Da, eu din nou.

           Din ianuarie tot încerc să tastez ceva pe aici. Am tot scris, șters și rescris idei. Apoi le ștergeam din nou. Imediat intrăm în luna mai iar eu am rămas blocată în ianuarie. 12 ianuarie, mai exact. 

            Ar fi o mare realizare pentru mine ca tu să citești asta, pentru că ar însemna că am scris postarea până la capăt, și e postată.

            Ce mai e de viața mea? Nu mare lucru. Duc o viață simplă, anostă. Merg la muncă, vin de la muncă, iar în timpul liber ies cu prietenii sau mă duc la casa părintească. All good ați spune. 

            Și nu pot spune că nu îmi e bine. Muncim amândoi, ne gândim să începem să strângem bani pentru vacanța pe care am plănuit-o împreuna cu familiile noastre, eu mă gândeam să-mi schimb telefonul (era și cazul, îl am cam de 6 ani și chiar cere să fie schimbat). 

            Cum e cu jobul? Meh.

             Lucrez cu oamenii și e dificil să-i înțelegi pe toți, mai ales când sunt nervoși. Dar oamenii pot fi și frumoși, educați, cu o vorbă bună la ei... oameni care te fac să te simți bine unde ești. 

            În prezent, nu mai lucrez unde am specificat în ultima mea postare. Acolo am stat 3 luni. Voi scrie eu odată pe blog. Așa sper, cel puțin. În momentul de față, lucrez la o companie mare de telecomunicații din România. Probabil și tu ai un internet sau cablu TV la ei. Firmă de care foarte mulți se plâng, dar și de care sunt mulțumiți. Părerile sunt împărțite, yk.

        La început uram acest job, și mă gândeam... ce a fost în capul meu să plec de la IQOS, unde îmi plăcea ceea ce făceam și să ajung într-o casierie unde vin oameni de toate felurile. Și când spun de toate felurile, nici nu exagerez. Am descoperit o multitudine de „specii” despre care nici măcar eu nu știam. Sau cel puțin nu interacționasem așa de mult până să ajung să lucrez aici. Am 4 luni de când lucrez la firma aceasta și încă nu-mi place. Dar mă duc de nevoie, asta până găsesc ceva mai bun. Măcar sunt încojurată de colegi cu care mă înțeleg, cu care pot să glumesc și să vorbesc orice îmi trece prin cap. Să mă descarc dacă e nevoie. Nu mă pot plânge în această privință. 

            But what can I say? Am ajuns în punctul în care mă întrețin singură, îmi permit să-mi cumpăr o haină sau o carte fără să le mai cer bani părinților, să îmi gestionez banii astfel încât să nu ajung să apelez la nimeni  (chiar și în perioada în care al meu era șomer și eram nevoiți să ne descurcăm cu un singur salar) și chiar e liniștitor ca după o zi de muncă să stau pe balcon și să beau un pahar de vin și să fumez din IQOS-ul meu. E plăcut când am timp să citesc, să mă documentez, să gătesc, să fac curățenie. E frumos să ai un loc al tău împreuna cu persoana pe care o iubești. 

        Și deși nu e cel mai ideal job pe care îl am, e o sursă de venit. Jobul este temporar până la urmă. Las lucrurile să vină de la sine, fără să ajung la overthinking. 

        Mă gândesc să dau la master. Și voi schimba domeniul, probabil ceva în economie. Și deși în sufletul meu mi-aș dori să dau undeva la jurnalism, așa cum am tot visat, dar văd și eu, din păcate, cum domeniul se cam duce de râpă. Ce anume se promovează, ce prinde la lume, etc. Lucruri care pe mine nu mă caracterizează.

        În rest, lucruri de adăugat nu prea mai sunt. Momentan totul de ok. Este loc și de mai bine. Doar mai rău să nu fie.