Gânduri de seară

 

         A trecut ceva timp... sau cel puțin așa mi se pare mie... 

         Deși am lipsit aproape două luni, pentru mine cumva s-au simțit mai multe... am impresia că a trecut un an de la ultima postare. Poate și pentru că am trecut prin multe? 

         Hei din nou! Am revenit, deși probabil nimeni nu a observat, din moment ce nu prea am avut interacțiune pe blog... deși am văzut câteva vizite cât timp nu am fost deloc pe platforma asta. Mă bucur că sunt totuși acolo 2-3 persoane care chiar se mai gândesc la mine, o bloggeriță random de pe internet pe care nu o cunoaște nimeni, să vadă ce mai fac... 

                                                                                                              

       Pentru că am lipsit o perioadă destul de lungă de timp, am decis să mă descarc și eu puțin de stresul pe care l-am acumulat și să-mi fac ordine în gânduri. Blogul acesta este o terapie pentru mine și chiar îmi pare rău că nu-mi fac mereu timp pentru a scrie, și chiar când uneori simt nevoia, nu o fac pentru că nu am chef sau aștept până răbufnesc. 

          Nu pot să spun că mă simt foarte foarte rău, dar știu că se putea mai bine. Știu că aș putea face mai multe, dar aleg să nu o fac. Nu pot să mă înțeleg de ce sunt așa de delăsătoare și de tristă fără vreun motiv îngrijorător. De când a început pandemia, nu am ieșit atât de des din casă. De fapt, nu am atât de multe amintiri de când a început pandemia. Știu doar că am stat în casă să-mi protejez familia, un an am stat acasă pentru că picasem bacul și aveam nevoie să mă îndepărtez de tot și să încep să mă relaxez și să-mi explorez părți din mine pe care nu le știam, și cumva am reușit, am reușit să mă cunosc și să mă simt foarte bine cu mine însămi, nu mai am complexe mari și nu-mi mai pasă de ce crede lumea. Dar cu toate astea, simt o furie în mine. Mă înfurii din orice și răbufnesc ușor. Nu-mi place partea asta din mine. La începutul acestui an, iubitul meu s-a mutat la mine, iar de când conviețuim, mă descarc foarte des pe el. Din păcate, și el poate fi încăpățânat și ajungem să ne certăm destul de tare, iar eu să spun niște lucruri pe care îl rănesc. Mă tot gândesc că poate o iau razna pentru că nu prea mai ies pe afară. Și nici nu prea am cu cine... Eu cu colegele de la facultate ne înțelegem destul de bine, dar strict când vine  vorba de facultate. În schimb, iubitul meu se înțelege extrem de bine cu colegii lui și chiar iese cu ei, ceea ce mi se pare foarte frumos. Dar nu mă afectează oricum,  poate când vom începe să mergem fizic, se vor schimba lucrurile. La facultate mai un pic încep sesiunile. Nu pot să zic că am rămas în urmă rău cu materia, dar nici nu sunt cu toate la zi. De exemplu, am materii la care sunt complet paralelă, și chiar nu înțeleg de ce le fac. De exemplu latina, sau etica. Mi se par degeaba. Etica de exemplu nici nu era parte din materie până când s-au descoperit că foarte mulți politicieni și oameni în funcții extrem de importante au plagiat. Din cauza unor leneși care sunt incapabili să scrie un doctorat, eu sufăr că mai fac o materie în plus. Deși am doar eseuri de făcut pentru a obține nota finală, e un stres în plus. La curs nici măcar nu știu unde trebuie să încarc lucrarea pentru că singura materie pe care o fac unde se desfășoara pe o altă platformă decât classroom, și nu am folosit-o în viața mea. Nici nu cred că sunt înscrisă la curs până acum ca să primesc informațiile, și oricât am încercat, nu funcționează nimic, și mă frustrez destul de tare. Abia m-am motivat să încep să-mi fac eseurile sau lucrările  pe care le am de predat pe luna ianuarie. Aproape am terminat una și mă simt ceva mai bine psihic din cauza asta, pentru că mă simțeam vinovată zilele astea că nu am făcut nimic. În general, la facultate e chiar bine, cu rusa mă descurc destul de bine, ba chiar îmi place foarte mult, dar la spaniolă profesorii fac materia foarte plictisitoare și am început să văd materia cum vedeam franceza în gimnaziu/liceu. Destul de aiurea. Eu mental nici nu realizez că se apropie sesiunile, dar și când mă gândesc la ele mă ia paranoia. Nu știu cum va fi sau ce note voi lua, dar sper să fie măcar de trecere cât să rămân fără restanțe.

         Încerc să nu mă mai gândesc foarte mult și să las să vină toate de la sine. Și știu că voi reuși.  Sunt totuși în vacanța de iarnă și ar trebui să mă bucur de ea. Din octombrie până vinerea trecută încontinuu doar cursuri. E obositor și mai vreau și eu o pauză. Voi încerca să ies mai des zilele ce urmează, să-mi fac temele cât am chef pe ziua respectivă și să mă relaxez. Un 5 nu e greu de luat, indiferent prin ce mijloace folosesc. Totul va fi bine!