Olimpiada vieții

 
      Înainte de a începe să-mi vărs frustrarea și să mă plâng la greu, am remarcat că am început să postez destul de des,ceea ce e bine, I guess. So, good job Lili !



     Hah,după cum bine ați citit,nu vin cu gânduri bune. Sunt plină de frustrări și încredere de sine mai scăzută ca nicioadată. Din păcate, nu sunt singura persoană din povestea asta, o colegă fiind în aceeași situație, trecând prin aceleași lucruri,aceleași critici și cu un gust amar după toată povestea asta. Pentru mine a fost un stres total, și în loc să ies pe plus cu ocazia aceasta,am ieșit pe minus. În loc să mă simt bine că uite măi,am trecut mai departe pentru munca pe care am depus-o, deși nu m-am străduit să trec, de fapt nici nu voiam să trec însă din nu știu ce motiv am fost trecută mai departe. Iar motivul nu a fost pentru munca depusă. Nici pe departe.
       Apreciam dacă îmi spunea pe față că nu meritam să trec mai departe, măcar aș fi știut unde îmi este nivelul,iar încrederea în mine nu scădea, deși era destul de jos. Ei bine,dacă credeam că încrederea mea nu putea fi mai jos de atât, cu această olimpiadă am aflat că nu e chiar așa.
         Toată săptămâna am fost stresați, teste peste teste, critici peste critici măcar de erau constructive toate la pachet și bonus, depresie pentru sufletele sensibile. Nu știu cât de afectată a fost colega mea, dar știu sigur că și pe ea a atins-o, deși n-a arătat asta. Nici nu mă mir,orice copil s-ar simți foarte prost dacă nici doamna profesoară n-are încredere în tine că vei putea face ceva, dar tot te trimite doar ca să fi acolo. Pe post de bibelou, doar de prezență.
       Probabil vă întrebați pentru ce dracu am mai mers dacă și așa nu simțeam că meritam,pentru că după cum mi s-a adresat doamna profesoară, nu prea meritam. Ei bine,singurul motiv pentru care am mers a fost pentru experiență. Nu mi-a păsat ce voi face acolo,sau ce voi scrie,pur și simplu mi-am băgat piciorul. Efectiv. Iar dacă iau punctaj mic,și mai bine. De ce? Pentru că lângă numele meu,apare și cel al doamnei profesoare,iar de aici se va deduce cât de bună este ea. Vorba aia,ceea ce dai,aia primești.
       Când am aflat rezultatele de la etapa pe școală, a spus că ne-a trecut ca să nu ne supărăm. Sau mă rog,așa am înțeles. Nu-i înțeleg logica,sincer. Ne trece mai departe ca să nu ne supărăm, apoi tot ea e cu gura pe noi că vezi doamne nu suntem suficient de bune ca să mergem mai departe, iar săptămâna asta ne-a întrebat într-una dacă mai mergem la olimpiadă. Măi femeie, dacă știi că nu suntem pregătite suficient pentru olimpiadă,pentru ce naiba ne-ai mai trecut? Ca să nu ne supărăm? Hai serios,cine se supără dacă nu trece mai departe? Mai ales că pentru mine olimpiada e mai mult o experiență, nu mă duc să concurez sau așa ceva. Cine vrea să lucreze și acasă subiecte pentru olimpiadă, cine ar vrea să aibă profesorii pe cap zi de zi? Stres inutil.
         Nu suport profesorii care stresează copilul să ia punctaj cât mai mare, ca să nu-l facem de ”panaramă”. Proastă am fost că am tăcut și că am înghițit tot. Trebuia să-i spun din prima ceea ce simt, sigur ar fi răsuflat ușurată. Dar e și o parte bună. Punctajul pe care îl vom obține e la fel de josnic precum cum ne-a tratat.
         


 Și cu asta am spus cam tot, termin postarea asta cu o notă înaltă pentru că m-am simțit prost destul timp, e timpul să mă odihnesc și eu,ce naiba!




☼Cyah