Hai că revin

    ♦   Iar vine asta și postează după încă o perioadă luungă de vreme. Mi-am făcut un obicei atât de prost cu postatul pe blog că deja m-am obișnuit cu el. Și nu e intenționat, pur și simplu n-am chef. N-am stare.

    ◊  Și dacă există cineva care chiar mi-a citit toate postările de un an încoace și a înțeles oarecum durerea mea,deși mă îndoiesc că ar citi cineva și mă îndoiesc de faptul că cineva ar înțelege pentru că eu am un talent incredibil de a-mi exprima sentimentele de doar eu înțeleg. Dar chiar nu contează pentru că fac asta mai mult pentru mine. Faptul că am început să scriu pe blog e o provocare pentru mine.Sau a fost,pentru că am cam lăsat-o baltă.

   ♦  În fine, anul trecut cam prin octombrie dacă nu mă înșel,postasem un articol în care îmi propuneam anumite obiective pentru anul 2018. L-am analizat puțin și m-am gândit la mine, la cât de pozitivă eram când am scris acel articol și eram atât de sigură de faptul că eu chiar voi reuși să fac tot ce mi-am propus. Da,unele lucruri am reușit să le finalizez însă de celelalte nici nu m-am atins,ca să zic așa.
  
    ◊ Eram atât de pozitivă și de încrezătoare că anul 2018 va fi cel mai memorabil an,cel mai plin de întâmplări și în care voi fi cea mai fericită. Singurul lucru pe care l-am dedus a fost faptul să nu mă mai aștept la ce e mai bun la anul ce urmează,pentru că opusul se va întâmpla. Într-adevăr,am avut de învățat foarte multe lucruri din această suferință pe care probabil o voi ține minte toată viața mea,dar acea durere,acea durere m-a doborât,m-a distrus pe interior. Poate că există oameni care știu situația mea,dar în acel moment nu simțeau acea durere care nu mă lăsa să fac nimic. Am simțit pe pielea mea faptul că și durerile psihice pot durea la fel de mult ca cele fizice. Poate mai mult,în unele cazuri. Au fost dureri pe care nu le puteam trata cu pansamente sau medicamente. Dureri ce trebuiau să treacă de la sine,dar treceau al naibii de greu.. 

  ♦  Am învățat să nu mai pun atât de mult suflet în persoane,să nu mai am încredere oarbă în persoane nepotrivite,să nu judec o carte după copertă.. Dar,să nu regret niciodată că am fost bună cu oamenii,poate prea bună.. nu neapărat pentru că am ajutat pe cineva ci pentru că în același timp m-am ajutat și pe mine. Poate că mulți m-au văzut ca pe o proastă pentru că sunt în stare să ajut pe oricine cu riscul de a fi rănită sau batjocorită, sau pentru că pun prea mult suflet,într-un timp prea scurt..  Nu vreau să devin un om rău și rece pentru că multe dintre persoanele pe care le-am băgat în suflet m-au făcut să sufăr. 

  ◊  Dar ca să nu luăm în calcul doar părțile negative din acest an,pentru că în acest an mi s-au întâmplat și lucruri care pe mine una m-au schimbat ca persoană, mai ales pe plan social, m-am maturizat psihic,am învățat să mă exprim. Poate că pe blog am scris doar lucruri ce mă măcinau,dar aici am scris doar în momentele de disperare,ca să o luăm așa. Anul ăsta n-am fost prea activă pe blog,nu am realizat nimic din ce am vrut să fac cu blogul,dar hei,mai există și mâine, și la anul..


Ei bine,până când mă mai hotărăsc eu să postez pe aici,vă las asta..
       
A doua melodie mi-a intrat în suflet. Și prima,dar mai mult a doua.

Cyah☼

Încă 2 luni pierdute

         Sunt atât de preocupată de gânduri că nu mai am timp de nimic. Sunt legată atât de strâns de lene încât nu mai am nici chef să fac ceva,iar motivația mea e destul de sus. Nu știu,gândurile mă împung, și gânduri de care n-ar trebui să-mi fac griji. Simt cu viața asta trece pe lângă mine,gândindu-mă că de ce trece. Astfel de gânduri mă străpung,la cei aproape 17 ani ai mei. Alții la 17 ani se distrează prin cluburi,își trăiesc adolescența, sau învață,iar eu mă gândesc la lucruri care mă terifiază. Știu că n-ar trebui, chiar fac orice altceva încât să uit de aceste gânduri dar pur și simplu îmi amintesc de toate într-un moment de singurătate. Totuși,ar trebui să iau faptul că în momentul ăsta scriu pe blog,după 2 luni,ca pe o inițiativă,ca pe un pas înainte. Sunt atât de mult de spus că nu știu cum să le transpun pe această coală albă virtuală.

         Am învățat foarte multe în aceste 2 luni. Acea persoană care m-a doborât a reușit să iasă din inima mea,din gândurile mele, devenind o persoană fericită. M-am simțit eliberată,ca și cum aș fi fost dezlegată dintr-un lanț din care credeam că nu voi mai ieși. Am învățat să învăț,să nu mai renunț din prima, ci să lupt pentru a înțelege,să întreb,să repet. Iar rezultatele sunt pe măsură,și sunt foarte mândră de mine. Încă mai am mici probleme,ci anume lucrurile care mă distrag. Sunt distrasă foarte ușor iar lucrul ăsta mă coboară. Este foarte bine să conștientizezi ce te doboară, dar să și remediezi acel lucru.

       Ah,și de câte ori am zis că mă voi schimba,că voi face,că voi drege,că nu voi renunța. Și de câte ori am dat cu bâta în baltă la tot ce am zis. Nu e chiar în regulă,dar e firesc... E firesc să mai renunți,să simți că nu mai poți,că ai nevoie de pauză...

      Stând eu acasă,într-o zi de marți,o zi normală în care trebuie să mergi la școală și să primești note,să dai teste,să socializezi cu colegii,prietenii, m-am gândit eu... ce ar fi să tastez puțin pe aici pentru că și așa n-am mai dat semne de ceva timp,un timp destul de lung în care s-au întâmplat muulte....nu foarte multe,dar sunt niște lucruri care m-au schimbat destul de mult. Atât de mult că nu mai știu cine sunt cu adevărat. Din fericire, m-au schimbat în bine,și nu în rău cum am fost obișnuită în ultima vreme. Acest an a fost destul de greu pentru mine,dar cel mai important este că am ieșit cu bine din toate acestea, realizând multe lucruri, astfel cunoscându-mă și înțelegându-mă.
  

Elișor

     De foarte mult timp căutam un artist care să mă înțeleagă prin versurile sale,să plâng,să râd pe melodiile lui,să aibă aceleași gusturi,gânduri,sentimente,trăiri ca și mine.  Dacă-l descopeream în urmă cu 3 luni când eram în depresia mea,mi-aș fi revenit mult mai repede.


      Voi pune aici câteva melodii care chiar m-au ajutat în multe situații,care m-au făcut să înțeleg anumite lucruri și să-mi îndrept greșelile.

 

 

 

 

       Pe lângă faptul că e genul de muzică pe care-l ascult,mă înțelege,am impresia că e lângă mine și mă susține,mă ajută să iau decizii,sau îmi spune cum ar trebui să gândesc. Și are o voce extrem de frumoasă. Și el e foarte frumos. Îl apreciez enorm pentru că se vede cât muncește și se vede că face asta din plăcere,se vede că pune foarte mult suflet. Îl susțin să ajungă cât mai sus pentru că merită.


Pe youtube îl găsiți eli.


 Ador faptul că postează melodii des,iar sentimentul ăla când îți place o melodie din prima ascultare,uh,e o senzație extrem de ... nici nu știu cum aș putea spune. E ca și cum te-ai îndrăgosti la prima vedere. Sau prima ascultare ! Iar el e primul artist care mă încântă cu fiecare melodie de a lui.

Duminică,o zi sfântă

  Vorbeam cu o prietenă de a mea și-mi spunea:
”Bă,eu voiam să coc niște chec azi pentru că am poftă de chec dar mama a zis că nu pot că azi e duminică”
    Și atunci mi s-a aprins beculețul. Hai să vorbim puțin despre asta!

 Să-mi spună cineva de ce nu putem face nimic duminică ? 

 De ce..oups,stați așa Bun,acum e bine. De ce există conceptul ăsta stupid?

     Niciodată n-am înțeles de ce nu putem face lucruri gospodărești sau orice altă activitate în sfânta zi de Duminică? Dacă aș întreba-o pe bunica mea mi-ar răspunde că așa a fost lăsat de Dumnezeu,pentru că acesta când a creat lumea timp de 6 zile, a 7-a zi a fost zi de odihnă.Ok, și ce legătură ar avea asta cu faptul că nu putem face nimic duminică ? Cu ce greșesc în fața lui Dumnezeu dacă aleg ca în ziua de duminică să coc chec sau să spăl rufele?Scrie în Biblie cumva că nu e bine,că e păcat și ajung în iad ? 
        Cel mai probabil babele care susțin chestia asta nici măcar n-au citit Biblia, dar pentru că toate fac la fel, și ca să n-ajungă subiect de bârfă pentru prietenele lor,normal că le spun copiilor și nepoților să nu facă nimic duminică.
      Babele vor găsi mereu subiect de bârfă,indiferent dacă e adevărat sau nu pentru că e foarte interesant să ne vorbim vecinii. Dar mă rog,vom vorbi despre băbuțele astea în altă postare.
       Probabil e o superstiție de pe vremea mamaiei inventată de o babă plictisită care să bage frică celorlante babe ”credincioase”. Hai să fim realiști,toate babele astea merg la biserică și mozolesc icoanele,dau bani la popa ca să-și rezerve un loc în rai, sunt al dracului de rele și nu doar între ele,mai bagă și alte băbuțe care chiar n-au nicio treabă cu ele.
    

Amintiri din copilărie 1

     
      Cu ocazia venirii unui an nou școlar moment de reculegere pentru elevii ce vor începe școala pe 10 septembrie mă gândeam să povestesc anumite trăsnăi pe care le-am făcut pe parcursul acestor ani de școală.
       De ce, cu ce ocazie să povestesc tocmai despre asta ? Ei bine, tocmai am realizat că am parcurs 10 ani de școală, 10 ani în care am învățat multe lucruri și nu din lecțiile obișnuite predate la clasă. Poate că toți profesorii m-au învățat ceva,dar nu din materia pe care mi-au predat-o,ci doar să aflu cât de jigodii sunt unii dintre ei, și mai ales, oamenii care au fost de acord ca acești ”profesori” să stea la catedră.
      Trecând mai departe, pentru că nu despre asta vreau să dezbat azi.Ca să nu fie venirea școlii un mare calvar să fim serioși,cine naiba mai așteaptă școala,nici copii mici nu o mai fac,sau dacă o fac,după două zile plâng că vor acasă ei bine,fiți pregătiți să râdeți pentru că am fost un copil extrem de prost.
       N-am fost un copil problemă, dimpotrivă, mi s-a spus că am fost un copil cuminte,dar am făcut și eu trăsnăi la viața mea pe care nu le voi uita niciodată.

        Problema la mine a fost că eram aeriană. Aeriană în adevăratul sens al cuvântului,dacă spuneai că sunt aeriană,era pleonasm. Ca să vă dau un exemplu,în clasa a I-a aveam de învățat o poezie pentru serbarea de 8 martie,dacă nu mă înșel iar eu și mama ne-am pus într-un weekend să învățăm poezia. Trece weekend-ul, vine luni iar învățătoarea ne punea să ne spunem fiecare poezia noastră,și deși învățasem poezia tot weekend-ul,spuneam că n-am învățat-o,nici măcar nu știam despre ce poezie vorbea. Iar o săptămână întreagă tot așa am ținut-o. Învățam zilnic cu mama dar următoarea zi mă juram că nu știam că trebuie să învăț vreo poezie.Sau sau,abia în clasa a VII-a am aflat că peste un an voi avea examenul de capacitate. Se poate confirma vorba aia ”Cu cât ești mai prost,cu atât ești mai fericit.”


     Tot în clasa a I-a,trebuia să ne facem poză pentru carnetul de note. Mare greșeală că am mâncat cu o seară înainte popcorn de la chio,mare greșeală. În fine, începusem să mă simt destul de rău în timp ce-mi așteptam rândul la poză,la mine în bancă,dar mă ignor,îmi spun că va fi bine,că rezist,de ce să mă duc la baie dacă eu simt greața până în gât,nuuu,stai în bancă,trece. În secunda a 2 am vomitat pe bancă. Exact,am vomitat pe bancă. Eram toată udă pe bluză,eram palidă și aveam o față de copil plouat,dar tot mi-au făcut poză. 4 ani de zile am stat cu poza aia la carnet iar tata de fiecare dată când se uita în carnet,nu se putea abține să nu se uite la poză și să râdă de fața mea de copil plouat.

      În clasa a III-a am dat de gustul chiulului. Acum știu că și copii de la grădiniță au ajuns să chiulească,dar acum 7 ani nu prea era normal ca un copil de clasa a III-a să chiulească,sau era? Dacă era,înseamnă că eu chiar am fost o aeriană. Cum am chiulit? Eu nici nu știam de termenul a chiuli dar să mai și știu ce însemna. Mă rog,odată pe săptămână aveam religie iar colega mea de bancă și o prietenă de a noastră erau de altă religie deci ele aveau oră liberă,chiar ultima oră. Normal că de fiecare dată ele plecau că doar ce să facă la oră, și eu aș fi plecat dacă aveam ocazia. Și am făcut-o. Le vedeam pe astea că pleacă,ce m-am gândit,hai să plec și eu, ce s-ar putea întâmpla? Știam eu de absențe atunci?Nu. Am plecat cu ele fără să mă mai gândesc. Mi-au luat ghiozdanul,m-am furișat printre ele și dusă am fost ! Deoarece colega mea îmi era vecină,mergeam amândouă cu bunicul meu acasă,așa că dacă aveam o oră liberă am mers în parc. Ne-am distrat,am râs,n-aveam niciun stres, mă durea în paișpe. După o oră am zis să mergem că sigur bunicul meu deja ne așteaptă în parcare,dar pe drum ne întâlneam cu colegii care strigau că mă vor spune mâine la învățătoare. Eu le-am strigat ”Na,spune-mă,care-ți e treaba?” deși pe interior deja începea să mă roadă. Rău. Pe atunci dacă realizam că făceam ceva rău,începea să mă roadă. Când am ajuns acasă am încercat să mă îmbolnăvesc făcând duș în apă rece,stând la geam că poate răcesc,stând pe lucruri reci, mi-am pus prosoape ude pe jos și stăteam cu picioarele și cu fundul pe ele.Fără rezultat. Seara ajunge tata acasă și mă gândesc să-i spun ce am făcut pentru că deja ținusem prea mult în mine. Îi spun,începe să râdă. ”Ce ai făcut? Ai chiulit?” și râdea de-i exploda ficatul. Adică eu mai că plângeam iar el râdea. Adică și la ce bazaconii îi spuneam ”Mută-mă la altă școală,nu vreau să mă certe doamna mâine”.
Următoarea zi am fost îngrozită doar de gândul că doamna m-ar certa,pentru că ea avea un ton mai grav când certa pe cineva și mă speria enorm. Primele ore trec,mă rugam să nu se trezească un ratat să mă dea în gât. Prima oră,nimic. A doua oră,nici atât. Însă a treia oră... și chiar atunci era nervoasă. Și fix atunci s-a găsit un coleg să mă dea în gât. M-a chemat asta la ea la catedră,mi-a dat o morală zdravănă ”Cum ai îndrăznit să absentezi la oră,nu-ți e rușine?” Am avut noroc că nu era vreun liniar pe masă,că mi-o luam grav. Colegii asta au așteptat,pentru că nimeni nu mă suporta din clasa asta,și nu exagerez sau ceva,aveam multe dispute cu ei și de cele mai multe ori aveam discuții cu învățătoarea.

     La final de clasa a IV-a,chiar pe final pentru că-mi aduc aminte că în ziua aia am avut și banchetul super distractiv cu Cerino, doamna a chemat niște oameni de știință să ne prezinte niște experimente. Cu o zi înainte ne spusese că vor veni pe la vreo ora 11 sau 12,iar cum colega mea de bancă a lipsit eu am înțeles ce am vrut. Eu am înțeles că și noi trebuie să venim la școală de la ora 11 pentru că nu vom mai face ore, iar auzind asta i-am spus și colegei de bancă. Următoarea zi la școală,venind noi la ora 11, am intrat pe ușa clasei și o văd pe doamna predând. N-am să uit niciodată cuvintele astea”Uitați cine s-au hotărât să vină,uite-o pe asta cu o gentuță după ea, haha,astalaltă n-are nimic după ea! Două proaste,treceți în bancă” Okay,poate că am fost eu neatenă,dar proastă nu sunt. Pe lângă asta,dădusem și un test la matematică,unde evident că am luat calificativul S,deși eu aveam note bune la matematică. Doar avea ciudă pe mine. Și ca să nu spuneți că mint,m-am verificat cu o colegă care învăța la fel de bine ca mine,am făcut testul aproape perfect,dar na mi-a dat S pentru că am întârziat la ore. Poate am să vă povestesc despre fosta mea doamnă învățătoare,dar cu altă ocazie.


Ei bine,momentan astea sunt,știu că astea sunt din primii 4 ani de zile dar doar de astea mi-am amintit destul de recent. Voi mai scrie genul ăsta de postări până să înceapă școala,de accea am și intitulat postarea asta Amintiri din copilărie 1. Să fiți siguri că vor mai apărea astfel de postări.




Cya ☼

Oamenii dubioși

        Vi s-a întâmplat vreodată să mergeți prin oraș, nu contează unde, și să vă vedeți de treaba voastră în timp ce vă îndreptați spre destinație sau chiar să fiți deja acolo și să dați de oamenii dubioși ?
 
     Ei bine,mie da ! Și cred că și oricui.

    Ce sunt oamenii dubioși ? Cine sunt ei ?

     Sunt sigură că fiecare dintre noi a dat de câte un dubios din ăsta pe stradă, în timp ce vă îndreptați spre casă, sau în fața blocului,în fața școlii, și mă rog exemplele pot continua. Oamenii ăștia în cele mai multe cazuri sunt niște oameni frustrați pe viață,bolnavi mintali, sau pur și simplu extrem de proști.

  Cum îți dai seama că persoana pe care o suspectezi că ar fi dubioasă, chiar e dubioasă?

       Mi s-a întâmplat de n ori să merg pe stradă și să văd oameni care se uită la mine insistent și deși încerc din tot posibilul să ignor faptul că aceștia nu încetează să se uite la mine și oarecum încerc subtil să le arăt să nu o mai facă,pur și simplu nu încetează. Okay,poate se uitau în gol,asta dacă te afli într-un mijloc de transport sau în stația de autobuz,dar când mergi în treaba ta pe stradă și îl vezi pe unul din fața ta că te studiază din cap până în picioare și mai scoate un rânjet pe față,e dubios și chiar deranjant. Poate că sunt eu paranoică dar chestia asta chiar e dubioasă,fie că e făcută cu intenție,fie că nu. Niciodată nu știi ce se poate afla în capul unei persoane.

  Cum să te ferești de dubioși ?

       Pur și simplu îi ignori. Pentru că dacă-i provoci nu mai scapi de ei,iar unii dintre ei pot fi dereglați mintal.


    Și evident că dacă am început să scriu despre tipul ăsta de oameni,trebuie să vin și cu mici povestioare de ale mele,pentru că ce ar fi postarea asta dacă n-aș povesti puțin ?
    Defapt de la întâmplarea asta am și pornit această mică postare.

      Ei bine,am ieșit eu frumos din lumea mea plină de tristețe în marele oraș cu o colegă de a mea. Am decis să mergem la mall,pentru că de ce nu ? Iar pe trecerea de pietoni trec 2 bărbați la vreo 40 de ani, gen se vedea pe ei că sunt vai de viața lor și că n-ar trebui să ai vreo interacțiune cu ei. Trec eu cu colega mea pe trecere, ”domnii” venind din față și încep să ne strige pe acolo „Hei fetele,ce vreți să facem?” ”Haideți să facem sex,vreți?” și să ne fluiere cât îi țineau plămânii. Deși am părut amuzată la început de prostia unora, pe parcurs am început să mă gândesc la ce se putea întâmpla,ca de exemplu,dacă veneau după noi,sau dacă ajungeau să ne atingă sau cine știe...  Evident,le-am povestit părinților mei de prostia acestor oameni, ei susținând în continuare faptul că nu trebuie luați în serios oamenii aceștia deoarece au o viață mizerabilă și chiar nu poți știi ce e de capul oamenilor de genul.

    Tot în aceeași zi,la un interval de 20 de minute chiar mă aflam în mall și ne plimbam,iar o gașcă de țigani teribiliști, tot din fața noastră venind se uitau insistent la noi. Am trecut pe lângă ei,au rămas în spatele nostru o vreme și îi vedeam peste tot pe unde mergeam.Am făcut așa fel încât să nu o îngrijorez pe colega mea, dar să ne și pierdem urma. Mă rog,știu că nu e cine știe ce,dar cum am mai spus,nu poți știi niciodată ce e în capul unui om,fie el țigan,român,sau eu mai știu ce naționalitate.

    Am mai avut parte de o ”urmărire” din partea unui dubios,acum 3 ani de zile când veneam spre casă.  Ieșisem din școală și l-am văzut pe domnul în fața școlii. Am zis că poate e un părinte ce-și așteaptă copii, sincer n-am băgat de seamă dacă se uita la mine insistent pentru că eram cu o colegă de a mea. După 3 minute remarc că tipul ăsta cam vine după noi, așa că am grăbit pasul. Vorbeam cu colega mea și o întrebam oare ce e cu tipul ăsta,ce vrea de la noi, oare ce e în capul lui ? L-am văzut și în stația de autobuz,acum uitându-se unde mergem. Începea să se apropie de noi. În secunda 2 l-am sunat pe tata cu o groază și i-am spus că eu cu colega mea suntem urmărite de un bărbat și evident că în 10 minute a ajuns și tata. Acesta când a văzut că tata e acolo,a plecat de îndată. Tata l-a văzut și a încercat să dea de el,însă s-a făcut nevăzut.


Morală: Aveți grijă de voi,feriți-vă de oamenii ăștia cum se ferește dracu de tămâie pentru că din cauza lor auzim la știrile de la ora 5 cum o fată de 14 ani a fost violată doamne ferește poate chiar ucisă. Există tot felul de cazuri care îngrozesc oamenii și care ne face să ne gândim la cât de periculoasa poate fi lumea asta,cât de cruzi și de inapți mintal pot fi unele persoane.
     

Mă strecor pe aici

  Am reușit să mă strecor pe aici doar după 8 ore de la ultima postare,nu cum v-am obișnuit de când a început acest mirobolant an,o postare odată la o lună,odată la 3 luni..

  

   De când mi-a revenit cheful de scris,oarecum,mi-am dat seama că am regăsit o parte din mine, o parte ce a dispărut de multă vreme. Iar asta mă bucură nespus pentru că am nevoie de ea mai mult ca niciodată.

    Nu,n-am uitat faptul că deja s-a împlinit un an de când am început să iau în serios acest blog ba chiar îmi doresc să continui cu acest lucru și mai mult,și mai mulți ani. Doamne ajută :) 

 

    Pe parcursul acestui an,anul 2018,mi-am dat seama că am început să scriu doar lucruri ce-mi sfărâmă suflețelul ăsta sensibil și am cam dat la o parte ceea ce voiam să transmit defapt cu acest blog,iar faptul ăsta pur și simplu mă doboară. Am văzut cât de mult m-am schimbat psihic,dar și fizic, iar acum după o luptă crâncenă e timpul să mă recuperez. Să mă recreez. Să mă vindec. Dar în fine, nu despre asta e vorba. 

   Am atâtea idei despre ce aș putea scrie pe aici,idei care au fost lăsate să se depună praful pe ele dar praf de-l poți măsura cu ruleta și evident acum voi încerca să le transput pe aici.  

  Să sperăm deși cred că doar eu sper asta că vechea Lili mă rog,Lili de anul trecut va reveni și ne va încânta cu postările ei care cică stârnesc râsul deși nu prea.

Deja e prea mult

 20 mai... 25 mai.. 30 mai.. 3 iunie...... 23 august

 Și uitați,așa se scurg 3 luni fără să-mi dau seama din cauza ”suferinței” prin care am trecut.

  Nu mă plâng sau ceva, și da, în ciuda faptului că acum aproape 3 luni am susținut că sunt bine, că voi fi activă în ceea ce privește blogul, și nu numai, cam tot ceea ce ține de activitatea mea socială, s-a dovedit a fi totul pe dos.

 Pe dos ? Oh da,pe dos!

  Anul acesta pentru mine, mă rog că au trecut 8 luni, a fost dezastruos. O grămadă de coborâșuri,țeluri ratate,încredere dusă pe apa sâmbetei,să nu pomenesc de organe genitale că nu e frumos, și persoane care au reușit să-mi frângă inima. Da, sunt genul ăla de persoană, sau mă rog,eram, înainte de toate aceste lucruri, care punea prea mult la suflet și se gândea la sentimentele persoanei de lângă ea. Dar știți cum se spune ”Când ești bun,ești luat de prost.” 

   După aceste 3 luni,mi-am dat seama că doar am pierdut timp. Pe parcursul acestor 3 luni nu realizam chestia asta,totul trecea atât de încet, atât de crud și de dureros. Mă întrebam singură,cum naiba pot să îndur toată durerea asta ? Poate tu,cel care citești asta,și n-ai nici cea mai vagă idee despre ce vorbesc,vei judeca,vei spune că prin ce pot trece încât să sufăr atât de mult ? Ei bine,nu mă aștept să mă înțeleagă cineva. Și nici nu vreau să o faceți,fac asta mai mult pentru mine,pentru a mă ajuta să-mi întipăresc în cap cam tot ce am putut învăța. Și pot spune că în aceste luni am învățat foarte multe și că m-am schimbat destul de mult. Dacă acum un an când scriam pe blog eram o fată  cu un super simț al umorului, cică, doar se spune, nu e ca și cum aș spune eu chestia asta..sau o spun?,ei bine, de acum pot spune că sunt altcineva.

  Dezamăgirile te schimbă,când speranțele îți sunt distruse abia atunci te trezești la realitate, și deși suferi, la un moment dat când va da revelația în tine vei spune stop și îți vei pune următoarea întrebare:de ce să mai fiu așa ? Pentru ce? Realizezi ce fel de persoană ai fost înainte,și-ți vei spune singur că trebuie o schimbare. Ieși din camera întunecată,neaerisită, plină de amar și ieși în lume.


 Ei bine,cam asta a fost. Foarte pe scurt,cam tot ce se merită să scriu, în rest țin pentru mine,pentru că până la urmă tot eu mă înțeleg și tot eu mă ridic.



 De postat pe blog,poate,dar niciodată nu se știe.
Nu mai promit nimic,acum 3 luni spuneam că voi posta mai des,dar fix aia a fost.



Cya

O mică schimbare

     În ultimul timp stăteam și mă gândeam..
 Ce ar fi să fac o schimbare în viața mea?

    Sau chiar să dau pagina și să încep un capitol nou în viața mea.
 Mă îndrept spre o vârstă frumoasă,trăiesc în floarea adolescenței iar eu tot ce am făcut a fost să fiu închisă și să mă limitez de la multe lucruri atât de frumoase. Am preferat să fiu captivă în propriul suflet și să-mi exprim doar tristețea.Iar asta nu e bine. Trebuie să fac o schimbare.

  Din cauza complexelor , din cauza depresiei care mi-au ținut frâu atâția ani și care nu mi-au dat pace nici o clipa,am ajuns să nu mai percep lucrurile cu adevărat frumoase. 

  Ei bine,oamenii care-mi făceau rău au plecat din viața mea , am suferit dar acum e timpul să fiu cu adevărat fericită!
      
    E timpul să-mi dau toate grijile , toate tristețile , depresia , rănile , anxietatea care mi-au provocat atâta rău și să-mi hrănesc sufletul cu lucruri care ar trebui să mă facă să mă simt bine. 

     Datorită acestor rânduieli pe care vreau să le fac , voi schimba tot. Îmi voi schimba genul de muzică , stilul de haine , voi începe să fiu mult mai sociabilă și probabil voi schimba și tematica blogului , de la nume până la stilul acestuia. Va arăta complet diferit de cum arată acum. 

    Desigur , pentru că am motivație în tot ceea ce fac voi posta mult mai des pe blog. 

   

Încep să-mi revin,cred. :D

     Odată cu nostalgia venirii foarte așteptatei veri și starea mea începe să se lumineze.Sufletul meu se ridică în picioare în ciuda rănilor provocate de oameni care pur și simplu nu meritau.
       Îmi doresc să am din nou acea sete de scris care m-a determinat să-mi creez acest blog,să postez chiar de mai multe ori pe zi mai ales că peste o lună o să am această ocazie și chiar am să profit din plin. Deja ne îndreptăm spre luna a 6-a iar eu am postat de 5 ori dacă nu mă-nșel. În fine,nu numărul postărilor contează , ci să postez cât de des se poate.
        De când m-am lăsat de blog parcă toate lucrurile au mers prost dar pur și simplu n-am avut starea necesară de o face. Poate voi scrie despre tot ce mi s-a întâmplat de când a început anul dar cu altă ocazie când voi fi pregătită emoțional să scriu ceva atât de complex , fără să mă doară.
          În ultimul timp m-am gândit la trecerea asta a timpului , de ce trece , de ce nu se mai întoarce ? De ce suferim în prezent după un om sau animal care aparține trecutului nostru? Uneori îmi doresc să mă pot întoarce în trecut să pot simții emoțiile din timpul acela fără să mai sufăr în prezent sau chiar în viitor..  Dar am realizat că lumea asta așa e făcută,să treacă,iar noi nu avem cum să ne opunem. Și deși uneori mă gândesc la aceste aspecte,îmi repet în cap că trebuie să trăiesc prezentul și să mă gândesc la viitor. Trecutul e trecut,nu se va mai întoarce niciodată.
          Odată cu aceste gânduri și faptul că și acest an școlar e pe sfârșite,nostalgia mă cuprinde când mă gândesc că urmează clasa a XI-a. Acești 2 ani au trecut foarte repede,parcă ieri a fost prima zi de liceu , clasa a IX-a. La fel de repede vor trece și următorii 2 ani și mă voi trezi cu bacul la ușa mea. Iar din acel punct viața de adult mă va reprezenta.

Hei,mai sunt totuși 2 ani. :)

Stare de suflet

       Pe zi ce trece simt cum viața mea devine din ce în ce mai inutilă. Toate lucrurile care odată mă făceau fericită ,să mă simt bine și plină de viață , au ajuns să mă întristeze. Pur și simplu. Nu pot înțelege de ce. Încerc să-mi găsesc refugiul până și în cele mai mici lucruri dar fără rezultat.
       Mă simt derutată , sentimentele mele sunt amestecate,nu mai pot percepe pe nimeni și nimic din jurul meu. Anxietatea mă cuprinde oriunde m-aș afla,până și în mediul virtual iar asta mi se pare bizar,deoarece nimeni nu știe cine sunt eu în spatele monitorului.
      Până și în oamenii pe care-i am lângă mine,simt cum îi pierd ușor ușor,îndepărtându-ne cu o viteză mare pe secundă. Încerc să mă consolez , spunându-mi însumi că mă-nșel , dar încep să cred că mereu m-am mințit singură. Am învățat să trăiesc în mine,dar o bucată din mine se rupe când un suflet de om cu care am vorbit , am râs și am petrecut momente,indiferent de personalitatea,caracterul individului , pleacă.. pleacă și preferă să uite tot,să arunce în mare tot ce a fost legat între noi....
        Singurul lucru care mă mai consolează este natura.. natura cea divină , care mă face să zbor , care mă face să mă duc cu gândul departe , departe de lumea modernă,de tehnologie și de tot ce ne manipulează fără să ne dăm seama. Natura este singura mea scăpare,mereu mă mângâie cu o adiere de vânt care-mi face părul să tremure ușor,care-mi mângâie obrajii cu un aer răcoros dar lin,natura cea curată,lipsită de orice lucru care l-ar putea contamina,astfel distrugând atât natura ,cât și oamenii.....
        

Sfânta zi de vineri

     Haaaah , se pare că încep să intru-n formă și sper că așa va rămâne pentru o perioadă lungă , având în vedere că vine vara.
      Școala a reînceput de vreo 2 zile , după mini vacanța de 1 mai și deja am cam dat de mari probleme. Din cauza pierderii unori prietenii s-a ajuns ca situația mea școlară să o ia pe arătură. Da,știu că n-are rost să suferi după niște prietenii care n-au fost să țină dar eu pun la suflet repede și puțin mai greu dau afară pentru că Lili este o persoană sensibilă și iubește pe toată lumea. Cam trist.
       Ieri a fost ședința cu părinții și am avut ocazia să iau și eu parte , alături de tatăl meu. Am avut ghinionul să-l vedem pe profesorul de matematică să ne dea în gât notele de la ultimul test pe care l-am dat. Nu e frumos..... Din fericire ai mei au fost înțelegători , daar mi-au dublat orele de matematică. Pentru ce naiba-mi dublezi mie orele dacă eu sunt paletă la matematică ? Ironic că eu sunt pe mate-info. Și că tot a apărut informatica în context , aflu că sunt în stare de corigență , eu pe semestrul 1 având aproape media 10,mai exact 9,30 și ceva dacă nu mă-nșel. Mulți profesori s-au plâns de faptul că eu nu mai învăț , că ce s-a întâmplat cu mine că eram o elevă bună și alte bălării de genul. Dacă le spun că mai multe persoane m-au lucrat pe la spate ca să intru eu într-o depresie , mi-ar spune că sunt prostii și să nu mă mai gândesc la așa ceva.  Okay , pune-te în locul meu , cum e să ți enorm la o persoană , să-i spui niște lucruri pe care nu le spui oricui , lucruri pe care poate doar tu le știi , iar apoi să te lucreze pe la spate și să-și bată joc de tine în ultimul hal , doar ca să ajungi de mirul lumii ? Din fericire planul nu i-a mers , dar m-a lăsat cu un gust amar și cu o rană adâncă , dar cel mai afectat mi-a fost orgoliul.
           Huuh , când mă gândesc că mâine dau 2 lucrări și n-am învățat mai nimic pentru că sunt o persoană foarte harnică. Mă rog , de reținut am reținut ceva , dar mai trebuie.....

Am să las asta aici

     Nu știu ce a fost cu mine în ultimul timp , defapt știu dar nu înțeleg de ce am fost atât de afectată,din punctul meu de vedere,de niște fleacuri.
      Dacă în 2017 mi-am dorit ca acest an să înceapă liniștit , să-i am pe cei pe care-i iubesc lângă mine,să evit toate dramele și îmi propuneam să am note mult mai bune la școală , ei bine fix invers s-a întâmplat. În concluzie , nu spera nimic pentru anul ce urmează să vină căci o să vină și cu mai multe lucruri rele decât ți-ai putea imagina. Și nici măcar cu blogul nu am reușit ce mi-am propus,anul ăsta dacă am postat de 3 ori , sincer chiar nu știu.
       Am fost într-o continuă tristețe deoarece am realizat cât de greșit mi-am ales persoanele pe care să le iubesc și să le sprijin , ajungând în final să-mi înjunghie spatele , adânc până la inimă,inimă și așa vai de capul ei. Dar cum noi oamenii învățăm din experiențe , din dureri și evenimente triste , am învățat și eu din această experiență,iar ceea ce am învățat a fost să devin mai selectivă cu oamenii pe care vreau să-i am alături de mine.
       Și totuși , de ce mi-a fost atât de greu? Pentru că oameni cu care am vorbit lucruri mult prea personale , oameni care au ajuns să-mi cunoască toate fețele , care vedeau când sunt bine și când nu sunt , mai pe scurt , care mă cunoșteau în întregime , în fața acelor oameni mi-am îngenunchiat orgoliul și le-am cedat inima mea , fix ei și-au găsit să mă zdrobească,să-mi calce-n picioare orgoliul , ba chiar să-și bată joc de mine în ultimul hal de parcă nu am însemnat nimic pentru ei , de parcă nu s-a întâmplat nimic între noi,care au uitat cât de mult i-am sprijinit și le-am oferit toată prietenia,mi-am dat sufletul pe tavă crezând că ei vor aprecia asta și vor vedea cât de importanți sunt ei pentru mine și să nu mă rănească.. pentru că eu sunt slabă de înger..iert pe oricine. Din păcate i-am iertat de prea multe ori,îmi pare rău că am fost atât de proastă încât să nu-i cunosc suficient. Dar promit , mai ales mie însămi , promit solemn că nu voi mai fi în stare să trec prin asta , că voi fi mult mai atentă cu oamenii și am să devin o stană de piatră în privința multora care nu au știut să mă prețuiască. Promit că nu voi mai avea milă pentru persoanele care m-au călcat în picioare. Totuși , aș vrea să le mulțumesc pentru că m-au făcut să realizez faptul acesta.
     Iar pentru cei ce au rămas în sufletul meu și care știu prin ce trec , doar , aveți grijă. Sunt eu bună , pot fi luată ușor de proastă,dar când ajungi pe lista neagră nu mai ai scăpare.
        

:D ..

        N-am mai simțit nevoia să scriu. Pur și simplu mi-am pierdut inspirația,speranța,încrederea...
Gândurile mele se îneacă în oceane de emoții , sentimente de diferite culori,temperatură și intentistate care-mi zdruncină sufletul,care provoacă confuzie conștiinței mele , astfel distrugându-mi subconștientul.
          Sufletul meu aflat în ceață , fiind luminat de o rază plăpândă,cu o ușoară căldură care mă trezi,care mă elibera și mă înălța către divinul cer , care m-a făcut să văd totul atât de clar.. Un peisaj care mă umplea de o energie neîntâlnită,o energie,un sentiment divin ce-mi inunda gândurile...
         Însă a trecut prea repede,simțind cum cad în gol ,căzând din nou în ceață și întuneric,cu o durere accentuată decât avusesem până atunci..
          Și deși natura reînvie..în sufletul meu toate lucrurile frumoase mor cu o durere oarbă,înceată...
    

Un subiect interesant,presupun.

       În prima parte a acestei postări..nu,nu o să mă plâng că n-am mai postat de anul trecut deși m-am străduit să o fac dar orice începeam rămânea nefinalizat,așa că am renunțat la ideea de a posta un timp. De ce să scriu mult și prost când pot să scriu mult și bine. Iar aseară mi s-a arpins beculețul.Și nu,nu o să-mi plâng de milă,pentru că am trecut peste.
       În timpul acestei vacanțe,m-am gândit eu să mă apuc sau reapuc de anumite jocuri,iar primul  care mi-a venit în minte a fost IMVU. Nu știu câți dintre cititorii mei joacă IMVU sau știu despre existența acestui joc,dar ca să fie o postare cât mai lungă am să prezint pe scurt acest joculeț. IMVU este un joc unde poți întâlnii persoane în room-uri prin intermediul avatarului tău,iar dacă ai un avatar,atunci există și partea de dress-up,iar și mai pe scurt,este un joc de socializare.Ideea jocului mi se pare foarte bună iar grafica nu se compară cu nici un joc pe care l-am jucat.
        Prima dată când am intrat pe portița IMVU a fost în anul 2015,deși auzisem de joc de mai mult timp dar pur și simplu n-am fost tentată să mă joc. Sincer nici nu m-aș fi apucat dacă fostul meu prieten nu m-ar fi rugat să-l descarc și să-mi fac cont,dar și pentru că aveam amici care o mare parte din timp și-l petreceau pe aici. La început nu înțelegeam nimic,iar introducerea celor de la IMVU a lăsat de dorit. Dar ce puteam să fac,nu-și schimbau introducerea jocului pentru o începătoare neînsemnată. Mi s-a explicat cum se intră într-un room,unde faci aia sau cealaltă iar un timp am jucat și eu de dragul amicilor mei. Însă la un moment dat m-am lăsat deoarece mi-am dat seama cât de toxic este mediul IMVU. Pe lângă faptul că dacă nu erai membru din anii 2011,2012 sau n-ai dat măcar odată bani în mediul virtual,erai tratat mai rău decât un câine al străzii,mai dădeai și peste libidinoși care vor să-și arate mândrețea pe webcam.
        Am ”reînceput” să joc în vara anului trecut în ciuda celor întâmplate în urmă cu aproape 2 ani,crezând că poate,poate lucrurile au revenit la normal,având în vedere că toți amicii mei își făcuseră cont recent,sau jucau de mai mult timp. Doar că eu am rămas doar cu făcutul contului,nu și cu jucatul pentru că mă gândisem mai bine și am zis pas.
         Însă în această vacanță eu și prietenul meu ne plictiseam de se plictisea și plictiseala noastră de noi și am decis să facem inevitabilul. Hai să intrăm pe IMVU,să vedem cum mai e lumea pe aici,cum o fi ea.La un moment dat am început să iau în serios acest joc,să-mi fac amici și chiar mă gândeam să bag bani,eram înnebunită să am și eu un avatar din acela sexy cu forme cât mai mari,din moment ce pe asta se bazează jocul,pe forme cât mai mari și să atragi tot felul de ciudați care să te invite la ei acasă să-ți spună lucruri care te fac să-ți pierzi încrederea în umanitate. Prietenul meu îmi promisese că-mi va băga acolo câteva credite încât să-mi ajungă să am un look acceptabil. Îl întrebam în fiecare zi când o să-mi bage creditele alea că acum în momentul acesta vreau să fiu frumoasă,iar săracul de el nici nu știa ce să-mi mai zică.
      Ei bine,ieri am realizat ceva. Am avut foarte mare noroc că dădusem de persoane mai normale la cap,care nu puneau vip-ul pe primul loc,gen! Prietenul meu intrase într-un room random,cu mai multe persoane. Când m-a invitat pe mine,am văzut că toți aveau cel puțin o ”insignă” cum le zic eu la AP sau Marriage , etc.Mi-am dat seama că asta nu-i de bine. Și am avut dreptate,din moment ce oamenii aceia,dacă-i pot numi așa ,practic își băteau joc,iar superioritatea scria pe frunțile lor. Iar acesta este unul dintre motivele care m-au făcut să mă las , din nou. Mai este faptul că libidinoșii încă-și fac prezența,din păcate mai numeroși decât în anii precedenți. Iar cel mai aiurea lucru în acest joc sunt creditele.Dacă nu ai ceva în buzunar,creditele se fac foarte greu,iar cei de la IMVU fac orice să facă acest lucru cât mai imposibil,ca să bage lumea bani,iar pe lângă asta,ofertele sunt și foarte scumpe,adică cea mai ieftină ofertă este de 50 de lei. Pe alte jocuri cu 50 de lei faci multe lucruri,dacă ești și deștept,normal!