să pună presiune pe mine, că ia carnetul, ia bacul, fă aia, trebuie aia, ai picat bacul da dacă nu iei carnetul ești vai pula ta. Nu ești în stare nimic să faci, nu poți să faci nimic, nu mai încerca că oricum vei da greș. E de ajuns. 

      Vreau să renunț la școala de șoferi pentru că nu e de mine. La gândurile pe care le am,o să mor în prima săptămână.

                               Cea mai urâtă parte e că oamenii ăștia de care vorbesc, sunt în capul meu, îi aud.

Plăcerea de a face artă.

 

                                   

      Nu ne-am mai citit de ceva vreme, nu?  Știți bine că oricât de mult aș lipsi, niciodată nu aș putea renunța la ceva ce-mi face plăcere să fac. Datorită acestui blog am reușit să-mi dezvolt atuurile și să știu în ce parte vreau să mă îndrept. 

      Scrisul e terapie, plăcere, ceva cu adevărat unic pentru mine. E o artă, e un mod de a te exprima. La fel ca desenatul, muzica, modelaj, actoria și orice altă activitate care se poate încadra în artă.. deși.. pentru mine, arta poate fi subiectivă. Pentru o persoană care lucrează în IT, poate să fie o artă pentru el. Sau mecanica pentru un mecanic. Consider că arta e prezentă în mâinile oricărui om, în orice alege el să facă. 

               Nu cred că am putea trăi fără artă. Nu am exista fără artă. Noi suntem artă, arta lui Dumnezeu, iar tot ce facem noi, e datorită înzestrărilor noastre date de El. 

         În altă ordine de idei, am horătât ca acest bloguleț să rămână ceva personal, intim și emoțional, așa că am zis să mă împart în două, și să deschid cel de-al doilea blog, unde eu și cu o fostă colegă de liceu, care și în prezent îmi e o prietenă foarte dragă, vom scrie. Pentru ea este ceva nou, eu i-am deschis porțile acestei platforme și sunt sigură că se va obișnui foarte repede. Am descoperit în ea talentul de a scrie și am zis că ar merita din plin să și-l dezvolte. 

              Pe noi ne găsiți aici, dacă sunteți curioși/curioase să ne cunoașteți și să ne împrietenim. Suntem absolut deschise la orice părere.

      Eu voi reveni mereu aici să-mi expun melodramele și să vă încânt(probabil) cu postările mele. 

 

 

Omagiul diamantului

  

         24/10/2020. Se împlinesc 6 luni de la sfârșitul unui capitol din viața mea. S-a sfârșit brutal, pe neașteptate și pe nedrept. Nu trebuia să se întâmple așa. Nu trebuia să se întâmple deloc. Din cauza unor nereguli și jucători disperați care vor ei tot, și deși au cam tot ce și-ar dori oricine care joacă acest mirific joc, sunt niște nesătuli care ar aspira tot dacă ar putea, contul meu a fost banat. 

                                                                             R.I.P 

                                                                15/03/2014-24/03/2020

                                            *ultimul concurs pe care l-am câștigat, cu 4 zile înainte de a-mi fi banat contul

     

                    Revenim dracului la realitate, lăsăm vrăjeala.

          Am găsit și eu poza asta prin calculator, când făceam curat printre foldere și am zis să-i aduc un mic omagiu. 

            Între timp mi-am făcut alt cont, pe 30 am împlinit 6 luni de când îl am și încet încet, ajung de unde am rămas.   

           E păcat totuși de cont, am muncit 6 ani pe el, am dat o grămadă de bani, nu aveam eu prieteni mulți dar eram fericită cu ce aveam pe el. N-are rost să fac o istorioară despre cum mi-am pierdut contul, deși pe scurt, niște disperați/invidioși au vorbit ei cu unul care face parte din staff-ul jocului și mi-au închis contul. M-au acuzat de copiere de peruci sau alte cele deși n-am făcut așa ceva în viața mea. Poate au reușit ei să-mi șteargă contul, dar frică nu-mi este de ei, pot face ce vor ei. Pot să-mi șteargă și contul ăsta cuz I don't give a fuck. Nu trăiesc într-un joc, totuși.

            Am simțit să fac asta pentru că chiar m-am distrat pe contul ăsta și pot să zic că am învățat multe. Cum poate un simplu joc să te învețe atât de multe? Am învățat engleza, am învățat să necogiez și am aflat cât de parșivi pot fi unii doar pentru că sunt invidioși pentru ce ai, și cam cât de mult se pot călca unii pe alții în picioare doar pentru niște lucruri pe un joc. E bine să fi competitiv, dar dacă ești disperat strici toată distracția. Eu de oamenii ăștia m-am ferit, dar ei de mine nu. 

 

          Puteți liniștiți să evitați acest post, deși dacă ați ajuns până aici cred că ați citit deja. 

                                                               

           

Be stylish 3

  

      Pentru că-mi e dor să mai scriu și să fiu activă, vreau să prezint câteva outfit-uri pe care eu le-am creat zilele astea în care am lipsit pe aici. Poate mai povestesc diverse, dar aș vrea să o fac separat. Zilele astea mi s-au întâmplat niște lucruri destul de.. interesante. 

        Daarr asta în articolul următor. I promise 

   

      

    Să vedem ce outfit-uri am ales.

În ultima vreme am optat la niște outfit-uri mai elegante însă pare și un pic office, așa aș merge îmbrăcată într-o seară importantă de afaceri.

Sunt obsedată de culoarea asta, e un roșu mai sângeriu, chiar                                                       intenționez să-mi achiziționez mai multe haine de această culoare.

Exact ce ziceam. Dacă m-aș îmbrăca în realitate așa, aș atrage                                                            priviri din partea multor persoane. Deși aș fi optat pentru o fustă ceva mai lungă

Ador outfit-urile de genul, mi se par atât de casual și rebel. M-aș îmbrăca în așa fel everyday.

Da, n-am față. Nu mai aveam răbdare să-i mai fac un make-up și                                              eram atât de încântată de acest outfit. Mi se pare atât de angelic.

Păi se putea fără un pic de strălucire? În realitate nu aș opta pentru                            un astfel de outfit, dar în joc mi s-a părut super cute.

So simple. Aș opta pentru așa outfit întodeauna când m-aș simți girly.

Același lucru aș putea spune și despre acest outfit. Absolut superb.

 Foarte drăguță idea de fustă-salopetă. De asemenea, e destul de simpluță ținuta, dar spune multe. 

Soo cool. Chiar nu am cuvinte.

Voi ce spuneți despre aceste ținute? Care vă place cel mai mult?

*Btw, dacă vreți să jucați acest joc, se numește stardoll,am scris despre el în urmă cu mult timp.

Vă țuc!🦋