Moment

 

     Nici n-am început bine să scriu că sentimentele mele o iau razna. Cuvintele se îneacă în lacrimi. Știu doar că în acest moment nu sunt bine. Trăiesc în trecut. Mă simt foarte nefericită. Retrăiesc puțin în urmă cu 4-5 ani și știu doar că niciodată nu va mai fi la fel. 

        Eram atât de fericită acum 4 ani și nici nu știam. Aveam o viață atât de frumoasă și de simplă. Eram în perioada liceului, aveam un cerc mare de prieteni, tocmai ce sentimentele mele erau validate de către cel pe care îl iubeam, nu trebuia să mă gândesc la nimic special. Pur și simplu am dus-o atât de bine.

        Simt cum trecutul meu vine spre mine. Mă tot întâlnesc cu colegi din liceu, iubitul de atunci, cel pe care îl iubeam atât de mult, și care acum e un străin, își reface simțită prezența din nou în gândurile mele, provocându-mi niște răni extrem de adânci. Simt cum îmi ia inima din piept și o izbește de toți pereții. Mă face să urlu în mine de durere. 

        În viața mea de zi cu zi nu mă mai bucură nimic. Sunt cuprinsă de anxietăți care își fac rădăcini adânci în mintea mea. Viața de student nu mă împlinește deloc, însă știu că trebuie să o termin. Nu că mi-ar displăcea să fiu studentă și să învăț, însă din pricina specializării mele, nu pot lega foarte multe prietenii. Stau foarte mult timp singură, ceea ce nu mă ajută absolut deloc. 

        Nu mai am chef de nimic. Nu mai am chef de nimeni. Nu mai am chef să trăiesc. Nu mai vreau interacțiune, însă dacă nu aș interacționa, probabil aș ajunge să o iau razna și mai rău decât o fac acum. 

        Retrăiesc prin poze, amintiri, melodii, chiar și din video-uri pe youtube postate în perioada aia și postări pe blog, momentele când viața mea era așa de frumoasă, când mă bucuram de tot ceea ce mi se întâmpla. Îmi e atât de dor. 

        E atât de dureros să-ți amintești de cum de fericit și de împlinit te simțeai odată, în momentele când te simți atât de nefericit de viața pe care o duci. Și să n-ai nici puterea să schimbi lucrul ăsta. 

        Nu știu de unde să mă mai adun. Bucăți din mine sunt peste tot. Mă uit în gol și văd... nimic. 

        Simt că nimic nu-mi merge. Simt că nu mai pot lega nimic față de nimeni în acest moment.

        Știu că e doar o fază din viața mea, știu că am mai trecut și voi mai trece prin așa ceva. Însă, sunt unele momente în viața asta când ești atât de jos că nu mai știi pe unde să o iei. Te simți atât de vulnerabil și fără speranță în nimic.