Duminică,o zi sfântă

  Vorbeam cu o prietenă de a mea și-mi spunea:
”Bă,eu voiam să coc niște chec azi pentru că am poftă de chec dar mama a zis că nu pot că azi e duminică”
    Și atunci mi s-a aprins beculețul. Hai să vorbim puțin despre asta!

 Să-mi spună cineva de ce nu putem face nimic duminică ? 

 De ce..oups,stați așa Bun,acum e bine. De ce există conceptul ăsta stupid?

     Niciodată n-am înțeles de ce nu putem face lucruri gospodărești sau orice altă activitate în sfânta zi de Duminică? Dacă aș întreba-o pe bunica mea mi-ar răspunde că așa a fost lăsat de Dumnezeu,pentru că acesta când a creat lumea timp de 6 zile, a 7-a zi a fost zi de odihnă.Ok, și ce legătură ar avea asta cu faptul că nu putem face nimic duminică ? Cu ce greșesc în fața lui Dumnezeu dacă aleg ca în ziua de duminică să coc chec sau să spăl rufele?Scrie în Biblie cumva că nu e bine,că e păcat și ajung în iad ? 
        Cel mai probabil babele care susțin chestia asta nici măcar n-au citit Biblia, dar pentru că toate fac la fel, și ca să n-ajungă subiect de bârfă pentru prietenele lor,normal că le spun copiilor și nepoților să nu facă nimic duminică.
      Babele vor găsi mereu subiect de bârfă,indiferent dacă e adevărat sau nu pentru că e foarte interesant să ne vorbim vecinii. Dar mă rog,vom vorbi despre băbuțele astea în altă postare.
       Probabil e o superstiție de pe vremea mamaiei inventată de o babă plictisită care să bage frică celorlante babe ”credincioase”. Hai să fim realiști,toate babele astea merg la biserică și mozolesc icoanele,dau bani la popa ca să-și rezerve un loc în rai, sunt al dracului de rele și nu doar între ele,mai bagă și alte băbuțe care chiar n-au nicio treabă cu ele.
    

Amintiri din copilărie 1

     
      Cu ocazia venirii unui an nou școlar moment de reculegere pentru elevii ce vor începe școala pe 10 septembrie mă gândeam să povestesc anumite trăsnăi pe care le-am făcut pe parcursul acestor ani de școală.
       De ce, cu ce ocazie să povestesc tocmai despre asta ? Ei bine, tocmai am realizat că am parcurs 10 ani de școală, 10 ani în care am învățat multe lucruri și nu din lecțiile obișnuite predate la clasă. Poate că toți profesorii m-au învățat ceva,dar nu din materia pe care mi-au predat-o,ci doar să aflu cât de jigodii sunt unii dintre ei, și mai ales, oamenii care au fost de acord ca acești ”profesori” să stea la catedră.
      Trecând mai departe, pentru că nu despre asta vreau să dezbat azi.Ca să nu fie venirea școlii un mare calvar să fim serioși,cine naiba mai așteaptă școala,nici copii mici nu o mai fac,sau dacă o fac,după două zile plâng că vor acasă ei bine,fiți pregătiți să râdeți pentru că am fost un copil extrem de prost.
       N-am fost un copil problemă, dimpotrivă, mi s-a spus că am fost un copil cuminte,dar am făcut și eu trăsnăi la viața mea pe care nu le voi uita niciodată.

        Problema la mine a fost că eram aeriană. Aeriană în adevăratul sens al cuvântului,dacă spuneai că sunt aeriană,era pleonasm. Ca să vă dau un exemplu,în clasa a I-a aveam de învățat o poezie pentru serbarea de 8 martie,dacă nu mă înșel iar eu și mama ne-am pus într-un weekend să învățăm poezia. Trece weekend-ul, vine luni iar învățătoarea ne punea să ne spunem fiecare poezia noastră,și deși învățasem poezia tot weekend-ul,spuneam că n-am învățat-o,nici măcar nu știam despre ce poezie vorbea. Iar o săptămână întreagă tot așa am ținut-o. Învățam zilnic cu mama dar următoarea zi mă juram că nu știam că trebuie să învăț vreo poezie.Sau sau,abia în clasa a VII-a am aflat că peste un an voi avea examenul de capacitate. Se poate confirma vorba aia ”Cu cât ești mai prost,cu atât ești mai fericit.”


     Tot în clasa a I-a,trebuia să ne facem poză pentru carnetul de note. Mare greșeală că am mâncat cu o seară înainte popcorn de la chio,mare greșeală. În fine, începusem să mă simt destul de rău în timp ce-mi așteptam rândul la poză,la mine în bancă,dar mă ignor,îmi spun că va fi bine,că rezist,de ce să mă duc la baie dacă eu simt greața până în gât,nuuu,stai în bancă,trece. În secunda a 2 am vomitat pe bancă. Exact,am vomitat pe bancă. Eram toată udă pe bluză,eram palidă și aveam o față de copil plouat,dar tot mi-au făcut poză. 4 ani de zile am stat cu poza aia la carnet iar tata de fiecare dată când se uita în carnet,nu se putea abține să nu se uite la poză și să râdă de fața mea de copil plouat.

      În clasa a III-a am dat de gustul chiulului. Acum știu că și copii de la grădiniță au ajuns să chiulească,dar acum 7 ani nu prea era normal ca un copil de clasa a III-a să chiulească,sau era? Dacă era,înseamnă că eu chiar am fost o aeriană. Cum am chiulit? Eu nici nu știam de termenul a chiuli dar să mai și știu ce însemna. Mă rog,odată pe săptămână aveam religie iar colega mea de bancă și o prietenă de a noastră erau de altă religie deci ele aveau oră liberă,chiar ultima oră. Normal că de fiecare dată ele plecau că doar ce să facă la oră, și eu aș fi plecat dacă aveam ocazia. Și am făcut-o. Le vedeam pe astea că pleacă,ce m-am gândit,hai să plec și eu, ce s-ar putea întâmpla? Știam eu de absențe atunci?Nu. Am plecat cu ele fără să mă mai gândesc. Mi-au luat ghiozdanul,m-am furișat printre ele și dusă am fost ! Deoarece colega mea îmi era vecină,mergeam amândouă cu bunicul meu acasă,așa că dacă aveam o oră liberă am mers în parc. Ne-am distrat,am râs,n-aveam niciun stres, mă durea în paișpe. După o oră am zis să mergem că sigur bunicul meu deja ne așteaptă în parcare,dar pe drum ne întâlneam cu colegii care strigau că mă vor spune mâine la învățătoare. Eu le-am strigat ”Na,spune-mă,care-ți e treaba?” deși pe interior deja începea să mă roadă. Rău. Pe atunci dacă realizam că făceam ceva rău,începea să mă roadă. Când am ajuns acasă am încercat să mă îmbolnăvesc făcând duș în apă rece,stând la geam că poate răcesc,stând pe lucruri reci, mi-am pus prosoape ude pe jos și stăteam cu picioarele și cu fundul pe ele.Fără rezultat. Seara ajunge tata acasă și mă gândesc să-i spun ce am făcut pentru că deja ținusem prea mult în mine. Îi spun,începe să râdă. ”Ce ai făcut? Ai chiulit?” și râdea de-i exploda ficatul. Adică eu mai că plângeam iar el râdea. Adică și la ce bazaconii îi spuneam ”Mută-mă la altă școală,nu vreau să mă certe doamna mâine”.
Următoarea zi am fost îngrozită doar de gândul că doamna m-ar certa,pentru că ea avea un ton mai grav când certa pe cineva și mă speria enorm. Primele ore trec,mă rugam să nu se trezească un ratat să mă dea în gât. Prima oră,nimic. A doua oră,nici atât. Însă a treia oră... și chiar atunci era nervoasă. Și fix atunci s-a găsit un coleg să mă dea în gât. M-a chemat asta la ea la catedră,mi-a dat o morală zdravănă ”Cum ai îndrăznit să absentezi la oră,nu-ți e rușine?” Am avut noroc că nu era vreun liniar pe masă,că mi-o luam grav. Colegii asta au așteptat,pentru că nimeni nu mă suporta din clasa asta,și nu exagerez sau ceva,aveam multe dispute cu ei și de cele mai multe ori aveam discuții cu învățătoarea.

     La final de clasa a IV-a,chiar pe final pentru că-mi aduc aminte că în ziua aia am avut și banchetul super distractiv cu Cerino, doamna a chemat niște oameni de știință să ne prezinte niște experimente. Cu o zi înainte ne spusese că vor veni pe la vreo ora 11 sau 12,iar cum colega mea de bancă a lipsit eu am înțeles ce am vrut. Eu am înțeles că și noi trebuie să venim la școală de la ora 11 pentru că nu vom mai face ore, iar auzind asta i-am spus și colegei de bancă. Următoarea zi la școală,venind noi la ora 11, am intrat pe ușa clasei și o văd pe doamna predând. N-am să uit niciodată cuvintele astea”Uitați cine s-au hotărât să vină,uite-o pe asta cu o gentuță după ea, haha,astalaltă n-are nimic după ea! Două proaste,treceți în bancă” Okay,poate că am fost eu neatenă,dar proastă nu sunt. Pe lângă asta,dădusem și un test la matematică,unde evident că am luat calificativul S,deși eu aveam note bune la matematică. Doar avea ciudă pe mine. Și ca să nu spuneți că mint,m-am verificat cu o colegă care învăța la fel de bine ca mine,am făcut testul aproape perfect,dar na mi-a dat S pentru că am întârziat la ore. Poate am să vă povestesc despre fosta mea doamnă învățătoare,dar cu altă ocazie.


Ei bine,momentan astea sunt,știu că astea sunt din primii 4 ani de zile dar doar de astea mi-am amintit destul de recent. Voi mai scrie genul ăsta de postări până să înceapă școala,de accea am și intitulat postarea asta Amintiri din copilărie 1. Să fiți siguri că vor mai apărea astfel de postări.




Cya ☼

Oamenii dubioși

        Vi s-a întâmplat vreodată să mergeți prin oraș, nu contează unde, și să vă vedeți de treaba voastră în timp ce vă îndreptați spre destinație sau chiar să fiți deja acolo și să dați de oamenii dubioși ?
 
     Ei bine,mie da ! Și cred că și oricui.

    Ce sunt oamenii dubioși ? Cine sunt ei ?

     Sunt sigură că fiecare dintre noi a dat de câte un dubios din ăsta pe stradă, în timp ce vă îndreptați spre casă, sau în fața blocului,în fața școlii, și mă rog exemplele pot continua. Oamenii ăștia în cele mai multe cazuri sunt niște oameni frustrați pe viață,bolnavi mintali, sau pur și simplu extrem de proști.

  Cum îți dai seama că persoana pe care o suspectezi că ar fi dubioasă, chiar e dubioasă?

       Mi s-a întâmplat de n ori să merg pe stradă și să văd oameni care se uită la mine insistent și deși încerc din tot posibilul să ignor faptul că aceștia nu încetează să se uite la mine și oarecum încerc subtil să le arăt să nu o mai facă,pur și simplu nu încetează. Okay,poate se uitau în gol,asta dacă te afli într-un mijloc de transport sau în stația de autobuz,dar când mergi în treaba ta pe stradă și îl vezi pe unul din fața ta că te studiază din cap până în picioare și mai scoate un rânjet pe față,e dubios și chiar deranjant. Poate că sunt eu paranoică dar chestia asta chiar e dubioasă,fie că e făcută cu intenție,fie că nu. Niciodată nu știi ce se poate afla în capul unei persoane.

  Cum să te ferești de dubioși ?

       Pur și simplu îi ignori. Pentru că dacă-i provoci nu mai scapi de ei,iar unii dintre ei pot fi dereglați mintal.


    Și evident că dacă am început să scriu despre tipul ăsta de oameni,trebuie să vin și cu mici povestioare de ale mele,pentru că ce ar fi postarea asta dacă n-aș povesti puțin ?
    Defapt de la întâmplarea asta am și pornit această mică postare.

      Ei bine,am ieșit eu frumos din lumea mea plină de tristețe în marele oraș cu o colegă de a mea. Am decis să mergem la mall,pentru că de ce nu ? Iar pe trecerea de pietoni trec 2 bărbați la vreo 40 de ani, gen se vedea pe ei că sunt vai de viața lor și că n-ar trebui să ai vreo interacțiune cu ei. Trec eu cu colega mea pe trecere, ”domnii” venind din față și încep să ne strige pe acolo „Hei fetele,ce vreți să facem?” ”Haideți să facem sex,vreți?” și să ne fluiere cât îi țineau plămânii. Deși am părut amuzată la început de prostia unora, pe parcurs am început să mă gândesc la ce se putea întâmpla,ca de exemplu,dacă veneau după noi,sau dacă ajungeau să ne atingă sau cine știe...  Evident,le-am povestit părinților mei de prostia acestor oameni, ei susținând în continuare faptul că nu trebuie luați în serios oamenii aceștia deoarece au o viață mizerabilă și chiar nu poți știi ce e de capul oamenilor de genul.

    Tot în aceeași zi,la un interval de 20 de minute chiar mă aflam în mall și ne plimbam,iar o gașcă de țigani teribiliști, tot din fața noastră venind se uitau insistent la noi. Am trecut pe lângă ei,au rămas în spatele nostru o vreme și îi vedeam peste tot pe unde mergeam.Am făcut așa fel încât să nu o îngrijorez pe colega mea, dar să ne și pierdem urma. Mă rog,știu că nu e cine știe ce,dar cum am mai spus,nu poți știi niciodată ce e în capul unui om,fie el țigan,român,sau eu mai știu ce naționalitate.

    Am mai avut parte de o ”urmărire” din partea unui dubios,acum 3 ani de zile când veneam spre casă.  Ieșisem din școală și l-am văzut pe domnul în fața școlii. Am zis că poate e un părinte ce-și așteaptă copii, sincer n-am băgat de seamă dacă se uita la mine insistent pentru că eram cu o colegă de a mea. După 3 minute remarc că tipul ăsta cam vine după noi, așa că am grăbit pasul. Vorbeam cu colega mea și o întrebam oare ce e cu tipul ăsta,ce vrea de la noi, oare ce e în capul lui ? L-am văzut și în stația de autobuz,acum uitându-se unde mergem. Începea să se apropie de noi. În secunda 2 l-am sunat pe tata cu o groază și i-am spus că eu cu colega mea suntem urmărite de un bărbat și evident că în 10 minute a ajuns și tata. Acesta când a văzut că tata e acolo,a plecat de îndată. Tata l-a văzut și a încercat să dea de el,însă s-a făcut nevăzut.


Morală: Aveți grijă de voi,feriți-vă de oamenii ăștia cum se ferește dracu de tămâie pentru că din cauza lor auzim la știrile de la ora 5 cum o fată de 14 ani a fost violată doamne ferește poate chiar ucisă. Există tot felul de cazuri care îngrozesc oamenii și care ne face să ne gândim la cât de periculoasa poate fi lumea asta,cât de cruzi și de inapți mintal pot fi unele persoane.
     

Mă strecor pe aici

  Am reușit să mă strecor pe aici doar după 8 ore de la ultima postare,nu cum v-am obișnuit de când a început acest mirobolant an,o postare odată la o lună,odată la 3 luni..

  

   De când mi-a revenit cheful de scris,oarecum,mi-am dat seama că am regăsit o parte din mine, o parte ce a dispărut de multă vreme. Iar asta mă bucură nespus pentru că am nevoie de ea mai mult ca niciodată.

    Nu,n-am uitat faptul că deja s-a împlinit un an de când am început să iau în serios acest blog ba chiar îmi doresc să continui cu acest lucru și mai mult,și mai mulți ani. Doamne ajută :) 

 

    Pe parcursul acestui an,anul 2018,mi-am dat seama că am început să scriu doar lucruri ce-mi sfărâmă suflețelul ăsta sensibil și am cam dat la o parte ceea ce voiam să transmit defapt cu acest blog,iar faptul ăsta pur și simplu mă doboară. Am văzut cât de mult m-am schimbat psihic,dar și fizic, iar acum după o luptă crâncenă e timpul să mă recuperez. Să mă recreez. Să mă vindec. Dar în fine, nu despre asta e vorba. 

   Am atâtea idei despre ce aș putea scrie pe aici,idei care au fost lăsate să se depună praful pe ele dar praf de-l poți măsura cu ruleta și evident acum voi încerca să le transput pe aici.  

  Să sperăm deși cred că doar eu sper asta că vechea Lili mă rog,Lili de anul trecut va reveni și ne va încânta cu postările ei care cică stârnesc râsul deși nu prea.

Deja e prea mult

 20 mai... 25 mai.. 30 mai.. 3 iunie...... 23 august

 Și uitați,așa se scurg 3 luni fără să-mi dau seama din cauza ”suferinței” prin care am trecut.

  Nu mă plâng sau ceva, și da, în ciuda faptului că acum aproape 3 luni am susținut că sunt bine, că voi fi activă în ceea ce privește blogul, și nu numai, cam tot ceea ce ține de activitatea mea socială, s-a dovedit a fi totul pe dos.

 Pe dos ? Oh da,pe dos!

  Anul acesta pentru mine, mă rog că au trecut 8 luni, a fost dezastruos. O grămadă de coborâșuri,țeluri ratate,încredere dusă pe apa sâmbetei,să nu pomenesc de organe genitale că nu e frumos, și persoane care au reușit să-mi frângă inima. Da, sunt genul ăla de persoană, sau mă rog,eram, înainte de toate aceste lucruri, care punea prea mult la suflet și se gândea la sentimentele persoanei de lângă ea. Dar știți cum se spune ”Când ești bun,ești luat de prost.” 

   După aceste 3 luni,mi-am dat seama că doar am pierdut timp. Pe parcursul acestor 3 luni nu realizam chestia asta,totul trecea atât de încet, atât de crud și de dureros. Mă întrebam singură,cum naiba pot să îndur toată durerea asta ? Poate tu,cel care citești asta,și n-ai nici cea mai vagă idee despre ce vorbesc,vei judeca,vei spune că prin ce pot trece încât să sufăr atât de mult ? Ei bine,nu mă aștept să mă înțeleagă cineva. Și nici nu vreau să o faceți,fac asta mai mult pentru mine,pentru a mă ajuta să-mi întipăresc în cap cam tot ce am putut învăța. Și pot spune că în aceste luni am învățat foarte multe și că m-am schimbat destul de mult. Dacă acum un an când scriam pe blog eram o fată  cu un super simț al umorului, cică, doar se spune, nu e ca și cum aș spune eu chestia asta..sau o spun?,ei bine, de acum pot spune că sunt altcineva.

  Dezamăgirile te schimbă,când speranțele îți sunt distruse abia atunci te trezești la realitate, și deși suferi, la un moment dat când va da revelația în tine vei spune stop și îți vei pune următoarea întrebare:de ce să mai fiu așa ? Pentru ce? Realizezi ce fel de persoană ai fost înainte,și-ți vei spune singur că trebuie o schimbare. Ieși din camera întunecată,neaerisită, plină de amar și ieși în lume.


 Ei bine,cam asta a fost. Foarte pe scurt,cam tot ce se merită să scriu, în rest țin pentru mine,pentru că până la urmă tot eu mă înțeleg și tot eu mă ridic.



 De postat pe blog,poate,dar niciodată nu se știe.
Nu mai promit nimic,acum 3 luni spuneam că voi posta mai des,dar fix aia a fost.



Cya