3.

 

      A 3-a postare pe luna asta, wow. Parcă nici nu-mi vine să cred. Îmi pare rău însă că nu vin mai des. De ani de zile mă plâng că revin doar după un timp, că postez rar și că-mi doresc să postez mai des. Nu știu dacă blogul ăsta a ajuns unde am vrut inițial. 

       În 2017, când am creat acest blog, gândul meu era să am un loc unde să scriu, nu conta ce. Ca un fel de jurnal, dacă putem spune așa. M-am gândit și la potențiali cititori, însă platforma blogspot e moartă. Nu mai e la fel ca acum 11-12 ani, când toată lumea scria. Și deși eram mică atunci, mă impresiona fiecare postare pe care o citeam, pentru că-mi doream și eu să fac asta. Scrisul mereu mi s-a părut ceva extraordinar, un lucru care mă împlinește atât de mult. Aș vrea să fac lucrul ăsta toată viața mea. 

        Și totuși, am 2-3 cititori care mai revin pe aici, ceea ce pentru mine e minunat. Având în vedere ce postez aici, mi se pare incredibil că există oameni care au răbdare să-mi citească postările. Mă întreb oare ce o fi în capul lor când o fac...?

         Oare trec și ei prin ce trec eu și se simt? Oare se gândesc cum să dea de mine ca să-mi spună să merg naiba la psiholog că am nevoie urgent? Who knows?

           Ideea e că apreciez fiecare prezență în parte. Știu că am mai spus asta, însă mă simt recunoscătoare în acest moment.