miercuri, 29 martie 2023

Facultatea de litere?... jurnalism? Cum e viața de student?

 

        După ce am luat bacul in 2021, după un an în care am visat în fiecare seară că de data asta voi reuși să iau bacul, am vrut să mă înscriu la facultate. Acesta era visul meu. Voiam cu ardoare să-mi continui studiile. Știam cât de importante sunt studiile superioare și cât de mult mă vor ajuta pe viitor. Așa că n-am ezitat și am aplicat.


        Încă din liceu visam că voi da la jurnalism, dar ceva s-a întâmplat pe ultima sută de metri. A fost pur și simplu o chestiune de moment. Dacă ar trebui să mă întorc în timp cu vreo 3-4 ani, și să-mi spun mie că eu sunt la litere în momentul de față, cred că aș fi foarte confuză și mi-aș pune o grămadă de întrebări. Ca răspuns, mi-aș spune că trebuie să ajung la acel moment ca să-mi dau seama cum am ajuns la litere. 



        Aveam o colegă de liceu care era deja studentă la litere, însă din cauza unor probleme, a trebuit să lase facultatea. Când am luat eu bacul și am decis că vreau și eu la litere, ea a hotărât că se va reînscrie în cadrul aceleiași facultăți, același profil, adică limbi și literaturi engleză-română.

        Eu am vrut la engleză-spaniolă, deoarece îmi doream foarte mult să-mi reamintesc limba spaniolă. Am locuit câțiva ani în Spania când eram mică și știam limba, dar îmi era foarte greu să mă exprim. Am spus că vom fi colege măcar la engleză. 


        M-am înscris, însă n-am intrat. Eram supărată. Nici măcar nu eram acasă când am aflat acest lucru, eram la fostul meu iubit. Am primit un apel de la universitate, de la o profesoară care mă întreba dacă nu cumva îmi doresc să vin la rusă. Pe moment am refuzat, însă am stat de vorbă cu ai mei și am luat decizia să mă înscriu la rusă la cea de-a doua repartizare. Tatăl meu învăța rusa singur la acel moment, așa că am vrut să învățăm împreună, eu urmând să fac multă rusă când aveam să încep studiile și astfel să fac împreună rusă și cu el. Încă un motiv destul de important la luarea acestei decizii a fost locul bugetat. Dacă intram la engleză aș fi intrat la taxă, iar la rusă fiind puțini cursanți, aș fi prins un loc la buget. Nu mai voiam să-i pun pe ai mei la cheltuieli.

        Așadar, am devenit studentă în cadrul Facultății de Litere, specializarea limbi și literaturi rusă-spaniolă. 



      Și totuși de ce litere în loc de jurnalism?

         După cum spuneam, am cochetat foarte mulți ani cu ideea că voi merge la jurnalism. Am și postări pe blog în care spuneam că voi merge în această direcție. Dar mi-am spus că dacă voi merge la litere, tot voi avea mult de scris și un bonus ar fi și învățarea unor noi limbi. În plus, și cu terminarea acestei specializări voi putea lucra în domeniul acesta dacă chiar îmi voi mai dori pe viitor acest lucru.

        În prezent sunt în anul II, semestrul II. După terminarea acestui semestru, mai am un singur an de facultate, deci practic mă aflu la jumătatea vieții mele de student. Îmi place ceea ce fac la facultate dar orarul mă dă peste cap. Am multe ferestre care îmi complică existența, dar încerc cât se poate să îmi fac prezențele ca să pot intra în examene. Am reușit în fiecare semestru, voi mai reuși să fac asta. 



       Anul I l-am făcut în online. În fine, jumătatea semestrului II l-am prins fizic și chiar și examenele le-am dat fizic. Dar despre facultatea online versus facultatea fizică voi scrie altă dată. 

        Regret că nu am cunoscut foarte multe persoane în viața mea de student. Mă așteptam la altceva când am început anul II. Deși am avut parte de multe momente frumoase în afara facultății, momente în care am simțit că-mi creez amintiri foarte frumoase, mi-aș fi dorit să creez momente și în cadrul facultății. Mă aflu într-o perioadă monotonă din viața mea. Din nou stau doar acasă și la facultate, deși mai sunt zile în care ies cu colege la o terasă sau cu prietena mea. 

        Dar nu este prea târziu. Încă pot face atâtea lucruri studentă fiind.





2 comentarii:

  1. Eu am terminat Jurnalism si ma gandesc de ce am vrut acolo :)). Trebuia sa ma inscriu la Psihologie, insa au existat niste voci care m-au influentat si m-au facut sa renunt. Cumva regret ca am terminat Jurnalismul, pentru ca nu pot spune ca e o facultate indispensabila sau care te ajuta enorm. Viata si mediul in care lucrez mi-a dovedit ca oricine poate scrie un articol - din pacate.
    La cate prostii citesc in online, uneori imi e si jena ca am terminat jurnalismul. Am lucrat in redactia unui ziar local, iar acolo era o colega care inainte sa fie jurnalist, fusese profesoara de Limba Romana. Deci se poate oricand sa devii jurnalist, cu sau fara facultatea in domeniul asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E trist cum în România nici nu contează ce facultate termini, ideea e să ai acea diplomă. Dar cel mai trist lucru e că sunt o grămadă de studenți (inclusiv eu) care nici până la finalizarea studiilor nu știu ce vor să profeseze. Deși sunt la litere, nu mă văd profesoară sau traducătoare. Iar întrebările de genul ”Și ce vrei să faci după facultate? Profesoară, traducătoare?” mă fac să mă simt foarte prost pentru că nici nu știu ce vreau să profesez după, dar cel mai probabil nu voi profesa pe profilul pe care la anul îl termin... Vine anul 3 cu pași repezi și eu nu știu unde vreau să ajung.
      Poate n-ar trebui să-mi fac multe griji și să nu exagerez cu lucrul ăsta, dar nici nu aș vrea să las în aer gândul ăsta, pentru că trebuie să fi puțin conștient de viitorul apropiat.

      Ștergere

Bagă o tastă ;P

Bine ai venit, rău ai nimerit!

         Pentru că diploma de licență în filologie nu îmi ajungea, am decis să mă înscriu la master. Și pentru că la litere nu simțeam că ma...