Pasărea Călătoare

              Ştiu că va trebui să părăsesc acest cuib,ca în fiecare an.. De ce-mi este atât de greu?  Niciodată nu mi-a părut rău să plec,însă acum,ceva de aici nu mă lasă . E ca şi cum am un lanţ invizibil legat de piciorusul meu mic şi fragil. Am întâlnit aici animăluţe de care nu mă pot despărţi atât de uşor.. Cu care mi-am creat amintiri atât de frumoase în aceste luni.. Nu pot să realizez faptul că n-am să-i mai văd niciodată.Nici măcar nu voi fi de faţă când vor afla...
               Am pornit zburând melancolic printre norii imenşi şi înceţoşaţi,putând vedea clar oamenii mişcându-se de zor,că nişte furnici care-şi adună hrană pentru iarnă,însă ei , de unde mă aflu eu , sunt de nevăzut. 
             Acum că a început festivalul Toamnei , sătucul este plin de tarabe cu plăcinte calde,cu un miros îmbietor de prune,mere,pere,care se împrăştie până în înaltul cerului. Tarabe cu varietăţi de fructe,legume,şi alte mâncăruri tradiţionale,începeau şi ele a apărea. Festivalul nu ar mai avea farmec dacă peisajul nu s-ar potrivii temei.. Aerul rece dar respirabil,soarele cu dinţi,copacii îngălbeniţi şi mormane cu frunze lângă ei,copilaşii jucându-se în munca celor mari,făcându-i pe adulţi să se  enerveze... Într-un fel e foarte frumos,dar mie îmi redă o tristeţe parcă nesfârşită în suflet.. De când mă ştiu,eu tot călătoresc şi mă feresc de locurile friguroase,pentru că astfel aş muri de frig.. Am fost peste tot în lume , fiecare ţară are originile şi tradiţiile ei , toate fiind frumoase în felul lor ,însă cei de aici , mi-au intrat în suflet,aş sta aici şi iarna,doar pentru ei.. Îmi doresc să ştiu cum îşi sărbătoresc Crăciunul,  cum îmbodobesc acest mic sătuc îndepărtat de lume,cum se bucură oamenii de revelion..
                 Uneori îmi doresc să fiu şi eu ca ei ... Un omuleţ  care merge la muncă fericit,zi de zi, un copil care merge la şcoală pentru a învăţa, o femeie care are grijă de casă,care găteşte de zor , doar bunătăţi,şi îi face fericiţi pe cei din jurul ei...