luni, 27 ianuarie 2020

Baaaaaac, bac bac bac


    În ce dată ziceam că suntem azi? Nu știu, stați să mă uit..
 Da, 27.01..
    
    De când cu tot stresul ăsta nu mai am noțiunea timpului..

    Ce e azi? Luni? joi? Stai, mâine e olimpiada? Nu, aia era vineri.  Vineri e simulare la mate, da? Bingoo, ai nimerit una din.... 100, cred? Poate chiar mai mult! 

  Auzi, creieraș, ce ar fi să nu mă mai enervezi și să te pui tu să înveți că în 5 luni avem bac? Da, și tot noi trebuie să învățăm, iubita, că altfel n-ajungem bine..  

   Realizez și eu că mă stresez prea mult, că ar trebui să mă relaxez și să mă concentrez la ce am de făcut. Dar de când am început școala am realizat că mai avem așa puțin timp până la bac.. și așa de multă materie de parcurs, iar lucrul ăsta chiar mă sperie. Chiar vreau să iau bacul, iar dacă în vară mă gândeam că vai, vreau peste 9 la română și biologie iar la mate de un 7 ca să am medie mare, acum sunt mulțumită cu orice medie peste 6. La matematică stau cu morcovul în fund, să nu spun altcumva, că nu știu sigur dacă iau 5-ul ăla măcar, la biologie la 7 să fie, iar la română orice peste 8. Sunt mulțumită și cu atât, dar să am naiba bacul luat.
  
   Mate info e un profil destul de greoi, sunt sigură că dacă eram la alt profil aveam note mai mari, pentru că știu că nu mate-info e profilul meu. Nu e ceea ce caut, nu mă regăsesc aici.. Poate că-mi place informatica sau fizica,dar nu m-ar încânta să continui cu ele mai departe.. 

     Ok, trecând peste subiectul cu bacalaureatul, pentru că deja mă stresează, iar în momentul ăsta mi-ar prinde suuuper bine un capuccino și o convorbire cu al meu, vreau să închei subiectul cu o notă înaltă, sunt sigură că voi lua bacul, voi atinge amărâtul ăla de 5 la mate și 7 la bio, 8 ar fi prea super, iar cu româna sunt prietenă foarte bună!

   Vineri am olimpiada pe județ la română și simularea la matee, yehaaaw..
   Astăzi am zis că scriu formulele la mate, dar luni e cea mai obositoare zi din săptămână pentru că e prima zi după weekend iar de obicei după ziua asta sunt frântă și am dureri de cap, așa că o las pe mâine, azi zic că am învățat destule. 

  La voi cum merge? Sunteți bine? Știu că probabil nu va răspunde nimeni dar îmi pasă de fiecare cititor pe care-l am și îl apreciez pentru că își face timp din viața lui să-mi citească mie confesiunile..

   Deeci... totul bine? Da ori ba? 

sâmbătă, 18 ianuarie 2020

Idk, probabil ceva neinteresant



  Ok, nu știu dacă doar eu simt asta, sau mulți dintre oameni au vrut să termine cât mai repede liceul?
Eu una, mai am 5 luni până termin liceul, iar în același timp mi se pare și un timp scurt, dar și lung.                                                                                                               De ce lung?




            awkward face GIF by Shalita Grant

  Mi se pare scurt pentru că vor urma atestatul, competențele și într-un final bacul propriu zis muahhahah, și lung pentru că sunt 5 luni, mediul devine toxic, m-am săturat de mijloacele de transport care din punctul meu de vedere devin din ce în ce mai respingătoare, iar când intri în ele ai impresia că ori vei fi furat, ori vei ieși de acolo cu vreo boală or smth. Nu vreau să fiu rea, dar cel puțin la mine în oraș cam așa este, cam ăsta e adevărul, din păcate.


  Mă ia groaza când mă gândesc că peste 5 luni voi susține examenul de bacalureat iar eu simt că n-am învățat suficient. Mă simt destul de stresată și simt că nu voi putea face față, deși trebuie să rezist. Învăț destul, chiar dacă nu cât mi-aș dori eu exact, dar învăț. Nu sunt nici o habarnistă care chiar nu știe nimic, pentru că învăț. Everything will be okay.

  De exemplu, azi pur și simplu nu am avut chef să învăț. Am deschis calculatorul cu gândul de a căuta un site pentru biologie, pentru că auzisem de la un youtuber de acest site de pe care a învățat el, dar eu am intrat total altundeva, iar acum e 22:44 când scriu asta și nici până acum nu am căutat ce voiam inițial. Mai am de învățat un eseu la română, 2 lecții mari la biologie și probabil lecția la franceză pentru luni, iar mâine e duminică. Mă rog, într-o oră și un sfert...

  Da, totul e minunat. Iar acum în loc să citesc măcar eseul la română.. scriu pe aici ca să mă plâng.

facepalm GIF by Echosmith

    Nu știu,tot încerc să mă consolez că va fi totul bine,că mai am timp 5 luni să învăț la toate materiile pentru bac, dar mi se pare un timp scurt pentru cât am de învățat. La română pot să spun că am terminat cu materia de învățat, mai am doar câteva esee. Sub I și II le stăpânesc destul de bine, sub III la fel de bine, doar că mai am de învățat eseele rămase. La biologie sunt la punct cu lecțiile, sau voi fi mâine după ce învăț, iar la mate chiar nu știu ce să zic.. adică eu la mate sper la 5 în bac.. Nici nu știu unde să mă orientez aici, de unde să încep să învăț,sunt total debusolată. Totuși sper să-mi găsesc calea și să fie totul bine, să nu mă mai stresez atât..

  Probabil după bac voi face un mic ghid despre cum să reziști un an până iei bacul, toate cele, ca să nu vă stresați la fel de rău cum o fac eu acum.

 Momentan ce pot spune este să putem mâna pe carte cei care sunt în generația mea și să vă puneți pe învățat cei care veți urma. 

   Amr 5 luni , wish me luck bois and gurls

marți, 14 ianuarie 2020

2020. I din XII

 Nu-mi place cum a ajuns blogul ăsta.

 annoyed smh shame giraffe bobs burgers Sticker

   La început vedeam altcumva lucrurile.. Am ajuns să tratez blogul cum tratez de obicei oamenii. La început sunt cineva, după care mă acomodez și devin ceea ce sunt eu cu adevărat,dar prea amestec viața mea personală cu planurile mele ”profesionale”, ca să spun așa.

Phazed trippy psychedelic phazed giphyphazedstickers Sticker
  Credeam că voi deveni mai organizată făcându-mi timp și pentru a scrie, dar nu știu sigur dacă e de mine.. deși simt că e, nu m-aș lăsa pentru nimic în lume. Deși absentez des și pentru o durată lungă, tot revin pe aici.. Mi-aș dori să fac asta mai des, și tot am încercat.

sad over it Sticker


  De lăsat nu mă voi lăsa, nu am cum. Știu că pare incredibil dar simt că aici îmi este locul, aici simt că mă dezvolt, iar asta e bine, nu? 

  A fost o perioadă cât am avut blogul pe privat, dar am o explicație foarte plauzibilă pentru asta.
   Eram într-o criză existențială, nu știam ce vreau, unde vreau să continui în viața asta, ce va fi de mine în viitor, nu eram sigură de absolut nimic. Nici acum nu sunt 100%, dar am câteva idei pe care vreau neapărat să le realizez. 
 smile happy smiling cloud Sticker

   Că tot am adus vorba de realizări, am realizat multe și pe platforma asta minunată. Am câțiva cititori, sau i-am avut, nu știu sigur, dar 100% am avut. M-a motivat acest lucru. Sunt mândră de asta, simt că pot ajunge departe cu asta.
Adam J. Kurtz awesome emoji great winning Sticker

 O simt în sânge. I will not give up. 

good bye disney GIF

Bine ai venit, rău ai nimerit!

         Pentru că diploma de licență în filologie nu îmi ajungea, am decis să mă înscriu la master. Și pentru că la litere nu simțeam că ma...