Despre sfinți

 

    Cu ocazia zilei mele de nume, pentru că ce să vezi, întâmplător mă cheamă Andreea,*deși mama visa să mă boteze Denisa, dar pentru că o vecină a născut și i-a pus tot numele ăsta,s-a reprofilat  iar astăzi cum este sfântul Andrei,am zis să scriu puțin despre acest sfânt.

     Cel mai probabil elevii îl stimează pentru că nu trebuie să meargă la școală în această zi, pentru că acest sfânt ar fi ocrotitorul României, sau cel puțin așa auzisem la o oră de religie din școala generală.. 

    O mini vacanță nu strică nimănui,deși cam toți elevii stau acasă... dar cu toții știm cât de aiurea sunt orele online, din foarte multe puncte de vedere.Văd la sora mea.. stă de dimineața de la 8 până după-masa până la vreo 14-15, uneori chiar și 16, după care stă până la 22 seara ca să-și facă temele. Nu știu de ce unii profesori au impresia că oricum copii dacă stau acasă, nu au altceva de făcut și atunci le dă teme până peste cap. Dacă nu o ajut și eu cu anumite lecții pe care trebuie să le transcrie și cu teme la chimie și la alte materii, cred că ar sta până noaptea târziu să-și facă temele. Și e doar clasa a VII-a.. Să nu mai zic că îi stresează până și la muzică sau desen.. 

     În fine, nu stăm să vorbim despre orele online acum, deși mă gândeam să abordez puțin subiectul ăsta la un moment dat, dar mai vedem.

      Sfinții din România.. de ce sunt sărbătoriți? 

     Sincer, nu am idee dacă în alte țări se sărbătoresc zile de nume sau așa ceva, însă știți cum îi românul.. îi place să petreacă din absolut orice, fie că e vorba de numele lui, sau chiar de ziua pisicii.. am început să petrecem și când vine weekend-ul,pentru că așa suntem noi.. suntem pe sistemul ”Hai să ne simțim bine din orice, să fim noi sănătoși” și parcă orice lucru din viața lor îl privesc într-un unghi de genul...și poate nu e neapărat atât de rău....cel puțin eu ar trebui să nu mă mai stresez și să nu mai iau atât de personal lucrurile care mi se întâmplă,pentru că până la urmă i se poate întâmpla oricui..                Dar nici să râzi când eșuezi,și să mai și faci caz cu asta... unii efectiv se amuză când pică bacul, și când se uită că au luat 3 la mate sunt gen ”Hai să petrecem boss că mai aveam 2 puncte și aveam 5,ej nebuuun?” cred că ați văzut și voi în fiecare an la Pro TV sau Antena când le luau absolvenților interviuri.. ăsta e un alt subiect amplu în care pur și simplu nu vreau să mă bag.

    Suntem o nație ciudată, și trebuie să recunoaștem asta. Avem cele mai ciudate obiceiuri, dacă ar putea fi posibil,am avea în fiecare zi un motiv de sărbătoare din care toată lumea ar trebui să ia parte..ne găsim orice lucru mărunt din care ori să sărbatorim, ori să facem mare caz cu el.. de exemplu pomana. Nu e sărbătoare, dar odată la nu știu cât trebuie să-i facem pomană la mort că vezi doamne... facem o grămadă de feluri de mâncare, ca să ce? Chiar bunicul meu spunea în felul următor ”Mie de ce să-mi faceți pomană? De ce să-mi pregătiți n feluri de mâncare după ce mor? Dați-mi acum să mănânc, nu după ce mor.” Și al naibii dacă nu zice bine.. dar vezi doamne, ce ar spune vecinii.. oricum familia mea nu prea se bagă în seamă prin sat, și tocmai de aia ni se pun atâtea etichete,că vezi doamne.. 

   Și la mine în familie sărbătorim mult,pentru că suntem o familie numeroasă.. suntem 12 într-o curte și sunt 12 zile de naștere.. în fiecare lună *în afară de octombrie avem câte un sărbătorit...și atunci mai pregătim ceva, dar ceva intim,doar între noi. E o normalitate pentru noi și nu ne deranjează. Dar dacă ar fi fost să sărbătorim fiecare eveniment... cred că în fiecare săptămână se ivea câte ceva,și tot te plictisești la un moment dat..

    Mă rog,eu nu sunt genul de persoană care toată ziua se duce să petreacă, niciodată nu mi-a plăcut să fiu în centrul atenției,pentru că ce să vezi, am 2 zile de nume și o zi de naștere,toate în aceeași săptămână, și e ciudat pentru mine să mi se zică de 3 ori într-o săptămână câte un ”La mulți ani!” Okay,spui când e ziua mea,dar de ce când sunt zilele mele de nume? Să-mi trăiască..numele? Lasă că trăiește prin atâția oameni de atâtea generații...

  

     În fine, ca să lăsăm astea la o parte, o zi frumoasă de onomastică celor care poartă numele de Andrei, Andreea și alte derivate! Cred că se pun și Andrada, Adrian, Adriana,deși eu consider asta, deci și vouă vă doresc la fel! 

Unde încape atâta disperare?

 

     Disclamer: Tot ce vei citi e un fel de semi-glumă ca să zic așa, dar motivul pentru care o fac e cât se poate de real și chiar trec prin așa ceva acum and I need some help... and mental health... moore of it.

 

     Cred că toți avem cel puțin un prieten care reușește să te frece cu stresul pe care și-l creează singur dar îl împarte și cu noi, așa de prieteni buni ce suntem..  și eu care credeam că sunt stresul la el acasă dar mereu rămâi șocat de ce sunt alții în stare. 

      Când prietenul/prietena aia a ta care e stresată din orice intră într-o relație..fugi cât poți. Pentru că dacă nu reușești, te vei trezi în fiecare dimineață cu un spam de mesaje de la ea/el, și nu de la iubitul tău, așa cum îți doreai, iar mesajul de bună dimineața de la iubirea vieții tale va fi total îngropat de spam-ul prietenei stresate. Și te minunezi din ce motive se poate stresa și atunci trebuie să-ți iei rolul de psiholog. 

                        *Mie îmi place să ajut oamenii și să fiu alături de ei,îmi dezvolt și eu nițel răbdarea și îmi întăresc nervii, sau măcar cât de cât,pentru că uneori îți vine să-i dai cu capul de pereți să-și revină la realitate și să te lase în pace cu mesajele astea puerile. uneori.

      Acum că am clarificat, hai să începem.

         Te trezești într-o dimineață *sau în cazul meu,la 12 și te uiți pe telefon. Ai notificări de pe facebook,poate snapchat, instagram și reminder-ul că trebuie să bei apă, sau duolingo că trebuie să faci cursul ăla de spaniolă. Vezi toate notificările astea abia după ce te lupți cu mesajele prietenei stresate că nu știe ce-i face sufletul pereche, sau nu știe de ce face într-un anumit mod, sau ce-ți mai scrie pe acolo. Și te uiți din notificări și deja știi ce fel de dimineață vei avea. În loc să-i răspunzi iubirii tale, vei încerca să împaci ideile prietenei stresate în legătură cu iubirea acesteia. Și ce să vezi, nu poate scrie mesaje, îți trimite 10 vocale a câte 5 minute fiecare.. și în toate acestea îți povestește doar că iubirea vieții nu a putut să răspundă aseară pentru că era obosit și nu ne simțea binee, și îi era foarte dor de el, dar când ea s-a trezit a văzut că stimabilul a fost on azi noapte.. și de aici crize.. și acum te pui să-i explici că n-are de ce să se streseze că nu e nimic serios, o să-i explice el de ce.. între timp se supără iubirea ta că de ce nu-i răspunzi, și doar îi zici numele prietenei tale stresate, iar el din start înțelege.. și atunci mă înțelege și el.  Un amalgam de emoții.. Peste 5 minute te trezești cu încă 4 vocale în care îți spune că i s-a explicat că a intrat și el puțin pe instagram la 3 noaptea de a văzut ea repede că a fost on,că primise o notificare. Și apoi după ce auzi, îți vine să te duci în munți și să rămâi acolo. Cum abia a început ziua, ea va vorbi cu el,și își va crea scenarii și pentru orice lucru... de cacat. Nu mi-a zis bebe azi, el e obișnuit să-mi zică bebe, sigur se îndepărtează de mine. Și îți vine brusc să fumezi un pachet de țigări odată, și totuși tu nu fumezi. Și să nu mai zic că dacă nu-i răspunzi când trebuie, se supără pe tine,chiar dacă ai ieșit din cameră,daar să te mai și vadă on?.. Ce iese după, Dumnezeu știe...

                  - Fată, mi-a dat seen la mesaj când i-am trimis mesaj pe snapchat

                  -I-am trimis un snap acum 5 minute,l-a deschis, dar nu mi-ar răspunde pe instagram..

                  -Astăzi pe facetime părea supărat dar nu știu ce avea 

                  -Azi nu mi-a zis bebe cum o face de obicei, se îndepărtează de mine

                   -E clar că mă ignoră, adică e on pe instagram, fată ce fac..nu mă mai iubește

  Explicație pentru fiecare...

                      -Deschidea snap-urile și s-a pus să trimită zile pentru că nu vrea să piardă foculețe

                     - Exact ce am zis un rând mai sus

                      -Omul a avut o zi grea, e obosit

                     - Am rămas proastă când am citit așa ceva, de unde le scoți?

                     -Se uită la meme-uri pentru că ce altceva să faci pe instagram?

          Și de fiecare dată am avut dreptate când i-am explicat *și s-a pus fata voastră să facă romane și vocale ca să bage la cap, dar aparent continuă de fiecare dată cu același stres,deci totul e useless... e sănătos? Eu am o relație de aproximativ 2 ani, și nici la început nu am fost foarte stresată din așa ceva. Da, am mai avut certuri și e normal, dar pe lucruri ceva mai serioase. Cum ar fi să mă cert cu iubitul meu că nu mi-a zis bebe azi?

       Dacă citești articolul ăsta și știi că ești genul ăsta de persoană, nu-ți fă relații până scapi de grijile astea toxice. Și mai ales, nu-ți fă relații la distanță. Oricât de mult te-ar iubi un om, tu dacă despici firul în șaizeci, îndepărtezi omul de tine.Nimeni nu și-ar dori o persoană agasantă în felul ăsta în viața lui. No offense dar asta e părerea mea umilă, cea mai sinceră ever. Nu-ți fă o relație dacă ești toxic în felul ăsta, pentru că nu o să meargă.. nu va fi de durată. Da, există persoane mai  paranoice decât altele, și e un sentiment cât de cât normal, dar nu la cote de genul ăsta. Mergeți la un psiholog specializat dacă suferiți de așa ceva, pentru că nu mi se pare normal să te stresezi într-un hal doar că vezi doamne azi nu ți-a zis bebe, sau a zis doar ai grijă de tine și nu a mai scris și un te iubesc. FUCK THAT. Și pe lângă că stresezi bietul om, îți mai stresezi și prietenii, ei care încearcă să te ajute. Și de fiecare dată îți bați gura degeaba că tu o vei lua de la capăt cu asta.. Și înțeleg că e stresul ăla că nu vrei să fi rănit, și că-ți e frică de asta, dar dacă tu trăiești cu frica asta, n-are rost să continui o relație. Înseamnă că nu ai încredere nici în tine, nici în el. Iar în viață e normal să suferi,chiar dacă doare și treci prin lucruri grele, dar astea sunt provocările vieții și trebuie să trecem prin ele, nu să ne fie frică. Asta ne face mai puternici.

        De mâine o voi lua de la capăt anymore.. dar m-am descărcat și eu puțin... :D      

Anii ce au trecut *2010-2014

 

      Perioada pe care am menționat-o în titlu mă face să suspin cel mai tare. Și deși în 2010 aveam 8-9 ani, înțelegeam multe lucruri care se petreceau în jurul meu. Deși în perioada aia am avut parte de cel mai mult bullying la școală, am reușit să mă refugiez în bula mea,de unde nu am ieșit multă vreme. Bula aceea m-a protejat mai bine decât credeam atunci și în loc să mă gândesc la lucrurile rele din anii aceia, mă gândesc la cele mai frumoase amintiri.

      În perioada aia lumea era mult mai simplă decât e lumea în 2020. 100% cei care aveau vârsta mea din prezent, în perioada aia, m-ar fi considerat puerilă pentru lucrurile pe care le făceam,exact cum și eu consider pueril ce fac copii care au vârsta pe care o aveam eu în anii de i-am menționat. Lucrurile se schimbă,și de aceea există această bătălie între generații.. 

     Dacă de exemplu în 2013-2014 mie mi se părea cool să joc Flappy Bird și să ascult muzica comercială de pe atunci *pentru că hai să fim serioși, nu ascultam eu muzică clasică la 12-13 ani,și celor care aveau vârsta mea de acum li se părea pueril , atunci și mie mi se pare pueril să o văd pe sora mea de 13,aproape 14 ani cum se joacă among us și ascultă muzică trap. Și cel mai probabil și sora mea când va avea 18-19 i se va părea pueril ce vor face copii de 12-13 ani în viitor, pentru că vor apărea alte lucruri mai interesante decât ce avem noi. 

     Dacă eu când aveam 10-11-12 ani erau în vogă Facebook-ul și Yahoo Messenger, acum e în vogă Instagramul și Tik Tok-ul, cine știe ce va fi popular în ani de zile?

    Dacă noi acum ne plângem că uite, ce muzică ascultă copii în ziua de azi...Dani Mocanu, 5GANG,Jador și manelistul Alex Velea.. *deși pe vremea mea Alex Velea adopta un alt gen muzical, și copii care ascultă lucrurile astea acum, se vor plânge de ce vor asculta generațiile viitoare.. exact și cum cei mai mari decât mine se plângeau că vai,cum putem să ascultăm muzică comercială și manelele de atunci, că ei au crescut cu BUG Mafia,Paraziții și cine știe mai ce artiști..că totul se duce de râpă.. Tot ce facem e să ne plângem de ce fac generațiile mai mici decât noi,că noi aveam muzică mai bună... Dar și cei mai mari decât noi se plângeau că uite ce facem noi.. ce ascultăm..  Sunt extrem de sigură că și cei care au crescut înaintea generației celor care ascultau BUG Mafia și Paraziții se plângeau de ei.. că uite ce ascultă... muzică cu mesaje vulgare.. chestii.. deși sunt sigură că așa ceva a existat întodeauna,doar că artiștii se schimbă și vor pune amprenta pe generațiile în care ei sunt populari.. sau a fost...

    Și chestia asta nu se regăsește doar în genurile de muzică,jocuri și rețele de socializare.. dar și în tehnologie. În 2010 dacă aveai telefon cu touchscreen erai bogat,erai șmecher.. acum în 2020 și copii de 5 ani au telefoane și se uită pe youtube,cum și în anii 2000 doar dacă aveai telefon în sine era ceva wow. Tehnologia se schimbă la oră,ca să spun așa.. dacă acum avem telefoane cu touchscreen, în 10-20 de ani o să ni se pară ceva antic..exact cum ni se par acum telefoanele cu butoane. Probabil o să avem telefoane în care nici nu trebuie să punem mâna pe ecran.. chiar văzusem ceva prototip de genul acum ceva timp... avem telefoane care se îndoaie,rezistente la apă, și multe alte lucruri.. lumea evoluează.. eu și acum mă uit cu șoc în trecut, acum 10 ani, când prima dată am avut un calculator în casă, și chiar internet.. eu nu știam de așa ceva până atunci, ci doar văzusem la alții..

    Tind să duc lipsa anilor 2010-2014 pentru că lumea abia descoperea aceste lucruri..și mi se părea grozav,chiar dacă unora li se părea pueril.. în 2030 probabil vom considera că anii 2000 sunt antici..și tocmai din cauza tehnologiei.. și poate așa e să fie. Fiecare deceniu, secol e diferit.. exact cum și nouă ni se par ciudate radio-urile de exemplu, bunicilor li se pare ceva normal,pentru că cu asta au trăit.. bunicul meu încă are radio-ul primit acum 40 de ani.. și duce bine radio-ul ăla.. și așa li se va părea ciudat nepoților noștrii că avem telefoane cu touchscreen, că vai.. ce demodat. 

     Vremurile se schimbă din cauza inovațiilor ce apar.. muzicii noi ce se lansează și curentelor din care se încadrează.. din cauza jocurilor și așa mai departe.. 

     Vouă de ce ani vă e cel mai dor, și de ce? Eu după cum spuneam, îmi e dor de 2010-2014,pentru că eram un copil care se juca.. nu aveam nu știu ce telefoane, dar eram fericită.. și probabil în câțiva ani o să duc dor și anilor din adolescență, apoi de tinerețe.. important e să fim fericiți că am trăit lucrurile astea și să le ținem în inimă,și să ne putem adapta vremurilor ce vin, pentru că deși totul se va schimba, va fi ceva frumos și ne va face să ne gândim la acea perioadă..

Școala de șoferi. E ceea ce-mi doresc cu adevărat?

 

     Nu. Nu e deloc ceea ce-mi doresc. Nu mă văd șofând, deși obligat-forțat o voi face. Toată lumea din jurul meu și-au pus entuziasmul pe primul loc și nu s-au mai gândit cum mă simt eu. Ei abia așteaptă ziua în care eu voi putea conduce independentă, iar eu mă lupt cu stări nasoale. Evident stări cauzate de școala de șoferi. Nu e tot una să înveți pentru că vrei sau că o faci forțat.

    În zilele noastre, a avea carnet de conducere este o necesitate. Când se ivește o urgență o mașină chiar te-ar putea ajută. I know it. Dar nici faptul ăsta nu m-ar fi împins să dau de carnet. Cum ziceam,o fac din obligație. Toată lumea din jurul meu mă stresează că trebuie să am carnet,că abia așteaptă să mă vadă conducând.  Cu ce vă face pe voi să vă simțiți bine că eu conduc? Totul va fi de moment, când mă vor vedea prima dată, după gata. Dar eu? O să fiu pe post de taxi în familie. Pentru că asta vor ei. Eu când voi începe facultatea mă voi muta în oraș, nu voi sta în comună, iar atunci nu voi avea nevoie de carnet. Pentru ce naiba mă obligă să fac ceva ce nu vreau?

     Primele ore de șofat mi s-au părut interesante, dar nu m-au motivat să fiu o șoferiță. Chestionarele îmi dau stări de rău,mă enervez și fac crize de nervi când greșesc la o întrebare,pentru că eu 2 luni doar asta am făcut. Am învățat. Dacă fac un chestionar nou,iau 18-19. Dacă îl fac a doua oară, fac 25-26. Dacă m-aș amăgi din asta,la sală aș lua tot atât. Cel mai puțin am făcut 13,asta după ce am învățat o grămadă. Fac totul din scârbă, nu am răbdare să fac ceva care nu mă încântă, mi se pare grețos. 

    Dar lasă că vor mai avea ai mei altă șoferiță. Adică taximetrista familiei. Înainte să mă înscrie ai mei la școală,m-am certat cu ei grav din cauza că eu nu vreau să dau de carnet. Nu-mi doresc absolut deloc asta. Prietenul meu era iar entuziasmat și încerca și el să mă ajute, dar când a văzut că eu chiar nu vreau, m-a consolat așa cum știe el. El are deja carnet de 2 ani,m-a liniștit că e de ajuns că are el.Ceilalți îmi spun că e bine să fi independent. Pot fi independentă și dacă nu am mașină. 

     Nu-mi place idea de a șofa,dar îmi e și foarte frică. La o oră de condus era să fac accident din cauza unui dobitoc care nu mi-a dat prioritate, când eu aveam prioritate. Atunci am realizat că oricât de bine aș știi să conduc,voi da peste oameni care nu știu, dar au carnet. Frica mi-a intrat în măduva oaselor. Le-am spus alor mei că voi muri într-un accident. *Lasă că oricum toți murim, fiecare avem un drum. Okay, vreau să spună același lucru când mă vor plânge la mormânt. M-a durut extrem de tare când mi-au spus asta. Am văzut miserupism din partea lor. Au băgat pe primul loc necesitatea de a avea o mașină și au dat la o parte că îmi e frică. 

      Îmi e groază, nu conduc bine deloc pentru că sunt mereu stresată. Instructorul mă ceartă mereu că țin prea tare volanul, că mă agit tare, că nu sunt deloc concentrată și relaxată. Efectiv nu sunt în stare, dar nici nu vreau să fiu. Dar o să fiu obligată să fiu. Mătușa mea are de peste 10 ani carnetul și abia conduce. Eu o să am permisul doar ca să mai am altceva în portofel. Nu-mi voi folosi mașina. Apreciez că ai mei sunt dispuși să-mi cumpere mașină,că dau bani ca să dau de permis. Voi o să spuneți acum că ce, alții vor și tu ești răsfățată. Nu sunt deloc răsfățată, apreciez extrem de mult că sunt dispuși să facă atâtea pentru mine, îi iubesc pentru asta. Dar șofatul nu e ceva ce-mi doresc. Pur și simplu nu vreau să dau de carnet. Îmi e frică, dar nici nu vreau să-mi înving teama. De ce sunt obligată? 

       O să mor la volan dacă voi avea carnet,și nu e o exagerare,e o constatare.

 

Nimic

 

      Sunt foarte frustrată în ultimele zile, poate ultima săptămână. Am stări de depresie, bipolaritate și trebuie să mă tratez pentru că știu că nu sunt doar simple stări. Fiecare criză durează câteva săptămâni și nu mă pot stăpâni. Am nevoie de ajutor. N-am nevoie doar de un *Gata, nu mai fi tristă sau *Termină că nu ai nimic, încetează. Știu că am probleme psihice care mă frământă de ani de zile și trebuie să mă tratez. Dar când? Mereu am amânat. Iar amânarea asta mă termină iar stările îmi controlează viața în continuare.

      De când am picat examenul de bac, am tot căzut în stările astea cum n-am mai căzut de ani de zile. Nici nu-mi place să le zic stări,că nu sunt doar niște simple stări, exact cum am mai spus în paragraful precedent. Părinții mei habar nu au de trăirile mele,deși trăim în aceeași casă, deși mai stăm de vorbă. Îmi e prea frică să spun ceva, pentru că știu că m-ar judeca. Mi-ar spune să încetez că nu am nimic, totul e în capul meu, ce să am eu? Ei au crescut copii fericiți. Ei își cunosc copii ca pe propria palmă. De ce presupun ei că sunt cumva și mă fac să mă mint eu pe mine că e cum zic ei? De ce ei iau decizii pe care eu nu vreau să le iau? Decizii majore, nu orice căcat. Faptul că dau de carnet,e dorința lor, dar nu și a mea. 

     Probabil vă întrebați, ce dracu de stări pot avea eu? Ce, ești un copil de 19 ani, ce dracu de griji să ai tu? Vezi-ți mă de viață că nu ai nimic, îți plângi singură de milă că nu ai atenție, dă-te-n sânge că nu ai nimic, noi oamenii mari avem probleme mult mari decât niște răzvrătiri. 

      Mi se rupe mie că ai tu impresia că cer atenție. Am 19 ani, da, și ce? Nu am dreptul să mai plâng doar pentru că problemele mele nu se măsoară cu ale altora? Știi tu omule, toate trăirile mele? Nu mai judecați.  M-am săturat să mă simt prost pentru că mă simt rău. Din cauza asta, am ajuns unde am ajuns. Oricum a ajuns să nu-mi pese de cuvintele unor moși și babe că vai ce trăiri pot avea eu la 19 ani. Am și eu destule, cum fiecare dintre noi avem. Am trecut și eu prin multe, și voi la fel. 

    Am ajuns la concluzia că am nevoie de tratament. Am tulburări bipolare, căderi nervoase, anxietăți până peste cap și din cauza ăstora,tulburări de alimentație. Și au ajuns oamenii să-mi spună că am probleme. Dar nu cei care mă știu, ci străinii.

    Când am mers să fac testul psiho pentru școala de șoferi, doamna doctor a spus că sunt instabilă emoțional, că am nevoie urgent de un psiholog. Nu știu cum și-a dat seama dintr-un sigur test, dar mi-am pus întrebări. Ai mei au luat totul în râs. *Lasă tu femeie că nu ai tu nimic. Îi mă-sa instabilă emoțional. La început am luat și eu în râs că nu am vrut să recunosc celorlanți, dar m-am mințit și pe mine un timp. Am derulat din nou toată situația, și am ajuns la concluzia că are dreptate. Prietenul meu spune același lucru. Și el suferă din cauza stărilor mele. Sunt momente când uit ce am spus sau ce am făcut, și poate că e bine. Dar cei din jurul meu nu uită. 

     De când am picat bacul,repet, nu mai sunt aceeași persoană. Nu mai sunt om.Nu mai sunt în stare să iau o decizie, nu mă mai înțeleg nici pe mine. Îmi e frică de eșec. Învăț de rup și eșuez. Și atunci de ce să mai încerc? De unde să adun ambiție? Am luat de unde am putut și tot eșuez. Cad încontinuu. Și atunci trebuie să renunțăm. Probabil dacă cineva din apropiere ar trece prin asta, aș fi acolo lângă el până ar reuși. Eu de ce nu pot fi alături de mine? Pentru că mă urăsc, nu am încredere în mine, pentru că știu că nu sunt în stare de nimic, și nici nu merit ceva bun. Dacă am parte de un bine, zic doar că e noroc.  Am niște trăiri și sentimente care se schimbă încontinuu și nu reușesc să țin pasul cu mine. Psihic am obosit,și nimeni nu înțelege. Vreau o pauză de la tot. De la fucking absolut tot. M-am săturat ca lumea să pună presiune pe mine, că ia carnetul, ia bacul, fă aia, trebuie aia, ai picat bacul da dacă nu iei carnetul ești vai pula ta. Nu ești în stare nimic să faci, nu poți să faci nimic, nu mai încerca că oricum vei da greș. E de ajuns. 

      Vreau să renunț la școala de șoferi pentru că nu e de mine. La gândurile pe care le am,o să mor în prima săptămână.

                               Cea mai urâtă parte e că oamenii ăștia de care vorbesc, sunt în capul meu, îi aud.

Plăcerea de a face artă.

 

                                   

      Nu ne-am mai citit de ceva vreme, nu?  Știți bine că oricât de mult aș lipsi, niciodată nu aș putea renunța la ceva ce-mi face plăcere să fac. Datorită acestui blog am reușit să-mi dezvolt atuurile și să știu în ce parte vreau să mă îndrept. 

      Scrisul e terapie, plăcere, ceva cu adevărat unic pentru mine. E o artă, e un mod de a te exprima. La fel ca desenatul, muzica, modelaj, actoria și orice altă activitate care se poate încadra în artă.. deși.. pentru mine, arta poate fi subiectivă. Pentru o persoană care lucrează în IT, poate să fie o artă pentru el. Sau mecanica pentru un mecanic. Consider că arta e prezentă în mâinile oricărui om, în orice alege el să facă. 

               Nu cred că am putea trăi fără artă. Nu am exista fără artă. Noi suntem artă, arta lui Dumnezeu, iar tot ce facem noi, e datorită înzestrărilor noastre date de El. 

         În altă ordine de idei, am horătât ca acest bloguleț să rămână ceva personal, intim și emoțional, așa că am zis să mă împart în două, și să deschid cel de-al doilea blog, unde eu și cu o fostă colegă de liceu, care și în prezent îmi e o prietenă foarte dragă, vom scrie. Pentru ea este ceva nou, eu i-am deschis porțile acestei platforme și sunt sigură că se va obișnui foarte repede. Am descoperit în ea talentul de a scrie și am zis că ar merita din plin să și-l dezvolte. 

              Pe noi ne găsiți aici, dacă sunteți curioși/curioase să ne cunoașteți și să ne împrietenim. Suntem absolut deschise la orice părere.

      Eu voi reveni mereu aici să-mi expun melodramele și să vă încânt(probabil) cu postările mele. 

 

 

Omagiul diamantului

  

         24/10/2020. Se împlinesc 6 luni de la sfârșitul unui capitol din viața mea. S-a sfârșit brutal, pe neașteptate și pe nedrept. Nu trebuia să se întâmple așa. Nu trebuia să se întâmple deloc. Din cauza unor nereguli și jucători disperați care vor ei tot, și deși au cam tot ce și-ar dori oricine care joacă acest mirific joc, sunt niște nesătuli care ar aspira tot dacă ar putea, contul meu a fost banat. 

                                                                             R.I.P 

                                                                15/03/2014-24/03/2020

                                            *ultimul concurs pe care l-am câștigat, cu 4 zile înainte de a-mi fi banat contul

     

                    Revenim dracului la realitate, lăsăm vrăjeala.

          Am găsit și eu poza asta prin calculator, când făceam curat printre foldere și am zis să-i aduc un mic omagiu. 

            Între timp mi-am făcut alt cont, pe 30 am împlinit 6 luni de când îl am și încet încet, ajung de unde am rămas.   

           E păcat totuși de cont, am muncit 6 ani pe el, am dat o grămadă de bani, nu aveam eu prieteni mulți dar eram fericită cu ce aveam pe el. N-are rost să fac o istorioară despre cum mi-am pierdut contul, deși pe scurt, niște disperați/invidioși au vorbit ei cu unul care face parte din staff-ul jocului și mi-au închis contul. M-au acuzat de copiere de peruci sau alte cele deși n-am făcut așa ceva în viața mea. Poate au reușit ei să-mi șteargă contul, dar frică nu-mi este de ei, pot face ce vor ei. Pot să-mi șteargă și contul ăsta cuz I don't give a fuck. Nu trăiesc într-un joc, totuși.

            Am simțit să fac asta pentru că chiar m-am distrat pe contul ăsta și pot să zic că am învățat multe. Cum poate un simplu joc să te învețe atât de multe? Am învățat engleza, am învățat să necogiez și am aflat cât de parșivi pot fi unii doar pentru că sunt invidioși pentru ce ai, și cam cât de mult se pot călca unii pe alții în picioare doar pentru niște lucruri pe un joc. E bine să fi competitiv, dar dacă ești disperat strici toată distracția. Eu de oamenii ăștia m-am ferit, dar ei de mine nu. 

 

          Puteți liniștiți să evitați acest post, deși dacă ați ajuns până aici cred că ați citit deja.