Nu am un titlu potrivit, just read..

 

         În timp ce noi stăm în pat și tolănim, uitându-ne pe instagram sau jucându-ne nu știu ce joc, alții poate luptă pentru ceva mai bun în viața lor și se roagă în fiecare secundă să nu fie executați, aflându-se în plin război. Probabil unii se gândesc că războaiele au fost de mult, că e ceva antic, că trăim în secolul 21 și că suntem o societate modernă, dar în momentul în care cineva rostește asta sau în timp ce scriu eu postarea asta, cineva se luptă pentru viața lui și își dorește să scape din acel infern. În timp ce noi suntem mereu nemulțumiți de ceea ce avem în casă, de ceea ce mâncăm, că parcă am mânca altceva, alții ar vrea pur și simplu să bea apă și n-au de unde.

          De fiecare dată când mă gândesc la viața mea, mă simt grateful. Viața e o luptă pentru toată lumea, dar din păcate unii parcă sunt condamnați la suferință pe viață, doar pentru faptul că s-au născut într-o familie din Africa sau Siria,în care sărăcia, lipsurile și războaiele sunt la ordinea zilei. Ne plângem de țara noastră, și da, avem tot dreptul să ne plângem, și în ciuda salariilor mici și a nedreptăților, cei care s-au născut într-un loc ca Africa sau în țările în care războaiele parcă nu se mai sfârșesc, și-ar fi dorit măcar atât. 

           Și nu zic că e greșit să ne dorim ceva mai bun în viață, dar! să fim recunoscători și pentru ce avem acum. Să fim recunoscători că avem unde să stăm, că nu pică acoperișul pe noi, că avem apă curentă, potabilă, că avem haine, căldură, mâncare și iubirea celor din jur. Am meditat foarte mult la aceste lucruri și am învățat să nu mă mai plâng că nu am aia, sau cealaltă. Simt că am tot ce-mi trebuie. Am ajuns să mulțumesc în gând când am o mâncare caldă pe masă, când sunt în duș și am apă să mă spăl, că am un pat confortabil unde să dorm, că am un calculator unde îmi pot dezvolta talentele artistice, un telefon performant cu care pot face poze foarte frumoase, părinți care mă iubesc indiferent că mai am eu momente când am draci pe ei, dar e o perioadă, și e ceva normal. Încă un motiv de mulțumire ar fi că părinții ne înțeleg când avem aceste stări, că și ei au trecut prin asta. Alții poate nu mai au părinți.. sau mai are doar unul..

        Și deși mă gândesc în fiecare zi cât de norocoasă sunt, nu-i văd pe cei mai puțin norocoși...asta până astăzi. Ceea ce m-a determinat și să deschid pc-ul și să încep să scriu. 

        Astăzi am mers cu tata prin comună să ne informăm ce acte ne trebuie pentru a-mi face buletinul. Evident că am mers la primărie. Ajunși acolo, erau două intrări. La prima ușă intrai ca să-ți faci sau să-ți eliberezi acte, iar la a doua intrare era probabil secția de poliție. Acolo, la rând, 11 inși. Doi dintre ei se chinuiau să împartă o pătură, alții încercau să se încălzească cum puteau și ei, iar unul dintre ei era desculț. Desculț pe timp de iarnă. Așteptau cu toții în fața primăriei. După naționalitate, păreau să fie arabi sau sirieni. Noi am intrat la prima intrare ca să aflu că sâmbătă va trebui să mă întorc acolo ca să-mi fac buletinul. După, am pornit spre brutărie, care era la o trecere de pietoni distanță. Ca de obicei, tatăl meu lua pâine. Se uită către mine și îmi spune: „Hai că le luăm cornuri calde oamenilor, sigur sunt imigranți”.  Tata întreabă care sunt cornurile abia scoase din cuptor, și cumpără 12 bucăți. Nu numărasem câți bărbați sunt acolo, doar după ce tatăl meu le dăduseră cornurile. Inima mea se rupse când îi văzusem stând afară, tratați ca pe niște animale. Poate că au trecut granița ilegal, dar sunt oameni, iar dacă vin din țări unde războaiele sunt în desfășurare, nici nu ar trebui să-i judecăm.. de fapt,n-ar trebui să-i judecăm deloc. Fiecare ne dorim o viață bună, cum și ei și-au dorit. Nu le știm trecutul. Polițistul care-i ținuse afară e cunoscut prin comună ca un nesuferit, iar în loc să primească oamenii înăuntru, pentru că afară înghețau, i-a lăsat să stea în frig. Sufletul meu a rămas în continuare acolo și după ce am plecat. Toată ziua m-am gândit la ei, sper că sunt bine,că nu au înghețat prea tare. Sper că au un loc unde să stea la căldură. Nu știu de cât timp erau acolo, dar cert e că înghețau de frig.

       Știu că fiecare trecem prin greutăți. Toți suntem prinși în viețile noastre cotidiene, în problemele pe care le avem. Mi-ar plăcea să fim mai umani și să ne iubim aproapele. Cum ar fi lumea dacă n-ar fi oameni urâcioși? Ajungem să ne uităm la cei care au mai multe decât noi în loc să ne uităm la cei care au mai puțin. Unii și-ar dori ce ai tu. 

         De fiecare dată când vezi un om neajutorat sau știi o situație grea a unui om, nu ezita, și ajută-l. Oferă-i un zâmbet, dacă vezi că are o zi proastă, contribuie dacă simți, hrănește-l dacă vezi că moare de foame. Știu că nu pot ajuta fiecare om de pe pământ,știu că nu toți au intenții bune, știu și iar știu. Dar ascultă-ți intuiția. Dacă vrei neapărat să ajuți la un caz,ajută. Dacă simți că vrei să faci un bine, nu ezita să-l faci. Poți însenina ziua unui om.

                Pe final, aș vrea să țin un moment de reculegere. Astăzi a fost o zi de doliu pentru o persoană foarte apropiată mie. 

            Sigur vei citi asta, și îți transmit aici că te iubesc, iar el e în sufletul tău pentru totdeuna. Ești o parte din el, ești singura ființă căreia îi curge sânge din sângele lui.