Atenție, sunt la volan..

 

     Pentru că nu știu să încep postarea asta, o să las un gif pe tema subiectului.

        De câțiva ani ai mei tot îmi bagă în cap ideea de a avea permis de conducere . „Când vei împlini 18 ani, și evident după ce vei termina liceul și cu bacul, vei da de carnet. Să nu aud obiecții”

         Un timp am încercat să-i conving că eu chiar nu vreau să dau de carnet, că lasă mă voi descurca și cu mijloacele astea de transport, așa insuportabile cum sunt. Evident că nu i-am convins. Le-am zis că dacă voi muri pe șosea va fi vina lor, pentru că ei m-au împins spre a avea carnet. E lasă că nu mori tu, o să vezi când o să conduci. Da, ziua aia a venit.

        Acum 2- 3 săptămâni, tatăl meu m-a înscris la școala de șoferi. Am zis să îmbrățișez și eu ideea asta, măcar până încep și eu orele de condus. Trebuia să încep săptămâna trecută dar erau examenele auto, adică cei care susțineau orașul. 

      Am început ieri. Marți. Ora 16. Eram pe șosea, nestăpânind nici măcar volanul. Mâinile îmi tremurau și începusem să mă enervez. Instructorul mereu comenta „Apasă pe ambreaj, lasă dracului accelerația aia” Îl înțeleg, trebuie să ai ceva curaj să stai în mașină cu o persoană care conduce pentru prima dată în viața ei. Aveam gânduri foarte schimbătoare „Woa, îmi place” după care în două minute devenea „Să-mi bag pula dacă mai conduc eu vreodată” Am un limbaj colorat, I'm so sorry.  De fapt, de ce să-mi cer scuze, așa sunt eu. Lăsați-mă că fetele trebuie să fie niște finuțe, să nu înjure. fuck that! Eram dracului la volan, ce era să fac.

                                                  

      Și să nu mai zic ce obstacole am avut. Am condus prin diferite sate care nu erau așa de circulate, iar oamenii de acolo nu știu diferența dintre trotuar și stradă. Toți moșii și toate babele stăteau în mijlocul drumului, dă-o dracului de treabă. Aproape își puneau și băncile în mijlocul drumului.  Pe animale le mai înțelegi, că nu știu. Mă da pe alea dacă le claxonai, fugeau una două. Da ăștia nici pe dracu, ba chiar se puneau mai în mijloc. În capul meu „Nu mă provocați, că nu-mi mai simt piciorul drept, care e pe accelerație, și ar fi păcat să nu simt cum apăs mai tare,nu?”  Efectiv îmi venea să dau în ei cu mașina. Pentru animale pot sta pe loc și 5 ore, da peste oameni aș da. Oamenii, față de animale, au un pic de discernământ și responsabilitate sau măcar dracu să-l mimeze, dar ăștia sunt mai rău ca animalele. Mergeți în pula mea pe trotuar, că de aia îl aveți. Puteți sta și la mama dracului, aveți trotuar, mergeți pe el. Sau măcar dați-vă când vedeți o mașină, nu vă înșirați pe tot drumul când vedeți că vine mașina. 

     Efectiv simțeam cum ard pe interior de nervi. Sunt o persoană foarte agresivă, încăpățânată și nu am deloc răbdare. Nu-mi place absolut deloc să mi se spună ce să fac, iar când trebuie să mă înveți ceva și simt că nu mai pot, cu mine nu mai merge nimic, se fute tot. Mie îmi place să fac totul bine din prima, deși nu am experiență deloc în domeniul respectiv. Vreau să iasă totul perfect, și când nu iese, fac urât. Evident, nu mă dezlănțui în fața instructorului că-și face cruce... nu e ca și cum și-a făcut cruce de 3 ori cât timp eram eu la volan..  cine știe ce-și spunea în cap ”Doamne dă să apuc ziua de mâine,asta-i nebună.” 

   

      Simțeam că nu mă înțeleg deloc cu instructorul. Îmi spunea să accelerez, acceleram. După 2 secunde auzeam un nu mai accelera!!!!!!!.  Îmi spunea să o iau la dreapta,o luam la dreapta, apoi auzeam trebuia la stânga!!! Da mai hotărâți-vă odată. La un moment dat a trebuit să o iau la dreapta pentru că în față strada era blocată. Am înaintat puțin și îmi zice să întorc volanul. Îl întorc. Da mai cu viațăă, întoarce, întoarce, da nu mai ține mâinile așa !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa. Acum întoarce pe partea cealaltă, hai hai hai!!!  Eu în momentul ăla explodam și nu puteam să arăt nimic. Nu mai simțeam nici panică, nici stres, simțeam nervi. 

        Eram atât de nervoasă, nici nu-mi mai simțeam piciorul drept pentru că apăsam pe accelerație, și nu apăsam încet. Cred că începusem să ating aproape 60km la oră, eu neavând experiență deloc. Încontinuu îmi punea mâna pe volan și spunea încontinuu „apasă pe ambreaj, pe ambreaaaaj nuu accelerație!!!!!!!” Efectiv voiam să nu mai apăs pe accelerație, da piciorul meu drept nu mai era conectat cu corpul meu. 

        Am condus aproape două ore. Calvarul luase sfârșit,până când îl aud: Joi facem din nou, te anunț la ce oră. Mi-a picat fața.

        Au fost vreo 10-20 de minute când nu mi-a spus nimic, a putut sta și pe telefon iar eu mă împrieteneam cu șoseaua. Dar am făcut cunoștiință cu șoselele românești de la țară, pline de gropi mai mult neasflatate decât contrariul... hai să-mi bag :)). În rest aproape 2 ore cât am condus, abia m-am putut ține pe banda mea, în special când făceam curbele. Groaznic. Dacă conduceam în oraș era jale.

 

                                                       Teoria ca teoria, dar practica mă omoară.   

Be stylish 2

     Ahahahaaa, nu v-ați fi așteptat,hm ?

                                                       Da, nici eu. 


          


         Am scris în postarea anterioară  faptul că deși îmi place foarte mult jocul ăsta, mai am perioade când mă las. Dar întodeauna când revin fac câteva outfit-uri pentru că-mi e dor de ceea ce a fost. Retrăiesc amintiri prin simplul fapt că mă aflu doar pe copertă. Dar fac asta și pentru că-mi place să creez.

             ONE YEAR and  5months LATER  *lol* *-*

 

       Mă uitam printre postările mele și am dat peste câteva nefinalizate something normal să încep ceva și să nu mai termin :)) Anyway, și am zis să încerc să termin toate postările nefinalizate ca să fie treaba terminată tati!! 

     So, let's begin

   

      Asta ar fi ceva elegant dar și rebel în același timp, stilul ăsta e printre preferatele mele

Păi nu se putea cu faimoasa beretă?

Mi-a plăcut tare mult ideea asta, duce spre ținută office

 Efectiv adoor. sunt puțin deranjați pantofii,oups

 Asta duce a ținută de școlăriță, după fustă sau asta e în capul meu?

     Astea sunt ținute pe care eu aș putea să le port în viața reală, multe din care fac, chiar le port. Jocul ăsta efectiv mă ajută să mă orientez din punctul ăsta de vedere. 

    Voi ce ziceți? 

Un an acasă?

 

    După ce am picat examenul de bacalaureat la matematică în ambele sesiuni, cu aceeași notă (4,45) deși mie îmi place să spun 4,50, pentru că deh, anul ăsta voi „sta pe tușă” 

    M-am tot gândit la eșecul meu, dar dintr-o latură favorabilă mie.

  

          Anul ăsta am timp să fac atâtea lucruri, am timp să mă cunosc pe mine, să scriu mai des, să citesc, să învăț pentru școala de șoferi evident și pentru examenul de bacalaureat și să-mi găsesc alte pasiuni. Nu vreau ca anul ăsta să treacă pe lângă mine și să nu fi realizat ceva. Așa aș vrea să mă țin de ceea ce vreau... wish me luck! 

           Tind să cred că n-am picat degeaba examenul de bacalaureat, cred că a fost un semn din partea universului că ceva trebuie făcut. Atâția ani am fost închisă în mine și nu am reușit să mă deschid, să mă iubesc, să să să, sunt atâtea lucruri. Acum că am acest timp, hai mai bine să nu-l pierd, ci să fac ceva productiv.

       

                                                                         efectiv gif-urile astea sunt geniale *-*

  

            Okay so momentan nu mai am idei, e ora 00:44 când scriu, piciorul îmi e amorțit iar în cap am zeci de idei dar nu știu cum să le ordonez și să le aștern. Pe lângă dezordinea asta pândește oboseala care până la urmă își spune cuvântul.. 

        Știți momentul ăla când vreți să scrieți atâtea lucruri, sau aveți în plan atâtea chestii și efectiv nu știți cum să le practicați? Here I am.

                                                

  

         Aș fi vrut să fac postarea mai lungă, dar înțelegeți voi... plus că site-ul de unde iau gif-urile dă crash și nu am nevoie de neeeervi :p

      ✨ Cius babies🦋

Postarea nr 100.

 

     În 3 ani de când scriu pe această platformă, am reușit să scriu 100 de postări. Good for me!

               sunt o iubitoare de animale, I'm proud for this.

      Nu mi-am mai făcut apariția pe aici de ceva vreme deși uneori simțeam că pur și simlu am nevoie să mă descarc și să plâng, dar n-am făcut-o. Și cum am obișnuit să fac, scriu un lucru, dar fac alta. 

      Acum 2 luni eram zen după ce picasem examenul de bac, eram optimistă că voi lua măcar un 5 în toamnă, însă.... nu. Am picat din nou.

            Și nu, nu am picat cu 2 sau cu 3, am picat cu aceeași notă 

                                                                         din vară. 4,45.  Cât de tare, nu? Trebuie să menționez că                                                                              asta e nota mea după contestație, inițial luasem 4,20.

     După câteva zile de la ultimul post, am decăzut emoțional. Tind să cad destul de des în stări depresive când dau de greu, și cred că e normal. Dar nu reușesc să ies din ele. Sau ies foarte greu, și încerc din suflet să schimb lucrul ăsta la mine. Din cauza traumelor și barierelor pe care mi le-am creat singură, nu pot trece peste etapa asta. Am fost atât de stresată din cauza bacalaureatului din cauza matematicii, că am lăsat orice să mă afecteze și m-am stricat de tot. Această traumă mă ține în loc. De aia iau 4,50 și nu 5. În ambele dăți când am dat bacul la matematică, am avut un drăcușor în cap care mă făcea să mă panichez și să mă gândesc la ce-mi spunea profesorul de matematică. El a fost o cauză a traumelor mele. Le-a intensificat și mi-a instalat o frică adâncă, cu urme foarte adânci. Iar din cauza că nu sunt vindecate, nu pot trece peste această etapă. Un an sper că va fi îndeajuns să mă vindec de asta și să adun încredere.

       Dar hai să privim partea bună, am reușit să fac câteva schimbări, ceea ce mă bucură. Chiar dacă nu reușesc să scap de episoadele de depresie și bipolaritate ^pentru că-mi schimb atât de repedea starea că nici eu nu mai știu cum mă simt^ am reușit să mă iert pe mine. Am început să mă iubesc pe mine, să-mi iubesc corpul, chiar dacă nu e el perfect, îmi iubesc enorm oamenii din jur pentru ei reușesc să mă scoată din stările care-mi distrug viața, încet încet, apreciez ce am în jur și mă bucur de toate lucrurile frumoase. Problema e că nu am încredere suficientă în mine. Mă las ușor doborâtă. Și chestia e că nu de celelalte persoane, ci reușesc să mă dobor eu singură. Eu îmi fac rău cu gândurile pe care le am,mă las influențată de ele și mă pierd. 

 

   15 hours later 

     M-am gândit mult dacă să las postarea așa, sau să mai adaug ceva... simt că ar trebui să adaug ceva, hmm... 

   Am un an la dispoziție să mă regăsesc,să mă gândesc unde vreau să continui, ce vreau să fac în viață.. pentru că n-am vreo idee.  La școală nu am făcut consiliere care să te ajute să te orientezi în viață, deci trebuie pe cont propriu.  

   Anul ăsta plănuiesc să iau carnetul, să îmi iau un mic job măcar câteva luni să-mi strâng niște bani pentru meditațiile la matematică, pentru că voi avea nevoie din ianuarie încolo. Va trebui să încep de acum să învăț la matematică pentru că nu vreau să uit tot ce am făcut până acum, ba chiar vreau să recuperez niște lucruri... cine știe, poate sunt compatibilă și cu matematica... sper să pot realiza ceva, sper să-mi găsesc motivație.  

     Știu că nu e cea mai bengoasă postare nr 100, dar despre asta e blogul meu.. I guess.. chiar mă gândesc să las blogul acesta ca un jurnal, și să încep altul doar pt divertisment... ce părere aveți?