Momente creepy

     Pentru cei aproape 11 ani ai mei, da, erau momente creepy. Și cel mai probabil și acum la 19 ani mi se vor părea la fel de creepy, dacă ar trebui să trec din nou prin așa ceva. 

    Astăzi vom călători în timp cu aproximativ 10 ani. Undeva prin 2012... 

 

    Eram o ființă mică, neștiutoare de multe, multe lucruri, eram inocentă, cuminte, mă jucam toată ziua și n-aveam absolut nicio grijă. Pe atunci țin minte că primisem primul telefon cu touchscreen. Era micuț de tot telefonul, chiar și pentru mânuțele mele de bebeluș. Nici măcar nu avea android pe el, dar eu eram fericită, puteam face poze, să ascult muzică și cam atât...A, da, să sun și să fiu sunată. Pentru motivul ăsta am și primit telefon la o vârstă atât de fragedă. Da, în 2012 chiar era ceva ca un copil de aproape 11 ani să dețină un telefon. În zilele noastre până și bebelușii au acces la telefon. Eh, nu chiar bebeluși, poate cei peste 2-3 ani, cam așa. :D

   Abia intrasem în clasa a V-a. Școală nouă, profesori și colegi noi *pe care mai târziu aveam să-i urăsc și acum eram și o proaspătă navetistă. Ai mei m-au mutat special la această școală ca să pot face naveta și să nu-l mai stresăm pe bunicul meu să mă ducă și să mă ia de la școală zi de zi, mai ales că acum aveam ore de după-masă. Cel mai groaznic lucru, sincer. Și acum aveam și telefon, special ca să-i sun pe ai mei în caz de urgențe.

   Undeva prin octombrie sau noiembrie, țin minte că eram la prima oră din orar, cred că la ora de TIC, când văd că-mi sclipește telefonul, dar nu bag de seamă. Abia la sfârșitul orei mă uit pe telefon și văd că aveam un apel pierdut. Nu știam cine este, pentru că nu aveam numărul salvat.  Mama mi-a spus să nu răspund numerelor pe care nu le am salvate, ci doar celor pe care îi am. Pe atunci aveam la contacte doar familia, și pe bună dreptate. Aveam 11 ani, neîmpliniți chiar, pe atunci nu exista wapp ca să dai numărul de telefon oricui, și totuși, cine naiba ar vrea să sune un copil de 10 ani? Evident, am ignorat faza, pentru că nu m-a mai deranjat. Nu era număr privat, ci pur și simplu nu îl aveam salvat. 

   Timpul trecea, îmi vedeam de viața mea, de școală, de teme și de joacă, când din nou, apel de la același număr de telefon care mă sunase cu ceva timp în urmă. Ignor din nou, pentru că eram la școală și nu puteam să răspund. Următoarea zi la fel, iar timp de 3-4 zile această persoană mă suna cam în același interval de timp. Începuse să-și ascundă numărul deși știam că e aceeași persoană. Un timp am crezut că sunt colegii mei care au chef de glume, dar persoana asta mă suna în timpul orelor, iar în momentul în care am știut sigur că nu sunt colegii mei, a fost când mă sunase într-o oră când aveam test. Erau colegii mei puși pe glume, dar nu sunau ei în timpul unui test. Chiar îi numărasem în ziua aia și erau toți la școală.

    Începuse să se împută treaba. De la 3-4 zile, ajunsesem la o săptămână de când primeam apelurile astea dubioase. De la un apel pe zi, ajunsesem să primesc 10 apeluri pe zi, la intervale ciudate de timp și chiar la ore târzii. Mă trezeam dimineața cu apeluri nepreluate de la ore gen 1-2 noaptea, odată m-a trezit chiar apelul când uitasem să pun pe silențios. Începusem să mă îngrijorez și am decis să le spun alor mei de situația în care mă aflam. Nu voiam să-i îngrijorez inițial, dar cum persoana aceasta devenea insistentă de la o zi pe alta, trebuia să iau măsuri.

    Trecuseră 2 săptămâni de când persoana asta mă căuta, iar eu nu răspunsesem la niciun apel. Îmi era silă să mai am telefonul la mine, dar aveam nevoie de el. Dacă pentru un adult e un stres să fi sunat în așa hal, pentru un copil de 10 ani ce să mai fie? Și chiar blocasem primul număr de telefon dar eram din nou sunată de pe un alt număr și știam că e aceeași persoană, că n-avea cum să mă sune mai multe persoane în așa fel. Chestia dubioasă era că mă suna și cu numărul afișat, și cu număr privat. Credea că nu mă prind că e tot el? Ai mei îmi spuneau să nu răspund că va înceta el la un moment dat. Cu blocatul de numere n-a mers, că avea să sune de pe un alt număr. Deja îmi era frică să merg singură spre școală, și alor mei de asemenea, așa că începuse din nou bunicul meu să mă ducă la școală, iar seara când scăpam mă lua tata, măcar până se linișteau lucrurile.

    Începusem să mă satur de toată situația asta, pentru că o persoană pe care nu o cunoșteam mă restricționa de la lucruri normale în viața mea. Ai mei îmi luau telefonul când veneam acasă deci nu puteam să fac poze sau să ascult muzică afară. Nici măcar în weekend. Pentru mine era un refugiu lucrul ăsta și mă enerva la maxim că nu puteam să mai fac lucrurile astea din cauza nenorocitului ăsta.

   La aproape 3 săptămâni, căzusem psihic. La 10 ani să cazi psihic, aparent da. Deja mi se făcuse frică de telefonul ăla că eram sunată încontinuu. Mă suna de 50 de ori pe zi, și nu exagerez. Mă suna de 5-6 ori consecutiv la un interval de timp. Într-o zi numărasem de câte ori mă sunase. 67 ori. Când avea să înceteze?

   Într-o zi eram în mașina bunicului meu, împreună cu o vecină și verișorul meu. Persoana asta mă suna din nou, iar prietena mea a răspuns. I-a spus să nu mai sune pentru că tatăl meu e polițist și îl va găsi. La școală colegii mei știau de situația în care mă aflam și îl sunau și ei, și făceau glume cu Gigi Becali. Faza creepy e că persoana asta nici nu vorbea. Dimineața următoare am decis să-l sun chiar eu, să clarific câteva lucruri pentru că eram cu nervii la pământ. Îmi pregătisem replici și îmi imaginam cum va decurge apelul și speram că după acest apel să-mi recapăt viața pe care o aveam înainte, însă când a răspuns, am auzit o voce de bărbat la 40-50 de ani, cam nervos, care mă întreba cine sunt și ce vreau. Am închis instant. Și totuși, întrebarea mea era următoarea: Tot el mă întreabă cine sunt și ce vreau? 

    La aproximativ o lună de când trăiam acest coșmar, persoana asta tot insista, într-adevăr, mai puțin ca de obicei, dar tot era deranjant. Ai mei tot îmi luau telefonul și vedeau și ei seara cum îmi sună telefonul încontinuu. Se gândeau să sune la poliție pentru că nu mai suportau nici ei. 

    Când am venit seara de la școală, îmi cer ca de obicei telefonul, dar de data asta îl văd pe tata cum sună pe cineva. A răspuns imediat, au vorbit câteva minute, iar la final tata spune că dacă mă mai sună, o să bage poliția pe fir și nu cred că i-ar plăcea. Câteva zile au mai ținut telefonul la ei dar văzând că nu mai primesc apeluri, mi-au înapoiat telefonul fără a fi nevoie să mi-l ia din nou.

    Deși eram fericită că-mi recăpătasem libertatea luată pe nedrept, tot mă gândeam la el. Oare cine era și ce voia de la mine? Și acum după 10 ani, când îmi amintesc de întâmplarea asta, mă întreb același lucru... Nu cred vă voi afla niciodată... Și sincer, cred că e mai bine așa.

    Chiar nu știu de ce am simțit nevoia să scriu asta, mi-am amintit de întâmplare când povesteam cu niște prieteni, iar retrăind momentele alea acum după aproximativ 10 ani, mi-am adus aminte cât de mult m-a afectat tot ce s-a întâmplat...

 

    !!! Aveți grijă cu cine vorbiți, cui dați numărul de telefon, facebook-ul, instagram-ul, nu intrați pe site-uri dubioase gen omegle, e horror, și nu răspundeți la telefon persoanelor de genul. Dacă e cazul, anunțați poliția. !!!