Amintiri din copilărie 1

     
      Cu ocazia venirii unui an nou școlar moment de reculegere pentru elevii ce vor începe școala pe 10 septembrie mă gândeam să povestesc anumite trăsnăi pe care le-am făcut pe parcursul acestor ani de școală.
       De ce, cu ce ocazie să povestesc tocmai despre asta ? Ei bine, tocmai am realizat că am parcurs 10 ani de școală, 10 ani în care am învățat multe lucruri și nu din lecțiile obișnuite predate la clasă. Poate că toți profesorii m-au învățat ceva,dar nu din materia pe care mi-au predat-o,ci doar să aflu cât de jigodii sunt unii dintre ei, și mai ales, oamenii care au fost de acord ca acești ”profesori” să stea la catedră.
      Trecând mai departe, pentru că nu despre asta vreau să dezbat azi.Ca să nu fie venirea școlii un mare calvar să fim serioși,cine naiba mai așteaptă școala,nici copii mici nu o mai fac,sau dacă o fac,după două zile plâng că vor acasă ei bine,fiți pregătiți să râdeți pentru că am fost un copil extrem de prost.
       N-am fost un copil problemă, dimpotrivă, mi s-a spus că am fost un copil cuminte,dar am făcut și eu trăsnăi la viața mea pe care nu le voi uita niciodată.

        Problema la mine a fost că eram aeriană. Aeriană în adevăratul sens al cuvântului,dacă spuneai că sunt aeriană,era pleonasm. Ca să vă dau un exemplu,în clasa a I-a aveam de învățat o poezie pentru serbarea de 8 martie,dacă nu mă înșel iar eu și mama ne-am pus într-un weekend să învățăm poezia. Trece weekend-ul, vine luni iar învățătoarea ne punea să ne spunem fiecare poezia noastră,și deși învățasem poezia tot weekend-ul,spuneam că n-am învățat-o,nici măcar nu știam despre ce poezie vorbea. Iar o săptămână întreagă tot așa am ținut-o. Învățam zilnic cu mama dar următoarea zi mă juram că nu știam că trebuie să învăț vreo poezie.Sau sau,abia în clasa a VII-a am aflat că peste un an voi avea examenul de capacitate. Se poate confirma vorba aia ”Cu cât ești mai prost,cu atât ești mai fericit.”


     Tot în clasa a I-a,trebuia să ne facem poză pentru carnetul de note. Mare greșeală că am mâncat cu o seară înainte popcorn de la chio,mare greșeală. În fine, începusem să mă simt destul de rău în timp ce-mi așteptam rândul la poză,la mine în bancă,dar mă ignor,îmi spun că va fi bine,că rezist,de ce să mă duc la baie dacă eu simt greața până în gât,nuuu,stai în bancă,trece. În secunda a 2 am vomitat pe bancă. Exact,am vomitat pe bancă. Eram toată udă pe bluză,eram palidă și aveam o față de copil plouat,dar tot mi-au făcut poză. 4 ani de zile am stat cu poza aia la carnet iar tata de fiecare dată când se uita în carnet,nu se putea abține să nu se uite la poză și să râdă de fața mea de copil plouat.

      În clasa a III-a am dat de gustul chiulului. Acum știu că și copii de la grădiniță au ajuns să chiulească,dar acum 7 ani nu prea era normal ca un copil de clasa a III-a să chiulească,sau era? Dacă era,înseamnă că eu chiar am fost o aeriană. Cum am chiulit? Eu nici nu știam de termenul a chiuli dar să mai și știu ce însemna. Mă rog,odată pe săptămână aveam religie iar colega mea de bancă și o prietenă de a noastră erau de altă religie deci ele aveau oră liberă,chiar ultima oră. Normal că de fiecare dată ele plecau că doar ce să facă la oră, și eu aș fi plecat dacă aveam ocazia. Și am făcut-o. Le vedeam pe astea că pleacă,ce m-am gândit,hai să plec și eu, ce s-ar putea întâmpla? Știam eu de absențe atunci?Nu. Am plecat cu ele fără să mă mai gândesc. Mi-au luat ghiozdanul,m-am furișat printre ele și dusă am fost ! Deoarece colega mea îmi era vecină,mergeam amândouă cu bunicul meu acasă,așa că dacă aveam o oră liberă am mers în parc. Ne-am distrat,am râs,n-aveam niciun stres, mă durea în paișpe. După o oră am zis să mergem că sigur bunicul meu deja ne așteaptă în parcare,dar pe drum ne întâlneam cu colegii care strigau că mă vor spune mâine la învățătoare. Eu le-am strigat ”Na,spune-mă,care-ți e treaba?” deși pe interior deja începea să mă roadă. Rău. Pe atunci dacă realizam că făceam ceva rău,începea să mă roadă. Când am ajuns acasă am încercat să mă îmbolnăvesc făcând duș în apă rece,stând la geam că poate răcesc,stând pe lucruri reci, mi-am pus prosoape ude pe jos și stăteam cu picioarele și cu fundul pe ele.Fără rezultat. Seara ajunge tata acasă și mă gândesc să-i spun ce am făcut pentru că deja ținusem prea mult în mine. Îi spun,începe să râdă. ”Ce ai făcut? Ai chiulit?” și râdea de-i exploda ficatul. Adică eu mai că plângeam iar el râdea. Adică și la ce bazaconii îi spuneam ”Mută-mă la altă școală,nu vreau să mă certe doamna mâine”.
Următoarea zi am fost îngrozită doar de gândul că doamna m-ar certa,pentru că ea avea un ton mai grav când certa pe cineva și mă speria enorm. Primele ore trec,mă rugam să nu se trezească un ratat să mă dea în gât. Prima oră,nimic. A doua oră,nici atât. Însă a treia oră... și chiar atunci era nervoasă. Și fix atunci s-a găsit un coleg să mă dea în gât. M-a chemat asta la ea la catedră,mi-a dat o morală zdravănă ”Cum ai îndrăznit să absentezi la oră,nu-ți e rușine?” Am avut noroc că nu era vreun liniar pe masă,că mi-o luam grav. Colegii asta au așteptat,pentru că nimeni nu mă suporta din clasa asta,și nu exagerez sau ceva,aveam multe dispute cu ei și de cele mai multe ori aveam discuții cu învățătoarea.

     La final de clasa a IV-a,chiar pe final pentru că-mi aduc aminte că în ziua aia am avut și banchetul super distractiv cu Cerino, doamna a chemat niște oameni de știință să ne prezinte niște experimente. Cu o zi înainte ne spusese că vor veni pe la vreo ora 11 sau 12,iar cum colega mea de bancă a lipsit eu am înțeles ce am vrut. Eu am înțeles că și noi trebuie să venim la școală de la ora 11 pentru că nu vom mai face ore, iar auzind asta i-am spus și colegei de bancă. Următoarea zi la școală,venind noi la ora 11, am intrat pe ușa clasei și o văd pe doamna predând. N-am să uit niciodată cuvintele astea”Uitați cine s-au hotărât să vină,uite-o pe asta cu o gentuță după ea, haha,astalaltă n-are nimic după ea! Două proaste,treceți în bancă” Okay,poate că am fost eu neatenă,dar proastă nu sunt. Pe lângă asta,dădusem și un test la matematică,unde evident că am luat calificativul S,deși eu aveam note bune la matematică. Doar avea ciudă pe mine. Și ca să nu spuneți că mint,m-am verificat cu o colegă care învăța la fel de bine ca mine,am făcut testul aproape perfect,dar na mi-a dat S pentru că am întârziat la ore. Poate am să vă povestesc despre fosta mea doamnă învățătoare,dar cu altă ocazie.


Ei bine,momentan astea sunt,știu că astea sunt din primii 4 ani de zile dar doar de astea mi-am amintit destul de recent. Voi mai scrie genul ăsta de postări până să înceapă școala,de accea am și intitulat postarea asta Amintiri din copilărie 1. Să fiți siguri că vor mai apărea astfel de postări.




Cya ☼