vineri, 2 octombrie 2020

Giveaway... pe naiba

 
         Hello! 

        Probabil cu toții știm ce sunt alea giveaway-uri și așa mai departe,n-are rost să intru eu în detalii. Toată lumea are cel puțin un prieten care crede în toate giveaway-urile care răsar la fiecare colțișor, fie pe instagram, facebook sau cine știe ce altă rețea de socializare. 



       Eu personal, tind să cred că în jur de 40%-50% *deși aș mai adăuga niște procente, din giveaway-uri sunt fake. Poate mă înșel sau poate nu, cine știe? Nu prea le am eu cu astea, pentru că niciodată nu m-a interesat în vreun fel. Dar am auzit povești.

       Astăzi voi scrie despre giveaway-urile de pe instagram, pentru că acolo îmi petrec cea mai mare majoritate a timpului, dacă folosesc vreo rețea de socializare. De când cu giveaway-urile, foamea de followeri și de inimioare la postări a început să se vadă semnificativ, mai ales la pagini mai mici. Cum zicea un mare om:
                                            „85% se vede, 5% nu se vede iar 10% există”



 
        Înainte mai primeam și eu două-trei etichetări de la prieteni cu care vorbeam des pe atunci, la ceva giveaway-uri și sincer, mi se păreau decente, însă nu le-am urmărit ca să văd dacă erau într-adevăr așa. 
Dar acum, de când cu... sincer, nu știu, primesc notificări pe instagram căcălău de la persoane cu care n-am mai vorbit de multă vreme deși ne mai întâlneam pe holurile școlii și ne mai salutam sau ne întrebam de sănătate, să mă eticheteze, nu odată, nu de două ori, nici măcar de 3 ori, nu,nu de 4 ori, de 12 ori! Am numărat. Mă etichetau la aceeași postare cu giveaway-ul în sine de 5 ori pe zi, ceea ce a început să mă frustreze.  
           Din punctul meu de vedere, când etichetezi o persoană la o postare de genul ăsta, ar trebui să o cunoști și să vorbiți un timp, nu că am vorbit de 5 ori în liceu și aia e. Însă asta este opinia mea, mi se pare de bun simț. Okay, mă etichetezi odată, hai că mai trec cu vederea, dar dacă mă etichetezi naiba de 12 ori la un interval de 2 zile, las-o moartă, okay? E deranjant și primesc notificări anapoda. Am pățit să primesc notificări de la oameni pe care nici nu-i aveam la follow, ceea ce mi se părea al naibii de dubios.


  
          
  

      Givaway fake? Nah, n-are cum.
 

           Premiile

       Există multe giveaway-uri care au ca premiu un telefon, în special ultimele iPhone-uri apărute pe piață sau chiar mașini, și nu un Dacia Logan. La un moment dat era chiar un Range Rover dacă nu mă înșală memoria. Nu prea le am cu mărcile de mașini. În fine, când vedeți astfel de giveaway-uri, să nu le credeți, în special când e vorba de mașini. Toate giveaway-urile cu mașini sunt fake. De telefoane poate, poate 1 din 100 sunt reale. Până și giveaway-urile cu truse de machiaj sau haine pot fi fake uneori. Ideea e că dacă vedeți giveaway-uri cu premii extra scumpe, sunt fake. Adică, ați auzit de vreun caz al unuia/uneia că a primit un iPhone 11 Pro Max sau un Range Rover?  Foamea după followeri se simte în aer guys. O simțiți oriunde v-ați afla.



        ☇„Influencerii”
      
        Majoritatea „influencerilor” care au răsărit peste noapte vor băga câte un giveaway așa, de followeri și de inimioare la poze, ca să dea bine. Cei care au un buget generos sau nu vor băga un story gen *„giveaway, iPhone 11, tot ce trebuie să faceți e să dați follow la x,y,z,s,d,e și evident mie, să dați inimioară la ultimele 10 postări și să aduceți alți 3 prieteni care să facă același lucru.   
                                                                                                       No, no, please, stop. Get some help.

    Când vedeți descrierea asta, șansele ca giveaway-ul să fie fake sunt de 80%-90%, dacă aș îndrăzni să zic, ar fi chiar 100%. Dacă vrei neapărat să faci un giveaway, nu ceri nimic în schimb, ci e o alegere de a ta. Urmăresc câteva persoane care nu procedează în felul ăsta când fac un giveaway. Nu postează asta și nu spune nimănui să le aducă followeri și inimioare la postări. Cei care fac pe bune asta bagă un instastory și nu cer nimic în schimb, ba chiar dau multe detalii despre produsele pe care vor să le dea, specifică dată, oră și așa mai departe.




      Însă cei care promit și luna de pe cer, postează o poză cu premiul și descrierea aducătoare de followeri și inimi la postări, însă se întâmplă următoarele: 
 
              - După ce au postat anunțul cu giveaway-ul, pur și simplu uită de el și se comportă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, dar hei, au poate 100-200 followeri în plus;
             - După un timp bagă scuze că trebuie să amâne data sau nu mai pot continua pentru că poate nici măcar nu au premiul, sau cine știe, l-au luat pentru ei dar au zis că le prinde bine câțiva followeri;
             - Se plâng că oh my god, I was stolen *până acum știu doar un caz




          Majoritatea se miră. *N-ai cum să crezi așa ceva, se vede de la o poștă că totul de fake. Am rămas și eu surprinsă să văd cât de mulți cred în lucrurile astea doar uitându-mă în comentariile de la giveaway-urile cu mașini și iPhone-uri. Aparent foarte mulți cred în așa ceva, ceea ce este chiar trist. Chiar sora mea mai mică mă înnebunea că o să câștige ea un iPhone 11 de la un anumit post de radio. 

           Sunt atâtea înșelătorii cu premii de genul. De la „ești al un milionulea vizitator, revendică-ți premiul” până la așa zisele „giveaway-uri” pe instagram sau facebook. 
           Toate lucrurile astea au un singur scop: De a promova. De a promova un site, un „influencer”, post de radio și ce se mai poate. Unde ați auzit voi un caz de o persoană care a câștigat ultimul iPhone sau ultimul răcnet de mașină după un giveaway? Exact. Dacă lucrurile alea erau pe bune, toată lumea avea câte ceva. 
  
        Giveaway-urile astea un inocente,că totuși nu pierzi nimic dacă bagi un follow de pe fiecare cont pe care-l ai și îți etichetezi toți prietenii, dar sunt atâtea țepe pe internet care au scopul de a vă lua banii, pentru că alea sunt condițiile.


      Înainte să vă înscrieți într-un giveaway, înainte de a acționa când vedeți că sunteți al 10000-lea vizitator, documentați-vă, că de aia v-au băgat ai voștri sau v-ați băgat cablul ăla la internet. 
 
      Internetul poate oferi atâtea informații, dar în același timp vă poate dezinforma, păcăli în atâtea moduri. Faceți diferența. 

         

         



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bagă o tastă ;P

Bine ai venit, rău ai nimerit!

         Pentru că diploma de licență în filologie nu îmi ajungea, am decis să mă înscriu la master. Și pentru că la litere nu simțeam că ma...