Postarea nr 100.

 

     În 3 ani de când scriu pe această platformă, am reușit să scriu 100 de postări. Good for me!

               sunt o iubitoare de animale, I'm proud for this.

      Nu mi-am mai făcut apariția pe aici de ceva vreme deși uneori simțeam că pur și simlu am nevoie să mă descarc și să plâng, dar n-am făcut-o. Și cum am obișnuit să fac, scriu un lucru, dar fac alta. 

      Acum 2 luni eram zen după ce picasem examenul de bac, eram optimistă că voi lua măcar un 5 în toamnă, însă.... nu. Am picat din nou.

            Și nu, nu am picat cu 2 sau cu 3, am picat cu aceeași notă 

                                                                         din vară. 4,45.  Cât de tare, nu? Trebuie să menționez că                                                                              asta e nota mea după contestație, inițial luasem 4,20.

     După câteva zile de la ultimul post, am decăzut emoțional. Tind să cad destul de des în stări depresive când dau de greu, și cred că e normal. Dar nu reușesc să ies din ele. Sau ies foarte greu, și încerc din suflet să schimb lucrul ăsta la mine. Din cauza traumelor și barierelor pe care mi le-am creat singură, nu pot trece peste etapa asta. Am fost atât de stresată din cauza bacalaureatului din cauza matematicii, că am lăsat orice să mă afecteze și m-am stricat de tot. Această traumă mă ține în loc. De aia iau 4,50 și nu 5. În ambele dăți când am dat bacul la matematică, am avut un drăcușor în cap care mă făcea să mă panichez și să mă gândesc la ce-mi spunea profesorul de matematică. El a fost o cauză a traumelor mele. Le-a intensificat și mi-a instalat o frică adâncă, cu urme foarte adânci. Iar din cauza că nu sunt vindecate, nu pot trece peste această etapă. Un an sper că va fi îndeajuns să mă vindec de asta și să adun încredere.

       Dar hai să privim partea bună, am reușit să fac câteva schimbări, ceea ce mă bucură. Chiar dacă nu reușesc să scap de episoadele de depresie și bipolaritate ^pentru că-mi schimb atât de repedea starea că nici eu nu mai știu cum mă simt^ am reușit să mă iert pe mine. Am început să mă iubesc pe mine, să-mi iubesc corpul, chiar dacă nu e el perfect, îmi iubesc enorm oamenii din jur pentru ei reușesc să mă scoată din stările care-mi distrug viața, încet încet, apreciez ce am în jur și mă bucur de toate lucrurile frumoase. Problema e că nu am încredere suficientă în mine. Mă las ușor doborâtă. Și chestia e că nu de celelalte persoane, ci reușesc să mă dobor eu singură. Eu îmi fac rău cu gândurile pe care le am,mă las influențată de ele și mă pierd. 

 

   15 hours later 

     M-am gândit mult dacă să las postarea așa, sau să mai adaug ceva... simt că ar trebui să adaug ceva, hmm... 

   Am un an la dispoziție să mă regăsesc,să mă gândesc unde vreau să continui, ce vreau să fac în viață.. pentru că n-am vreo idee.  La școală nu am făcut consiliere care să te ajute să te orientezi în viață, deci trebuie pe cont propriu.  

   Anul ăsta plănuiesc să iau carnetul, să îmi iau un mic job măcar câteva luni să-mi strâng niște bani pentru meditațiile la matematică, pentru că voi avea nevoie din ianuarie încolo. Va trebui să încep de acum să învăț la matematică pentru că nu vreau să uit tot ce am făcut până acum, ba chiar vreau să recuperez niște lucruri... cine știe, poate sunt compatibilă și cu matematica... sper să pot realiza ceva, sper să-mi găsesc motivație.  

     Știu că nu e cea mai bengoasă postare nr 100, dar despre asta e blogul meu.. I guess.. chiar mă gândesc să las blogul acesta ca un jurnal, și să încep altul doar pt divertisment... ce părere aveți?