Cum am ajuns să scriu... de ce?

   Simt nevoia să scriu și un articol de genul ăsta. 

   Scrisul e o parte din mine, e un mod de a mă exprima, e o artă.

   Poate pentru alții nu e mare lucru... dar din fericire scrisul nu e pentru toată lumea.

   Știu că nu sunt cea mai bună, dar când scriu, mă simt cea mai fericită. E refugiul meu, și mereu a fost. 

   Scriu când ascult muzică, scriu când sunt tristă, scriu când sunt fericită, scriu în timp ce plâng, sau când râd.

  Când scriu, mă simt acasă. De 4 ani de zile, când am realizat că eu îmi doresc să fac asta, scriu, și iar scriu... nu scriu mereu pe blog, am o groază de foi scrise, notepad-uri neterminate, memoria calculatorului e plină doar de așa ceva. Dulapurile mele sunt pline de schițe și gânduri. Îmi doresc să fac asta toată viața mea. 

  Nu aș putea să trăiesc fără să scriu. Meseria mea se va baza pe asta, o să-mi câștig rostul în viață scriind... deși simt că deja mi l-am câștigat. Aș putea trăi fără vreun ban, aș putea trăi fără nimic, dar nu fără a scrie.

  Am descoperit latura asta din mine de la o vârstă fragedă. Nu aveam o exprimare coerentă, nu scriam foarte bine gramatical, iar oamenii din jurul meu au avut grijă să-mi omoare visul. Au reușit doar să mă facă să cred că a murit. Dar adevărul este că niciodată nu au reușit, și nimeni pe lumea asta nu va reuși să omoare legătura mea cu scrisul. Scrisul, după cum am spus, e o parte din mine. Sunt făcută pentru asta. Și o știu prea bine, mult prea bine ca cineva să schimbe asta. 

  Sunt o sentimentalistă acum, dar asta simt când vine vorba de scris. Asta aș răspunde dacă cineva m-ar întreba cum mă face scrisul să mă simt. Orice fac, scriu. Dacă vreau să-mi ordonez ideile, scriu. Dacă vreau să țin dietă, scriu. Dacă mă îndrăgostesc, scriu. Dacă sufăr, scriu. 

  Unde am descoperit această iubire pentru scris? Din cărți. De mică mi-a plăcut să citesc, deși nu știam asta. Nu-mi plăcea să citesc, până nu am încercat... dar și când am încercat, m-am regăsit. 

  Din păcate nu-mi mai petrec atât de mult timp citind, dar voi încerca. Îmi e dor să mă rup de realitate și să uit lumea asta rea în care trăim. Am ajuns la concluzia că prea mulți proști au acces la internet. Dar când citești, e imposibil să fii un prost. Când citești, automat devii o persoană cultivată, inteligentă, o persoană care are cuvintele la ea întodeauna, și care e liniștită. Asta e persoana care-mi doresc să fiu. 

 

     Pe tine ce te împlinește sufletește? Ce lucru din viața asta te face cel mai fericit?

Despre afecțiune

 

      Am scris în prima postare din 2021 că voi dedica o postare specială afecțiunii cu care am fost diagnosticată. Nu prea obișnuiesc să-mi scriu problemele de sănătate, pentru că nu am avut până acum, dar cred că este bine și pentru mine, pentru a mă organiza dar și pentru a învăța pe alții. Cine știe când o persoană cu aceeași afecțiune ca mine, îmi va citi postarea...

      E o afecțiune care poate afecta multe fete tinere. Din fericire, băieții sunt scutiți de la așa ceva, pentru că ei nu au ovare.

     Sufăr de ovare polichistice. Poate că nu e cine știe ce, dar îmi afectează sănătatea din anumite puncte de vedere. 

   Pe 18 decembrie, după orele de condus, am fost la ginecolog, pentru că nu-mi mai venea menstruația de 5 luni de zile, ceea ce este foarte mult timp. Cum sarcină nu avea cum să fie, 100% ar fi fost vorba despre o problemă. Și am și aflat după un control mai amănuțit, care n-a durat mai mult de 5 minute, dar cu dureri destul de mari la control. Au fost cele mai lungi 5 minute din acea zi.

   După aflarea diagnosticului, am început să fac tratament, și am zis că trebuie să fac o schimbare în viața mea. Deși vestea că am ovare polichistice nu a fost o veste bună, ceea ce a urmat după, avea să-mi schimbe gândirea, și chiar viața. 

    După cum am spus, am acumulat foarte multe kilograme din cauza afecțiunii, așa că va trebui să dau jos ca să pot să-mi reglez menstruația. Și sunt foarte ok cu asta. De 2 săptămâni țin dietă și fac 30 de minute de sport pe zi, și mă simt minunat. Am mai multă grijă ce mănânc, și urmează să-mi stabilesc un program pe această lună. Acum că a început 2021, sunt și mai motivată, pentru că și așa anul ăsta am multe de realizat. 

    Tot ce-mi doresc momentan este să treacă pandemia ca să pot să mă apuc de înot. Îmi e dor să înot... 

Căutarea. part II

 

     În timp ce Corina vorbea cu cei de la dispecerat, eu sunt în bucătărie încercând să-l caut pe Damian pe internet. Nu știu exact de ce fac lucrul ăsta, dar simt că trebuie, simt că o să găsesc ceva important. După un timp îndelungat, șocul mă cuprinde când dau peste o postare pe internet în care o fată își scrie povestea legat de acest Damian. După, în comentarii dau de mai multe fete care au trecut prin lucruri similare cu același tip, și tot acolo găsesc și link-uri la articole din paginile de știri, chiar și cancan, despre el. Cine e tipul ăsta de fapt?.. 

   Corina vine spre mine, ceva mai ușurată de când a înștiințat poliția în legătură cu întâmplările sale,dar șocul o cuprinsese și pe ea. Aflase și ea ceva ce nu știa despre acest Damian, cum aflasem și eu.

    - Ce ți-au spus cei de la poliție? Pari îngândurată.  

    - Când le-am spus numele lui, au tresărit până și ei. Damian e căutat de poliție de câteva săptămâni pentru că a agresat multe fete, aproape cât pe ce să o omoare pe una dintre ele...a ajuns o persoană foarte violentă, o persoană care adoră să facă rău persoanelor celor din jur. Și totul din cauza mea... 

   - Nici să nu te aud că dai vina pe tine. Nu e vina ta că el... sunt întreruptă de disperarea acesteia.

    - Este doar vina mea!  Dacă reușeam să-l opresc din ceea ce făcea în liceu, lucrurile ar fi stat altfel. Dacă eram și mai prezentă în viața lui după ce s-a împrietenit cu acei oameni toxici, altcumva s-ar fi petrecut lucrurile, atâtea persoane nu mai erau agresate pe stradă și nu mai erau în pericolul de a muri. Nu știi ce e în sufletul meu.  Și aceasta începu să plângă. 

    -Când vei înțelege, în numele lui Dumnezeu, că tu nu ai nicio vină? El și-a asumat prietenia cu ei, el și-a asumat toate faptele pe care le-a făcut și viciile de care s-a apucat, el a vrut să se schimbe, că dacă nu voia, rămânea băiatul ăla cuminte despre care mi-ai spus. A fost alegerea lui, el a vrut să o ia pe calea asta, așa greșită cum e ea. Tu ai făcut tot ce ți-a stat cu putință să-l faci să se schimbe și să mai și ții relația, dar nu a fost să fie... iar el va înfunda pușcăria cel mai probabil. Am aflat mult mai multe despre el, dar pregătește-te psihic,pentru că sunt niște lucruri destul de urâte.   

    Un telefon sună. Era cel al Corinei, o sună mama ei.

    -Răspunde-i și spune-i tot. Trebuie să știe...

    Eu mă pierdusem total. Nici nu-ți imaginezi peste ce situații neprevăzute poți da. Când viața ta monotonă, cea cu care ești obișnuită zi de zi, se transformă în ceva dramatic și șocant, te ia groaza, nu știi să gestionezi situația și nu știi ce să faci sau cum să ajuți. Ceea ce i se întâmplă Corinei este ceva destul de grav și nu știu cum să fac să o ajut cât mai bine. Dar îmi este și mie frică... dacă-mi găsește apartamentul, dacă-mi sparge și mie ușa și ne face rău? Nu poți știi ce este în mintea unui nebun, unui obsedat, drogat, și ce alte cuvinte îl pot descrie pe acest om.

      -Mulțumesc foarte mult că mă ajuți, nici n-ai idee cât de bine mă simt în preajma ta. Voi pleca mâine la ai mei. Cred că ai face bine să o faci și tu, omul ăsta e în stare de orice. Spune Corina hotărâtă.

     -De ce să plec și eu? Pe mine nu mă caută, n-are ce să-mi facă...

    -Te rog! Nu protesta. Damian ar face absolut oricărei persoane rău, doar ca să obțină ceea ce vrea. Nu cred că a ajuns el până la blocul ăsta, dar dacă te știe și pe tine? Dacă ne-a urmărit cât timp ne-am mai întâlnit noi două? Dacă acum e în fața blocului?

   -Ești prea paranoică. Oprește-te. Dacă ne-ar fi văzut pe stradă, ne-ar fi atacat cel mai probabil. Pe mine n-are de unde să mă știe, și nici unde locuiesc. Dar voi pleca la ai mei, ca să fii tu liniștită. Îmi voi anunța și familia.

    -Eu cred că mă pun să mă odihnesc, mi s-au întâmplat prea multe astăzi...

    -Du-te fă-ți un duș, ai niște haine confortabile la mine în dulap. Aici ești ca la tine acasă.

   Nu am apucat să-i citesc Corinei ce am găsit pe internet, dar mai bine așa, momentan. A trecut prin prea multe astăzi, și probabil va mai trece prin destule, deși eu sper să fie bine. Va pleca la ai ei, unde va fi în siguranță alături de familia ei, iar asta e cel mai bine. Voi pleca și eu, mai ales că vin sărbătorile... 

Welcome, 2021!

 

   Credeați că am uitat de blog, nu? 

      Nici vorbă, nu se va întâmpla. 

   Am intrat în 2021 și nici nu-mi vine să cred cât de repede a trecut timpul. 

  Anul 2020 a fost greu pentru toată umanitatea, din pricina epidemiei de coronavirus. Însă 2021 ne aduce vești bune legate de acest virus. Avem deja vaccin și lumea începe să se vaccineze. Deși virusul va umbla nestingherit printre noi, noi vom fi deja imuni, deci vom putea conviețui cu el. 

   De asemenea, anul 2020 a fost un an greu și pentru mine, un an în care am eșuat pe multe planuri, dar și cu reușite, ele venind la final de an, însă și la final de an am aflat că sufăr de o afecțiune. De asta am și lipsit o vreme pe blog, dar simt că 2021 va fi anul meu,și nu voi lăsa timpul să se ocupe de mine, ci eu mă voi ocupa de tot ce ține de mine. Anul ăsta va fi unul prosper pentru mine, cu reușite, dar și cu coborâșuri, dar 2020 m-a pregătit pentru ele. 

 

         Anul 2020

     Anul 2020 a început deja cu multe nenorociri. Incendii în Australia, anunțarea celui de al III-a Război Mondial, astea doar în primele două luni din an. După din martie, coronavirus a ajuns și în România, și a trebuit să ne carantinăm. 

     Am intrat în orele online, iar eu fiind în a XII-a la vremea aia, am intrat doar la orele de bac. Aveam o frică imensă în mine că voi pica examenul de bacalaureat la matematică, ceea ce s-a și întâmplat. Orele online mi-au provocat și mai multe insecurități, profesorul de matematică a avut grijă să-mi hrănească insecuritățile până la Dumnezeu și înapoi, și din păcate a avut dreptate când a spus că eu nu voi lua examenul de bac. Am luat 8 la două materii, iar la matematică 4,50 în ambele sesiuni. Totuși, n-a avut dreptate când a spus că nu voi lua nici 3 la bac. Am picat, dar la un pas de a-l lua. 

    Am ajutat o prietenă care pica cu 3 și 4 la română în fiecare an la bac, iar cu ajutorul meu a luat 6,30 la română. I-am recomandat profesoara mea de matematică cu care făceam eu meditațiile pentru bacul în toamnă, a luat 5,85, dar tot picată e la bac. Anul ăsta va da la geografie, unde îi trebuie 6, și chiar mai puțin. E prima mea reușită pe 2020. Dacă eu am eșuat, mă bucur că am reușit să întăresc încrederea altora. Pe prietenul meu l-am ajutat de asemenea, la română la bac a făcut subiectele 1 și 2, iar din 7 puncte cât valorau, el a luat 6,60. Sunt foarte mândră că am reușit să realizez ceva, prin rezultatele altora. Am descoperit talentul de a preda. Mi-ar plăcea să fac asta. 

      După ce am picat și examenul din toamnă, am avut timp ultimele luni din an să mă regăsesc, pentru că mă pierdusem de prea mult timp. M-am regăsit. Am descoperit multe lucruri despre mine pe care nu le știam, m-am șocat singură de ce sunt în stare să fac, și cât de deșteaptă și de inteligentă sunt. 

    În septembrie m-am înscris la școala de șoferi, pentru că așa voiau ai mei. Nu voiam să conduc, nu aveam încredere în mine că aș putea să conduc, îmi era frică de circulație. Îmi era frică de sală, de oraș, pentru că eram încă foarte demoralizată că picasem bacul. Nu mă credeam în stare de nimic, dar nu știam că în câteva luni aveam să mă descopăr. Am început să conduc, nu mi-a plăcut. După alte câteva ore, m-am îndrăgostit de șofat. Am luat și sala, iar faptul că am luat sala mi-a demonstrat că eu pot să fac orice, indiferent de circumstanțe, îmi trebuie doar încredere în mine, pe care încet încet, o câștig. Și sunt foarte fericită. 

    La finalul lui decembrie, am descoperit că sufăr de o afecțiune care îmi va pune niște piedici. Am pus foarte mult pe mine din cauza acestei afecțiuni, fapt care m-a împins să mă țin de dietă. De două săptămâni o țin, și mi-a crescut încrederea în mine, iubirea de sine și dorința de mai mult. De când fac sport acasă, lucru care-mi dă refresh la corp și la creier, mi-am zis că-mi doresc mai mult. Iar de aici pornesc planurile mele pentru 2021. 

     Planuri pentru anul 2021

   Anul acesta mi-l voi dedica mie. Anul ăsta va fi despre mine. În 2020 m-am regăsit și am început să mă iubesc și să am încredere în mine, iar în anul 2021 îmi voi întări toate aceste sentimente. Am realizat că fără ele sunt pierdută.

    Luna aceasta voi reîncepe meditațiile la matematică cu profesoara care m-a meditat și pentru examenul de bacalaureat din toamnă. Motivul pentru care merg la ea este pentru că a contribuit la a-mi dezvolta încrederea de sine și mă motivează, însă în perioada aia psihic căzusem prea tare ca să merg mai departe, încă nu eram pregătită. Acum sunt, pentru că mi-am învins fricile și barierele pe care le-am dezvoltat timp de ani de zile. Anul acesta în care stau acasă mă ajută foarte mult, și știu că nu e degeaba. Am nevoie de anul ăsta pentru liniște și regăsire.

   Voi continua orele de șofat, în ciuda faptului că instructorul încearcă să mă demoralizeze. Face același lucru pe care profesorul de matematică mi-l făcea în liceu, dar sunt prea puternică acum ca să mai bag în seamă tot ce zice. Eu știu că sunt bună, și voi continua până mă voi perfecționa. Nu voi fi ipocrită să spun că după 7 ore de condus sunt o șoferiță excelentă, mai am multe de învățat, dar sunt ambițioasă și voi putea să ajung șoferița pe care, în primul rând, EU o vreau, iar apoi cei din jurul meu. 

    Mă voi apuca de un sport. Voi mânca mult mai sănătos și voi avea grijă de corpul meu. M-am gândit că înotul este cea mai bună opțiune. Din cauza afecțiunii mele, nu voi avea probleme cu menstruația atât de tare, pentru că eu nu voi avea atâtea pe an. Voi vorbi despre afecțiune aici, în curând.

    După ce voi lua permisul și examenul de bacalaureat și mă voi înscrie la facultate, poate trece și toată pandemia asta, și voi începe să călătoresc. Vreau să ies afară, să mă plimb, să alerg, să fac cumpărături, să vizitez, să încerc tot felul de lucruri noi. Vreau să-mi întâlnesc prietenii din online, să petrec timp cu ei și să colecționăm multe amintiri.

   Vreau să studiez, o sete imensă de a studia, așa că învăț spaniola. De 3 săptămâni învăț *trebuie să precizez că nu sunt începătoare, știu destulă spaniolă, însă vreau să o perfecționez. După ce-mi voi perfecționa spaniola, voi începe cu franceza, apoi cu italiana. Sunt o iubitoare a limbilor latine, mi se par cele mai frumoase limbi ale lumii. Fiecare limbă e frumoasă, dar limbile latine mi se par melodioase și mai ușor de învățat, dar e și evident de ce. Limba română este ea însăși o limbă latină. După ce voi reuși să învăț limbile latine, voi încerca germana. Este o limbă grea,dar cu atât mai interesantă. Dar asta pe viitor.. momentan rămân să-mi perfecționez spaniola.

 

   În 2020 m-am descoperit, iar în 2021 voi ajunge cea mai bună versiune de a mea de până acum. 

  Voi ce planuri aveți pe anul 2021? Dar și ce ați învățat în anul 2020?

 

                                                            Aștept cu drag răspunsurile voastre!