Dacă credeam că 5 luni de zile mai e puțin până la bac, cum relatam în postul acesta sau chiar ăsta, ce să mai zic că de mâine în două săptămâni am prima probă scrisă la română?
Nu știu cum să mă simt. Nu știu ce simt. Ba am momente când mă ia un atac de panică de dau cu capul de pereți și bag plânsul ăla blanao de disperare și țip la iubitul meu la telefon că nu voi lua bacul în special când lucrez la matematică , ba am momente când îmi spun că eu am învățat din timp și că voi lua examenul de bacaluareat, voi trece și peste asta, voi ajunge la facultate și într-un final să fac ceva cu viața mea.
Nu știu de alții, dar eu vreau să continui, vreau să am bacul luat și să-mi continui studiile, pentru că simt că nu mă reprezintă un job la profi sau la kaufland, pentru că asta e, ci simt că cu intelectul meu pot ajunge la un anumit nivel. Țin să cred că am un nivel de gândire ce poate fi dezvoltat, iar atunci de ce să nu continui? Dacă știam că nu sunt în stare de așa ceva, mă duceam la profesională și mă calificam eu într-un anumit domeniu, asta e. Fiecare avem rolul nostru, și trebuie să ne atingem scopurile.
Daaaaaar, ce se întâmplă când pur și simplu intervine teama aia și îți vin gândurile alea că „nu voi lua bacul, mai sunt două săptămâni și simt efectiv că turbez, iar timpul ăsta trece al naibii de greu” , „Sigur îmi voi lua panică și voi lua o notă mică la bac” ș.a.m.d.
Și atunci ce fac elevii în perioada asta înainte de bac? Pe lângă că învață, unii abia acum deschid prima dată cartea, alții recapitulează iar unii sunt deja pregătiți. Eu una nu pot să mă consider pregătită, probabil nici după ce voi intra în sala unde voi da examenele, până văd subiectele cel mai probabil. Însă, unii caută experiența generațiilor mai mari, îi întreabă cum a fost la bac, dacă a fost ușor, cum s-au simțit ei înainte de bac și așa mai departe. E normal să căutăm răspunsuri pentru a ne liniști.
Consider că teama asta că nu suntem pregătiți suficient vine de la frica de a pica. Noi de fapt suntem pregătiți pentru că am învățat tot anul, doar că ne ia atacul de panică, sau ne stresăm pentru că nu e cel mai ușor examen, mai ales că e un examen destul de important, iar faptul că ne gândim că e un examen important ne face să ne panicăm și să ne pierdem, ceea ce nu e okay. Eu tot încerc să mă ridic singură, să mă susțin și să-mi spun că totul va fi bine, doar te-ai pregătit, ai mers la majoritatea orelor de meditații de bac, ai făcut și singură exerciții și știai să le faci acasă, așa că o să știi să le faci și la bac.
Cel mai mult ne distruge paranoia asta și emoțiile, ne simțim în continuare nepregătiți pentru că avem impresia că nu știm, dar de fapt știm. Cei care chiar nu știu îi doare-n 14 pentru că oricum n-au deschis cartea în timpul anului școlar,iar atunci ce emoții să aibă ei?
Hei,tu. Dai bacul anul ăsta? Dai deodată cu mine? Sau ești deja în pragul de a da bacul, dar la un an după ce am dat eu... sau la 2 ani? Poate la 3? Anyway, nu contează. O să iei bacul. Am spus-o și aici.
Abia aștept să scriu postarea în care voi scrie experiența mea la bac și ce am trăit eu în acest an, și să dau sfaturi legat de tot acest subiect. Abia aștept să țin diploma aia de bac în mână, să am o asigurare că eu chiar am muncit în acești 12 ani de școală, nu așa.
Îți urez mult noroc și să nu te stresezi prea tare... îți spun din experiență :D. Au trecut deja vreo 6 ani...
RăspundețiȘtergereHello:D Mulțumesc mult, voi avea nevoie în toamnă. Din păcate la bac a fost un dezastru, am luat note mai mici decât mă așteptam iar la matematică am picat. But I'll not give up. Wish me luck ^^
ȘtergereHey! Nu e un capăt de lume, să știi! Tocmai îți scrie o persoană care a fost CORIGENTĂ la mate în clasa a XII-a. Înțeleg orice stare prin care treci și fiecare dezamăgire și cuvânt... Dar o să fie bine într-un final. Cumva prin tine mă văd pe mine în vara lui 2014.
ȘtergereDacă ai nevoie de cineva cu care să vorbești, dă un semn >:D<
Okay, you made my day❣ Eu dacă aș fi rămas corigentă pe vară, m-ar fi lăsat repetentă, exact cum a făcut cu 3 colegi de ai mei. Menționasem asta în ultima mea postare de pe blog. Mi se pare grotesc ce face profesorul ăsta..
ȘtergereWoa, mie una mi-ar plăcea enorm să vorbim, am avea multe de povestit! ^^
Ne mai citim, sper cât mai curând 🥰
Lasa-mi, te rog, un cont de FB și vorbim.
ȘtergereO sa treci, relax. Cine isi da interesul chiar ia Bacul.
RăspundețiȘtergereSucces!(daca nu cumva ai si dat deja, in cazul asta spune ce ai facut ^^ )
De aș fi fost mai relaxată, aș fi luat 100%. Am învățat foarte mult dar din cauza atacurilor mele de panică am reușit să pic bacul, învățând. Știu, pare ironic, dar m-am pierdut total, să nu-ți mai spun că la matematică efectiv plângeam în timp ce rezolvam subiectele. În toamnă voi fi mai relaxată pentru că știu ce e de făcut acum. Voi scrie despre asta. Mulțumesc mult pentru că mai revii pe aici și îmi citești confesiunile.. Te pup, și ne mai citim ❣
Ștergere