Gânduri de seară

 

         A trecut ceva timp... sau cel puțin așa mi se pare mie... 

         Deși am lipsit aproape două luni, pentru mine cumva s-au simțit mai multe... am impresia că a trecut un an de la ultima postare. Poate și pentru că am trecut prin multe? 

         Hei din nou! Am revenit, deși probabil nimeni nu a observat, din moment ce nu prea am avut interacțiune pe blog... deși am văzut câteva vizite cât timp nu am fost deloc pe platforma asta. Mă bucur că sunt totuși acolo 2-3 persoane care chiar se mai gândesc la mine, o bloggeriță random de pe internet pe care nu o cunoaște nimeni, să vadă ce mai fac... 

                                                                                                              

       Pentru că am lipsit o perioadă destul de lungă de timp, am decis să mă descarc și eu puțin de stresul pe care l-am acumulat și să-mi fac ordine în gânduri. Blogul acesta este o terapie pentru mine și chiar îmi pare rău că nu-mi fac mereu timp pentru a scrie, și chiar când uneori simt nevoia, nu o fac pentru că nu am chef sau aștept până răbufnesc. 

          Nu pot să spun că mă simt foarte foarte rău, dar știu că se putea mai bine. Știu că aș putea face mai multe, dar aleg să nu o fac. Nu pot să mă înțeleg de ce sunt așa de delăsătoare și de tristă fără vreun motiv îngrijorător. De când a început pandemia, nu am ieșit atât de des din casă. De fapt, nu am atât de multe amintiri de când a început pandemia. Știu doar că am stat în casă să-mi protejez familia, un an am stat acasă pentru că picasem bacul și aveam nevoie să mă îndepărtez de tot și să încep să mă relaxez și să-mi explorez părți din mine pe care nu le știam, și cumva am reușit, am reușit să mă cunosc și să mă simt foarte bine cu mine însămi, nu mai am complexe mari și nu-mi mai pasă de ce crede lumea. Dar cu toate astea, simt o furie în mine. Mă înfurii din orice și răbufnesc ușor. Nu-mi place partea asta din mine. La începutul acestui an, iubitul meu s-a mutat la mine, iar de când conviețuim, mă descarc foarte des pe el. Din păcate, și el poate fi încăpățânat și ajungem să ne certăm destul de tare, iar eu să spun niște lucruri pe care îl rănesc. Mă tot gândesc că poate o iau razna pentru că nu prea mai ies pe afară. Și nici nu prea am cu cine... Eu cu colegele de la facultate ne înțelegem destul de bine, dar strict când vine  vorba de facultate. În schimb, iubitul meu se înțelege extrem de bine cu colegii lui și chiar iese cu ei, ceea ce mi se pare foarte frumos. Dar nu mă afectează oricum,  poate când vom începe să mergem fizic, se vor schimba lucrurile. La facultate mai un pic încep sesiunile. Nu pot să zic că am rămas în urmă rău cu materia, dar nici nu sunt cu toate la zi. De exemplu, am materii la care sunt complet paralelă, și chiar nu înțeleg de ce le fac. De exemplu latina, sau etica. Mi se par degeaba. Etica de exemplu nici nu era parte din materie până când s-au descoperit că foarte mulți politicieni și oameni în funcții extrem de importante au plagiat. Din cauza unor leneși care sunt incapabili să scrie un doctorat, eu sufăr că mai fac o materie în plus. Deși am doar eseuri de făcut pentru a obține nota finală, e un stres în plus. La curs nici măcar nu știu unde trebuie să încarc lucrarea pentru că singura materie pe care o fac unde se desfășoara pe o altă platformă decât classroom, și nu am folosit-o în viața mea. Nici nu cred că sunt înscrisă la curs până acum ca să primesc informațiile, și oricât am încercat, nu funcționează nimic, și mă frustrez destul de tare. Abia m-am motivat să încep să-mi fac eseurile sau lucrările  pe care le am de predat pe luna ianuarie. Aproape am terminat una și mă simt ceva mai bine psihic din cauza asta, pentru că mă simțeam vinovată zilele astea că nu am făcut nimic. În general, la facultate e chiar bine, cu rusa mă descurc destul de bine, ba chiar îmi place foarte mult, dar la spaniolă profesorii fac materia foarte plictisitoare și am început să văd materia cum vedeam franceza în gimnaziu/liceu. Destul de aiurea. Eu mental nici nu realizez că se apropie sesiunile, dar și când mă gândesc la ele mă ia paranoia. Nu știu cum va fi sau ce note voi lua, dar sper să fie măcar de trecere cât să rămân fără restanțe.

         Încerc să nu mă mai gândesc foarte mult și să las să vină toate de la sine. Și știu că voi reuși.  Sunt totuși în vacanța de iarnă și ar trebui să mă bucur de ea. Din octombrie până vinerea trecută încontinuu doar cursuri. E obositor și mai vreau și eu o pauză. Voi încerca să ies mai des zilele ce urmează, să-mi fac temele cât am chef pe ziua respectivă și să mă relaxez. Un 5 nu e greu de luat, indiferent prin ce mijloace folosesc. Totul va fi bine! 

Despre facultate, în general...

 

    Привет мои дорогие! :D (Bună dragii mei!)  

    Revin cu o postare după o lună de inactivitate, și deși mi-aș dori din tot sufletul să postez mai des, pe lângă lispa de inspirație, mai e și facultatea acum. 

   Mereu, dar mereu când revin aici după o perioadă mai lungă de absență, simt că mă regăsesc și încep să mă simt ceva mai bine. Nici nu-mi vine să cred că fac asta de aproape 5 ani.

   În altă ordine de idei, săptămâna trecută am început oficial facultatea. În caz că nu știți, sunt studentă la Facultatea de Litere la specializarea Limbi și Literaturi Rusă-Spaniolă. Încă nu mi-am făcut o părere concretă despre această specializare, pentru că încă nu am intrat cu adevărat în pâine. La unele materii nici nu mi-am cunoscut profesorii încă, dar urmează. 

     Peste încă aproape o lună...

      Au trecut 5 săptămâni de când am început facultatea. Nu știu de ce n-am fost în stare să termin și eu o postare, chiar nu știu. N-am nicio scuză, pur și simplu n-am avut inspirație, chef, absolut nimic. Și revin după atâta timp deoarece am fost prinsă cu facultatea. Nici nu-mi dau seama unde s-au disipat, cum au trecut deja 5 săptămâni din primul semestru. Peste 2 săptămâni mă voi afla deja în mijlocul semestrului.

   Dacă tot sunt pe aici, chiar dacă după aproape 2 luni de când am postat ultima dată, zic să continui introducerea mea legată de facultate. Acum după aproape jumătate de semestru, chiar mi-am format o părere despre aceasta. Încă nu am ajuns la sesiuni, dar mai este până atunci... parcă și văd că mai un pic mă voi întreba : „Frate, cum am ajuns în plină perioadă de sesiuni?...”

  O părere completă o pot oferi după primul semestru, poate chiar după primul an. Momentan mi se pare destul de ușor la facultate, mi-am făcut o idee generală despre profesori și despre materia care îmi este predată, dar despre asta voi scrie altădată!

  Pot spune că m-am obișnuit deja cu programul, vibe-ul facultății nu-l simt pentru că nu merg fizic ca să știu cum este. Sper să nu ajung să fac toată facultatea online... deși la sesiuni poate chiar va prinde bine! ;) 

  Mă înțeleg extraordinar de bine cu colegele mele de la specializarea mea, suntem 9 în total și suntem destul de apropiate. Acum câteva săptămâni o tipă făcea bullying de altă fată de la curs, făcându-i poze în timpul cursului, după care a făcut  stickere pe whatsapp cu ea, în batjocură. Am vorbit cu colegele mele și am decis să reclamăm la tutorele nostru. Din păcate nu cred că s-a luat vreo măsură, pentru că nici tipa aia de făcuse bully n-a comentat absolut nimic pe grupul mare al facultății, și credeți-mă că ar fi făcut scandalul de pe lume. Dar n-a fost cazul. Dar ne-am întărit relația de colege sau chiar prietene, dacă aș îndrăzni să spun, după incidentul acesta.

  După cum v-am spus mai sus, sunt la specializarea LL Rusă-Spaniolă. Am 5 materii atât la rusă, cât și la spaniolă. Vă enumăr și materiile: Limba rusă/spaniolă contemporană, Curs practic, Curs practic intensiv, atât la rusă, cât și la spaniolă, Comunicare orală și Literatură rusă/spaniolă. Mai am și alte materii precum lingvistică generală, latină... da, latină, dar oricum fac un semestru. Am niște povești de acolo... Voi face o postare strict despre cursul de latină. Doamne ferește să dați peste profesori de genul... :D

  Probabil dacă mergeam fizic la facultatea, chiar dacă ar fi fost obositor pentru mine, probabil ar fi fost mai bine. În online efectiv mă plictisesc și îmi lipsește cumva motivația... chiar dacă profesorii încearcă să ne explice cum pot și încearcă să se adapteze și ei, chiar nu e la fel ca atunci când mergi fizic. Eu în mod normal trebuia să merg hibrid, adică cursurile le făceam online iar seminarele și cursurile practice le făceam fizic, la facultate, dar în ultimele 2 zile s-au hotărât să ne bage total în online. Păcat. Îmi doresc măcar ca din anul 2 la facultate să mergem fizic.

 

      так, как дела? :D 

 

Rețele de socializare toxice (cam toate, dacă mă întrebați pe mine)

   

     Cred că fiecare dintre noi folosim cel puțin o rețea de socializare, ba pentru a ține legătura cu cei dragi și să mai vedem ce postează și ce fac, ba ca să postăm noi poze, ca să vadă neamurile că trăim, și motivele pot continua, pentru că sunt multe. Aparent chiar poți face destule pe o rețea de socializare. În fine, depinde de fiecare în parte. 

    Cum nimic nu este perfect pe lumea asta, de asemenea, nici rețelele de socializare nu sunt perfecte. Au și ele minusurile lor, de la erorile din program, la oamenii care utilizează aceste rețele, până la postările care există. 

   De când cu internetul, omului i s-a facilitat ocazia de a face rău altora. Oricum omul e rău de când e lumea, dar în mediul online e mai ușor să arunci cu cuvinte decât în viața reală. Pe internet este ușor să te ascunzi sub anonimat, și îți crește tupeul de a da cu ură persoanelor pe care nu le suporți. Dovada o poți vedea oriunde. Uitați-vă la comentariile la știrile de pe facebook. Uitați-vă pe instagram la postări legate de LGBT și body positivity. Dacă stai prea mult pe internet și pui prea mult suflet, îți va fi frică să ieși din casă, pentru că vei avea impresia că oricine din jurul tău te judecă, dar nu este deloc așa. În realitate, lumii o doare undeva de tine. De tik tok nici nu mai spun, n-are rost. Acolo e ura la ea acasă.

  Eu tind să cred că fiecare rețea de socializare e toxică, pentru că indiferent de aceasta, vor fi oameni care trebuie să-și dea cu părerea și au impresia că părerea lor chiar contează.

   Facebook 

 

   De-a lungul anilor, facebook-ul a fost împânzit de persoane între două vârste și chiar pensionari. Acum 10 ani de exemplu, facebook-ul era total altceva. Eu hoinăream pe facebook doar pentru a mă juca jocuri și cam atât. Poate să și postez câte o poză. 

  În fine, facebook nu mi s-a părut niciodată interesant, doar înainte să-mi fac contul pentru că vedeam peste tot în jurul meu persoane care aveau cont de facebook. Cred că în 2011 mi-am făcut primul meu cont de facebook, deci aveam 9 ani. Aproape 10. Ceea ce m-a ținut multă vreme pe facebook au fost jocurile. Erau foarte multe jocuri mișto rău de tot, care mi-au făcut copilăria mai frumoasă. Cheers for facebook ;) Dar 100% dacă nu erau jocurile alea, eu nici nu mai intram pe facebook. 

   Prin clasa a VI-a mi-am șters contul de facebook, pentru că nu mai simțeam că aveam nevoie de el. Nici jocurile nu mai erau faine sau pur și simplu mă plictiseau. 3 ani a durat pauza asta, pentru că din clasa a IX-a am avut nevoie pentru grupul clasei din liceu. Așa că mi-am creat alt cont, și tot degeaba pentru că nu se vorbea mare lucru pe grup. De atunci am contul actual de facebook, pe care îl frecventez destul de rar... dar și când o fac... 

   Dacă nu-ți filtrezi cum trebuie postările de pe facebook, îți vor apărea tot felul de postări recomandate de la pagini de știri, cu vreo știre morbidă sau pur și simplu despre cum o fată s-a împrietenit cu un bondar sau așa ceva. Până și fetei ăleia i s-a spus că e dusă cu capul, și că oricum bondarul ăla o să moară. Pe bune? Chiar mi se părea o postare super simpatică pentru că nu vezi așa ceva mai târziu. Românului îi place să-și dea cu părerea pe facebook, având impresia că părerea lui chiar contează. Pe lângă asta, mai scriu și cu o română, vai de capul ei. De câte ori trebuie să moară româna?... Să mai pomenesc de paginile alea penale de pensionari singuri? Încet încet, facebook-ul o să devină un fel de HI5 din zilele noastre. În caz de vă întrebați ce mai e pe HI5, asta e. Site de matrimoniale. 

  Instagram

    Instagram-ul îl utilizez cel mai mult. Dacă cineva îmi cere o rețea de socializare, mereu prefer să-i dau instagram-ul.  Îl utilizez din 2017 și nu regret. Instagram îmi place cel mai mult pentru că aici găsesc cele mai drăguțe postări cu pisici, postări amuzante sau pagini de toate felurile. Aici am găsit cam tot ce am vrut să găsesc în materie de social media. Mi se pare mult mai accesibil decât facebook-ul sau orice altă rețea de socializare. 

  Deși are acest mare plus din partea mea, din păcate are un minus la fel de mare. Aici lumea tinde să-și arate viața perfectă, poze editate care îți redau insecurități, mâncarea arată genial, dar când încerci tu să faci, arată de 10 ori mai rău. Aici toată lumea e fericită. Pentru că toți vor asta să arate. Majoritatea își editează pozele și chiar video-urile, care nu corespund cu realitatea. Din păcate, multe postări sunt false. 

   Dar din fericire, am observat că unii încep să arate cine sunt ei cu adevărat, să arate și partea în care sunt mai puțin bine, nu mai pun poze perfecte și povestesc când nu au o zi bună. Asta e de bine. Asta trebuie încurajat peste tot. Prea ne-am obișnuit să arătăm lucruri perfecte, care nici nu sunt reale în majoritatea cazurilor. Pentru că încă mai există persoane care vor să arate că viața lor e perfectă, mi se pare că instagram-ul este o aplicație toxică. 

  De hate nu zic, pentru că oamenii sunt răi. Mereu vor comenta. Ba că ăla e gras, că ăla arată prea perfect, că e editat, că e prea slab. Din păcate există oameni care își varsă frustrările pe rețelele de socializare și au impresia că lumea le va da dreptate. De ce trebuie să fim atât de răi? :) În fine, pe instagram nu am văzut eu atâția comentaci, pentru că instagram-ul e împânzit mai mult de persoane normale, ca să spun așa. Dar există și excepții, absolut.

   Tik tok 

 

   De tik tok n-am să spun decât de rău. Eu nu folosesc tik tok, tocmai din motivele pe care le voi enumera în cele ce urmează.

     Niciodată nu m-a intrigat să folosesc tik tok-ul, pentru că știam cât de toxic este. Pe instagram mai sunt clipuri luate de pe tik tok, dar toate luate din partea bună a acestei rețele. Eu n-am dat de ea. Asta poate pentru că nu știu să o folosesc...

    Dar tik tok România e jale... La fiecare postare pe care o vedeam pe for you, găseam comentarii de hate oribile. Dacă pe instagram sau pe facebook ți se pare că acolo e hate, pe tik tok e next level. Aici iese răutatea din oameni. Amenințări cu moartea, jigniri oribile la persoane grase sau slabe, mă jur că am rămas șocată.  Multe persoane care folosesc tik tok ar trebui închise într-un ospiciu când vezi ce comentează, dar și ce postează. 

   Comentariile sunt cum sunt, dar și ce se postează... fete care fac body shaming altor fete, persoane care se jignesc între ele prin tik tok-uri, efectiv asta e tot ce am văzut eu... dacă știe cineva cum să-ți filtrezi ce postări să-ți arate la for you, POATE aș mai da o șansă aplicației. Dar cât am folosit eu platforma asta, și la ce am văzut, am zis că nu voi mai accesa niciodată tik tok.

   Nu contest faptul că nu sunt și clipuri bune pe tik tok, am dat peste unele, însă nu m-au făcut să rămân pe tik tok.

   Ultima picătură care m-a făcut să șterg tik tok-ul au fost postările cu PERSOANE DECEDATE. De ce? Persoane care-și plâng neamurile decedate, POZE cu ele în sicrie și cu manele de jale pe fundal și așa mai departe. Nu sunt nici rea cât să nu compătimesc persoanele care suferă după o persoană decedată, dar tind să cred că nu e deloc ok să postezi poze cu persoana decedată în sicriu. DE CE? Efectiv mi-a apărut pe for you postarea respectivă, deci fără ca eu să caut. Cum e posibil așa ceva? Lucrurile astea se țin în intimitatea familiei, nu pe internet. Dacă chiar vrei să te descarci pe internet, cel mai ok lucru e să te filmezi și să spui doar că-ți e dor de persoana respectivă, și să spui cât de bun a fost omul cât timp trăia. NU poze cu ei DECEDAȚI. 

    Postase cineva pe youtube un clip despre o femeie căreia i-au murit copiii acum vreo 3 săptămâni. Probabil știți de cazul copiilor care au căzut de la etajul 10. Tipa respectivă a început să facă tik tok-uri cu ea la mormântul lor și plângându-i. Însă chiar și-a postat și copiii MORȚI în sicriu. DE CE? Erau și imagini grafice, pentru că copiii ăia au căzut de la etajul 10, probabil erau zdrobiți. Nu știu, că nu am văzut. Dacă apărea postarea aia pe for you și vedeau oameni mai sensibili postarea aia? Nu știu dacă a apărut, că eu nu mai folosesc tik tok. Dar mă întreb, dacă vedeam eu așa ceva? Mie mi se par disturbing lucrurile astea și mă deranjează să văd lucruri de genul fără ca eu să vreau lucrul ăsta. Eu trebuie să mă pregătesc emoțional ca să văd așa ceva. În plus, spuneau oamenii că imaginile sunt grotești și îi atenționa pe ceilalți să nu caute.

     Din câte știu, și pe youtube sunt imagini de genul. Acum 4 ani când a murit Denisa Manelista, deși ea ceruse ca înmormântarea ei să rămână ceva intim, oamenii au fost nesimțiți și au publicat poze cu ea decedată. În trending pe locul 1 era ea în sicriu. Grotesc...  

     Românii sunt morbizi, trebuia să o spună cineva. Doar nu căutați pe youtube înmormântări, e grotesc ce e acolo...

        Da știu, am terminat postarea într-un mod destul de urât, dar ăsta e adevărul... 

  Aceste 3 rețele de socializare mi se par mie cele mai toxice care ar trebui menționate, voi ce părere aveți? 

Anotimpuri...

 Și venit din nou toamna... anotimpul meu de suflet.

  Deși se spune că anotimpul în care te-ai născut se potrivește cel mai bine cu tine, și cumva ăla îți place cel mai mult, pot să spun că la mine nu se aplică lucrul ăsta.

   Da, îmi place și iarna, dar nu mai sunt zăpezile ce au fost acum mult timp... iarna îmi mai place datorită sărbătorilor din luna decembrie, Crăciunul, Revelionul... în luna decembrie e ziua mea, și ziua mea de nume... o zi una după alta. A, și mai am o zi de nume în 30 noiembrie, and the best part, toate sunt în aceeași săptămână. Și după cum mai spuneam eu, ar trebui să primesc câte un cadou pentru fiecare zi în care sunt sărbătorită. Așa mi se pare corect! :D

  Toamna însă e pe primul loc. Iarna și primăvara sunt pe locul 2 amândouă, iar pe ultimul loc, evident, vara. Nu-mi place vara absolut deloc, sunt niște călduri de mă topesc și chiar nu pot să fac nimic pe timpul zilei. Dar nimic. Nici măcar să fac patul nu pot pentru că risc să mă topesc de cald. Nu-mi place nici să merg la ștrand sau chestii de genul. La mare e altceva, e minunat acolo... dar nu m-aș duce pentru a mă bălăci, ci ca să privesc marea, să mă plimb seara pe lângă ea, să simt briza mării... 

  Primăvara e asemănătoare toamnei, dar în loc să moară totul, învie. E pe dos tot. Toamna ne pregătește pentru anotimpul rece, pe când primavara pentru cel cald. Nu pot să zic că nu-mi place căldura, îmi place. Îmi place primăvara când ies afară, și deși e răcoare, soarele transmite raze călduroare. Insectele se dezmorțesc, natura începe să se trezească. E un sentiment minunat, mai ales după o iarnă grea. Dar ce ierni grele am avut noi în ultimii ani... îmi e dor de o iarnă pe bune, cu muultă zăpadă. Asta doar de Crăciun dacă ar fi... știți, Crăciunul de vis, e de vis cu zăpadă... fără, e cam sec.

  Dar de ce-mi place toamna așa de mult? Toamna toate insectele vor începe, încet încet să hiberneze, natura începe să capete o nuanță de culori extraordinară din punctul meu de vedere... căldura începe să se domolească, fructele sunt pe cale de a fi culese... eu cum locuiesc la sat, bunicii mei evident că au o livadă unde cresc o varietate de fructe... mere, pere, struguri, și multe altele... ador să mănânc din recolta lor fructe sănătoase, și mult mai bune decât cele din comerț... leguminoasele răsar și ele, din care bunica mea va găti... 

  De asemenea,  încep școlile, facultățile... un nou început... mereu am fost fascinată de prima zi de școală. Nu știu cum va fi prima zi de facultate, însă voi afla în curând. :D

  Toamna îmi dă un boost de energie, parcă tot ce fac, fac cu cel mai mare drag, pun cel mai mult suflet în tot.  Parcă ceaiul are gust mai bun toamna, parcă o carte e mai bună când o citești toamna, fereastra la care mă uit este mai pătrunzătoare...

 

         Vouă ce anotimp vă place cel mai mult?... Și de ce? 💛

Feelings

 

     Am făcut o pauză de câteva zile...săptămâni chiar...

   Chiar nu am avut inspirație, și nici acum nu am, când scriu asta. Am început un articol pe care îl voi publica zilele astea *sper.

   S-au întâmplat muulte în perioada asta și am fost destul de prinsă în ele. Deci da, nu va fi o postare foarte foarte interesantă, pentru că nu am vreo stare de euforie sau de furie când scriu asta. De obicei când scriu o postare când am starea asta random, nu iese mare lucru. *Sau cel puțin așa cred eu daar probabil nimeni nu-și dă seama. 

   În ultimele două postări, adică acesta și acesta vă spuneam peste câtă incompetență am dat și câți nervi mi-a făcut treaba asta. Ei bine, aici vă voi spune pe scurt continuarea, pentru că după cum spuneam, va trebui să aflu după programarea la programarea la traseu dacă voi putea, într-un sfârșit, să mai susțin examenul practic încă odată. Aveam o teamă că nu voi putea pentru că școala la care am fost înscrisă nu a fost în stare să-mi facă o programare, așa că a trebuit să-mi fac eu singură, și m-au programat abia pe 11 august. Pe data de 11 august, la ora 9:10 eram acolo. Am așteptat 30 de minute, deși polițista era liberă dar vezi doamne nu primea pe nimeni că cică avea treabă. *pentru că aparent a-ți face cafea în timpul în care trebuie să programezi persoane la traseu sau să le lași să dea sala, face parte din serviciul dânsei. Într-un final am intrat să mă programez și îmi spune că nu mă va programa. Am spus mulțumesc și am plecat. 

   Întrebarea e următoarea: De ce mama dracu nu m-a programat? 

   Vă spun eu acum de ce. Pentru că: 

    1. Aveam cazierul expirat (deși nu era o problemă că îl făceam în câteva minute)

    2. Motivul la care mă așteptam eu... îmi expira dosarul.  

   Ok... vă rog frumos să mă lăsați să mă descarc 2 secunde, dacă aveți sub 18 ani(deși și copiii de 8 ani înjură, deci ce am scris e degeaba) sau nu aveți chef să citiți cum o „scriitoare” înjură ca la ușa cortului, ignorați. 

    Începând de acum: Să vă iau morții în pulă de oameni incompetenți, care stați cu fundul pe scaunele alea de birou toată ziua și așteptați doar să vă treacă alea 8 ore, în loc să vă faceți treaba. Cine pula mea v-a angajat dacă nu sunteți în stare să programați persoane la sală, traseu și trageți în jos toată compania, și așa vai morții ei? Aș avea un răspuns... nepotisme, pile...  Las-o dracului de treabă, chiar așa de nepăsători sunteți? Cred că sunteți genul care lăsați comentarii handicapate pe facebook la știri despre eu știu cine și spuneți că România e țară de căcat, dar voi nu sunteți în stare să vă faceți treaba cum trebuie, doar să primiți banul și adio serviciu. Pe bune, vă doresc să aveți parte de același lucru, de 10 ori mai nasol chiar, ca să vă usture. Cu multă stimă și respect... să vă fut în gură! :D  

   Acum revenind... 

   Dacă aveam influență, la cât de nervoasă sunt acum că mi-am reamintit asta, chiar divulgam numele școlii de șoferi, ca să se ferească cei din județul meu sau cei care au viză de flotant.

    M-am înscris și eu la cea mai nasoală școală de șoferi, una din fundul satului, că de ce nu?

   Din această experiență am învățat să am cea mai mare grijă când îmi aleg școala de șoferi, în special instructorul. Am văzut cât de mult contează. Când am spus multora că vreau să-mi schimb și școala de șoferi, mi-au spus că nu a atât de importantă, ci mai degrabă instructorul. Da, instructorul e cel mai important, dar uitați cât de mult contează și școala de șoferi, la dracu să mă ia. Pe viitor, adică din 23 octombrie, voi fi la o altă școală de șoferi, dar mă asigur că va fi cea mai bună. Deja am început să caut și am cerut părerea multor persoane din jurul meu. Da, pe 23 octombrie pentru că atunci expiră dosarul. Nu am voie să-mi fac alt dosar dacă am unul valabil. 

 Polițista n-a mai putut să mă programeze pentru că deja programa pentru traseu începând din data de 1 noiembrie, deci a fost degeaba. Dacă proștii ăia erau în stare să mă programeze cum trebuie, aș mai fi avut șansa să mai dau odată traseul. Acum trebuie să iau totul de la capăt. 

   Trecând la alt subiect, pentru că m-am încălzit puțin și îmi e frică să nu erup, cred că am găsit un alt loc de muncă unde aș putea să mă angajez la 4 ore, ceea ce e super tare. Însă nu voi putea următoarele 2 săptămâni cel mai probabil, pentru că am plănuită o excursie și nu vreau să mă complic și cu jobul momentan. Abia aștept!! 

  Perioada asta cât am lipsit am petrecut timp cu neamurile mele care au venit de peste hotare și am avut parte de niște momente frumoase, am avut și un majorat în familie și am putut să ne petrecem mai mult timpul împreună. Pot să zic că m-am relaxat destul de mult. 

   Dar haideți să vă spun cum vă puteți relaxa și mai tare, și să mai și scăpați de dureri? Chiar astăzi am descoperit acest lucru și mi s-a părut suuuper interesant și chiar a funcționat (cel puțin pentru mine, dar totuși recomand să faceți asta, și eventual să-mi spuneți și mie dacă și pentru voi a funcționat)
    Astăzi am avut o migrenă destul de nasoală, la un moment dat chiar am început să plâng pentru că durerile deveniseră insuportabile. Eram atât de disperată că aș fi făcut orice să scap de durerea de cap, sau măcar să o diminuez. Mi s-a năzărit mie să caut pe youtube anumite sunete pentru relaxare, și chiar dureri de cap pentru a-mi rezolva problema. Mai auzisem de terapie cu sunet *știuu că sună ciudat, vă rog nu părăsiți postarea dar chiar nu credeam că funcționează. Totuși eram disperată așa că am zis să încerc.  A funcționat, vă jur pe ce am mai sfânt. Și nu doar că a funcționat, dar efectiv am simțit că mi se relaxează tot corpul, parcă amorțind. Poate asta e și ideea. Nu știu dacă e efect placebo sau așa ceva, dar a funcționat, altceva nu mă interesează!!

    Dar da, pentru că am frecvent dureri destul de deranjante de cap, voi consulta un neurolog. Ceea ce vă recomand și vouă dacă aveți probleme de genul.

       

                                                        Voi cum vă simțiți acum?💟

Mai dau sau nu de permis?

 

     Am zis că voi reveni cu un update legat de povestea de ieri. 

     Astăzi am mers la Biroul de Permise Auto, în cele din urmă, și credeți-mă că am mers cu cea mai mare silă posibilă, având în vedere câte am pățit cu ei. 

      Am așteptat aproximativ jumătate de oră până am putut să iau legătura cu un polițist, deoarece de obicei acolo e plin de elevi de școală (de șoferi) care dau sala. Și când am crezut că nu era nimic mai rău, la un moment dat ieșise polițistul despre care v-am povestit într-o postare cum am luat sala. O experiență horror. Mi s-au înmuiat puțin picioarele când l-am văzut pe polițistul respectiv, și dacă l-ați fi văzut cum mergea pe hol... zici că se pregătea să-i taie cuiva capul. Am zis să aștept un alt polițist să iasă, pentru că eu pe ăsta nu-l întreb nici de ar fi ultimul polițist disponibil la ghișeu. Din fericire la scurt timp a apărut o polițistă. Am așteptat să-i strige pe cei care dădeau sala, și am întrebat-o frumos ce pot face în cazul meu. Mi-a răspuns frumos să intru pe site-ul oficial celor de la Biroul de Permise și să selectez. Eu nu știam de acest site, deci a fost benefic să merg acolo, chiar dacă nu mi-au făcut ei programare acolo. Și lucrul ăsta mi s-a părut puțin aiurea, dar am trecut mai departe. 

    În fine, până la urmă m-am programat. Pe 11 august mă voi duce să mă programez la traseu. Dar apare altă problemă. La câți sunt programați acolo, s-ar putea să nu mai prind o dată în care să-mi fie valabil dosarul. În aprilie când m-am dus la programare, am fost programată pe 1 iulie la traseu. Suntem pe 27 iulie, iar până pe 11 august cine știe când mama naibii mă programează la traseu. Dosarul cred că-mi expiră la sfârșitul lui octombrie, din câte îmi aduc bine aminte... însă depinde de ce mi se va spune pe 11 august, când mă voi duce la programare.

    Dacă e să pot da traseul și voi pica, voi lua o pauză de la școala de șoferi. Am acumulat destule experiențe traumatizante și am dat peste destui oameni incompetenți. Voi reveni la un moment dat la școala de șoferi, dar voi schimba absolut tot. Până și instructorul. Da, am un instructor foarte bun momentan de la care chiar am învățat ceva, însă școala de șoferi la care este angajat m-a dezamăgit profund, nu voi mai apela niciodată la serviciile lor, și nici nu le voi recomanda vreodată. La același lucru voi ajunge și dacă nu voi mai putea da traseul din cauza valabilității dosarului.

  Când voi reîncepe școala de șoferi, vreau să simt că eu am vrut lucrul acesta. Sunt dispusă să uit tot ce am trăit până acum, but I need a break. Oricum voi începe facultatea, deci nici timp nu voi avea... N-am în plan să mă stresez cu școala de șoferi când eu voi avea de învățat la facultate. N-am nevoie să mă aglomerez.

  Sunt o persoană ambițioasă, în ciuda pesimismului meu. Treaba cu pesimismul oricum s-a schimbat, dar când e vorba de școala de șoferi, sunt destul de pesimistă, și pe bună dreptate. Am început cu stângul, așa că ceva trebuie schimbat. 

       Trebuie să mă apreciez pentru faptul că am început să postez destul de des pe aici. 

Incompetența la ea acasă

 

   Nu vreau să fiu genul ăla de persoană care dă vina pe țară pentru anumite lucruri care i se întâmplă, dar lucrurile cred că ar fi stat ceva mai bine dacă ăia de sus și-ar face treaba mai bine. 

  Nu mă voi implica în politică sau lucruri de genul acesta pentru că nu sunt în măsură să fac asta, însă pot spune cu certitudine că incompetența în rândul persoanelor care lucrează în instituții publice este în floare. La ordinul zilei. De câte ori n-ai auzit cazuri de abuz sau pur și simplu cazuri în care persoanele astea nu-și fac treaba cum trebuie?

   Pot face comparație cu instituțiile publice din Spania. Acolo dacă tu ca angajat, ai tupeul unui român care lucrează într-o instituție, ești zburat de acolo fără nicio discuție, pentru că acolo lucrurile se iau foarte, foarte în serios. Doar dacă te uiți urât la cel care a venit acolo să-și rezolve problemele ești pa. În schimb în România, ești luat de prost pe față. Pur și simplu se ușurează pe tine.

   Un exemplu din experiența mea ar fi la Biroul de Permise Auto, acolo unde se susțin examenele teoretice și unde se fac programările pentru traseu. O altă instituție neserioasă este școala mea de șoferi. 

  *Acum vă ofer un pic context și un dicționar. 

Dicționar: x- prima școală de șoferi unde am fost înscrisă

                   y- a doua școală de șoferi unde am fost înscrisă

  Context: Prima dată când m-am înscris la școala de șoferi, am fost la cei de la x. În fine, știți povestea mea cu instructorul lui pește și cu școala asta. Doar experiențe neplăcute. Ei bine, am găsit un instructor mai bun dar cum acesta era angajat la y, mi-am transferat dosarul acolo. Între timp, instructorul și-a schimbat locul de muncă fix la cei de la x, iar eu de asemenea a trebuit să-mi transfer dosarul acolo. N-am uitat cât de incompetenți sunt cei de la x, iar din păcate mă confrunt din nou cu această incompetență.

   După ce am picat a doua oară orașul, mă gândesc să dau a 3-a oară. Dosarul fiind transferat acum la școala x, din nou, mi se spune că m-au programat pentru programarea la traseu, adică la Biroul de Permise Auto, doar că m-au programat cum se programează lumea pentru sală și fără o dată sau oră fixă, adică pot să merg când am timp acolo. Am presimțit că mă voi confrunta cu o situație nasoală din cauza școlii x, și am avut dreptate. M-am dus la programări, mi s-a spus că nu există așa ceva, cum se poate ca eu să vin cu așa cerere și cum pot să cred că eu pot să mă programez așa. Mi s-a spus să mă programez online. Mă uit online să văd, n-au site pentru programări. Foarte tare. Incompetența la ea acasă. Și bonus, aia de la școala x, care „m-a programat” știa că voi fi în situația asta, dar a durut-o pe ea în pu... Chiar nu sunteți în stare să faceți o programare ca lumea, dacă tot vă oferiți voi să o faceți?

   La școala y am avut parte de o competență extraordinară. Ei cum au reușit să mă programeze pentru programarea la traseu cu dată și oră stabilită? Nu înțeleg de ce instructorul s-a angajat la incompetenții aceștia...

    Incompetența la ea acasă, mă repet.  În România ce se mai întâmplă așa ceva. Bătaie de joc pe față, și din partea polițiștilor și celor de la școala x.

    Să nu mai zic că programul de la Biroul lui pește se încheie la 15:30. Ei de ce pleacă de la 14? Că arfe de polițiști. Mulți și-au luat-o în cap, dar nu cred că ar fi în stare să dea o amendă. Câți polițiști incompetenți și plini de ei am văzut... da, am o repulsie față de ei. Majoritatea prin încercarea să pară autoritari, ajung cu nasul pe sus și se cred superiori. Evident că nu-i voi băga în aceeași oală pe toți, pentru că există și polițiști în adevăratul sens al cuvântului. Inclusiv instructorul meu e polițist, și nici măcar nu vorbește ca unul. Există și polițiști buni care își fac foarte bine meseria, cinste lor!

 

   Mâine revin la cei de la Biroul de Permise să mă programez pentru programare acolo, pentru că online n-am reușit. Voi reveni cu update. Sper să-și facă bine treaba de data asta. :)

Admis

    Au sosit rezultatele la a doua repartizare pentru admitere la facultate. Bine, ieri s-au afișat, dar ieri am fost prea fericită ca să vă mai dau de veste pe loc. 

       Rusă?? Da, ați citit bine. Am intrat și la engleză dar am decis totuși să merg pe profil de rusă-română. 

     De ce rusă?

   Cei de la facultate mi-au propus să vin la rusă, pentru a avea loc sigur în caz că nu intru la engleză. Inițial mi se părea ciudat ca eu să studiez rusa, nu m-am gândit niciodată până atunci să fac pasul ăsta. Le-am spus că revin dacă mă râzgândesc. 

   M-am gândit mai bine. În familia mea tatăl și sora mea studiază singuri rusă. Tata are și cu cine vorbi, deci stăpânește rusa cât de cât, iar sora mea știe foarte bine alfabetul și știe să vorbească puțin. Ei doi m-au încurajat cel mai mult să merg la rusă, pentru că fac ceva nou. Toată lumea știe că mereu mă duc în cele mai „ciudate” direcții și astfel mereu iau lumea prin surprindere. Și îmi place mult asta. M-am documentat mai bine, m-am uitat peste alfabet și mi s-a părut interesant. De asemenea literatura rusă e extrem de interesantă și complexă. Am analizat și am decis să merg pe acest profil. 

  Sunt extrem de încântată de această decizie. Învăț singură alfabetul. Da, la facultate se va lua totul de la 0, nu e motiv de îngrijorare. Voi face față. 

Cum e să lucrezi într-un magazin de haine?

 

      Nu știu cum e în alte țări, dar în România e jale cu variațiile astea de clienți. Nu am lucrat eu o perioadă lungă, dar în timpul în care am lucrat mi-a fost dat să văd muulte lucruri...

     Pe la sfârșitul lunii aprilie m-am angajat. Este un magazin de haine într-un complex la maxim 5 km de mine, deci nu foarte departe. Motivul pentru care m-am angajat a fost pentru că mă simțeam degeaba stând acasă și aveam impresia că stăteam pe capul tuturor, așa că dacă mă angajez, mai fac și un ban în plus și nu stau pe capul nimănui. Zis și făcut, am depus CV-ul, iar într-o săptămână m-au sunat. Am fost tare bucuroasă că voi putea lucra.

    Magazinul e mare, deci erau multe de făcut, iar de menționat, acolo nu erau doar haine. Erau de toate... de la dulciuri la decorațiuni de grădină, ustensile de bucătărie, jucării pentru copiii, decorațiuni de petrecere, lucruri pentru baie și așa mai departe. Deci multă marfă, mult de muncit. Din păcate, din cauza că eram puține angajate, lucrurile mergeau foarte greu. Toată marfa pe care o primeam trebuia pusă pe stoc în 2 zile, iar noi o puneam într-o săptămână. Nu voi compătimi pentru că celelalte angajate preferau să stea la casă decât să desfacă cutii și să le pună pe stoc. Perioada cât am stat acolo nici măcar n-am făcut pe casă. Mi se tot promitea că mâine, și când venea mâine, ce să zică și ele, mâine... lucrul ăsta m-a enervat cel mai tare. Voiam să experimentez toate lucrurile și îmi pare rău că n-am mai rămas măcar câteva zile, dar o să ajung și la motivul pentru care am plecat atât de repede. Nu am lucrat nici măcar o lună.

   Motivele pentru care am plecat

     
  Primul motiv pentru care am plecat a fost pentru că tot făceam era să desfac cutii. Desfăceam marfă, desfăceam cutii și puneam pe stoc. Uneori doar puneam cutia unde era raionul din care trebuia să facă parte pentru că nu mai era loc de nimic acolo. Cutii peste cutii...  Nu înțelegeți greșit, nu-mi displăcea să fac asta, că până la urmă făcea parte din job-ul meu, dar ceea ce m-a deranjat era faptul că eram singura care făcea asta. Eram 4 angajate, 3 stăteau la casă. Și uneori nici măcar nu erau clienți, stăteau și vorbeau...  Să nu mai spun, când era de făcut curat, se apuca una și terminam eu că aia nu mai avea chef. Băga scuza aia că trebuie să meargă pe casă, dar la casă nu era nimeni.

     Al doilea motiv pentru care am plecat a fost pentru că mă simțeam prea încărcată. Știu că nu e ușor niciunde, dar eu mă simțeam oribil când mergeam la lucru. Plângeam când trebuia să merg, acasă ajungeam ruptă de obosită și nu mai aveam timp să trăiesc. Programul era aiurea făcut, o zi mergeam de dimineață, 3 de după-masă, de exemplu. Mă punea doar de după-masă aproape, ceea ce nu-mi convenea absolut deloc. Când eram de după-masă, cât timp eram acasă, doar plângeam că trebuie să merg la lucru. Pur și simplu nu găseam ceva ce să-mi placă acolo. Nici măcar colegele pe care le aveam... și nu că aș fi avut ceva personal cu ele, dar pur și simplu nu erau genul de persoane cu care mă puteam împrieteni... plus că toate aveau peste 30 de ani, chiar spre 40. Eu ce eram acolo de nici 20 de ani. 

   Pur și simplu nu m-am putut integra. Nu m-am putut obișnui cu programul, cu absolut nimic. Psihic m-a afectat și mai tare și am chiar am crezut o perioadă că așa mă voi simți la orice loc de muncă. Evident că a fost doar o perioadă nasoală în care gândeam negativ, dar am reușit să trec și peste asta. Nu am mai lăsat aceste gânduri să-mi corupă mintea ci să mă focusez pe ceea ce am de făcut. Faptul că am mers la lucru m-a motivat și mai mult să iau bacul ca să nu mă mai întorc acolo. Pot spune că a fost un factor destul de major care m-a motivat, deși de dinainte obiectivul meu era să iau bacul. Dar mi-a prins bine. Nu voi regreta niciodată nicio decizie pe care o voi lua, pentru că știu că va contribui asupra evoluției mele. 

   Ce am învățat din această experiență?

     Am învățat să respect mai mult persoanele care lucrează în magazine, nu contează unde. Fie că într-un magazin de haine sau la Mc. 

       Cum să respecți persoanele care lucrează acolo? 

     Dacă te duci într-un magazin de haine, nu-ți arunca și lăsa hainele prin vestiar ca la tine acasă, nu lua o haină ca să o pui într-o altă parte a magazinului, nu te enerva când stai prea mult la casă sau aștepți după mâncare, pentru că și cei care lucrează sunt oameni și NU sunt sclavii noștri, dacă te duci la profi, de exemplu, nu abandona carnea la raionul de lactate și exemplele pot continua. 

    Dinainte să lucrez știam toate lucrurile astea, pentru că așa am fost educată acasă. Până la urmă totul pornește din educație... doar pur și simplu apreciez mult mai mult persoanele care lucrează în astfel de condiții. Nu e ușor să lucrezi cu oamenii, mai ales când dai de toți retardații și ofticații sau mai ales de ăia care dacă cumpără o pereche de pantaloni la 10 lei, au impresia că trebuie să le speli papucii pentru asta. 

   Însă cel mai important lucru pe care l-am învățat, a fost să mă ascult, să contez pentru mine. Să conteze pentru mine ceea ce simt, să mă ascult când nu sunt bine și să iau decizii după cum mă simt. Am urât să merg la acel job, nu mai voiam să merg acolo niciodată. Și e ok. Job-ul e important pentru că trebuie să faci ceea ce-ți place. Efectiv le vedeam pe celelalte angajate cum mai aveau momente în care râdeau și se simțeau relativ bine, iar eu muream în mine. Acela a fost momentul când am decis să plec de acolo. Acesta este motivul principal pentru care am plecat de acolo. Apoi au urmat toate celelalte nemulțumiri. 

   Nu-mi place să lucrez cu oamenii pentru că oamenii sunt răi. Oamenii nu știu să respecte alți oameni. Mulți vor să li se ofere respect dar nu oferă și ei la rândul lor. Și e trist. Mulți se dau deștepți dar n-au cei 7 ani de acasă. Sunt dezamăgită că fac parte din specia asta. Când văd răutatea altora, învăț să nu fiu ca ei. Nu-mi place să judec, nu-mi place să bârfesc. Fiecare dintre noi avem o viață de trăit. Nimeni nu știe ce trăiri am eu, cum nici eu nu știu ce trăiri au alții. Răutatea e peste tot... Fii tu bun. Poți face diferența...  

 

Cel mai probabil voi scrie și peste ce tipologii de clienți am dat cât timp am lucrat, acum am vrut să mă focusez pe ceea ce am simțit în perioada aceea.

Care a fost cel mai nasol job pe care l-ați avut?