marți, 17 martie 2020
Lumea a luat-o razna
Sincer, deja mi s-a luat de toată treaba asta cu coronavirus. Știri care îndobitocesc oamenii,magazine full de oameni idioți care cică ,,își fac provizii, de zici că vine sfârșitul lumii, și oameni din ce în ce mai paranoici.
Din punctul meu de vedere,toată treaba asta e dusă la extrem, făcută doar pentru a crește alții pe spatele acestui virus, dacă e să o luăm așa. Da, nu neg că acest virus nu există, cică ar fi o gripă care a ajuns să se extindă pe toată planetuța asta, iar oamenii mor pe capete. Adevărul este că oamenii care mor sunt majoritatea oameni în vârstă, care au sistemul imunitar foarte scăzut+ alte boli, și evident că o gripă îi poate ucide. Dar pentru ce atâta vâlvă? În România există în fiecare an câte o gripă care omoară oamenii pe capete, pe planeta asta există boli mult mai grave like ebola, foamete, sida, iar noi facem pe noi de la o gripă? Lumea e așa speriată în legătură cu această boală deoarece încă nu există un vaccin împotriva acestei gripe. Să nu uităm de toată presa asta care ar face orice ca să stoarcă niște bani. Ei sunt în principal de vină pentru acest lucru deoarece induc panică,și nu se gândesc la consecințe. Vai de voi.
Și dacă tot spunem lucrurilor pe față, să nu mai zic de toți românii care vin de prin Italia, Spania ca să se ferească de gripă, dar ce, aici e mai bine? Fix acum i-a apucat dorul de casă. Stați naibii unde sunteți că și aici a ajuns corona, plus că vă îmbolnăviți bătrânii pe care tot voi i-ați lăsat în urmă acum două decenii, dar acum v-a apucat dorul de ei. Stați acolo că nu veți muri.
Însă ca orice om normal, când trecem prin așa ceva, e foarte important să fim safe, să ne protejăm atât pe noi, cât și pe cei din jur. Măcar acum hai să nu fim proști și să conștientizăm toată treaba asta. Hai să nu mai citim toate prostiile de pe cancan sau alte site-uri care scot articole pe bandă rulantă, și să ne informăm corect. Și lăsați panica la o parte pentru că sincer, nu ajută mai nimic. Doar vă faceți rău vouă, plus celor din jurul vostru pentru că veți isca certuri și mult stres.
Aveți grijă de voi, vom trece și peste asta.
☼ Cyah
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
Bine ai venit, rău ai nimerit!
Pentru că diploma de licență în filologie nu îmi ajungea, am decis să mă înscriu la master. Și pentru că la litere nu simțeam că ma...
-
Din ianuarie tot încerc să tastez ceva pe aici. Am tot scris, șters și rescris idei. Apoi le ștergeam din nou. Imediat intrăm ...
-
Cum să nu mă simt pierdută când zilnic trebuie să merg într-un mediu unde nu mă regăsesc? Cum să nu mă simt pierdută când oamenii cu c...