Dacă credeam că 5 luni de zile mai e puțin până la bac, cum relatam în postul acesta sau chiar ăsta, ce să mai zic că de mâine în două săptămâni am prima probă scrisă la română?
Nu știu cum să mă simt. Nu știu ce simt. Ba am momente când mă ia un atac de panică de dau cu capul de pereți și bag plânsul ăla blanao de disperare și țip la iubitul meu la telefon că nu voi lua bacul în special când lucrez la matematică , ba am momente când îmi spun că eu am învățat din timp și că voi lua examenul de bacaluareat, voi trece și peste asta, voi ajunge la facultate și într-un final să fac ceva cu viața mea.
Nu știu de alții, dar eu vreau să continui, vreau să am bacul luat și să-mi continui studiile, pentru că simt că nu mă reprezintă un job la profi sau la kaufland, pentru că asta e, ci simt că cu intelectul meu pot ajunge la un anumit nivel. Țin să cred că am un nivel de gândire ce poate fi dezvoltat, iar atunci de ce să nu continui? Dacă știam că nu sunt în stare de așa ceva, mă duceam la profesională și mă calificam eu într-un anumit domeniu, asta e. Fiecare avem rolul nostru, și trebuie să ne atingem scopurile.
Daaaaaar, ce se întâmplă când pur și simplu intervine teama aia și îți vin gândurile alea că „nu voi lua bacul, mai sunt două săptămâni și simt efectiv că turbez, iar timpul ăsta trece al naibii de greu” , „Sigur îmi voi lua panică și voi lua o notă mică la bac” ș.a.m.d.
Și atunci ce fac elevii în perioada asta înainte de bac? Pe lângă că învață, unii abia acum deschid prima dată cartea, alții recapitulează iar unii sunt deja pregătiți. Eu una nu pot să mă consider pregătită, probabil nici după ce voi intra în sala unde voi da examenele, până văd subiectele cel mai probabil. Însă, unii caută experiența generațiilor mai mari, îi întreabă cum a fost la bac, dacă a fost ușor, cum s-au simțit ei înainte de bac și așa mai departe. E normal să căutăm răspunsuri pentru a ne liniști.
Consider că teama asta că nu suntem pregătiți suficient vine de la frica de a pica. Noi de fapt suntem pregătiți pentru că am învățat tot anul, doar că ne ia atacul de panică, sau ne stresăm pentru că nu e cel mai ușor examen, mai ales că e un examen destul de important, iar faptul că ne gândim că e un examen important ne face să ne panicăm și să ne pierdem, ceea ce nu e okay. Eu tot încerc să mă ridic singură, să mă susțin și să-mi spun că totul va fi bine, doar te-ai pregătit, ai mers la majoritatea orelor de meditații de bac, ai făcut și singură exerciții și știai să le faci acasă, așa că o să știi să le faci și la bac.
Cel mai mult ne distruge paranoia asta și emoțiile, ne simțim în continuare nepregătiți pentru că avem impresia că nu știm, dar de fapt știm. Cei care chiar nu știu îi doare-n 14 pentru că oricum n-au deschis cartea în timpul anului școlar,iar atunci ce emoții să aibă ei?
Hei,tu. Dai bacul anul ăsta? Dai deodată cu mine? Sau ești deja în pragul de a da bacul, dar la un an după ce am dat eu... sau la 2 ani? Poate la 3? Anyway, nu contează. O să iei bacul. Am spus-o și aici.
Abia aștept să scriu postarea în care voi scrie experiența mea la bac și ce am trăit eu în acest an, și să dau sfaturi legat de tot acest subiect. Abia aștept să țin diploma aia de bac în mână, să am o asigurare că eu chiar am muncit în acești 12 ani de școală, nu așa.
Am ajuns la concluzia că oamenii nu au inimă. S-au întâmplat prea multe pe metru pătrat.. De la polițistul care o omorât un om de culoare pentru că rasismul e în floare, de la instigarea la violarea și violența minorelor de către un youtuber incompetent deși cu toții știm în ce hal e România când vorbim despre viol, să nu pomenim de cazuri, bătaia primită de la youtuberiță care n-a făcut nimic greșit, însă eu nu mai pot psihic.. Pur și simplu paharul răbdării mele a dat pe afară când am auzit ce pot oamenii să facă animalelor care n-au nicio vină. Am pus pe instagram o poză cu cauza în sine, iar în 10 minute m-au întrebat 5 persoane ce s-a întâmplat, iar când le-am arătat au rămas îngroziți.
