Încă 2 luni pierdute

         Sunt atât de preocupată de gânduri că nu mai am timp de nimic. Sunt legată atât de strâns de lene încât nu mai am nici chef să fac ceva,iar motivația mea e destul de sus. Nu știu,gândurile mă împung, și gânduri de care n-ar trebui să-mi fac griji. Simt cu viața asta trece pe lângă mine,gândindu-mă că de ce trece. Astfel de gânduri mă străpung,la cei aproape 17 ani ai mei. Alții la 17 ani se distrează prin cluburi,își trăiesc adolescența, sau învață,iar eu mă gândesc la lucruri care mă terifiază. Știu că n-ar trebui, chiar fac orice altceva încât să uit de aceste gânduri dar pur și simplu îmi amintesc de toate într-un moment de singurătate. Totuși,ar trebui să iau faptul că în momentul ăsta scriu pe blog,după 2 luni,ca pe o inițiativă,ca pe un pas înainte. Sunt atât de mult de spus că nu știu cum să le transpun pe această coală albă virtuală.

         Am învățat foarte multe în aceste 2 luni. Acea persoană care m-a doborât a reușit să iasă din inima mea,din gândurile mele, devenind o persoană fericită. M-am simțit eliberată,ca și cum aș fi fost dezlegată dintr-un lanț din care credeam că nu voi mai ieși. Am învățat să învăț,să nu mai renunț din prima, ci să lupt pentru a înțelege,să întreb,să repet. Iar rezultatele sunt pe măsură,și sunt foarte mândră de mine. Încă mai am mici probleme,ci anume lucrurile care mă distrag. Sunt distrasă foarte ușor iar lucrul ăsta mă coboară. Este foarte bine să conștientizezi ce te doboară, dar să și remediezi acel lucru.

       Ah,și de câte ori am zis că mă voi schimba,că voi face,că voi drege,că nu voi renunța. Și de câte ori am dat cu bâta în baltă la tot ce am zis. Nu e chiar în regulă,dar e firesc... E firesc să mai renunți,să simți că nu mai poți,că ai nevoie de pauză...

      Stând eu acasă,într-o zi de marți,o zi normală în care trebuie să mergi la școală și să primești note,să dai teste,să socializezi cu colegii,prietenii, m-am gândit eu... ce ar fi să tastez puțin pe aici pentru că și așa n-am mai dat semne de ceva timp,un timp destul de lung în care s-au întâmplat muulte....nu foarte multe,dar sunt niște lucruri care m-au schimbat destul de mult. Atât de mult că nu mai știu cine sunt cu adevărat. Din fericire, m-au schimbat în bine,și nu în rău cum am fost obișnuită în ultima vreme. Acest an a fost destul de greu pentru mine,dar cel mai important este că am ieșit cu bine din toate acestea, realizând multe lucruri, astfel cunoscându-mă și înțelegându-mă.