O poveste lungă...

  

    Anul acesta nu am postat atât de mult pe blog, dar mereu mă gândeam că măcar odată pe lună vreau neapărat să-mi fac apariția, să știți că încă trăiesc și că blogul de asemenea, nu moare. E o perioadă dificilă din viața mea încă de anul trecut de când cu bacul. Multe zile, luni, în care mi-am făcut rău cu gândurile astea exagerate, gânduri în care chiar credeam...și din păcate încă mai cred *dar nu le mai dau atâta atenție. Fac totul să pară de 10 ori mai grav, deși nu e cazul. Însă, de o perioadă destul de lungă, cam 2-3 luni, am început cu adevărat să-mi schimb gândirea și să nu mai iau tot ce mi se întâmplă atât de personal.

   Anul trecut a fost un șoc pentru mine să pic bacul pentru că se adeverise coșmarul cel mai mare. Credeam că sunt un nimic, că nu sunt în stare de absolut nimic și că trăiesc degeaba. Am luat treaba cu bacul prea personal și m-a afectat până la Dumnezeu și înapoi. Apoi am depus contestație, până să aflu că mi-a scăzut nota, deci nu m-a ajutat cu nimic. Plângeam zilnic, nu mă mai ridicam din pat și îmi era rușine să dau ochii cu familia mea. Și totuși, tot ei m-au ajutat să ies din starea asta, spunându-mi că ei sunt mândri de mine indiferent de rezultatele pe care le obțin și că sunt o luptătoare, iar într-o zi chiar voi reuși... doar să cred în mine. În toamnă s-a repetat același lucru, dar de data asta eram mai liniștită, știam că voi sta un an acasă și voi putea medita la tot ce pot schimba în viața mea. A durat ceva, dar parțial chiar am reușit. 

    În septembrie, după ce am aflat nota de la contestație, 4.45, m-am înscris la școala de șoferi. Nu a fost neapărat o dorință de a mea, dar văzând că ai mei sunt dispuși să-mi ofere acest lucru, am încercat. Am zis să experimentez treaba asta. Din păcate, omul care se afla în dreapta mea nu era dispus să mă învețe în ale șoferiei și și-a bătut joc de mine făcându-mă să cred că eu conduc destul de bine. Mă amâna cu lunile cu orele de condus. Ca să vă faceți o idee, au fost și 2 luni între orele de condus. Am dat sala, pe care am luat-o din prima, iar atunci mi-am dat seama că uite, pot. 

    În decembrie am luat sala în cele mai tensionate momente din cauza supraveghetorului care se purta ca un gunoi cu toată lumea. Deci pot face față condițiilor de stres, doar să cred cu adevărat în mine. În fine, lunile treceau și omul își bătea joc de fiecare oră de condus pe care o aveam. Îmi aduc aminte odată când nu era binedispus și m-a pus să semnez, după să-mi spună că pot să mă dau jos din mașină și să plec acasă. Eram în stare să fac asta dar nu am vrut pentru că voiam să conduc, deși nu știu cum am putut să-l suport atâta vreme... Am dat și orașul, cam pe la sfârșitul lui martie. Cele mai groaznice 6 ore din viața mea. Am stat cu instructorul care avea organul genital masculin în gură la fiecare propoziție pe care o spunea, iar la examen am picat în două minute deoarece instructorul nu mă învățase parcarea laterală, eu trebuind să ies din una. Am așteptat 6 ore în condiții groaznice pentru 2 minute eșuate.

     Ne întoarcem în luna decembrie, la o zi după ce am luat sala. Nu-mi venise menstruația de 5 luni și trebuia să merg la ginecolog. Am fost diagnosticată cu ovare polichistice, pentru care voi lua mereu tratament ca să-mi vină menstruația, apoi să aflu după un test papanicolau că am o afecțiune pe col care poate duce spre cancer. Teste peste teste, tratamente peste tratamente, ca într-un final să fiu operată, la o zi după traseu, pentru a mă recupera complet. Recent am făcut un test papanicolau care atesta faptul că colul meu e perfect sănătos. Bucurie mare, după luni de zile cu gânduri negre. Ferească Dumnezeu! 

    Pe la sfârșitul lui aprilie, m-am angajat într-un magazin de haine. Am stat exact două săptămâni pentru că nu mai aveam timp de învățat pentru bac, și nu reușeam să-mi programez orele de condus. Nu a fost chiar atât de rău să lucrez, însă dacă mă învățau să fac la casă, ar fi fost perfect. Îmi promiteau zilnic că voi fi și eu pe casă, dar eu tot ce făceam era să deschid marfa și să pun pe stoc. Atât. Am fost supărată din cauza asta și am zis că nu voi mai lucra într-un magazin de haine. 

    Într-un final am demisionat și mi-am reluat orele de condus cu noul instructor. Acest instructor a avut grijă să mă învețe absolut tot, însă îmi pierdusem cumva interesul pentru condus pentru că vedeam cât e praf sunt. Vedea și el că nu sunt atât de interesată și totuși s-a străduit să mă facă să mă concentrez și să mă motiveze. Acum două zile am dat traseul, emoții mai mari ca la bac am avut, și tot am picat. Dar am apucat să conduc aproximativ 10 minute perfect, până când un semn de cedează se ascundea printre copaci și nu l-am văzut... eu am zis că dacă sunt pe drum drept am prioritate, dar n-a fost așa. Deși am picat, am fost fericită că am condus foarte bine până în acel punct. Inițial voiam să renunț la a mai șofa după ce dădeam traseul, dar faptul că am condus atât de bine prin zone grele, m-am impresionat pe mine însămi că am habar de condus și că vreau să continui. Așa că voi continua să șofez până iau permisul. 

     Am dat și bacul și trebuie să recunosc că am emoții pentru rezultate. Nu m-am uitat în barem să văd ce am făcut, de frică să nu-mi dărâm speranțele. Dar cred în ce am făcut și manifestez zilnic să văd acel 5 la rezultat. Mai am gânduri care mă copleșesc și-mi spun că nu voi lua nici de data asta, dar deja sunt pregătită în caz de eșec. Am învățat din eșecuri. Am avut nevoie de eșecurile astea ca să mă întăresc. Cel mai probabil dacă nu eșuam de atâtea ori, aș fi luat personal orice notă mică la examene și aș fi intrat în depresie. Și da, am picat în depresie când am picat prima dată bacul, dar m-a pregătit pentru următoarele eșecuri și am știut cum să trec mai ușor peste ele. E normal să eșuăm pentru că așa învățăm și chiar ne întărește.

    De când am început să meditez și să manifestez, sunt ceva mai pozitivă. Mai vin gândurile negative, evident, dar le dau la o parte. Nu mă ajută cu absolut nimic. Vreau să fiu mai fericită și să nu mai iau nimic personal, și să-mi accept orice stare pe care o am, cu condiția de a trece peste ea. 

    Mi-am făcut planuri pentru situațiile prin care este posibil să trec, deci orice problemă are o soluție.

  Nu prea am reușit să mă relaxez în acest an cât am stat acasă, dar am învățat niște lucruri care mă vor pregăti pentru momente mai grele în viața asta.