Mai..... o lună

       
     Cel mai inspirat titlu pentru o postare.
                                       
                                         Mi se pare mie sau mereu am câte ceva de obiectat legat de postări?
     
            Ba titlu, ba conținut, ba exprimare.

           De ce scriu așa?
                                                                                      
       
    M-a lovit again inspirația de a scrie și deși n-am vreun subiect precis, îl găsesc pe parcurs. Dar și când am ceva de scris, scriu, dă-o naibii de treabă că de aia am blog.
      De când mi-am făcut blogul am fost pe principiul Ca să scrii, trebuie un subiect, adică trebuie să știi și despre ce să scrii, nu așa random.  Da, dar ce fac când mă plictisesc, când n-am niciun subiect de dezbătut și totuși vreau să scriu pe blog? O perioadă luungă din viața acestui blog așa am fost. La începutul meleagurilor blogului, scriam și de 3 ori pe zi, însă nu știu de unde aveam eu atâta inspirație, și chef, și de unde naiba aveam despre ce să scriu? De unde-mi găseam sursa? 



Ei bine,dacă atunci puteam să scriu despre orice, de ce n-aș putea asta și acum?

Și totuși,unde vreau să ajung cu postarea asta?

    Vreau să accentuez trecerea timpului. Cât de repede au trecut 2 ani, pe care-i fac în iunie. Deși postările mele încep din august 2017,  au fost câteva și în iunie, însă nu eram sigură dacă sunt în stare să fac asta. Nu prea sunt. Recunosc. Postez foarte rar, n-am un program precis, ci doar revin când simt nevoia să o fac.





      Mai o săptămână și termin clasa a IX-a. Profesoara de română s-a gândit să facem o oră de lectură, în curte. Timpul a fost plăcut însă colegii fiind foarte energici ne bruiau cu sunetele lor specifice. Zici că suntem un trib de animale,nu o clasă de 27 de elevi. Cartea pe care am ales să o citesc este scrisă de un rus. E dificilă chiar și pentru mine, deși citesc destul de mult, însă cred că sunt în stare să o înțeleg. Din auzite, cărțile scrise de ruși ar fi destul de complexe, iar din ce am citit, sunt. Dar ce să înțeleagă un copil de 15 ani?

       *Un mic paragraf dintr-o postare ștearsă din iunie. Nu mai țin minte numele cărții, sau cine a scris-o însă în postarea respectivă menționasem asta.


      Mă întristează cum trece timpul atât de repede. Ieri începeam clasa a IX-a, azi termin clasa a XI-a, iar mâine e ziua absolvirii.
         În 3 ani de liceu am învățat mai multe decât am învățat în 8 ani de școală primară și gimnaziu. M-am dezvoltat psihic, am întâlnit tot felul de persoane care mi-au schimbat părerea, în bine sau în rău, am avut prietenii toxice, dar de pe urma lor m-am ales cu două prietenii care vor merge departe.

   Însă nu despre asta e vorba. Am un obicei atât de prost să schimb subiectul încât nu mai știu ce vreau să spun cu adevărat.



       Până și anul acesta trece repede. Deja suntem în a 5-a lună. Parcă ieri mă jucam cu fratele meu mai mic și locuiam cu bunicii, părinții muncind în oraș, parcă ieri mă mutasem cu ai mei în Spania,parcă ieri s-a născut sora mea și ne-am mutat înapoi în România, parcă ieri începusem grădinița, școala primară urmată de gimnaziu, parcă ieri terminasem evaluarea națională la matematică și eram atât de fericită că scăpasem de un an de stres, parcă ieri am intrat la liceu, iar acum mă trezesc la o lună distanță de iunie, luna în care un an școlar se încheie. Mă trezesc că intru în clasa a XII-a, că mă apropii cu pași repezi de examenul de bacalaureat, de despărțirea de colegi și de profesori. Cu mână pe inima o scriu, e prima dată când îmi pare rău că acest colectiv va lua final. În liceu a fost prima dată când am dat de persoane mai normale... sau mai bine zis care-și văd de treaba lor. Deși eu nu am avut parte de bullying în anii de liceu, din păcate am întâlnit cazuri, chiar și la mine în clasă, fie ele glume proaste, sau chiar cu rea intenție.             



 Ugh, tocmai ați citit o amestecătură de gânduri care probabil n-au niciun sens, dar asta sunt eu.

  De ce m-am gândit la melodia aia când am scris asta, idk :))




☼Cyah