Experiențe penibile la interviu (1)

           Hello! Mă bucur să fiu din nou aici! (sper că și voi!)

           Deși să vorbești/scrii despre joburi nu e cel mai mișto lucru, am zis că vreau să scriu ceva care să fie interesant și poate chiar interactiv. Chiar mi-ar plăcea să mai citesc câteva experiențe de genul (deși am tot citit pe reddit sau pe alte site-uri, însă vreau să simt o conexiune între autor-cititor, și să fie un mediu safe aici pentru toată lumea)

    

            Așa că aștept un semn din partea voastră! ^_^

            Însă până atunci, haideți să vă povestesc o experiență de-a dreptul penibilă pe care am avut-o eu la un interviu. Și chiar am câteva! Enjoy :D

            

            Cum bine știți, vara trecuta am absolvit facultatea, iar ca orice proaspăt absolvent, am pornit în căutare de joburi. O mare aventură, pentru că mi-a luat 3 luni să fiu acceptată la un job.

            Prin iulie-august am fost sunată să particip la un interviu pentru un post care se numea „secretar la procuratură”. După un pic de research, am constatat că numele era doar de fațadă, pentru că jobul presupunea altceva. Pe scurt, ceea ce trebuia eu să fac era să mă asigur că oamenii ce erau executați silit să respecte termenele, și să țin legătura cu avocații din cadrul firmei.

        M-am programat la interviu, deși era la mama dracu locația (era în celălalt capăt al orașului) am zis că merită încercat, că nu am ce să pierd, e doar un interviu.

        Ziua interviului a venit, iar eu eram emoționată și puțin deshitratată. Angajatele erau grijulii și profesionale, mă întrebau dacă doresc o cafea sau o apă, etc. Deși cel care trebuia să-mi țină interviul a întârziat mai mult de 30 de minute, la acel moment nu mi s-a părut o mare problemă (deși este). Faptul că întârzie atât de mult, fără să anunțe, e o problemă. 

        Într-un final, interviul începe, am vorbit despre ce presupune jobul, despre pasiunile mele, despre facultatea pe care am terminat-o, a specificat faptul că ei nu caută oameni cu experiență, că vor să dea o șansă tinerilor la început de drum. Foarte cute din partea lor. La final m-a pus să scriu pe o foaie 3 persoane pe care le cunosc, 3 vedete sau oameni influenți, și să scriu despre fiecare câte o caracteristică. N-am priceput la început despre ce este vorba, dar mi-a plăcut ideea. Per total a fost bine. La finalul interviului mi-a spus că voi fi sunată peste o săptămână-două în cazul în care voi fi acceptată, ulterior să stabilim salariul și data începerii.

        

        Mă sună peste o săptămână să mă anunțe că mă cheamă din nou pentru interviu, de data aceasta fiind și managera prezentă. Și eu care chiar crezusem că urma să fiu angajată la ei, of!

 

          Până aici, totul bine, nu? Eh, acum urmează partea rea.

        Am acceptat să merg și la al doilea interviu. Deja presimțeam că n-o să meargă atât de bine. Am făcut o oră și jumătate până la locație și am mai stat o oră în căldură pentru că nu existau terase sau magazine în zona aceea unde să mă pot refugia. Am plecat de acasă prea devreme pentru că programul autobuzelor nu prea era de partea mea. 

        Intru în cele din urmă înăuntru, aștept cuminte să mă cheme în sală, dar așteptat încă o oră până să mă primească. Eu eram deja obosită de la drumul ce îl făcusem până acolo+ timpul ce l-am așteptat aiurea. 

      ...Și surpriză! Era a 3-a persoană acolo. HR-ul, managera, și un jurist care lucra în cadrul firmei. Te aștepți să fie îmbrăcat adecvat, dar omul era în pantaloni scurți și în maiou :)) Specific apectul ăsta pentru că mai târziu în timpul interviului mi-a spus faptul că el s-a îmbrăcat așa ca noi candidații să ne simțim lejer (poftim?)

    HR-ul și managera n-au scos un cuvânt în tot timpul interviului, dar a fost de-ajuns să vorbească juristul. Simțeam în sinea mea că râdeau de mine.

    Juristul încerca, într-o notă mai comică, să mă facă să răspund la întrebările pe care mi le punea, întrebări la care am răspuns și la primul interviu. Am vorbit, din nou, despre pasiuni, facultate, limbi străine. A încercat să o dea în limba rusă cu mine, eu specificând de la început că nu mă consider o vorbitoare de limbă rusă, că sunt începătoare și mai am multe de învățat, dar el tot încerca să abuzeze de treaba asta. La fel și cu spaniola și engleza. Vedea că începeam să mă simt inconfortabil și profita de treaba asta. A început să-mi pună întrebări nepotrivite gen „ce probleme de sănătate ai de ești așa de emotivă” și chiar a ajuns să mă pună să îi arăt playlist-ul de pe spotify. De fiecare dată când refuzam să răspund la aceste întrebări, el îmi înșira problemele lui de sănătate, și să-mi arate playlist-ul lui de pe spotify. După cum menționasem și mai devreme, a început să se plângă de faptul că sunt prea înțepată, că nu sunt relaxată, deși el e îmbrăcat în pantaloni scurți și maiou. La final de interviu, mi-a spus că a fost strategic ce a făcut pentru că avocații pot fi intimidanți și te pot face să te închizi în tine. 

    

    Interviul a ținut o oră și jumătate, dar mi-a consumat toată ziua. Îmi aduc aminte că interviul era la 3, eu am plecat de acasă la 12, la 2 am ajuns acolo, la 4 am intrat la interviu, și am ieșit de acolo la 5 jumate, aproape 6. Am ajuns acasă la 7 jumate seara. 

           

        Am ieșit de acolo simțindu-mă abuzată psihic, pentru că au reușit să scoată din mine detalii foarte personale din viața mea, lucruri care nu voiam să se afle. Au profitat că eram instabilă emoțional, obosită. Multe lucruri nu s-au respectat acolo, nici n-are rost să le mai enumăr. Nu așa se desfășoară un interviu.

    

           2 săptămâni nu am fost bună de nimic. Nici chemată la interviuri n-am fost, însă nici nu cred că m-aș mai fi dus dacă eram, la cât de descurajată mă simțeam. 

            Însă lucrurile de genul te întăresc. Dacă aș fi fost acum chemată la acest interviu, nu i-aș fi lăsat să mă abuzeze. Probabil aș fi plecat în timpul interviului. În perioada aceea eram disperată să găsesc un job, mă simțeam mizerabil, iar ei au știut să profite.

            Morala poveștii e să nu vă lăsați călcați în picioare psihic și emoțional de acești oameni. Indiferent de cât de disperat ești. Nimeni nu merită să treacă prin experiențe de genul, mai ales când faci acel lucru de nevoie.