În special seara, pentru că trebuie să mă culc și știu ceea ce urmează.
Pe lângă faptul că timpul trece mai repede când dormi, te mai trezești și devreme. Norocoși sunt cei care se pot trezi și la 7:45 că ajung la școală în 2 minute. Eu că mă trezesc la 6:00 ajung la școală cu 2 minute înainte să se sune.
Iar autobuze,tramvaie, iar babe și moși, iar așteptat după tramvai după ce-l pierd pe primul pentru că șoferul de autobuz e un (p)bulangiu și întârzie mereu vreo 5 minute și pe lângă asta am și unii colegi de-mi vine să mă mut în Bahamas, sau nu știu, să mă duc dracu oriunde altundeva doar ca să nu-i mai văd.
Și da, am zis că-mi place colectivul ăsta, dar când văd câtă falsitate zace în unii dintre ei, probabil dacă le-aș da foc ar mirosi a plastic ars. Să nu mai zic câtă falsitate am văzut în persoane de la care nu m-am așteptat. Nu chiar deloc, aș minți dacă aș spune asta.
Ca să nu transform postarea asta în ceva melodramatic, am să mă gândesc că mai sunt 6 săptămâni până la vacanța din iunie. Hai 5, că ultima săptămână e doar de prezență. Cel puțin la mine în liceu, și dacă e ultima zi de școală, stai 6 ore, chiar dacă nu se fac ore.
Mă gândeam să scriu puțin despre artiștii pe care eu una îi îndrăgesc și le ascult muzica. Am mai citit ”recenzii” nu cred că e cel mai potrivit cuvânt, anyway, păreri personale despre anumiți interpreți, DJ, actori, articole care mi se păreau interesante.
Așa că, pentru prima postare de genul am ales să scriu despre Kygo. Kygo pentru mine este o sursă de inspirație. Mereu când îi ascult muzica mă face să mă simt mai bine când sunt într-o stare mai proastă, remix-urile lui vechi mă ajută să mă relaxez și să mă concentrez la ce am de făcut. *Ca o mică paranteză,chiar acum ascult un remix de al lui de acum 5 ani
Fiecare DJ are stilul lui, dar mi se întâmplă să îi mai confund unii între ei, însă niciodată nu am confundat vreun remix sau vreo melodie de a lui Kygo cu un alt stil de al unui alt DJ. Are un stil unic, care mă face uneori să dansez și să sar prin cameră sau chiar să cânt. E cu totul special. Dacă aș putea să descriu puțin stilul său,aș putea spune că este ceva mai tropical, care-ți dă acel vibe de vară, de mare, căldură, și cam tot ce ține de vară, care după cum știm e cel mai adorat anotimp din an. Are acel ceva care reușește să te atragă,să te scoată dintr-o pasă proastă, cel puțin cât timp îi asculți melodiile sau remix-urile.
Numele lui real este Kyrre Gorvell-Dahll, numele de scenă fiind inspirat chiar din numele său real. Este născut pe 11 septembrie 1991, în Norvegia. De ce cei mai buni DJ sunt născuți în țările nordice? Avicii a fost suedez, Martin Garrix este și el norvegian, Alan Walker de asemenea.
În prezent are 27 de ani, so doar cu 10 ani mai mare decât mine. Acum câțiva ani visam că ne vom întâlni la un concert de al lui și că se va îndrăgosti de mine și că ne vom muta în Norvegia unde vom avea mulți copiii și vom trăi fericiți. Și că mă va învăța să remixez. Don't judge me, aveam în jur de 13-14 ani.
Și-a început cariera în anul 2011, dar abia în anul 2013 I'm not sure about that a început să fie cunoscut după remix-ul melodiei lui Ed Sheeran, I see fire. Dar a devenit cu adevărat cunoscut în anul 2015, cu melodia sa Firestone, deși melodia a fost lansată în 2014. Dar hei,mai bine mai târziu decât niciodată. În prezent această melodie are cele mai multe vizualizări pe youtube,mai exact 642 milioane. Come on with 1 bilion, you can reach this ♥ Însă melodia care l-a făcut cu adevărat celebru, a fost Stole the show. Aceasta a fost și prima melodie de la el pe care eu personal am auzit-o la radio, și credeți-mă că am început să țip când am auzit melodia, apoi fredonând-o chiar dacă nu aveam voce. Darling, darling, oh, turn the lights back on now Watching, watching, as the credits all roll down Crying, crying, you know we're playing to a full house, house În de-a lungul carierei sale,a colaborat cu diferiți DJ,ca Gryffin,Teemid,Avicii, însă colaborarea mea preferată e cea dintre el și Gryffin, Reflections, un remix după melodia celor de la Misterwives.
Chiar dacă numele lui Kygo nu apare, se face resimțit în remix, asta dacă ajungi să-i cunoști bine stilul.
Eu personal îl ascult de la sfârșitul anului 2013, prima melodie, mă rog, remix pe atunci, a fost I see fire. Mi-a plăcut foarte mult, așa că m-am pus pe căutat. Rămâneam surprinsă să văd cât de mult îmi place de Kygo, cât de mult mă regăseam și cum mă făcea să mă simt.
Kygo a mai fost în România, mai exact în București prin 2014 sau 2015, chiar nu mai știu sigur pentru că am citit un articol despre asta acum mai mult timp. Dar a revenit în 2018 în Cluj la Untold. Mi-am dorit din tot sufletul să merg la Untold pentru el, cât și pentru alți artiști. Dar în principal Kygo :D.
Anul acesta la Untold vor fi prezenți Alan Walker, James Arthur, David Guetta și Martin Garrix, însă de Kygo n-am aflat. Din păcate nici anul ăsta nu voi putea fi prezentă acolo, deoarece Germania mă cheamă. Chiar îmi doream să-l văd pe Alan Walker, dar mai există și la anul, și poate vine și Kygo.
Cele mai multe remix-uri le știu după ce a fost la Tomorrowland, în 2014, acolo am descoperit și colaborările lui , acesta remixând și unele remix-uri ale acelor DJ, printre care și Reflections.
Dacă ar trebui să aleg o melodie dintre toate,n-aș putea alege doar una. Îmi plac atât remix-urile, cât și melodiile.
Astea sunt doar remix-urile Let her go (Passenger)
Mi se pare mie sau mereu am câte ceva de obiectat legat de postări?
Ba titlu, ba conținut, ba exprimare.
De ce scriu așa?
M-a lovit again inspirația de a scrie și deși n-am vreun subiect precis, îl găsesc pe parcurs. Dar și când am ceva de scris, scriu, dă-o naibii de treabă că de aia am blog.
De când mi-am făcut blogul am fost pe principiul Ca să scrii, trebuie un subiect, adică trebuie să știi și despre ce să scrii, nu așa random. Da, dar ce fac când mă plictisesc, când n-am niciun subiect de dezbătut și totuși vreau să scriu pe blog? O perioadă luungă din viața acestui blog așa am fost. La începutul meleagurilor blogului, scriam și de 3 ori pe zi, însă nu știu de unde aveam eu atâta inspirație, și chef, și de unde naiba aveam despre ce să scriu? De unde-mi găseam sursa?
Ei bine,dacă atunci puteam să scriu despre orice, de ce n-aș putea asta și acum?
Și totuși,unde vreau să ajung cu postarea asta?
Vreau să accentuez trecerea timpului. Cât de repede au trecut 2 ani, pe care-i fac în iunie. Deși postările mele încep din august 2017, au fost câteva și în iunie, însă nu eram sigură dacă sunt în stare să fac asta. Nu prea sunt. Recunosc. Postez foarte rar, n-am un program precis, ci doar revin când simt nevoia să o fac.
Mai o săptămână și termin clasa a IX-a. Profesoara de română s-a gândit să facem o oră de lectură, în curte. Timpul a fost plăcut însă colegii fiind foarte energici ne bruiau cu sunetele lor specifice. Zici că suntem un trib de animale,nu o clasă de 27 de elevi. Cartea pe care am ales să o citesc este scrisă de un rus. E dificilă chiar și pentru mine, deși citesc destul de mult, însă cred că sunt în stare să o înțeleg. Din auzite, cărțile scrise de ruși ar fi destul de complexe, iar din ce am citit, sunt. Dar ce să înțeleagă un copil de 15 ani?
*Un mic paragraf dintr-o postare ștearsă din iunie. Nu mai țin minte numele cărții, sau cine a scris-o însă în postarea respectivă menționasem asta.
Mă întristează cum trece timpul atât de repede. Ieri începeam clasa a IX-a, azi termin clasa a XI-a, iar mâine e ziua absolvirii.
În 3 ani de liceu am învățat mai multe decât am învățat în 8 ani de școală primară și gimnaziu. M-am dezvoltat psihic, am întâlnit tot felul de persoane care mi-au schimbat părerea, în bine sau în rău, am avut prietenii toxice, dar de pe urma lor m-am ales cu două prietenii care vor merge departe.
Însă nu despre asta e vorba. Am un obicei atât de prost să schimb subiectul încât nu mai știu ce vreau să spun cu adevărat.
Până și anul acesta trece repede. Deja suntem în a 5-a lună. Parcă ieri mă jucam cu fratele meu mai mic și locuiam cu bunicii, părinții muncind în oraș, parcă ieri mă mutasem cu ai mei în Spania,parcă ieri s-a născut sora mea și ne-am mutat înapoi în România, parcă ieri începusem grădinița, școala primară urmată de gimnaziu, parcă ieri terminasem evaluarea națională la matematică și eram atât de fericită că scăpasem de un an de stres, parcă ieri am intrat la liceu, iar acum mă trezesc la o lună distanță de iunie, luna în care un an școlar se încheie. Mă trezesc că intru în clasa a XII-a, că mă apropii cu pași repezi de examenul de bacalaureat, de despărțirea de colegi și de profesori. Cu mână pe inima o scriu, e prima dată când îmi pare rău că acest colectiv va lua final. În liceu a fost prima dată când am dat de persoane mai normale... sau mai bine zis care-și văd de treaba lor. Deși eu nu am avut parte de bullying în anii de liceu, din păcate am întâlnit cazuri, chiar și la mine în clasă, fie ele glume proaste, sau chiar cu rea intenție.
Ugh, tocmai ați citit o amestecătură de gânduri care probabil n-au niciun sens, dar asta sunt eu.
De ce m-am gândit la melodia aia când am scris asta, idk :))
Nu știu despre ce să scriu, ajutor, caut inspirație or something like that !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
asta e așa genială
Asta e un fel de postare de urgență. Când am chef să scriu dar nu știu despre ce sau când pur și simplu n-am ce face cu viața mea, am să scriu așa ceva. Sau de atașat poze sau gif-uri random bcs why not? presimt că am tot timpul din lume să fac asta...
Primul gând care mi-a venit în cap acum 2 secunde a fost despre unghia mea ruptă. E dureros, pentru că dacă ți se rupe una,trebuie să le tai pe toate iar eu le-am lăsat să crească destul de mult. De ce,nu știu. Idk,de când mi-am lăsat unghiile să crească aveam ideea aia de a le avea mari pentru că arată super bine. And guess what!
Am realizat că nu contează. E destul de aiurea să le ai mari pentru că trebuie să ai grijă să nu le rupi, să le îngrijești mereu, să nu faci ceva care ar putea să-ți rupă unghiuțele mari. Iar acum trebuie să suport durerea unghiei rupte.
Cât de trist, nu?
Stăteam și mă gândeam la ceea ce am scris acum, cred că s-ar încadra perfect într-o postare al unui blog a unei pițipoance. Hmmm, oare cum ar fi dacă o pițipoancă ar descoperi platform Blogspot? Cred că asta ar fi prima ei postare.
E ora 1, iar eu mă refugiez pe blog așteptându-mi iubirea. Btw,mișto „semn de carte” huh? Postările de genul vor fi super cringe cel mai probabil. De fapt, vor fi. Și mai de fapt, sunt cringe. Mă imaginez citind ce scriu acum peste vreo 5 ani și ce reacție voi avea. Doar că nu voi fi batman..... I guess?
Cred că e de la unghia ruptă :D Și de la oboseală, ce naiba fac la 1 noaptea aici ?
Măi,mă mai gândeam să scriu ceva interesant pe aici, dar nu mai pot gândi la ora asta, sau dacă o fac ajung să vorbesc despre unghia mea ruptă. Haha, un gif cu mine la ora de matematică. Azi e joi, iar de luni începe iar școala, simt că mor.
Nu vreau să mai aud de școală, ce mama naibii.
Alte gif-uri cu oameni obosiți:
Ca să nu ziceți că pun doar gif-uri de genul,uitați ceva cute:
I feel ya, Jim.
Chiar dacă numele lui Kygo nu apare, se face resimțit în remix, asta dacă ajungi să-i cunoști bine stilul.
De ce scriu așa?
Doar că nu voi fi batman..... I guess? 
Haha, un gif cu mine la ora de matematică. Azi e joi, iar de luni începe iar școala, simt că mor. 
Nu vreau să mai aud de școală, ce mama naibii.
