Despre oamenii străzii (boschetarii)

      Poate că nu e cel mai frumos termen dar asta e , ce să fac,scriu și eu cum pot.
  Cred că vă gândiți de ce am ales să scriu tocmai despre asta..
     Săptămânile astea numai peste ei am dat. Dacă nu dau de țigani care put a spray peste mirosul lor de transpirație, trebuie să dau de boschetari care put mai rău ca un canal.
       Acum câteva săptămâni,cred că asta-i prima întâmplare pe anul ăsta dacă nu mă-nșel,era un tip în ultimele locuri al tramvaiului.M-am pus întâmplător prin spate,fără să-mi dau seama că avem un călător care miroasea foarte fresh.Toate bune și frumoase,până când,un miros care-ți făcea nasul să o ia din loc,un miros care te făcea să te muți în ecuator,oriunde,doar să fi departe de omul ăla,a inundat tramvaiul. Dacă ar fi să fac o descriere al acestui om,cred că nasul meu știe mai bine. Nu vreau să fiu rea,dar dacă eu aș fi o boschetară din asta,aș încerca să mă spăl într-un râu,sau în burlane când mai dă să plouă,dar măcar să știu că sunt curată. Eu n-aș putea să stau murdară în asemenea hal, astfel încât să împut toată incinta sau când trec pe lângă un om să-și drege un fular peste nas sau să-și țină respirația pentru că put.
     Poate că mă considerați neînțelegătoare,că omu-i sărac sau n-are unde să spele,dar hai să fim realiști. Până la urmă e vina lor că au ajuns așa,în plus,există plasamente pentru oamenii străzii și stau acolo până se ridică singuri pe picioare,dar ei aleg calea asta,să stea și să cerșească sau să se plimbe cu tramvaiele să înrăutățească situația. De parcă nu aveam destui moși și babe care sunt cum sunt,ne mai  trebuie și oameni ai străzii...
      Odată eram cu tata prin oraș să-mi fac un card,și pe acea  străduță întâlneai câte-un boschetar sau doi la fiecare stradă,iar când treceai pe lângă ei se uitau la tine de zici că erau ceasuri cu pendul. Atunci mi-a zis tata că ei au ales să ducă viața asta pentru că trăiesc prin milă. Le mai dă câte-un om milostiv vreun leu sau doi,dar cine știe ce-și iau de ei.
     Și că tot am pornit vorba despre bani,mi-am adus aminte de oamenii ăia care cer bani pentru o cauză nobilă. Când îi vezi pe stradă și încerci să-i eviți,tot te prind și-ți cer măcar un leu sã dai pentru un copil care are cancer sau eu mai știu ce boală. Nici nu mai știi pe cine să mai crezi,deoarece cei mai mulți dintre ei sunt șarlatani care vor să te sece de bani. Chiar la mine în stația de autobuz este un om care se presupune că este nevăzător,dar când treci pe lângă el se uită la tine în ochi și-ți cere bani. Eu în acel moment nici nu mai știu ce să cred și încă încerc să mă conving singură dacă omul ăla minte sau spune adevărul.
          Chiar nu mai știu ce să zic despre acești oameni care trăiesc de pe o zi pe alta.. Până la urmă ei cu mâna lor și-au făcut asta,deși sunt unele cazuri foarte triste..Iar din păcate,din cauza unor șarlatani nu mai știm ce să credem,noi fiind îngropați în confuzie și chiar indiferență.
   

Școala și profesorii

Fiecare dintre noi avem cel puțin un profesor care ne face viața amară doar când ne gândim că azi sau mâine avem oră cu el,motivele fiind diferite de la elev la elev,sau de la liceu la liceu și așa mai departe.
Și dacă tot am pornit o postare despre genul ăsta de oameni,profesorul care mă face să-mi bag creioane în ochi și să văd viața colorată  este profesoara de engleză.Fac engleză cu dânsa de la începutul acestui an școlar și deja a ajuns în rugăciunile mele,alături de profesoara de franceză și cea de sport dorindu-mi să demisioneze sau măcar să intre-n spital pe motiv de blesteme și înjurături din partea elevilor.
       Deja de la prima oră de engleză am început relația de prietenie cu dânsa,și am devenit prietene atât de bune încât îmi vine să-i trag o flegmă între ochi de fiecare dată când o văd,prin asta arătându-i cât de mult o pot respecta pe femeia asta. Chiar astăzi ne-am continuat jocul de-a "Șoarecele și pisica" ,de data asta făcându-mă să mă enervez și să o înjur. Dar în gând,evident,doar nu aș avea atâta tupeu să-i spun cât de mult o iubesc,doamne ferește,poate nu simte la fel. Ca să nu vă mai țin în suspans,și ca să-mi public odată postarea,am să mă exprim cu ajutorul nervilor și a tastaturii pe acest drăguț site,sperând să nu-mi ia foc tastatura. Sau creierul.
     Pentru astăzi am avut o temă să facem o reclamă la un produs,știți voi,un fel de teleshoping,iar eu,cu ajutorul prietenului meu,defapt cu tot ajutorul lui,am scris despre o baterie externă,care se poate încărca cu ajutorul luminii solare. Am scris tot ce era nevoie ca să arate ca o reclamă la teleshoping,ca să-mi dau pe spate cea mai bună prietenă blondină,dar fiind blondină,poate le mai încurcă,cine știe. În fine,astăzi la oră ne-a pus pe rând să ne prezentăm tema pe care am făcut-o toți cu atâta pasiune.Venise rândul meu,mi-am prezentat tema,după reproșându-mi  că ceea ce am scris nu este convingător și că nu și-ar dori astfel de produs. Hah,îi e ciudă că nu-și permite o baterie din aceasta,dar oricum pentru ea stocul e gol.Fiind printre primii care au prezentat tema,nu am luat-o în seamă pentru că și așa nu-mi pasă de părerea ei,plus că nici nu i-am cerut-o. Ceea ce m-a deranjat a dracu' de tare,a fost când un coleg a făcut reclamă la telefonul lui pe care-l vinde cu 300 de lei,părerea profei fiind una pozitivă. Dacă ei nu i s-a părut convingătoare reclama mea,dar i-a plăcut-o a colegului meu, asta înseamnă că dacă făceam reclamă la porumb îmi dădea nota 10 și pleca cu porumbul acasă.
   Dacă ar fi să fac o diferență dintre profa asta de engleză și ultima pe care am avut-o,făceau același lucru adică nimic dar la aia aveam media 8 , iar la asta am 5.
     Când am intrat în acest liceu,speram să nu dau de vreo profesoară care face diferențe între copii și să lucreze foarte mult cu unii,iar de ceilalți să-i doară în...cot.Nu suport genul ăsta de profesori care judecă elevul după notele sale de la materia sa,practic bătându-și joc de el. Sper ca profesorii care fac asta să-și blocheze tocul într-o margine și să rămană acolo,astfel încât să meargă desculți de un picior.

Practic de Florile Mărului..

•Realizez că n-am mai postat de o lună. Mi-am zis că n-am să aduc vorba de asta și că am să scriu o postare despre orice altceva,pentru că,să fim serioși,cui pasă că n-am mai fost activă sau că am murit...dar am ales să o fac deoarece pe mine m-a afectat faptul că nu mi-am mai făcut prezența pe această platformă.                                      
  •Recunosc că după ce am scris postarea precedentă,mă întrebam de ce fac asta,cu ce mă ajută pe mine să-mi pun sufletul pe tavă pe o platformă publică, blogul meu e doar unul ca oricare altul,cu nimic special în el,că n-am să ajung nicăieri,că e o pierdere de timp...pe scurt,îmi pierdusem interesul și aveam în gând să-mi șterg din nou blogul. Dar m-am gândit că mai bine nu fac nimic și să las această activitate pentru o perioadă de timp.
°Pe parcursul acestei luni,mi-am dat seama cât de important este acest blog pentru sănătatea mea mintală.Nu sunt obișnuită să-mi eliberez sufletul în fața unei persoane,pentru că-n primul rând,am impresia că mă plâng prea mult,și-n al doilea rând,depinde și persoana cu care vorbesc. Indiferent cât de bun prieten îmi poate fi cineva,tot nu aș putea să-i spun orice. E o diferență foarte mare să-ți expui sufletul în fața unui om și să scrii ceea ce simți. Când ești foarte supărat și ai șansa să-ți zici păsul unei persoane,este foarte posibil să-ți mai scape niște informații pe care nu ai vrea să le știe oricine,care s-ar putea ori să deranjeze persoana cu care vorbești ori să te trezești a doua zi , când ieși din casă să mergi la muncă sau să te plimbi,să-ți sară vecinii în cap să te-ntrebe mai multe și să afle informații "picante" pe care să le povestească astfel încât să afle toată lumea. Asta în cel mai rău caz. Iar în ceea ce privește scrisul..Când scrii,poți să scrii și să rescrii,să formulezi propozițiile astfel încât să sune mai discret.În plus,pe platforma asta,sau pe alta asemănătoare acesteia,nimeni nu știe cine ești...