Hello guys and welcome back to another existential crisis

      Hmm... inspirație... de unde îmi pot lua inspirația? Simt că aș vrea să fac un lucru, dar nu știu ce anume. Adică am o câteva idei, dar totul e fragmentat în capul meu. Nu prea știu de unde să încep.

       Dar productivitatea? Îmi lipsește și ea. Aș vrea să realizez atâtea lucruri, dar lasă, nu chiar acum. Am timp.

        Și mă învârt într-un cerc vicios. Și nu se ajunge la absolut nimic.

        Aș vrea să mai scriu pe blog. Aș vrea să am o rutină, să mă trezesc mai devreme. Poate să încerc să mă plimb puțin în timpul liber. Poate să încerc să stau la toate cursurile într-o zi. Să-mi încep licența. Poate chiar să fac ceva bani de buzunar. Un job ar fi ideal. 

        Simt că vreau să fac ceva. Deși simt în același timp că sunt obosită psihic. Tocmai acest stat îndelungat mi-a dăunat destul de mult... 

        Mă uit în jurul meu și văd cum se realizează ceilalți. Și încep să mă compar cu ei. 

        Dar eu? Eu ce fac? Sunt studentă. Încerc să-mi fac prezențele la facultate ca să pot intra în examene. Deja am tema de licență, dar n-am început-o. Momentan nu produc niciun ban, deși mi-aș dori. Am lucrat o perioadă, normal, tot în retail, pentru că aici găsești cel mai rapid post, dar tot la fel de repede pleci. Pentru că nu poți rezista pe termen lung. Bine, vorbesc în numele meu. Am observat și am ajuns la concluzia că eu chiar nu sunt făcută pentru genul acesta de job. Și e ok. Dar ce pot face altceva? Okay, sunt la facultate în ultimul an. Mai am încă un semestru și jumătate și apoi pot spune oficial că s-a sfârșit viața mea în băncile școlii.

        Ideea e că eu nu mi-am găsit locul. În câteva luni termin facultatea iar eu încă nu știu ce vreau să fac cu viața mea. Nu știu în ce domeniu vreau să lucrez, nu știu ce mi-ar plăcea să fac. Mă simt pierdută. Simt că mă plafonez. Nu mă mai regăsesc în nimic din ce făceam înainte. 

        Nu voi da vina pe an, dar 2023 nu este cel mai bun an al meu. Nu simt că am reușit să realizez prea multe lucruri notabile. E normal să avem suișuri și coborâșuri, dar mai important este cum le gestionăm. 

        Trebuie să ies din rutina asta toxică pe care o am, și să mă ridic pas cu pas. 

       Mă aflu într-o perioadă în care mă simt pierdută și nu știu încotro să o iau. Însă... cred că trebuie să iau o gură de aer și să conștientizez în ce poziție mă aflu acum, și ce pot face în continuare. 

        

O fată și blogul ei

     Într-o zi senină de început de noiembrie, mai exact într-o joi, o prea visătoare fată revine pe blogul ei. Un blog de care îi e atât de drag, încât revine de câte ori are ocazia. (Rare ocazii, și nu pentru că ar fi ea prea ocupată în viața de zi cu zi, ci pur și simplu nu are chef să scrie.) Da, nu are chef să scrie. Nu are motivație, deși în sufletul ei, își dorește să o facă în fiecare zi, poate chiar de mai multe ori pe zi. Are atâtea gânduri în cap, atâtea idei, dar și-a pierdut controlul. Nu-și mai poate pune gândurile în ordine.

    

     Și îi e foarte greu să se mai controleze. Se simte pierdută. Se simte sufocată de propriile gânduri. Nu știe încotro să o ia. Își complică atât de mult viața... și știe că mulți alții o duc mult mai greu decât ea. Dar ea e prea dură cu ea. Se pedepsește atât de aspru. Uneori uită că nu trebuie să se compare cu nimeni. Fiecare își duce crucea. 

    

    Deci, ce ar mai putea ea să mai adauge acum, după atâta timp de inactivitate? Ce scuză ar mai putea inventa pentru a-și motiva absența? Față de ea, că pentru ea face asta.Ea e prioritară. Ceilalți pot doar să citească, și poate să se regăsească în ceea ce ea scrie. 

    Blogul e tratamentul ei, un tratament de care are nevoie... destul de mult chiar. Dar nu-l ia. Nu se tratează... ci doar când își amintește.

    

    Dar în acest moment ea scrie. Stă pe holurile facultății înfundată în laptop, ignorându-i pe toți din jurul ei. Ar putea scrie despre atât de multe lucruri... are o licență anul acesta, are atâtea teme pe care nu le-a terminat... la fel ca și postările de pe blog, doar le-a început. Dar timp este să termine tot ce are de scris. Însă ea preferă să scrie acum despre ce e în capul ei. Se simte vinovată că s-a lăsat pradă vidului. Și delăsării.     

    Oare va reuși a noastră fată să-și organizeze mintea încât să termine, într-un final, tot ce a început? Va reuși să-și realizeze visurile? Cum poate fi dorința atât de mare, dar să se lasă pradă delăsării, și să lase toate lucrurile în neant? 

    

    Dar e timp. Așa că abuzează de timp. Scrie. Realizează tot ce-ți propui. Fă copilul din tine fericit.