Fiecare dintre noi avem cel puțin un profesor care ne face viața amară doar când ne gândim că azi sau mâine avem oră cu el,motivele fiind diferite de la elev la elev,sau de la liceu la liceu și așa mai departe.
Și dacă tot am pornit o postare despre genul ăsta de oameni,profesorul care mă face să-mi bag creioane în ochi și să văd viața colorată este profesoara de engleză.Fac engleză cu dânsa de la începutul acestui an școlar și deja a ajuns în rugăciunile mele,alături de profesoara de franceză și cea de sport dorindu-mi să demisioneze sau măcar să intre-n spital pe motiv de blesteme și înjurături din partea elevilor.
Deja de la prima oră de engleză am început relația de prietenie cu dânsa,și am devenit prietene atât de bune încât îmi vine să-i trag o flegmă între ochi de fiecare dată când o văd,prin asta arătându-i cât de mult o pot respecta pe femeia asta. Chiar astăzi ne-am continuat jocul de-a "Șoarecele și pisica" ,de data asta făcându-mă să mă enervez și să o înjur. Dar în gând,evident,doar nu aș avea atâta tupeu să-i spun cât de mult o iubesc,doamne ferește,poate nu simte la fel. Ca să nu vă mai țin în suspans,și ca să-mi public odată postarea,am să mă exprim cu ajutorul nervilor și a tastaturii pe acest drăguț site,sperând să nu-mi ia foc tastatura. Sau creierul.
Pentru astăzi am avut o temă să facem o reclamă la un produs,știți voi,un fel de teleshoping,iar eu,cu ajutorul prietenului meu,defapt cu tot ajutorul lui,am scris despre o baterie externă,care se poate încărca cu ajutorul luminii solare. Am scris tot ce era nevoie ca să arate ca o reclamă la teleshoping,ca să-mi dau pe spate cea mai bună prietenă blondină,dar fiind blondină,poate le mai încurcă,cine știe. În fine,astăzi la oră ne-a pus pe rând să ne prezentăm tema pe care am făcut-o toți cu atâta pasiune.Venise rândul meu,mi-am prezentat tema,după reproșându-mi că ceea ce am scris nu este convingător și că nu și-ar dori astfel de produs. Hah,îi e ciudă că nu-și permite o baterie din aceasta,dar oricum pentru ea stocul e gol.Fiind printre primii care au prezentat tema,nu am luat-o în seamă pentru că și așa nu-mi pasă de părerea ei,plus că nici nu i-am cerut-o. Ceea ce m-a deranjat a dracu' de tare,a fost când un coleg a făcut reclamă la telefonul lui pe care-l vinde cu 300 de lei,părerea profei fiind una pozitivă. Dacă ei nu i s-a părut convingătoare reclama mea,dar i-a plăcut-o a colegului meu, asta înseamnă că dacă făceam reclamă la porumb îmi dădea nota 10 și pleca cu porumbul acasă.
Dacă ar fi să fac o diferență dintre profa asta de engleză și ultima pe care am avut-o,făceau același lucru adică nimic dar la aia aveam media 8 , iar la asta am 5.
Când am intrat în acest liceu,speram să nu dau de vreo profesoară care face diferențe între copii și să lucreze foarte mult cu unii,iar de ceilalți să-i doară în...cot.Nu suport genul ăsta de profesori care judecă elevul după notele sale de la materia sa,practic bătându-și joc de el. Sper ca profesorii care fac asta să-și blocheze tocul într-o margine și să rămană acolo,astfel încât să meargă desculți de un picior.
luni, 11 decembrie 2017
Școala și profesorii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Bine ai venit, rău ai nimerit!
Pentru că diploma de licență în filologie nu îmi ajungea, am decis să mă înscriu la master. Și pentru că la litere nu simțeam că ma...
-
Din ianuarie tot încerc să tastez ceva pe aici. Am tot scris, șters și rescris idei. Apoi le ștergeam din nou. Imediat intrăm ...
-
Cum să nu mă simt pierdută când zilnic trebuie să merg într-un mediu unde nu mă regăsesc? Cum să nu mă simt pierdută când oamenii cu c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bagă o tastă ;P