Stare de suflet

       Pe zi ce trece simt cum viața mea devine din ce în ce mai inutilă. Toate lucrurile care odată mă făceau fericită ,să mă simt bine și plină de viață , au ajuns să mă întristeze. Pur și simplu. Nu pot înțelege de ce. Încerc să-mi găsesc refugiul până și în cele mai mici lucruri dar fără rezultat.
       Mă simt derutată , sentimentele mele sunt amestecate,nu mai pot percepe pe nimeni și nimic din jurul meu. Anxietatea mă cuprinde oriunde m-aș afla,până și în mediul virtual iar asta mi se pare bizar,deoarece nimeni nu știe cine sunt eu în spatele monitorului.
      Până și în oamenii pe care-i am lângă mine,simt cum îi pierd ușor ușor,îndepărtându-ne cu o viteză mare pe secundă. Încerc să mă consolez , spunându-mi însumi că mă-nșel , dar încep să cred că mereu m-am mințit singură. Am învățat să trăiesc în mine,dar o bucată din mine se rupe când un suflet de om cu care am vorbit , am râs și am petrecut momente,indiferent de personalitatea,caracterul individului , pleacă.. pleacă și preferă să uite tot,să arunce în mare tot ce a fost legat între noi....
        Singurul lucru care mă mai consolează este natura.. natura cea divină , care mă face să zbor , care mă face să mă duc cu gândul departe , departe de lumea modernă,de tehnologie și de tot ce ne manipulează fără să ne dăm seama. Natura este singura mea scăpare,mereu mă mângâie cu o adiere de vânt care-mi face părul să tremure ușor,care-mi mângâie obrajii cu un aer răcoros dar lin,natura cea curată,lipsită de orice lucru care l-ar putea contamina,astfel distrugând atât natura ,cât și oamenii.....