Gânduri la 3 dimineața

        Ce poate fi mai tare decât să începi să scrii o postare la 3 dimineața? Chiar nu am somn și simt nevoia în acest moment să fac ceva, orice!! În special să mă exprim sau așa ceva. Până acum am stat și am vorbit singură și am contemplat la viața mea, și am realizat un lucru destul de... în momentul acesta nu-mi vine un cuvânt exact, dar pot spune că m-a lovit realitatea. 

        Am realizat că viața mea s-a schimbat semnificativ de când a început pandemia, și mi se pare un lucru trist, pentru că acum am realizat asta. Am trecut dintr-un prag în altul fără să-mi dau seama, pentru că nu am trecut prin niște procese care m-ar fi ajutat să trec mai ușor prin asta. 

        

        Când am început pandemia eram în liceu. Liceul a fost cred că cea mai frumoasă perioadă din viața mea de elev, am adorat să fiu elev de liceu. Am avut un colectiv super mișto, cu profesori și mai mișto și care păreau că te înțeleg. *Nu, tu nu, profule de matematică, tu mi-ai mâncat zilele. Chiar îmi amintesc la un moment dat când lucram din culegerea de bacalaureat la română, că trebuia să scriu un text argumentativ despre homeschooling, iar pe atunci mi se părea un vis, nu aș fi crezut niciodată că aveam să trec prin așa ceva, mi se părea ceva din domeniul SF. Ei bine, la nici câteva luni după, a trebuit să intrăm forțat în școala online pentru că se instaurase pandemia. 

        Nimeni nu prea lua în serios acest lucru, iar profesorii nu prea erau familiarizați cu tehnologia. Undeva prin martie am intrat în carantină, iar eu am început să intru la orele online undeva la sfârșitul lui aprilie. Cum nici profesorii nu știau să gestioneze situația, nu am primit vreo absență și nici nu am fost nevoită să particip la ore pentru că nu contau. Eram a XII-a iar noi aveam scuza cu bacul, așa că noi puteam să intrăm doar la materiile la care aveam examen. La română cred că intram de fiecare dată pentru că adoram modul în care profesoara ne preda, și o adoram pe ea. Lucra cu noi din greu, chiar dacă eram în acest mediu. La biologie intram 5 minute din oră pentru că eu cum dădeam examenul din biologie XI-XII, nu stătea foarte mult cu noi pentru că prefera să lucreze cu ceilalți, ei fiind mai mulți, iar atunci noi eram cumva dați la o parte, așadar ne-am unit și ne întâlneam doar noi cei care dădeam bacul la anatomie să învățăm împreună. La matematică nici nu mai intram de când profesorul îmi spusese că intru degeaba că nu iau bacul. 

      Nu aș fi crezut că aceea avea să fie ultima zi în care am mers fizic la școală... o zi de martie. Aveam istoria cu doamna dirigintă, dar mai degrabă făceam dirigenție pentru că ne anunțase că vom sta o săptămână acasă din cauza primelor cazuri de covid din România. Eram foarte bucuroși că aveam să stăm acasă o săptămână, însă nu știam ce ne aștepta. Apoi la ora de fizică îmi amintesc cum un coleg spunea că doamne ajută să nu mai mergem la școală în acel an. Vorba aia, ai grijă ce-ți dorești. Aceea avea să fie ultima zi a noastră, ca și colectiv, iar noi nu știam asta. Noi doar ne bucuram că aveam să stăm acasă o săptămână. Dar dintr-o săptămână s-au făcut două, apoi o lună, două luni și tot așa. Ultima dată când am fost împreună ca și colectiv a fost la absolvire.

        

        Apoi un an nu știu cum a trecut. Școală de șoferi, ovare polichistice, rădăcină pe colul uterin, operații, bacul la mate, pus pe mine 25-30kg, mers la muncă. Am renunțat la muncă, am renunțat la școala de șoferi, dar am luat bacul și am intrat la facultate. Am început facultatea online, a trecut primul semestru, a trecut sesiunea, semestrul al doilea a început, iar acum mă aflu la jumătatea semestrului în câteva clipe iar eu nu știu cum să-i spun timpului să încetinească. STOP. Lasă-mă să procesez. Mintea mea a rămas în 2020, nu mă lua cu 2022, te rog, stai... 

        În 2020 aveam 70 kg, în 2022 am 90. În 2020 ciclul îmi venea normal, îmi era frică să rămân gravidă, aveam grijă să mă protejez, în 2022 dacă nu iau pastile nu-mi vine ciclu, ce să mai spun de sarcină. În 2020 eram la liceu, în 2022 sunt studentă și termin anul I. Dacă luam bacul din prima terminam mai un pic anul II și deja mă gândeam la licență, că urmează anul III. Dar vin și astea, mai sunt 2 ani. În 2020 dormeam singură în pat, în 2022 stă iubitul la mine. În 2020 aveam 18-19 ani, în 2022 pot spune că am peste 20 de ani. În 2020 mă certam cu sora mea din chestii prostești, în 2022 suntem cele mai bune prietene pentru că s-a maturizat, anul ăsta intră la liceu. Eu am terminat liceul în 2020, ea intră la liceu în 2022. În 2020 plănuiam să intru la jurnalism, în 2022 sunt la litere învățând limba rusă. În 2020 a fost ultima dată când mergeam fizic la școală, când luam tramvaiul, mereu stresată dacă prind sau nu autobuzul, când dimineața întârziam mereu la ore pentru că era mereu aglomerație în oraș, și când întârziam îmi chemam câțiva colegi să ne ducem la cafea sau să ne luăm de mâncare să și așa întârziem. Până și drumul e diferit... s-a modernizat cartierul unde stau iar acum e cu totul altceva. S-au schimbat atâtea lucruri într-un timp atât de scurt... când totul era la fel de ani de zile, iar dintr-o dată totul, dar totul s-a schimbat. În 2022, pe 11 aprilie voi începe fizic facultatea, îmi voi relua rutina, dar până și asta va fi diferită. Nu voi sta de la 8 dimineața până la 14 la școală, voi sta poate de la 9 la 14 sau de la 12 la 18. 

2021 nu l-am simțit. A trecut nevăzut... doar momente traumatizante.

         Pentru mine, să trec din 2020 în 2022 e traumatizant. În 2021 nici nu am ieșit atât din casă. Nu am rămas cu nimic, doar cu traume și frustrări. După 2 ani de stat în casă, nu știu cât îmi va lua să-mi revin. Ultima dată când aveam o rutină era în 2020, în mediul meu de zi cu zi, la liceu, alea alea. Acum va trebui să revin într-un alt mediu, după 2 ani. Mă simt de parcă acum mă trezesc din comă.

 

        Scriam atât de mult despre liceu... nu voi mai avea niciodată postări despre cât de aiurea e la liceu uneori, că m-a enervat acel coleg sau că iar mi-a zis proful de mate vreo chestie nasoală, că nu mai dau test la istorie din 5 pagini...

      Sunt dramatică, știu. Scriu de aproape o oră și stau și realizez. Dacă nu era pandemia, lucrurile ar fi stat atât de diferit... mă întreb cum ar fi fost. :)