luni, 5 august 2024

Absolventul la început de drum (1)

 

    Tocmai ce ai terminat facultatea. Ai luat și licența, felicitări!

    Toată lumea știe ce urmează după ce termini. Unii poate se înscriu la master și îi mai pot ține părinții încă 2 ani, alții poate mai copilăresc puțin, sau în cel mai rău caz, își dau licența în toamnă, dar cert este că la un moment dat tot va trebui să îți cauți un job. Poate în domeniul tău sau poate te reprofilezi.

    În România, în majoritatea cazurilor, facultatea ne ajută doar să punem în CV că avem studii superioare. Nu prea se ține cont de acest aspect. Desigur, dacă termini medicina sau dreptul (sau alte joburi la care este obligatoriu să ai o anumită facultate ca să poți profesa) poate ai șanse mai mari să-ți găsești mai rapid un loc de muncă. Deși nici aici nu e situația foarte roz.

    Însă pentru ceilalți, lupta aia grea abia începe. De fapt dacă mă gândesc mai bine, toată lumea duce o luptă din acest punct de vedere. 

    Este evident că cu toții vrem să ne găsim joburi care să ne placă, să fie cât mai ușoare încât să putem face față. Până la urmă, niciun job nu este la bază atât de simplu. Trebuie să ai o înclinație spre acel tip de job și să te obișnuiești cu rutina și cu programul de lucru.

    Poate unii au fost mai norocoși și au prins internship-uri pe timp de vară sau chiar pe perioadă nedeterminată. Din păcate pentru mine, n-am fost atât de norocoasă să prind un internship de genul. Am trecut prin multe interviuri în decursul celor 3 ani de facultate, eram foarte conștientă că orice experiență profesională mă va ajuta după ce termin facultatea. Nu m-am implicat prea mult în proiectele din cadrul facultății, dar am fost la evenimente unde foarte multe firme mari dădeau șanse studenților să lucreze în compania lor. Am fost și cu CV-uri pe acolo, am depus unde am crezut că mi-ar plăcea și mi se părea interesant, am trecut și prin câteva interviuri, însă nu am mai fost contactată înapoi după interviuri sau pur și simplu mă refuzau foarte politicos.

    De asemenea, am și coborât ștacheta și am aplicat și la job-uri unde nu erau necesare studiile  superioare, poate nici măcar să ai finalizate studiile liceale. Și chiar dacă am făcut acest sacrificiu, tot mi-am găsit destul de greu un post, deși în mod normal, în aceste domenii sunt mereu în căutare de angajați. În mod normal sunt considerate posturi pe care le găsești repede, dar pleci și mai rapid din ele. Are rost să mai menționez că este vorba de magazine, adică retail, sau este de la sine înțeles?

    Adevărul este că pe timpul facultății am căutat job-uri part time, dacă era vorba să prind vreun post în retail, și am specificat chiar la interviurile unde mi se oferea un internship că aș prefera totuși un job part-time, dar dacă este nevoie, pot lucra și full time. Deși ei se arătau disponibili să-ți ofere un job part-time și chiar îți făceau o ofertă salarială, mai încolo ori aveau să te ignore, ori te refuzau politicos că nu ești ceea ce ei caută. Mă simțeam prost pentru că știam că nu necesita experiență anterioară, pentru că asta e ideea internship-urilor.

    Am încercat să lucrez măcar pe perioada vacanțelor,și după terminarea anului I chiar am stat 3 luni într-o companie(mult spus companie), dar de acolo am plecat doar cu experiență. De ce spun asta? Pentru că nici n-am fost angajată cu acte, și nici nu mi s-au oferit bani, deși asta e de la sine înțeles. Doar mi-a fost plătit un training. Nu regret totuși, pentru că această experiență se poate trece în CV.

    Am lucrat și ca lucrător comercial la două companii (la care n-am stat foarte mult), dar am lucrat și ca zilier unde apucam, ca să-mi fac niște bănuți de buzunar.

    Cred că cea mai scurtă perioadă în care am stat la un loc de muncă a fost de o săptămână și jumătate. Am stat atât de puțin pentru că în primul rând, mi s-a oferit un post part-time, și chiar semnasem un contract, totuși, am fost repartizată să lucrez full-time, deși am specificat că timpul nu-mi permite, pentru că eram în ultimul an de facultate iar eu aveam o licență de făcut, să nu mai spun că trebuia să-mi fac prezențele la facultate ca să pot intra în examene, și în al doilea rând, lipsa de respect față de mine.

    Poate puteam face mai mult de atât. Poate dacă îmi dădeam silința și mai tare, găseam ceva până la urmă. Însă am fost descurajată atât de tare, încât am renunțat în a mai căuta o perioadă. Obosisem să particip la atâtea interviuri unde mă simțeam luată peste picior. O lungă perioadă din anul 2 mergeam cel puțin de 2-3 pe lună la un interviu și nu mai primeam niciun răspuns. Ori part-time în domeniul retail sau dacă chiar era nevoie, mă angajam și full time într-un internship dacă era cazul. 

    La un moment dat, după cum am mai menționat, chiar renunțasem să mai caut un job. Ajunsesem cu nervii la pământ. Pe lângă că făceam naveta(care dura 1-2 ore) pentru a merge la cursuri, iar cursurile erau destul de haotic puse, eu în ferestrele de la facultate mai participam și la interviuri, lucru care la un moment dat m-a extenuat. Îmi aduc aminte că după ce renunțasem să mai caut, nici la facultate n-am mai dat vreme de 2 săptămâni. Nu mai aveam puterea nici să mă mai ridic din pat. Eram și cu școala de șoferi, și cu facultate, și în aventura de a găsi un job ca lumea, care să se potrivească programului meu.

    Ai mei m-au încurajat și au fost extrem de înțelegători, lucru pentru care mă simt norocoasă. Mi-au spus să termin facultatea, că o să-mi găsesc eu un job la un moment dat. Am lucrat ca zilier în vara ce a urmat, lucrasem și full-time la un moment dat, însă din momentul în care am reînceput facultatea, am demisionat. M-am axat strict pe facultate.

    Ei bine, am ajuns din nou în punctul în care trebuie să-mi găsesc un loc de muncă. Deja am fost la 2 interviuri, mai urmează încă 2. Nu stau prea bine lucrurile nici acum, pentru că de 2-3 săptămâni aștept răspuns. Deja pot intui că nici nu voi mai primi vreun răspuns...

    Postarea e deja prea lungă, așa că voi continua într-o altă postare. Vă mulțumesc că ați ajuns până aici. Aștept părerea voastră! 💗

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bagă o tastă ;P

Bine ai venit, rău ai nimerit!

         Pentru că diploma de licență în filologie nu îmi ajungea, am decis să mă înscriu la master. Și pentru că la litere nu simțeam că ma...