Nu știu cum e în alte țări, dar în România e jale cu variațiile astea de clienți. Nu am lucrat eu o perioadă lungă, dar în timpul în care am lucrat mi-a fost dat să văd muulte lucruri...
Pe la sfârșitul lunii aprilie m-am angajat. Este un magazin de haine într-un complex la maxim 5 km de mine, deci nu foarte departe. Motivul pentru care m-am angajat a fost pentru că mă simțeam degeaba stând acasă și aveam impresia că stăteam pe capul tuturor, așa că dacă mă angajez, mai fac și un ban în plus și nu stau pe capul nimănui. Zis și făcut, am depus CV-ul, iar într-o săptămână m-au sunat. Am fost tare bucuroasă că voi putea lucra.
Magazinul e mare, deci erau multe de făcut, iar de menționat, acolo nu erau doar haine. Erau de toate... de la dulciuri la decorațiuni de grădină, ustensile de bucătărie, jucării pentru copiii, decorațiuni de petrecere, lucruri pentru baie și așa mai departe. Deci multă marfă, mult de muncit. Din păcate, din cauza că eram puține angajate, lucrurile mergeau foarte greu. Toată marfa pe care o primeam trebuia pusă pe stoc în 2 zile, iar noi o puneam într-o săptămână. Nu voi compătimi pentru că celelalte angajate preferau să stea la casă decât să desfacă cutii și să le pună pe stoc. Perioada cât am stat acolo nici măcar n-am făcut pe casă. Mi se tot promitea că mâine, și când venea mâine, ce să zică și ele, mâine... lucrul ăsta m-a enervat cel mai tare. Voiam să experimentez toate lucrurile și îmi pare rău că n-am mai rămas măcar câteva zile, dar o să ajung și la motivul pentru care am plecat atât de repede. Nu am lucrat nici măcar o lună.
Motivele pentru care am plecat
Primul motiv pentru care am plecat a fost pentru că tot făceam era să desfac cutii. Desfăceam marfă, desfăceam cutii și puneam pe stoc. Uneori doar puneam cutia unde era raionul din care trebuia să facă parte pentru că nu mai era loc de nimic acolo. Cutii peste cutii... Nu înțelegeți greșit, nu-mi displăcea să fac asta, că până la urmă făcea parte din job-ul meu, dar ceea ce m-a deranjat era faptul că eram singura care făcea asta. Eram 4 angajate, 3 stăteau la casă. Și uneori nici măcar nu erau clienți, stăteau și vorbeau... Să nu mai spun, când era de făcut curat, se apuca una și terminam eu că aia nu mai avea chef. Băga scuza aia că trebuie să meargă pe casă, dar la casă nu era nimeni.
Al doilea motiv pentru care am plecat a fost pentru că mă simțeam prea încărcată. Știu că nu e ușor niciunde, dar eu mă simțeam oribil când mergeam la lucru. Plângeam când trebuia să merg, acasă ajungeam ruptă de obosită și nu mai aveam timp să trăiesc. Programul era aiurea făcut, o zi mergeam de dimineață, 3 de după-masă, de exemplu. Mă punea doar de după-masă aproape, ceea ce nu-mi convenea absolut deloc. Când eram de după-masă, cât timp eram acasă, doar plângeam că trebuie să merg la lucru. Pur și simplu nu găseam ceva ce să-mi placă acolo. Nici măcar colegele pe care le aveam... și nu că aș fi avut ceva personal cu ele, dar pur și simplu nu erau genul de persoane cu care mă puteam împrieteni... plus că toate aveau peste 30 de ani, chiar spre 40. Eu ce eram acolo de nici 20 de ani.
Pur și simplu nu m-am putut integra. Nu m-am putut obișnui cu programul, cu absolut nimic. Psihic m-a afectat și mai tare și am chiar am crezut o perioadă că așa mă voi simți la orice loc de muncă. Evident că a fost doar o perioadă nasoală în care gândeam negativ, dar am reușit să trec și peste asta. Nu am mai lăsat aceste gânduri să-mi corupă mintea ci să mă focusez pe ceea ce am de făcut. Faptul că am mers la lucru m-a motivat și mai mult să iau bacul ca să nu mă mai întorc acolo. Pot spune că a fost un factor destul de major care m-a motivat, deși de dinainte obiectivul meu era să iau bacul. Dar mi-a prins bine. Nu voi regreta niciodată nicio decizie pe care o voi lua, pentru că știu că va contribui asupra evoluției mele.
Ce am învățat din această experiență?
Am învățat să respect mai mult persoanele care lucrează în magazine, nu contează unde. Fie că într-un magazin de haine sau la Mc.
Cum să respecți persoanele care lucrează acolo?
Dacă te duci într-un magazin de haine, nu-ți arunca și lăsa hainele prin vestiar ca la tine acasă, nu lua o haină ca să o pui într-o altă parte a magazinului, nu te enerva când stai prea mult la casă sau aștepți după mâncare, pentru că și cei care lucrează sunt oameni și NU sunt sclavii noștri, dacă te duci la profi, de exemplu, nu abandona carnea la raionul de lactate și exemplele pot continua.
Dinainte să lucrez știam toate lucrurile astea, pentru că așa am fost educată acasă. Până la urmă totul pornește din educație... doar pur și simplu apreciez mult mai mult persoanele care lucrează în astfel de condiții. Nu e ușor să lucrezi cu oamenii, mai ales când dai de toți retardații și ofticații sau mai ales de ăia care dacă cumpără o pereche de pantaloni la 10 lei, au impresia că trebuie să le speli papucii pentru asta.
Însă cel mai important lucru pe care l-am învățat, a fost să mă ascult, să contez pentru mine. Să conteze pentru mine ceea ce simt, să mă ascult când nu sunt bine și să iau decizii după cum mă simt. Am urât să merg la acel job, nu mai voiam să merg acolo niciodată. Și e ok. Job-ul e important pentru că trebuie să faci ceea ce-ți place. Efectiv le vedeam pe celelalte angajate cum mai aveau momente în care râdeau și se simțeau relativ bine, iar eu muream în mine. Acela a fost momentul când am decis să plec de acolo. Acesta este motivul principal pentru care am plecat de acolo. Apoi au urmat toate celelalte nemulțumiri.
Nu-mi place să lucrez cu oamenii pentru că oamenii sunt răi. Oamenii nu știu să respecte alți oameni. Mulți vor să li se ofere respect dar nu oferă și ei la rândul lor. Și e trist. Mulți se dau deștepți dar n-au cei 7 ani de acasă. Sunt dezamăgită că fac parte din specia asta. Când văd răutatea altora, învăț să nu fiu ca ei. Nu-mi place să judec, nu-mi place să bârfesc. Fiecare dintre noi avem o viață de trăit. Nimeni nu știe ce trăiri am eu, cum nici eu nu știu ce trăiri au alții. Răutatea e peste tot... Fii tu bun. Poți face diferența...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bagă o tastă ;P