Și îi e foarte greu să se mai controleze. Se simte pierdută. Se simte sufocată de propriile gânduri. Nu știe încotro să o ia. Își complică atât de mult viața... și știe că mulți alții o duc mult mai greu decât ea. Dar ea e prea dură cu ea. Se pedepsește atât de aspru. Uneori uită că nu trebuie să se compare cu nimeni. Fiecare își duce crucea.
Deci, ce ar mai putea ea să mai adauge acum, după atâta timp de inactivitate? Ce scuză ar mai putea inventa pentru a-și motiva absența? Față de ea, că pentru ea face asta.Ea e prioritară. Ceilalți pot doar să citească, și poate să se regăsească în ceea ce ea scrie.
Blogul e tratamentul ei, un tratament de care are nevoie... destul de mult chiar. Dar nu-l ia. Nu se tratează... ci doar când își amintește.
Dar în acest moment ea scrie. Stă pe holurile facultății înfundată în laptop, ignorându-i pe toți din jurul ei. Ar putea scrie despre atât de multe lucruri... are o licență anul acesta, are atâtea teme pe care nu le-a terminat... la fel ca și postările de pe blog, doar le-a început. Dar timp este să termine tot ce are de scris. Însă ea preferă să scrie acum despre ce e în capul ei. Se simte vinovată că s-a lăsat pradă vidului. Și delăsării.
Oare va reuși a noastră fată să-și organizeze mintea încât să termine, într-un final, tot ce a început? Va reuși să-și realizeze visurile? Cum poate fi dorința atât de mare, dar să se lasă pradă delăsării, și să lase toate lucrurile în neant?
Dar e timp. Așa că abuzează de timp. Scrie. Realizează tot ce-ți propui. Fă copilul din tine fericit.
Ce bine ai zis aici: "Blogul e tratamentul ei, un tratament de care are nevoie". Chiar azi tot la ideea asta m-am gandit si eu :).
RăspundețiȘtergereGând la gând cu bucurie :D
Ștergere