Despre oamenii străzii (boschetarii)

      Poate că nu e cel mai frumos termen dar asta e , ce să fac,scriu și eu cum pot.
  Cred că vă gândiți de ce am ales să scriu tocmai despre asta..
     Săptămânile astea numai peste ei am dat. Dacă nu dau de țigani care put a spray peste mirosul lor de transpirație, trebuie să dau de boschetari care put mai rău ca un canal.
       Acum câteva săptămâni,cred că asta-i prima întâmplare pe anul ăsta dacă nu mă-nșel,era un tip în ultimele locuri al tramvaiului.M-am pus întâmplător prin spate,fără să-mi dau seama că avem un călător care miroasea foarte fresh.Toate bune și frumoase,până când,un miros care-ți făcea nasul să o ia din loc,un miros care te făcea să te muți în ecuator,oriunde,doar să fi departe de omul ăla,a inundat tramvaiul. Dacă ar fi să fac o descriere al acestui om,cred că nasul meu știe mai bine. Nu vreau să fiu rea,dar dacă eu aș fi o boschetară din asta,aș încerca să mă spăl într-un râu,sau în burlane când mai dă să plouă,dar măcar să știu că sunt curată. Eu n-aș putea să stau murdară în asemenea hal, astfel încât să împut toată incinta sau când trec pe lângă un om să-și drege un fular peste nas sau să-și țină respirația pentru că put.
     Poate că mă considerați neînțelegătoare,că omu-i sărac sau n-are unde să spele,dar hai să fim realiști. Până la urmă e vina lor că au ajuns așa,în plus,există plasamente pentru oamenii străzii și stau acolo până se ridică singuri pe picioare,dar ei aleg calea asta,să stea și să cerșească sau să se plimbe cu tramvaiele să înrăutățească situația. De parcă nu aveam destui moși și babe care sunt cum sunt,ne mai  trebuie și oameni ai străzii...
      Odată eram cu tata prin oraș să-mi fac un card,și pe acea  străduță întâlneai câte-un boschetar sau doi la fiecare stradă,iar când treceai pe lângă ei se uitau la tine de zici că erau ceasuri cu pendul. Atunci mi-a zis tata că ei au ales să ducă viața asta pentru că trăiesc prin milă. Le mai dă câte-un om milostiv vreun leu sau doi,dar cine știe ce-și iau de ei.
     Și că tot am pornit vorba despre bani,mi-am adus aminte de oamenii ăia care cer bani pentru o cauză nobilă. Când îi vezi pe stradă și încerci să-i eviți,tot te prind și-ți cer măcar un leu sã dai pentru un copil care are cancer sau eu mai știu ce boală. Nici nu mai știi pe cine să mai crezi,deoarece cei mai mulți dintre ei sunt șarlatani care vor să te sece de bani. Chiar la mine în stația de autobuz este un om care se presupune că este nevăzător,dar când treci pe lângă el se uită la tine în ochi și-ți cere bani. Eu în acel moment nici nu mai știu ce să cred și încă încerc să mă conving singură dacă omul ăla minte sau spune adevărul.
          Chiar nu mai știu ce să zic despre acești oameni care trăiesc de pe o zi pe alta.. Până la urmă ei cu mâna lor și-au făcut asta,deși sunt unele cazuri foarte triste..Iar din păcate,din cauza unor șarlatani nu mai știm ce să credem,noi fiind îngropați în confuzie și chiar indiferență.