Absolventul la început de drum (2)

 

        Bună! Bine v-am regăsit în partea a 2-a a postării.

        În această parte voi aborda mai mult subiectul legat de angajatori și procesul de căutare de loc de muncă. Prima parte am dedicat-o experienței mele și a frustrărilor adunate de-a lungul timpului.

        Până să termin clasa a XII-a, nu știam eu cum e cu joburile. Eram prea ocupată să copilăresc, credeam că orice zboară se mănâncă. Doar eram la școală, singurele mele griji erau că mâine dau test la matematică și cum să fac rost de bani de la ai mei să pot să-mi cumpăr și eu o haină. (Du-mă Doamne înapoi, proastă am fost când am spus că abia aștept să cresc)

        „Cât se mai plânge asta?... Doar asta face! Dar ce-i poți face?” 

         „N-are leac, dom'le!”

         Revenind la lucruri mai serioase. Angajatorii. Și cum găsesc și eu un job normal, JESUS.

          De-a lungul aventurii mele în căutare de comori (You are just looking for a job, just calm down bitch), am dat de destul de multe situații puțin cam stranii, sau pur și simplu lucruri pe care nu le-am înțeles.

          Cred că acum pot să înțeleg persoanele care după o lungă perioadă la locul de muncă, le e puțin groază să plece de acolo. Desigur, există și alte motive la mijloc, însă motivul ăsta poate fi unul destul de predominant. Umbli dintr-o parte în alta pentru a susține interviuri, ți se umple istoricul de apeluri cu o mulțime de numere nesalvate în telefon, poate chiar ajungi să suni tu, etc. 

        Urmează un mic top oameni buni! De când n-am mai făcut asta!! :D Absolut superb.

        Așa că vă prezint, doamnelor și domnilor, în exclusivitate: „Lucruri pe care nu le înțeleg atunci când aplici la un job”. 

        Poate aveți voi un răspuns, sau sunteți la fel de nedumeriți ca și mine. Rog seriozitate, dau funda!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

        1.Dacă vrei să te angajezi part-time, well, SIKE.

        Nu știu cum e situația în alte județe, dar unde stau eu, dacă ești student, mai bine stai acasă și te ocupi de facultate. Pentru că nu vei găsi job part-time. Bine, asta dacă ești la fel de ghinionist ca mine, poate tu ai găsit. 

         Eu la fiecare job part-time la care am aplicat, mă trezeam că ei nu angajează part-time. Îmi aduc aminte că am fost sunată pentru un interviu la cinema. Eu specificasem că-mi doresc part-time pentru că sunt studentă, ei spuneau că da, desigur, sunt posturi conform cerințelor mele. Ajunsă la interviu, HR-ul îmi spune că nu sunt posturi part-time. Au încercat să-mi explice cum e la ei de fapt „part-time-ul” la ei, că e 7 ore pe zi și în weekend-uri fac ei o manevră ca să am eu timp. Poftim?? I-am întrerupt, le-am spus că nu sunt interesată, și dusă am fost.

        Cred că unii pur și simplu nu știu ce înseamnă opțiunea de part-time sau pur și simplu o fac intenționat. Ce m-am enervat când am văzut că acel anunț încă specifica faptul că angajează la 4 ore. Îmi și aduc aminte cât pe fugă am fost în ziua aia și câți draci mi-am făcut. 

        Să nu mai spun că în urmă cu un an am fost chiar prostită să fiu băgata la program de full-time, deși specificasem part-time. Toți mi-au spus să plec, pentru că e bătaie de joc. Mai pe scurt, mă înțelesesem cu HR-ista că vreau postul pentru 4 ore. Ea că da, nicio problemă. Pe ultima sută de metri mi-a spus că nu se poate la 4 ore, și dacă totuși mă bag la 8 ore. Eu, pentru că mă simțeam prost să refuz (nici până în ziua de azi nu mă înțeleg) am acceptat. Vă dați seama că am stat o săptămână și jumătate acolo. 

     Pur și simplu nu înțeleg care e strategia. De ce în anunț specifică faptul că există posturi part-time, dar în momentul în care ajungi la interviu, aceștia spun exact opusul? What's the point?

      2. Nu te mai sună înapoi, get over it.

     În momentul în care ai ieșit de la interviu, aștepți vreme de o săptămână sau două un răspuns de la ei. Nu știu care e procesul de alegere a candidaților, dar nu înțeleg cum de durează atât de mult. Nu judec, poate sunt foarte mulți candidați, pot să înțeleg. Oricum eu voi căuta în continuare. Dar de ce mulți nici nu se mai deranjează să-ți trimită un amărât de e-mail înapoi? 

  „Hey, știi ceva? Ești prea proastă pentru postul ăsta. Nu mi-a plăcut fața ta și cred că aveai ceva între dinți. O zi frumoasă ca și dumneavoastră vă doresc °❀⋆.ೃ࿔*:･

       Nici măcar nu se mai deranjează să-ți dea un răspuns, și mi se pare o lipsă de respect, atât pentru timpul meu, cât și pentru al lor. I mean, ei oricum abia așteaptă să plece de la joburile lor anoste. Dar eu??? Rămân în confuzie și întrebări care nu mă lasă să mai dorm noaptea.

  

     3. Vă rog, acordați atenție acestui post. :))                                                                             

      În primul și în primul rând: respect pentru angajator, pentru că el nu o să vă respecte. Trebuie să-i pupați picioarele (și nu numai) pentru că v-a oferit un loc de muncă. Dacă nu era el, voi încă ați dat telefoane și ați fi așteptat e-mailuri care nu mai vin, da?? Sărăcii ce sunteți.

    „Cunoștiințe în operare sistem CRM (dacă nu ai experiență, te învățăm noi, bineînțeles, dacă ești genul de persoană care își dorește să învețe lucruri noi)”. Bine, aici am scris varianta scrisă corect, nu agramată. Cine dracu scrie astea? Omului și așa îi e greu să găsească un job unde o să trebuiască să suporte oamenii ca tine, de ce ești arogant chiar din descrierea postului? Chiar îți permiți to be a jerk de la început? 

    „Un pic de simț al umorului n-ar strica”- DA, pentru că tu NU-L AI. 

        Nu știu ce a încercat angajatorul (or who dafuq wrote this shit) dar pe mine personal m-a făcut să dau ghost anunțului, deși postul în sine nu era rău. Ar fi fost un job la care aș aplicat.

        Culmea, ei cer 3 ani experiență pentru a te băga în seamă? Oamenii ăștia cred că nu caută noi angajați, vă spun sincer. Poate e ceva la mijloc. Cine știe? Pur și simplu sunt companii care nu-ți cer experiență la cerințe de genul. Eu personal, fără 3 ani de experiență, m-aș încadra descrierii jobului. Da, sigur aș avea nevoie de un pic de training cu privire la celelalte aspecte, ca la orice alt loc de muncă, but still. Dar n-am de unde să știu. Cine sunt eu să comentez? Cred că am lucrat maxim 6 luni în toată viața mea, nici măcar atât.

        Nu mi-aș dori să termin de scris postarea într-o notă tristă, dar anunțul de aici arată multe. Cei mai mulți angajatori aleg să ascundă această latură a lor de la început, pentru că deh, cine ar mai fi interesat după?     

        Au pretenția ca absolvenții sau juniorii să aibă 10 ani de experiență deja în acel domeniu, și să se mai și poarte ca niște gunoaie cu tine. Ah, evident, pe un salariu mizer. Combinația perfectă.

        Pur și simplu nu le pasă cât de greu le este oamenilor la început de drum(și eu numărându-mă printre ei) să se obișnuiască cu noua lor viață. Pe lângă că toată lumea aruncă cu căcat în noi, inclusiv televiziunea, nu suntem prea încurajați nici de către angajatori. Da, nu mă aștept să am un job plătit cu zeci de milioane de euro, dar vreau să muncesc, vreau să-mi încep viața, să investesc în mine și în hobby-urile mele și în familia mea. Știu că începutu e greu, dar de ce să nu fim empatici? Dacă cei din generația trecută poate n-au fost tratați cum trebuie, ei de ce trebuie să facă la fel cu generațiile mai tinere? Schimbarea trebuie să înceapă de undeva. 
    

        Probabil am ratat niște apecte, însă astea sunt punctele principale. Poate îmi spuneți voi. :)